Am lucrat ca sofer o sapatmana la o firma de transport si apoi mi-am dat demisia deoarece conditiile de lucru erau improprii. Am comunicat verbal administratorului lipsa conditiilor dar nu mi-a acceptat demisia pe motov ca as fi produs niste pagube masii pe care am lucrat. Dupa o luna contractul meu este activ la ITM. Ce trebuie sa fac ca sa mi se inchida contractul ?
Buna ziua,
Am o probema, am lucrat la o firma de transport ca sofer profesionist, dupa o saptamana de lucru administratorul mi-a spus ca nu justufic 100 litri combustibil (eu eram platit la kilometri parcursi deci masina a consumat mai mult decat la un parcurs economic).
Am decis sa nu mai lucrez desi mi s-au dat curse in continuare.
Masina avea patul rupt dimineata ma trezeam foarte obosit si nu avea ventilatie ( nu avem pretentia sa functioneze aerul conditionat, macar ventilatia sa introducea aer proaspat din exterior, in cabina fiind o atmosfera ca in solar) am fost nevoit sa merg cu geamurile deschise la 35 de grade.
Cand am anuntat ca nu mai lucrez mi s-au imputat 100 litri motorina ca fiind furati de catre mine, un cauciuc de la remorca precum ca ar fi fost taiat, o zgarietura pe lateral, o deformare a rezervorului, sorbul de combustibil din rezervor.
Eu cand am urcat pe masina nu mi s-a predat masina cu un proces verbal de primire. Cand am circulat cu ea ma constatat ca prezinta niste defectiuni anterioare pe care le-am comunicat prin telefon sefului ( masina este fabricatie 2003 si are peste un milion de km la bord ) si are o uzura avansata.
Mi s-au cerut niste sume de bani ca sa mi se inchida contractul de munca pe care le-am refuzat deoarece eu nu am produs avarii masinii. Ulterior am aflat ca inaintea mea mai lucrasera niste soferi care au plecat tot dupa o saptamana si de asemenea au fost acuzati de producerea unor defectiuni la masina.
Am trimis demisia prin posta si nu mi-a fost acceptata fiindu-mi trimisa o notificare sa ma prezint la firma sa iau la cunostinta de avariile imputate. Am trimis o adresa prin care am anuntat ca nu am avariat masina si ca voi face plangere penala deoarece exista o practica sa se angajeze soferi pentru perioade scurte si nu sunt platiti inputanduli-se diverde avarii.
Nu am mai primi nici un raspuns dar dupa 30 de zile de la demisie am contractul de munca inca activ.
Ce pot face ca sa mi se inchida contractul de munca?
In cat timp mi se pot cere despagubiri in instanta? Desi nu am produs pagube si nu exista probe in acest sens.
Vreau sa mi se inchida acest contract de munca desi nu am fost platit pentru munca efectuata si mi s-au oprit banii drept compensatie pentru asa zisele pagube. ce as putea fece in acest sens ?
Buna ziua,
In anul 2013 am lucrat la o firma de asigurari. Un client trebuia sa primesca o despagubire substantiala. Eu am indeplinit toate procedurile conform fisei de atributiuni si normelor interne dar Departamentul Plati nu a facut viramentul ( este o practica a firmei sa intarzaie foarte mult platile sumelor mari -peste 10000 ron cu 200 -300 zile desi termenele legale sunt de maxim 10 zile ) .In aceste conditii clientul mi-a formulat mie personal plangere penala pentru ca nu si-a primit banii. Procurorul m-a chemat telefonic si m-a informat verbal despre aceste lucruri. De asemini verbal l-am informat si eu ca mi-am indeplinit atributiunile si ca intarzaierea platii nu mi se datoreaza. Mi-a spus ca ma va mai chema daca este nevoie.
Cum trebuiea sa procedeze acest procuror pentru ca nu mi se pare legal sa nu-mi prezinte nici un document?
Nu mi pare corect sa fiu chemat ca si persoana fizica, odata ce relatia cu clientul a fost in calitate de angajat al firmei, cu atat mai mult cu cat nu eu sunt responsabil de intarzaierea platii( nejustifivata si ilegala din punctul meu de vedere, dar este politica tacita a firmei).
In termen 2-3 saptamani trebuie sa plec din tara pentru a munci in UE. Imi poate afecta plecatea acest eveniment?
Multumec mult.
Buna ziua,
In anul 2013 am lucrat la o firma de asigurari. Un client trebuia sa primesca o despagubire substantiala. Eu am indeplinit toate procedurile conform fisei de atributiuni si normelor interne dar Departamentul plati nu a facut viramentul ( este o practica a firmei sa intarzaie foarte mult platile sumelor mari -peste 10000 ron cu 200 -300 zile desi termenele legale sunt de maxim 10 zile ) .In aceste conditii clientul mi-a formulat mie personal plangere penala pentru ca nu si-a primit banii. Procurorul m-a chemat telefonic si m-a informat verbal despre aceste lucruri. De asemini verbal l-am informat si eu ca mi-am indeplinit atributiunile si ca intarzaierea platii nu mi se datoreaza. Mi-a spus ca ma va mai chema daca este nevoie.
Cum trebuiea sa procedeze acest procuror ca nu mi se pare legal sa nu-mi prezinte nici un document, nu mi pare corect sa fiu chemat ca si persoana fizica, odata ce relatia cu clientul a fost in calitate de angajat al firmei, cu atat mai mult cu cat nu eu sunt responsabil de intarzaierea platii( nejustifivata si ilegala din punctul meu de vedere, dar este politica tacita a firmei).
In termen 2-3 saptamani trebuie sa plec din tara pentru a munci in UE. Imi poate afecta plecatea acest eveniment?
Multumec mult.
Buna ziua,
La firma unde lucrez sunt trei posturi de munca identice. Am fost instiintat de curand ca s-a desfiinat postul ce lucru pe care-l ocup tocmai eu, fara a se argumenta de ce a fost ales tocmai postul meu, fara concurs sau alt criteriu de departajare intre cele trei posturi. Nu era normal sa se organizeze o evaluare prefesionala, un test de evaluare ?
Pot contesta acesta decizie in istanta, deoarece eu consider ca sunt mai bune pregatit profesional deca ceilalti colegi ?
Multumesc.
Buna ziua,
Va rog sa ma ajutati in urmatoarea problema:
Angajatorul m-a informat ca postul pe care-l ocup s-a desfiintat. Mi s-au oferit variantele: preaviz de 20 zile de la data comunacarii sau acceptarea unui alt post similar dar in alta localitate la aproximativ 200 km distanta de domiciliu.
Am ales varianta a doua - postul din alta localitate dar nu am primit actul aditional la contractul de munca cu privire la acest post.
Nelamurirea mea este daca angajatorul poate sau trebuie sa suplimenteze salariul cu aproximativ suma ce trebuie achitata pentru transport si chirie in localitatea unde voi lucra. Daca angajatorul nu va suporta aceste cheltuili, cu salariul actual nu voi putea intretine cheltuielile familiale, cele de transport si chirie si voi fi nevoit sa revin la prima varianta oferita de angajator - preavizul si sa incerc sa-mi gasesc un loc de munca in localitatea unde locuiesc, chiar daca salariul va fi mult mai mic decat cel actual.
In localitatea unde lucrez ai exista doua posturi si nu stiu care a fost criteriul pentru care a fost desfiintat tocmai postul ocupat de mune. Sa fie numai unul neprevazit de lege eu fiind ultimul angajat si cel mai tanar dintre cei trei ? Nu era normal sa se organizeze un concurs si sa fie eliminat cel mai slab pregatit ?
Multumesc
Un bun prieten a divortat si urmeaza partajul.
Obiectul partajului il face si o casa de locuit achizitionata prin credit ipotecar in care imprumutati sunt ambii soti. Creditul este luat pe 20 ani, in franci elvetieni valoarea ratei crescund acum fata de acum 5 ani cind a fost contracat, cu mult peste valoarea locuintei care a scazut in ultima perioada .
Sotia nu mai doreste sa participe la plata ratelor ( ceditul este achitat jumatate ) dar nici nu vrea sa renunte la locuinta solicitant o suma considerabila pentru a renunta la aceasta.
Sotul din veniturile proprii nu mai poate achita rata de unul singur.
Daca locuinta va fi executata de banca, valoarea actuala a locuintei nu acopera valoarea ramasa de achitat din credit. Sotii raman in continuare datori, datoria se va impati prin partaj proportional cu veniturile? Sotia are salariul aproape tripu fata de cel al sotului.
Daca sotul achita integral locuinta ( imprumutand bani de la alta persoana ) acum dupa divort, valoarea achitata dupa divot mai face obiectul partajului ? Sau se imparte numai suma achitata de soti pana la divort proportional cu veniturile? Sotul nu doreste sa se piarda locuinta.
Buna ziua,
Cazul meu este mai complicat, dar voi incerca sa fiu cat mai scut :
- parintii mei au divortat, eu fiind singurul copil am fost incredintat tatalui, tatal primind mostenire de la parintii sai casa si niste terenuri prin contrac de vanzare cumparare, sora sa ( matusa ) renuntand la succesiune;
- am terminat facultatea si urma sa ma casatoresc, tatal " cu prijinul concubinei " s-a aratat total nemultumit de viitoarea nora si de faptul ca am fost sprijinit in luarea deciziei de casatoie si de mama( fosta lui sotie ) ;
-m-am casatorit totusi, tatal rupand orice legatura cu mine, la ceva timp s-a casatorit si el cu concubina si tot " cu sprijinul concubinei " a incercat sa ma dezmosteneasca ;
Intrebarea mea este : odata ce s-a casatorit - are 10 ani de cand e casatorit cu fosta concubina, ea avand doi copii, sub ce forma poate sa ma inlature de la succesiune? Nu cred ca va incheia contracte de vanzare- cumparare decat cu anumite clauze poate, altfel e constient ca va ramane fara nimic la batranete.