Repaus special săptămânal
Buna ziua. Una dintre angajate a primit de la medicina muncii recomandare de "repaus special săptămânal". Mă puteți ajuta, va rog, să îmi detaliați ce poate însemna? Pe fisa de aptitudini anterioara a avut mențiunea se repaus săptămânal legal, adică de 5 zile cu 2 libere, program care i s-a și respectat de altfel. Mulțumesc!
Buna ziua.
Se da situația în care o societate are programul de munca inegal pentru angajați, adică, se lucrează în ture se 8 ore, ori dimineață de la 7 la 15, ori intermediar de la 12-20 sau după amiază de la 15-23:00. Lucrul acesta este stipulat în contractul de munca. Unul din angajați, a adus o adeverință medicală de la medicul de familie in care se spune că poate lucra doar program de zi, adică de la 7 la 15. Voiam să mă lămuriti, va rog frumos, cât de legala/intemeiata este aceasta adeverință de la medicul de familie și dacă trebuie sa ii fie schimbat contractul de muncă. Angajatul in cauză spune că nici măcar tura de intermediar nu poate presta din cauza unor probleme se sănătate. Mai exact, probleme cardiologice. Adeverință trebuie sa fie de la medicina muncii sau de la medicul specialist? Este suficientă o adeverință de la medicul de familie? Mulțumesc! O zi frumoasă!
Buna ziua. Va rog sa îmi spuneți și mie daca am făcut școala pentru atestatul de marfa la o anumită școală, dar din diverse motive doresc sa mă transfer la altă școală, cum se procedează cu transferul? Am avut niste divergente cu proprietarul scolii și am înțeles că poate să nu îmi aprobe transferul. As dori sa plec și sa mă înscriu direct la altă școală fara să mai am vreo legătură cu cea veche. Multumesc! O zi frumoasă!
Buna ziua.
Pentru munca în ture de 8 ore, care presupune că și în zilele de sărbătoare legală se muncește, cum se procedează cu liberele pentru aceste zile? Din start va spun că nu se plătesc, ci se dau doar libere.
Situația 1.
26 decembrie pica in zi de weekend. Dacă sunt de munca, voi mai primi liber?
Situația 2.
26 decembrie pica in zi de weekend și sunt libera. Voi mai primi liber?
Situația 3.
26 decembrie pica in cursul săptămânii și sunt de munca. Voi mai primi liber?
Situația 4.
26 decembrie pica in cursul săptămânii și sunt libera. Voi mai primi liber?
Va întreb pt că în societatea noastră se dau aceste libere în toate cele 4 situații. Indiferent daca pici de munca sau liber, in weekend sau in cursul săptămânii, toată lumea mai are o zi libera de la stat. Ne convine situația, însă as dori să știu cum este legal.
Va mulțumesc.
O zi frumoasă!
Buna ziua.
Sunt manager al unui restaurant și din cauza restricțiilor din ultima perioada vânzările au scăzut foarte mult. Ne vedem nevoiți să dăm concedii de odihna tuturor angajatilor. Când spun concedii de odihnă nu mă refer la foarte multe zile. Doar un angajat are 10 zile de concediu, restul având doar 4-6 zile. Ideea este că aceștia nu vor să își ia concediu de odihna deloc, deși, nu m fost niciodată neînțelegători cu ei. Li s-au dat Co când au dorit, chiar și de pe o zi pe alta, Daca nu au putut veni la munca, nu li s-a trecut absența, li s-au dat concediu de odihna. Am dat chiar și concedii de odihna suprapuse pt doua persoane, chiar daca asta a însemnat că managerul să muncească în locul lor, doar pt a le respecta drepturile și pt a fi oameni până la urmă. Nu mă erijez in ceva ce nu sunt, însă chiar le au fost respectate drepturile. Ideea este că ne-ar fi de ajutor că ei să își mai ia acele câteva zile de concediu de odihna. Exista un cadru legal prin care îi putem determina să își ia zilele de concediu rămase sau sa le dăm concediu fara plata? Mulțumesc!
Buna ziua.
Lucrez in domeniul alimentației publice, astfel că se lucrează în ture de 8 ore cu doua libere pe săptămână. In mod cert, nu se poate că weekendurile sa fie libere pentru toata lumea. Se dau 2 libere pe săptămână. Am nedumeriri legate de sărbătorile legale.
1. Daca sărbătoarea legală pica, de exemplu marți, angajatul este în liberul lui din acea săptămâna, va mai beneficia de inca o zi libera in următoarele 30 de zile?
2. Daca în aceeași zi de sărbătoare legală, care pica marți, angajatul este la munca, din cate am înțeles, are dreptul la o zi libera in următoarele 30 de zile?
3. Daca ziua de sărbătoare legală pica de data asta sâmbătă, iar angajatul este la munca in acea zi, dar a beneficiat în săptămâna aceea de cele doua libere, mai are dreptul la inca un liber in săptămâna aceea?
Va mulțumesc!
Soțul meu este unic administrator al unui S.R.L. cu domeniul de activitate transport persoane, mai exact taxi. Adică, este administrator, fără sa aibă carte de munca. Este posibil sa își plătească separat doar sănătatea, fără pensie?
Plata doar asigurare de sănătate pentru administrator S.R.L?
Bună ziua! Am fost cu soțul meu la notar pentru divorț pe cale amiabilă. Pana la definitivarea divorțului, socrul meu, mi-a cerut sa ii înapoiez telefonul mobil și cartela telefonica. Menționez ca aveam abonament pe numele soacrei mele, însă de 3 ani de zile eu foloseam telefonul și cartela. M-au amenințat încă de la primul mesaj pe care mi l-au trimis ca dacă nu le dau telefonul și cartela în 2 zile o sa se ducă la politie. Le-am trimis telefonul și cartela prin curierat. Întrebarea mea este: dacă ei vor folosi cartela mea sau sa îmi citească mesajele de pe WhatsApp este violarea vieții private? Eu am șters mesajele și contul de WhatsApp, însă nu știu dacă la reactivare se vor vedea mesaje vechi. Chiar și simpla folosire a cartelei, nu mi se pare în regula. Nu mi s-a părut normal și moral sa îmi ceara și cartela, întrucât niciodată nu am întârziat cu plata facturii. Ma rog, probabil, soacra fiind titularul contactului, avea tot dreptul sa îmi ceara cartela. Va mulțumesc mult. O zi frumoasă.
Buna ziua. As dori sa stiu potrivit legii care permite cumulul pensiei cu salariul, cine face exceptie de la aceasta? Si aici ma refer la ideea ca dupa ce a lucrat ca infirmiera in cadrul unui spital militar, persoanei in cauza, i s-a spus ca poate lucra in continuare doar daca dupa ce iese la pensie isi va deschide un PFA si va avea practic contract de colaborare. Lucru ce mi se pare destul de riscant, caci angajatorul poate renunta oricand la serviciile tale si sa ramai cu un PFA deschis, nemaiavand apoi bani sa il inchizi. Multumesc mult.