Activitate Ovidiu Martin Jurj

Ce e de făcut în cazul dv. și al soțului dv.?

1. Încheiați colaborarea cu biroul de traduceri în cauză, precum și cu altele care v-au obligat sau v-au păcălit să acceptați această practică incorectă.

2. Urgent vă schimbați ștampilele, și dv. și soțul, astfel încât să nu semene cu cele vechi; deci dacă acum e rotundă, o faceți ovală, dacă acum e cu numele sus și mențiunea de interpret-traducător jos, faceți viceversa; vă poate învăța și lucrătorul de la firma de ștampile.

3. Mergeți la Tribunal și spuneți că vâați schimbat ștampilele și lăsați un nou specimen de semnătură cu ștampila cea nouă.

4. Mergeți la toate notariatele din oraș unde știți că aveți specimen de semnătură depus și procedați la fel: spuneți ce vi s-a întâmplat, ca să știe și notarii care este biroul de traduceri în cauză și să fie puși în gardă că dacă vine careva de la biroul de traduceri respectiv la notariat să legalizeze vreo traducere cu ștampila dv. veche sau a soțului veche, acea traducere nu vă aparține, iar ștampila nu mai e a dv, deci notariatul să nu o legalizeze. Și lăsați și la notariate specimen de semnătură cu ștampila nouă, și dv. și soțul.

5. Pentru siguranță, mergeți și la notariatele unde nu ați depus specimen de semnătură, fiindcă nu-i exclus să fi depus biroul de traduceri în locul dv. și al soțului. Știu că sunt birouri de traduceri care fac și așa ceva. Fie cer direct traducătorului o copie xerox după autorizație cu ștampila și semnătura lui, fie îi cer să vină cu originalul și fac ei copie xerox la ei la birou și îl pun să o semneze și să o ștampileze; sau mai e o șmecherie: multe birouri cer traducătorilor copie scanată după autorizație, pe care o păstrează la ei în computer și apoi folosesc una din foile semnate și ștampilate în alb fără formula de legalizare, deci dintre cele folosite ca să tragă pe ea la xerox originalul, care trebuie vizat de traducător; adică pe o foaie din aia cu semnătura și ștampila traducătorului în josul paginii trag la scot la imprimantă autorizația scanată. Și se duc la notariat cu ea și o depun. Acum nu mai e așa lesne, de când cu schimbarea legislației notariale în 2013, că sunt și notarii mai atenți și nu acceptă depunerea respectivă fără să vadă originalul autorizației. Dar cu ani în urmă se făcea și așa ceva, deci nu aveți de unde ști că biroul de traduceri în cauză nu a depus asemenea specimene de semnătură și ștampilă la unele notariate fără știrea dv. și a soțului.


Din păcate, mulți traducători autorizați au ajuns să treacă prin așa ceva, iar această practică incorectă a folosirii încheierilor semnate și ștampilate în alb este foarte frecventă la majoritatea birourilor de traduceri, la un moment dat chiar notarii plângându-se la UNNPR că legalizarea semnăturii traducătorului după specimenul de semnătură depus, deci fără prezentarea traducătorului în persoană la notariat, deși este o procedură excepțională, a ajuns să fie mai frecventă decât regula. Și este evident că traducătorii respectivi nu se teleportau la birourile de traduceri, mai ales cei din alte localități, ci lăsau/ trimiteau încheieri în alb.

Tot din păcate, foarte multe birouri de traduceri abuzează de încheierile semnate și ștampilate în alb, folosindu-le la traduceri efectuate de alți traducători decât cei care semnează și ștampilează. Uneori sunt traducători autorizați din orașe mici sau de la țară, care acceptă să lucreze pe prețuri oricât de mici, numai să le dea cineva de lucru, fiindcă în orașul mic sau în comună/ sat nu prea au de unde să obțină traduceri. Alteori e mai rău decât atât: firmele folosesc persoane neautorizate ca traducători de Ministerul Justiției, elevi, studenți, pensionari etc. care sunt plătiți la prețuri pe pagină foarte joase și care nu pot crăpa gura să ceară mai mult tocmai fiindcă sunt neautorizați. Alteori este și mai rău: unele birouri de traduceri nici nu mai dau lucrarea la traducător, ca să nu-l plătească deloc, ci fac patronii sau secretarele traducerea după modele pe care le au în calculator, adică traduceri mai vechi de la traducători autorizați; asta mai ales la caziere, certificate de naștere, căsătorie, deces etc; au șablonul și schimbă doar datele. Iar cazul cel mai rău sunt traducerile făcute cu Google Translate, pline de greșeli etc., dar care... ajung să poarte semnătura și ștampila unui traducător autorizat.

Cum este fraierit traducătorul autorizat care lasă încheierile? Oricât de grijuliu ar fi, la genul ăsta de lucru la distanță nu are cum să țină evidența la încheieri decâțt cel mult la număr. Sunt deja clasice vrăjelile folosite de unele firme cum că s-au stricat din încheieri fiindcă au dat să scoată un act pe verso la încheiere și imprimanta a prins mai multe foi, sau că fata de la birou nu a fost atentă și nu a pus foaia cu încheierea pe fața care trebuie și a ieșit traducerea peste încheiere, deci s-a stricat etc.

Sau că clientul ar dori o anumită traducere în mai multe exemplare, când e fapt o vrea într-un singur exemplar, la care s-ar consuma normal 2 încheieri, una la exemplarul pt. parte și una la exemplarul pt. notariat, numai că dacă biroul fraierește traducătorul că partea ar vrea 1 + n exemplare, n încheieri fură biroul de traduceri și le folosește pe ce vrea, iar traducătorul care le semnează și ștampilează clar că nu are cum să știe asta.

Sau altă metodă este să dea traducătorului semnatar al încheierii un act mic, la vrăjeală, care nici măcar nu le trebuie, iar încheierea o folosesc la un act mare. Adică vine o traducere din RO în EN la un certificat de naștere. Biroul de traduceri șmecher o trimite traducătorului de engleză, dar o trimite și celui de franceză, și celui de germană, și celui de chineză etc., fără ca ei să știe unul de altul și deși părții nu-i trebuie decât traducerea în EN. Traducătorii în cauză fac traducerea fiecare în limba lui și o trimit biroului, convinși fiind fiecare în parte că pt. ea s-au consumat 2 sau mai multe încheieri. Între timp,pe GE vine un act constitutuv de firmă de vreo 10 pagini, iar biroul nu i-l dă traducătorului autorizat de germană, ci unui neautorizat pe care îl plătește mult mai puțin pe pagină, iar încheierea o folosește de la fraierul care a tradus certificatul de naștere degeaba și crede că pe el s-au consumat încheierile; pe FR vine un contract mare de 15 pagini, dar biroul șmecher nu-l trimite la traducătorul autorizat de franceză, ci unui neautorizat căruia îi plătește mult mai puțin pe pagină. Și tot așa.

Deci nu există posibilitatea să ții riguros evidența la încheierile lăsate. Oricând poți fi fraierit și nici să nu știi. De asta cel mai bine este să nu lași încheieri la birouri de traduceri. Problema este că unele condiționează colaborarea de lăsarea/ trimiterea acestor încheieri; unii pagtroni îți zic în față că dacă nu le lași încheieri, nu lucrează cu tine; alții nu-ți zic în față, dar nici nu-ți dau de lucru decât din an în paște sau la paștele cailor și dau celor care lasă; sau păcălesc traducătorul să lase, spunându-i că și alți traducători le-au lăsat încheieri, ca să-l convingă că ar fi ok; sau apelează la altă jmekerie: o vreme îți dau de lucru numai acte mici, la care se câștigă puțin și să-l facă pe traducător să-i fie lehamite să se deplaseze numai pt. un cazier sau un certificat de naștere și să fei bucuros să lase încheieri, ca să nu mai fie pus pe drumuri doar pt. atât; dacă asta nu dă roade, se trece la planul B: pun traducătorul în aceeași zi de mai multe ori pe drumuri nu pt. unul, ci pt. mai multe acte din astea mici, ca să se sature și să le lase lor încheieri. Au încercat și cu mine unii și le-am zis că nu mă dor roțile de la biclă ca să merg de mai multe ori la notariat.

De când cu schimbarea legislației notariale în august 2013, nu ar mai trebui să se poată folosi încheieri în alb, fiindcă noul Regulament de aplicare a legii 36/1995 republicată prevede aplicarea ștampilei traducătorului autorizat și între pagini; însă există din păcate notari care nu respectă Regulamentul și acceptă traduceri cu ștampila pe fiecare pagină sau numai la încheiere, ca și înainte de august 2013; iar birourile jmekere oricum au inventat încă o practică incorectă pe care o impun traducătorilor autorizați: confecționarea de ștampile multiple la fel, ba unele chiar confecționează ele pe cheltuiala lor. Una rămâne la traducătorul autorizat, iar una la biroul lor și ei o aplică între pagini după bunul plac.

Astea cu încheierile semnate și ștampilate în alb și cu ștampilele multiple sunt doar unele din practicile profesionale incorecte la care se pretează multe din birourile de traduceri. Însă cea mai incorectă dintre practicile lor este faptul că toate birourile de traduceri care fac și "traduceri autorizate, legalizate, apostilate" fac ILEGAL acest lucru, deoarece aceste societăți comerciale nu sunt autorizate de Ministerul Justiției în baza Legii 178/1997, nici nu se numără printre organele menționate de Legea 178/1997 în chiar titlul ei și în art. 1, aceleași cu cele menționate în cuprinsul autorizației naostre de la MJ. Mai mult decât atât, conform art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată - Legea notarilor publici și a activității notariale, efectuarea și legalizarea traducerilor după înscrisuri intră la acte și proceduri notariale aflate în competența notarilor publici, deci traducerile legalizate nici nu ar trebui să se facă în altă parte decât la notariat. Clienții ar trebui să-și ducă actele la tradus la notariate, unde să solicite îndeplinirea procedurii notariale de la art. 12 lit. j din Legea 36/1995, iar notariatul să efectueze traducerea fie prin notarul public autorizat ca traducător, fie prin traducătorii lui, autorizați de MJ, angajați sau colaboratori ai notariatului, folosiți și plătiți de notariat în baza art. 1 alin. 3 din Legea 178/1997, iar apoi notarul public face legalizarea.

Deci partea care vrea traduceri de înscrisuri nu trebuie să meargă la traducător, sau mai rău, la birouri de traduceri, ci la notariat, adică partea nu e clientul traducătorului autorizat, ci al notariatului. Partea plătește la notariat întreaga procedură, cum e normal și legal, iar apoi notariatul își plătește traducătorul. Cu salariu, dacă e angajat al biroului notarial, respectiv cu tarifele stabilite de Stat prin OMJ/OMF 772/C/414/2009.

În urma procedurii notariale, rezultă produsul finit numit traducere legalizată, care este o traducere cu regim special care emană de la notariat și este act notarial - dovadă că se apostilează la Camera Notarilor Publici ca orice alt act notarial. Păi activitatea notarială este un serviciu de interes public și nu poate fi îndeplinită decât de notariate și alte entități prevăzute de Legea 36/1995 republicată, entități care toate sunt organe ale Statului sau cu autoritate dată de Stat, deci nicidecum niște firme private.

Ce încearcă mafia birourilor de traduceri este să dereglementeze activitatea noastră, să scoată aceste traduceri de la notariate și să separe munca traducătorilor autorizați de activitatea notarială, dar asta nu spre binele nostru, ci ca să ne poată exploata mai tare. nnEu lupt de ani de zile împotriva exploatării omului de către om și împotriva tuturor practicilor incorecte și a abuzurilor birourilor de traduceri, împreună cu alți colegi din țară am înființat un ONG care să apere și să promoveze drepturile traducătorilor autorizați și am tot făcut demersuri pt. schimbarea legislației noastre profesionale în sensul reglementării totale a profesiei noastre, mai ales pentru schimbarea denumirii profesiei în traducător și interpret judiciar, pentru reglementarea formelor de exercitare a profesiei și pentru modificarea și completarea legislației notariale, astfel încât partea să fie obligată să-și ducă actele la tradus numai la notariate, iar notariatele să lucreze numai cu formele legale de exercitare a profesiei noastre și să ne plătească la tarifele prevăzute de legislația în vigoare, nu cu firmele astea private neautorizate care ne plătesc de mizerie, la prețuri pe pagină impuse de patroni, adică între 2 și 6 ori mai mici decât cele stabilite de Stat prin ordin comun OMJ/ OMF la care avem dreptul conform legii, însă în practică nu le primim datorită ingerinței birourilor de traduceri, care bagă ele prețuri mult mai joase, iar nouă ne dau și mai joase.

Strădaniile noastre s-au materializat într-un proiect de lege a traducătorilor și interpreților judiciari elaborat de MJ, pe care noi l-am susținut cât am putut și care poate fi găsit pe siteul MJ, la Proiecte de acte normative aflate în dezbatere; din expunerea de motive, careși ea se poate vedea tot acolo, reiese clar că MJ știe de practicile incorecte și recunoaște că sunt incorecte, iar prin proiectul de lege care prevedea reglementarea formelor de exercitare a profesiei, se urmărea eradicarea practicilor incorecte:

"În sprijinul soluţiei de reglementare a celor două forme de exercitare a profesiei au stat argumente precum:

- lipsa de claritate a legislaţiei în vigoare, a cărei interpretare a permis exercitarea activităţii de interpret şi traducător autorizat în următoarele forme: persoană fizică autorizată, societate comercială, angajat al unei societăţi comerciale, biroul notarial sau de avocatură etc.;

- această reglementare a permis intervenţia pe piaţa serviciilor de traducere şi interpretare autorizate a unor persoane care nu au nicio legătură cu profesia, fiind simpli comercianţi, ce nu deţin calitatea de traducători şi interpreţi autorizaţi, şi care folosesc o serie de practici care dăunează activităţii de traducere. Amintim aici practica unora dintre traducătorii şi interpreţii judiciari de a înmâna acestor comercianţi (care au înfiinţat birouri de traduceri) coli în alb, purtând semnătura şi ştampila interpretului şi traducătorului autorizat, fără un control asupra modului în care se folosesc aceste formulare. De asemenea, alte persoane autorizate înmânează biroului de traduceri chiar şi ştampila de interpret şi traducător autorizat. Prin folosirea acestor practici nu există un control asupra persoanei care efectuează traducerea efectiv, ajungându-se la situaţia în care sunt puse în circuit traduceri purtând ştampila şi semnătura unei persoane autorizate, dar fără garanţia că traducerea a fost efectuată, în realitate, de semnatar.

- în ipoteza în care s-ar menţine actuala reglementare a formelor de exercitare a profesiei, care, aşa cum am arătat, a dat naştere la o multitudine de interpretări şi de disfuncţionalităţi în practică, ar fi dificilă intervenţia Ministerului Justiţiei în activitatea unor societăţi comerciale în scopul efectuării controlului activităţii persoanelor autorizate. De asemenea, practicile amintite mai sus nu ar putea fi stăvilite, perpetuându-se o stare de lucruri care dăunează calităţii serviciilor de traducere şi interpretare prestate în temeiul autorizaţiei eliberate de Ministerul Justiţiei.

- imposibilitatea angajării răspunderii civile a societății angajatoare pentru eventuale prejudicii cauzate prin îndeplinirea necorespunzătoare a activității de traducere și interpretare autorizată, deși contractul de prestări servicii se încheie cu aceasta;

- scăderea calității activității de traducere și interpretare, precum și încurajarea practicării acestei activități în calitate de angajat, fapt ce conduce la diminuarea veniturilor traducătorilor și interpreților judiciari;

- existența unui posibil conflict între obligațiile pe care traducătorul și interpretul autorizat le are în calitate de angajat și cele pe care le are în calitate de membru al corpului professional.

Aşadar, în elaborarea proiectului de lege s-a pornit de la ideea potrivit căreia traducerea trebuie efectuată exclusiv de către persoana autorizată de către Ministerului Justiţiei, fără alţi intermediari care să intervină asupra traducerii, în sensul de suport material al acesteia.n Reglementarea formei de exercitare a profesiei vine în sprijinul dezideratului de mai sus, interpretul şi traducătorul autorizat exercitând personal profesia şi răspunzând personal pentru modul de îndeplinire a acesteia.

Totodată, soluţia legislativă identificată este în deplină concordanţă cu scopul urmărit prin promovarea proiectului de lege, şi anume crearea unui corp profesional, cu implicații majore asupra modului de exercitare a activității de traducere și interpretare judiciară, intenție de reglementare în acord cu rolul deosebit de important pe care această activitate îl are pentru întreg sistemul judiciar. De altfel, în art. 4 alin. (1) din proiect se menționează expres faptul că “traducătorul și interpretul judiciar este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public”.

Este evident că, spre deosebire de birourile de traduceri, notariatele și notarii nu sunt intermediari, ci instituțiile legalmente competente să ne folosească pentru îndeplinirea procedurii ntoariale de la art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată și e clar că notariatele și notarii publici nu intervin în niciun fel în efectuarea traducerii, traducătorul lucrând independent și răspunzând personal pentru exactitatea și integralitatea traducerii, pe care o face el însuși, de unul singur.

Legalizarea traducerii de către notarul public este necesară, deoarece traducerea legalizată emană de la notariat, deci tocmai de aceea trebuie supusă legalizării de către notarul public. Prin legalizare, notarul public certifică atât faptul că semnătura aparține într-adevăr traducătorului autorizat, ci și că persoana în cauză are într-adevăr acea calitate la momentul legalizării.

În același timp, notarul public califică actul, ceea ce noi nu știm să facem, fiindcă nu avem studii juridice, după cum și stabilește dacă actul tradus este ok și nu contravine legii sau bunelor moravuri, ceea ce noi singuri iarăși nu avem de unde să știm, neavând studii juridice. Astfel, prin rolul proactiv al notarului public, nu ajung să se efectueze traduceri după înscrisuri care ar contraveni legii sau bunelor moravuri, deci nu s-ar produce efecte.

Prin urmare, e clar că traducătorul autorizat nu ar trebui să efectueze o traducere cu beneficiar final client privat până nu primește undă verde de la notariat că actul părții e ok. Niciun act nu ar trebui să ajungă la tradus direct la traducător, adică fără să fie dus întâi la notariat. Asta e bine, fiindcă prin asta notarii ne feresc de foarte multe rele, inclusiv de practici incorecte. Nu am auzit până acum de niciun notariat să ceară încheieri în alb și/sau ștampile multiple de la traducători cum cer abuziv birourile de traduceri.

În cele din urmă, proiectul s-a împotmolit la inițiator, adică la MJ, fiindcă SRLurile de traduceri au protestat împotriva lui, umblând cu minciuni și manipulând mai ceva ca mafia pocăiților în cazul Bodnariu, deși proiectul de lege nu reglementa nicidecum obiectul lor de activitate, fapt confirmat oficial de MJ. Detalii aici:

www.avocatnet.ro/content/for...

Bineînțeles că nu mă las și că voi lupta în continuare, fiindcă știu că legea trebuie să fie de partea profesiei noastre, în sensul reglementării totale a acesteia, iar Statul - care a creat profesia noastră special pt. nevoile organelor lui din sistemul de justiție - ar trebui să fie de partea legii. Fiindcă e cum zice și domnul președinte Mănescu: Unde-i lege, nu-i tocmeală și nimeni nu trebuie să cadă la tocmeală cu SRLurile exploatatoare, nici MJ, nici UNNPR, nici nimeni altcineva. Nu corporația face legislația!

Păi e clar că aici ceva nu e kosher cu plata într-un cont care nu e al firmei. Din două una:

a) ori firma în cauză are datorii la Stat și are poprire pe conturile firmei, iar suma e prea mare pt. plata în numerar; eu știu un birou de traduceri care solicită mereu plata în numerar și se ferește ca dracu de tămâie de plata în contul firmei exact din motivul ăsta: fiindcă firma are poprire pe cont din cauza datoriilor la Stat;

b) ori e ceva mult mai grav, în sensul că poate firma în cauză este de bună credință, dar respectivii care v-au țepuit (nenea cu care ați vorbit la telefon, cumnatul titular al contului și eventual și alte persoane) nu au nicio legătură cu firma în cauză și emit facturi false în numele ei, iar firma habar nu are.

Plângerea la Poliție și la ANPC ar trebui să rezolve problema.

De ani de zile, ONGul nostru, U.N.T.A.R., luptă pentru reglementarea totală a profesiei de traducător și interpret autorizat în toate aspectele ei, solicitând în repetate rânduri modificarea legislației care reglementează această profesie, deoarece actuala Lege 178/1997 nu reglementează toate aspectele profesiei, ci numai autorizarea și plata noastră de către entitățile prevăzute de legea în cauză. Iar profesia noastră este și trebuie să fie o profesie reglementată nu numai fiindcă așa vrem noi, membrii profesiei care avem ceva creier și știm că așa e bine, ci fiindcă asta prevede o lege în vigoare: Legea nr. 200/2004, modificată recent prin OG nr. 43/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România, conform căreia profesia de interpret și traducător autorizat este o profesie reglementată care necesită 3 ani de studii superioare, iar autoritatea competentă este Ministerul Justiției.

Actualmente, profesia de interpret și traducător autorizat este exercitată și de persoane din afara profesiei sau care nu au studii superioare conform prevederilor legale și/ sau în forme de exercitare a profesiei neprevăzute de lege și neautorizate de entitatea competentă, Ministerul Justiției, cum ar fi SRLurile de traduceri sau PFAurile înregistrate la Registrul Comerțului, care de regulă sunt înființate de persoane din afara profesiei și care ambele își extind abuziv obiectul licit de activitate - traducerile în general - și fac sau mai bine zis intermediază abuziv traduceri legalizate efectuate de un trraducător autorizat (dar asta nu e totdeauna sigur) și/ sau purtând semnătura și ștampila unor traducător autorizați de MJ, folosiți abuziv de aceste firme private și exploatați și plătiți de mizerie cu prețuri mult sub cele stabilite de Stat conform legii.

Prin aceasta, în statul de drept România se încalcă de ani de zile 3 legi în vigoare:

1. În primul rând, se încalcă Legea 200/2004 modificată prin OG nr. 43/2015; conform Anexei 2 pct. 17 la OG nr. 43/2015, profesia de interpret și traducător autorizat este pe lista profesiilor reglementate din România, iar conform Anexei 3 lit. A pct. 24, profesia noastră este în rândul profesiilor reglementate care necesită cel puțin 3 ani de studii superioare, iar autoritatea competentă este Ministerul Justiției. Or Ministerul Justiției încalcă această lege prin următoarele:

- deși este autoritatea competentă, MJ nu se grăbește să facă reglementarea profesiei în toate aspectele ei, după modelul celorlalte două profesii reglementate care țin de el: notarii publici și executorii judecătorești;

- MJ autorizează ca traducători și interpreți și persoane fără studii superioare, doar cu liceul, în urma unei modificări abuzive a Legii 178/1997 făcută în 2005 de Monica Macovei, care, în calitate de ministru al justiției, așa a înțeles ea să transpună în România directivele europene; că doar se știe că Legea 200/2004 cu modificările ulterioare transpune directive europene. Dar Macovei a făcut mereu jocul patronilor de birouri de traduceri, care au tot interesul să lucreze cu cei fără studii superioare, ca să aibă cheltuieli cât mai mici cu forța de muncă, fiindcă doar se știe că omul fără studii superioare de obicei este mai prost plătit decât cel cu studii superioare;

2. Este încălcată și Legea nr. 36/1995 republicată, prin al cărei art. 12 lit. j efectuarea și legalizarea traducerilor de înscrisuri intră la acte și proceduri notariale și este în competența notarilor publici; astfel, traducerile legalizate constituie traduceri speciale, fiind obiectul de activitate a două profesii reglementate: noi, traducătorii autorizați conform Legii 178/1997 cu modificări și completări și notarii publici cf. art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată, cu modificări și completări și deci ar trebui să se efectueze strict și exclusiv de către notariate, prin notarii publici autorizați ca traducători de MJ și/ sau prin traducători autorizați de MJ angajați ai notariatelor sau colaboratori externi ai acestora; deci nicidecum de către niște firme private. Notariatele sunt singurele care întocmesc legal aceste traduceri legalizate, ca activitate notarială conform legii și pe codul CAEN specific activității notariale, 6910 și nu 7430 cum au SRLurile exploatatoare. Unele notariate afișează public că fac aceste traduceri și bravo lor, ca să știe poporul unde să se ducă:

[ link extern ]

Acesta este un exemplu pozitiv de cum ar trebui să se lucreze legal și corect. Așa ceva, o firmă de genul acesta, ar trebui să afișeze toate notariatele din România. UNNPR ar trebui să stabilească și să aprobe model unic de firmă de birou notarial individual/ societate profesională notarială care să cuprindă obligatoriu și mențiunea "traduceri legalizate", ca să știe poporul unde se fac legal aceste traduceri și unde să se ducă și tot ea ar trebui să se ia de firmele de traduceri care fac / intermediază/ afișează abuziv "traduceri autorizate, legalizate" etc., fiindcă ele încalcă abuziv sfera de competență a notariatelor.

Din păcate, nici MJ și nici UNNPR nu par să se grăbească în modificarea și completarea legislației notariale astfel încât procedura de la art. 12 lit. j să se îndeplinească de către notariate, obligatoriu, fără probleme, cu folosirea noastră, a traducătorilor și interpreților autorizați, conform prevederilor legale.

3. Legea 178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de Consiliul Superior al Magistraturii, de Ministerul Justiției, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul National Anticorupție, de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de executori judecătorești cu modificări și completări este de asemenea încălcată.

Această lege prevede chiar din titlul ei care sunt organele sistemului de justiție care folosesc traducători și interpreți autorizați de MJ și îi plătesc tot ele și tot conform legii. Se vede clar că aici nu intră și birourile de traduceri. Și este și firesc să nu intre: birourile de traduceri sunt entități din afara sistemului de justițâie, sunt firme private sau PFAuri prin Registrul Comerțului, nu sunt nici autorizate de MJ, nu sunt nici menționate de lege că ne pot folosi și de asta ele nu apar nici în cuprinsul autorizațiilor noastre de la MJ.

DAR: aceste entități terțe din afara sistemului de justiție încearcă să se infiltreze abuziv în sistemul de justiție, însă nu vor să se integreze în el și să-i respecte regulile și legile în vigoare, nici să lucreze la tarife stabilite de Stat prin OMJ/OMF, că doar patronii de birouri de traduceri asta afirmă în gura mare: că ei sunt comercianți liberi și fac ce vor, nu le dictează lor Statul, MJ, UNNPR, UNBR, UNEJ și alte corpuri profesionale ce să facă și la ce prețuri; deci ei vor să destabilizeze și să dereglementeze sistemul de justiție și profesiile din el.

În special se încalcă art. 1 alin. 3 din Legea 178/1997, care prevede că "Birourile notarilor publici utilizează interpreți și traducători în condițiile stabilite de Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36/1995." Și știm cu toții ce circ au făcut mereu patronii de SRLuri de traduceri și organizațiile lor împotriva legislației notariale, mai ales a noului Regulament de aplicare a Legii 36/1995 republicate, deși iată, exact Legea 178/1997 prevede că legislația notarială - și nu alta! - este singura care trebuie să reglementeze modul de folosire a noastră de către notarii publici, cu atât mai mult cu cât ei ne folosesc - sau ar trebui să ne folosească - atât pt. îndeplinirea procedurii notariale de la art. 12 lit. j - efectuarea și legalizarea traducerii după acte prezentate de părți - cât și în cadrul altor proceduri notariale, cum ar fi legalizarea copiilor după înscrisuri într-o limbă străină, care trebuie însoțite de traduceri în limba română, autentificarea unor acte în limba română pt. cetățeni străini, care nu le semnează decât în prezența traducătorului autorizat, redactarea bilingvă a unor acte notariale pe coloane, cum prevede legea etc. etc.

Prin urmare, este normal și cel mai de dorit ca întreaga noastră utilizare de către notariate să fie reglementată de legislația notarială, iar UNNPR ar trebui să pună piciorul în prag și să propună MJului modificarea și completarea legislației notariale cu asemenea prevederi detaliate, ba noi chiar i-am cerut să propună un nou set de instrucțiuni cum erau cele la vechiul OMJ nr. 233/C/1996, care actualmente este abrogat odată cu intrarea în vigoare a noului Regulament de aplicare a Legii 36/1995 republicată, însă în lipsă de altceva, noi tot după el lucrăm, că după ce altceva?!

În schimb, birourile de traduceri, majoritatea lor lucrează cum le taie capul și prostesc traducătorii că ar fi bine cum fac ele, dar nu e.

De asemenea, din moment ce cf. art. 12 lit. j efectuarea și legalizarea traducerilor după acte prezentate de parte este activitate notarială, normal este să o facă exclusiv notariatele și să se introducă în legislație o astfel de prevedere care să oblige partea să-și ducă înscrisurile la tradus exclusiv la notariate, deci nu la traducătorul autorizat acasă și nici la SRLurile de traduceri, care sunt neautorizate de MJ. Partea trebuie să fie clientul notariatului, nu al traducătorului autorizat și nici al birourilor de traduceri; și în consecință, cererea de îndeplinire a procedurii notariale de la art. 12 lit. j ar trebui ca partea să o adreseze în mod firesc și logic tot notariatului instrumentator, și nu mâinii de lucru a acestuia - traducătorul autorizat. Traducătorul trebuie plătit de notariat fie cu salariu, dacă este angajat al notariatului, fie cu tarifele fixe pe pagină stabilite prin OMJ/OMF 772/C/414/2009 actualmente în vigoare. Nu să lucreze pe nasturi și pe alune, cum plătesc SRLurile exploatatoare și patronii lor care ne sug sângele, ne folosesc abuziv, ne exploatează și nu vor să ne dea prețurile stabilite de Stat prin OMJ/OMF, că ei sunt comercianți liberi; ne dau prețuri mult mai mici, cam între 2 și 6 ori mai mici decât cele stabilite de Stat și astfel ne privează abuziv de drepturile bănești de care ar trebui să beneficiem conform legii.

Noi nu mai vrem să slugărim la SRLurile exploatatoare și la patronii lor hrăpăreți care vor câștiguri fără muncă, adică din munca altora, adică a noastră; nu vrem intermediari, stăpâni luați din drum, care cum iau traducerile de la noi, le dau la client fără să le facă nimic. Traducerea o efectuează traducătorul autorizat sau notarul public autorizat ca traducător, legalizarea o efectuează notarul public, înregistrarea, îndosarierea, arhivarea etc. a actului și partea de relații clienți o face personalul secretarial notarial; prin urmare, contribuția SRLurilor de traduceri în procesul de întocmire a traducerilor legalizate este ZERO. Ce tot spun ei că în cadrul firmelor lor ar aplica standardul european SR-EN15038 și că s-ar lucra la mai multe mâini, este de cele mai multe ori un mare neadevăr; majoritatea SRLurilor de traduceri practică prețuri foarte scăzute la clientul final, deja plătesc traducătorul cu prețuri de mizerie, deci e clar că nu au de unde să mai plătească și terminolog, revizor, corector etc. etc. Ba mai mult, foarte mulți patroni nici măcar nu au auzit de standardul în cauză, necum să-l aplice.

Bineînțeles că mafia patronilor de birouri de traduceri susține contrariul: că nu intermedierea SRLurilor lor, ci legalizarea la notariat ar fi inutilă, păguboasă, prea scumpă pentru client etc. etc. Ba mai mult: afirmă cu cea mai crasă nesimțire că nu firmele lor ar face intermediere ilegală a activității noastre, ci notariatele!!! Adică taman hoțul strigă "Hoții!".

Cu alte cuvinte, după ce au pus mâna pe efectuarea traducerilor de înscrisuri în mod samavolnic și ilegal, încălcând competența notariatelor și făcându-le acestora concurență neloială băgând prețuri cu mult mai joase ca ele, știut fiind că ele nu pot să scadă prețul sub onorariile minimale stabilite de MJ cu consultarea UNNPR, SRLurile de traduceri, dar și unele PFAuri de rea credință, mai noi urmăresc desființarea legalizării, pentru a scoate de tot traducerile de la notariate. Prostesc atât clienții, cât și traducătorii, mai ales pe cei tineri și fără multă experiență, că traducerile ar fi valabile și fără legalizare, că legalizarea ar fi opțională, numai dacă vrea clientul etc. etc. Ba mai rău, chiar dacă clientul cere de la început traducere legalizată, mafia birourilor de traduceri încearcă să-l prostească să vrea fără legalizare, fiindcă se urmărește să se impună această practică ticăloasă și ilegală și s-o facă să devină normă prin folosirea repetată. Este exact ce scriam și aici:

[ link extern ]

UNNPR are și ea partea ei de vină: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Dacă le-ar fi dat la samsari peste bot la timp, dacă își elabora legislația notarială fără portițe pt. samsari și dacă obliga toate notariatele să respecte legea și să îndeplinească toate procedurile notariale din competența nor, inclusiv și mai ales cea de la art. 12 lit. j cu crearea unor servicii de traduceri ale lor, cum erau și cele ale vechilor notariate de stat cărora actualele notariate le-au preluat întreaga competență materială, nu s-ar fi ajuns niciodată la problema SRLurilor și la practicile lor abuzive și incorecte și la toate samavolniciile actuale.

Noi, U.N.T.A.R., ne opunem acestei practici incorecte prin care clientului îi sunt date traduceri nelegalizate, cu care de cele mai multe ori are probleme în străinătate, deoarece nu îi sunt acceptate; și la noi vin tot timpul clienți dubioși și solicită traduceri fără legalizare, probabil trimiși de mafia SRLurilor, însă noi refuzăm să facem traducerea fără legalizare la notariat și le spunem că noi lucrăm conform legislației notariale cf. art. 1 alin. 3 din Legea 178/1997 și că în conformitate cu art. 12 lit. j coroborat cu art. 151 din Legea 36/1995 republicată, traducerile de înscrisuri doar cu semnătura și ștampila traducătorului autorizat sunt ilegale și nule de drept.

E clar că, în cazul traducerilor de înscrisuri pentru clienți privați, efectuarea traducerii nu are cum să fie separată de legalizarea traducerii; este vorba nu de două proceduri notariale distincte, ci de o singură procedură notarială, cea de la art. 12 lit. j din lege, iar la art. 12 din lege fiecare procedură are litera ei distinctă; deci dacă e doar o literă, j, înseamnă că e o singură procedură și nu două; iar această procedură notarială are drept rezultat un singur produs finit: traducerea legalizată - o traducere specială, diferită de restul tipurilor de traduceri și care are un regim special tocmai fiindcă este legalizată și emană de la notariat; în cazul traducerilor de înscrisuri pentru clienți privați, singura situație legală în care nu se legalizează semnătura traducătorului de către notarul public este atunci când traducerea este efectuată de însuși notarul public autorizat ca traducător pe limbile solicitate de parte.

Cu SRLurile avem mari probleme din cauza legii lacunare 178/1997, care nu reglementează total profesia noastră, ci numai autorizarea și plata, nu și celelalte aspecte profesionale, în special formele de exercitare a profesiei. Din moment ce legea nu reglementează nicio formă anume de exercitare a profesiei, SRLurile vin cu afirmația ticăloasă că tot ce nu e interzis este permis; în plus, nici Legea 178/1997, nici Legea 36/1995 republicată nu prevede pedepse pt. cei din afara profesiei care încalcă respectivele legi.

Interesant este că MJ se ferește să reglementeze total profesia noastră, adică în toate aspectele ei, nu doar în ce privește autorizarea și plata; MJ a elaborat în ianuarie 2015 un proiect de lege privind traducătorii și interpreții judiciari care în mare este foarte bun, însă de atâta vreme, tot nu l-a băgat în vigoare, fiindcă l-au contestat unii patroni de birouri de traduceri.

Ba mai mult, MJ a dat înapoi în fața SRLurilor exploatatoare, deci niște entități terțe din afara sistemului de justiție, punând interesele lor mai presus de interesele sistemului de justiție, ale profesiei noastre și ale profesiilor juridice și organelor pt. care suntem autorizați să lucrăm. A făcut un nou proiect, fără expunere de motive; deși am cerut să ni se trimită expunerea de motive, deoarece pe siteul MJ nu a fost publicată cum prevede legislația privind transparența decizională, nu am primit nicio expunere, deci considerăm că noul proiect din iulie 2015 care revizuiește dar nu schimbă mai nimica este nemotivat și nu ar trebui să intre în vigoare.

Dimpotrivă, normal ar trebui ca MJ să reglementeze activitatea noastră ca serviciu de interes public integrat sistemului de justiție și exercitat exclusiv în cadrul acestuia și numai la solicitarea organelor acestuia, să reglementeze, pe lângă formele de exercitare a activității deja legale conform Legii 36/1995, respectiv notar public autorizat ca traducător și interpret, și traducător și interpret judiciar angajat al unui birou notarial, și forme specifice de exercitare a activității noastre, respectiv birou individual de traducere și interpretare judiciară sau societate profesională de traducere și interpretare judiciară, astfel încât nimeni să nu mai poată face traduceri de înscrisuri prin SRLuri și să lucrăm noi direct cu notariatele, dacă vor să ne folosească în calitate de traducători externi, și exclusiv la tarifele pe pagină stabilite de Stat așa cum prevede legea, prin OMJ, la standardul de pagină stabilit tot de Stat prin OMJ, cu aplicarea, dacă este cazul, a sporurilor corespunzătoare pt. urgență, noapte, weekend, sărbători legale, limbi rare, texte greu lizibile sau foarte dificile etc. etc.

De asemenea, MJ ar trebui să reglementeze înființarea corpului profesional UNTIJR și programul de educație profesională continuă, care există unde să se facă, și anume, așa cum a sugerat și doamna vicepreședinte UNNPR, s-ar putea face foarte bine în cadrul Institutului Notarial Român.

În plus, recomandările Uniunii Europene în ce privește profesia noastră sunt clare: în Raportul final privind statutul profesiei de traducător în Uniunea Europeană, care se găsește la download gratuit aici:

[ link extern ]

apare că numai "legal translator" este profesie reglementată, "regulated profession", nu și "translator" în general; adică exact ce urmărim și noi, U.N.T.A.R. - separarea profesiei reglementate de traducător și interpret judiciar de restul traducătorilor și mai ales de birourile de traduceri; chit că și noi mai facem și alte tipuri de traduceri, aceste alte tipuri de traduceri, după texte care nu sunt înscrisuri, noi nu le facem în această calitate a noastră de traducători autorizați de MJ, nici nu le prevedem cu formula de certificare a exactității și integralității traducerii din legislația notarială, nici nu le ștampilăm cu ștampila cu Ministerul Justiției și nici nu le ducem la notariat pt. legalizare.

Deci una și aceeași persoană fizică poate avea foarte bine 2 calități:

1. traducător și interpret judiciar în baza autorizației de la MJ
2. traducător în general, în baza certificatului de la Ministerul Culturii, diplomei de licență etc. Fiecare cu forma specifică de exercitare a activității.

Ceea ce este cel mai relevant pt. UE referitor la traducătorul judiciar este menționat la pag. 24:

"1. Is the title of legal translator protected?
2. Is the profession of legal translator regulated?
3. Is there an official body for the accreditation of legal translators?
4. Is there a national register of legal translators?
5. If there is a national register, what data is provided in the register?"

Proiectul de lege privind traducătorii și interpreții judiciari elaborat de Ministerul Justiției în ianuarie 2015 și publicat pe siteul MJ la secțiunea Proiecte de acte normative aflate în dezbatere îndeplinește aproape toate recomandările de mai sus, fiindcă prin legea nouă, profesia de traducător și interpret judiciar va fi o profesie reglementată, se va crea UNTIJR, deci corpul profesional, există o autoritate oficială care autorizează traducătorii și interpreții judiciari - Ministerul Justiției - și se creează și registrul național al traducătorilor și interpreților judiciari; singura condiție care mai trebuie adăugată proiectului de lege este cea de la pct. 1 de mai sus: denumirea profesiei, aceea de "traducător și interpret judiciar", să fie ocrotită prin lege, ceea ce noi, U.N.T.A.R., de altfel am și propus deja cu ocazia supunerii proiectului de lege dezbaterii publice.

Acest proiect de lege al Ministerului Justiției este motivat printr-o expunere de motive beton, publicată și ea pe siteul MJ, care acoperă cam toate problemele expuse de noi de-a lungul anilor, arătând că MJ recunoaște existența acestor probleme și că, prin noua lege, încearcă să le rezolve. Noi, U.N.T.A.R., suntem de acord și cu expunere de motive, și cu proiectul de lege în proporție de 99%; singura modificare majoră propusă de noi a fost la art. 37, referitor la formele de exercitare a activității profesiei, unde pe lângă biroul individual de traducere și interpretare judiciară și societatea profesională de traducere și interpretare judiciară, noi am cerut să se țină cont de legislația notarială în vigoare, astfel că trebuie adăugate și cele două forme de exercitare prevăzute de legislația notarială, care lucrează ambele în cadrul birourilor individuale și societăților profesionale notariale: notarul public autorizat ca traducător și interpret judiciar de MJ, respectiv traducătorul și interpretul judiciari angajat al birourilor notariale.

Am arătat că este spre binele profesiei noastre ca aceste locuri de muncă ale colegilor angajați la notariate să fie menținute, ba mai mult decât atât, am arătat că prin efectuarea și legalizarea traducerilor de înscrisuri pentru clienți privați exclusiv la notariate, noi sprijinim nu doar menșinerea locurilor de muncă deja existente, ci mai ales crearea de noi locuri de muncă prin angajarea de către notariate a cât mai multor traducători și interpreți judiciari, fiindcă pentru membrii profesiei este de dorit accesul la munca salariată, care asigură omului muncii o mai mare siguranță și stabilitate și mai multe drepturi, comparativ cu situația de freelancer.

Până acum, ni s-a tot băgat pe gât condiția de freelancer, dar nu fiindcă ar fi bună pt. noi și ne-ar conveni nouă, ci fiindcă asta convine cel mai bine birourilor de traduceri exploatatoare, care folosesc traducători freelanceri și îi plătesc de mizerie, negociind de pe poziții de forță prețuri pe pagină foarte mici; în plus, prin folosirea freelancerilor, birourile de traduceri scapă de plata dărilor la stat, păgubind astfel atât Statul și bugertul de Srtat, cât și pe omul muncii, pe care îl exploatează.

Traducătorul freelancer de cele mai multe ori este de fapt un slavelancer: el nu are un venit constant și sigur, nu știe ce-i aduce ziua de mâine, nu are un angajator care să aibă grijă de el să-i dea să mănânce o pâine, lucrează unde apucă, nu are un program de lucru stabil, ori nu are de muncă, ori ia de muncă peste puterile sale, că dacă refuză o lucrare, cine știe când mai vine alta, nu știe ce e ăla concediu etc. Iar prin asta, de fapt nu este liber, ci este sclavul tuturor. Comparativ, statutul de traducător angajat la notariat este mult mai bun, înseamnă siguranță și stabilitate, retribuție lunară fixă, program de lucru fix de cel mult 8 ore pe zi, cum are notariatul, destule notariate dau la angajați și bonuri de masă, abonament pe transport în comun, concediu de odihnă plătit etc.

Sigur că nu toate notariatele vor traducători angajați, sau cel puțin nu și pe limbile rare, unde nu e rentabilă angajarea full time, fiindcă pe ele vin lucrări puține; pt. asta există tarifele din OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009, pe care notariatele au obligația să le achite traducătorilor pe care îi folosesc în calitate de colaboratori externi, tarife pe care birourile de traduceri refuză să ni le dea și nici nu pot fi obligate să ni le dea: nefiind entități din Legea 178/1997, nici OMJ/OMFul nu li se aplică, fiindcă el nu poate depăși sfera de aplicare a Legii 178/1997 în baza căreia a fost dat, iar SRLurile exploatatoare și patronii lor știu asta și ne plătesc de mizerie, la prețuri sub aceste tarife din OMJ/OMF și nimeni nu le face nimic. Noul proiect de lege ne-ar scăpa de abuzul acesta.

DAR: cu toate că proiectul de lege este foarte bun, el s-a împotmolit fiindcă mafia patronilor de SRLuri de traduceri a manipulat și dezinformat o țară întreagă răspândind lucruri neadevărate în presa plătită să scrie la comandă, cum că proiectul de lege ar fi fost întocmit fără consultarea traducătorilor și interpreților autorizați, că el nu ar reprezenta voința profesiei, că el nu ar fi în interesul, ci în detrimentul traducătorilor autorizați, că ar avea un impact economic uriaș pe piață, deși Ministerul Justiției a apreciat în expunerea de motive că impactul este zero, sau că o uniune profesională unică pe țară gen UNTIJR ar fi ceva abuziv și comunist, deși toate celelalte profesii reglementate au așa ceva etc. etc.

Au făcut și ceva manifestații de stradă, iar după agitația pe care au făcut-o în stradă și în presă, au făcut agitație și în Parlamentul României, în sensul că au contactat mai mulți parlamentari care au adresat întrebări/ interpelări Ministerului Justiției, după cum se poate vedea aici:

La Camera Deputaților:

Tamara-Dorina Ciofu - deputat PSD:
[ link extern ]

Gabriela-Maria Podașcă - deputat PSD:
[ link extern ]

Maria Grecea, deputat PNL:
[ link extern ]

Și la Senat:

Marius Lucian Obreja - senator PNL:
[ link extern ]

Gheorghe Pop - senator PSD:
[ link extern ]

Mario Ovidiu Oprea - senator PNL:
[ link extern ]


Emil Marius Pașcan - senator PNL:
[ link extern ]

Constantin Traian Igaș - senator PNL:
[ link extern ]

Din toate răspunsurile Ministerului Justiției, care sunt foarte asemănătoare, trebuie să reținem următoarele:

"În prezent, competența traducătorului și interpretului autorizat rezultă, deopotrivă, din conținutul Legii 178/1997, cât și din conținutul autorizației eliberate de Ministerul Justiției începând cu anul 1997.
În consecință, persoana autorizată cunoaște scopul pentru care i-a fost eliberată autorizația, anume acela de a presta servicii de interpretare și traducere pentru organele expres și limitativ prevăzute de lege."

[ link extern ]


Și mai departe trebuie să reținem un lucru foarte, foarte important care apare la punctul 2, pe pagina 3 mai jos:

"... proiectul de lege nu afectează activitatea birourilor de traduceri, care pot efectua/intermedia numai acele traduceri pentru care nu este necesară autorizarea specială conferită de Ministerul Justiției".

[ link extern ]

Din tot, reiese clar că proiectul nu afectează activitatea birourilor de traduceri și că activitatea birourilor de traduceri este și trebuie să fie categoric distinctă de activitatea celor două profesii reglementate, respectiv traducător autorizat și notar public. Prin urmare, proiectul ar fi trebuit să treacă fără probleme și să intre în vigoare.

Este surprinzător că MJul în cele din urmă a întors-o ca la Ploiești și pare că încearcă să ne țepuiască și să le dea câștig de cauză SRLurilor exploatatoare, entități din afara sistemului de justiție care încearcă să pătrundă în sistem și să-l dereglementeze, să-l destabilizeze și să-l căpușeze, iar pe noi, pe muncitorii-traducători, să ne exploateze.

Ba mai mult: nu este prima dată când un proiect de act normativ se împotmolește la Ministerul Justiției. A mai fost unul, tot referitor la profesia noastră reglementată, tot în urma demersurilor noastre, ale U.N.T.A.R. Este vorba de actualizarea tarifelor pentru plata traducătorilor și interpreților autorizați. Conform art. 7 alin. 1 din Legea 178/1997 cu modificări și completări, tarifele pt. plata interpreților și traducătorilor folosiți de organele prevăzute de lege "se vor stabili şi se vor indexa anual, în funcţie de indicele ratei inflaţiei, prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului finanţelor publice" (sublinierea mea).

Primul OMJ/OMF de genul acesta s-a dat în 2005, anul în care Legii 178/1997 i s-au adus modificări; o aberație de act normativ făcut de Monica Macovei, care prevedea taxarea paginii dactilografiate la 2 rânduri, când toată lumea tehnoredactează azi computerizat și bate la 1 singur rând.

Al doilea OMJ/OMF a fost dat abia în aprilie 2009 - deci nici vorbă de indexare anuală conform ratei inflației - tot în urma demersurilor noastre, ale UNTAR, care am cerut încă din 2008, de la înființarea ONGului nostru, stabilirea de noi tarife pt. traduceri și noi criterii, nu pagina dactilografiată la 2 rânduri, care nu corespunde realității din practică. Astfel s-a dat OMJ/OMF 772/C/414/2009, care e și acum în vigoare, că de atunci nu s-a mai dat altul, prin care pagina cu Arial de 12 la 1 rând și margini de 2,5 cm peste tot se plătește cu 33,56 lei.

După noi demersuri ale ONGului nostru, Ministerul Justiției a făcut un proiect de ordin la sfârșitul lui 2013, care propunea un preț pe pagină de 40 lei, proiect pe care l-a publicat pe siteul său și l-a supus dezbaterii publice. Noi am trimis punctul nostru de vedere, oricine putea să trimită punct de vedere, nu știm exact ce a fost, dar proiectul s-a împotmolit și nu a intrat în vigoare nici în forma propusă de MJ, nici în vreo formă modificată.

Prin urmare, MJ încalcă art. 7 alin. 1 din Legea 178/1997, fiindcă nu face anual indexarea tarifelor în funcție de rata inflației. Iar rata inflației a crescut considerabil din aprilie 2009 până acum, în anul 2015 al erei noastre.

Cui nu convine creșterea acestor tarife? Evident că tot SRLurilor exploatatoare, care oricum nu respectă aceste tarife și plătesc traducătorii la prețuri între 2 și 6 ori mai mici decât ele; însă ele știu că pentru traducători, prețurile stabilite de Stat sunt oarecum prețuri de referință și în lucrul cu clienții privați și nu le place ca traducătorii să aibă prețuri de referință mari, ci cât mai mici, ca să poată și ei scădea cât mai mult la clienții finali, să atragă clienți. Deci MJ pare să facă și cu asta jocul birourilor de traduceri.

Și atunci, mai că mi se face lehamite și îmi vine în minte ce mă învăța tovarășul de istorie în clasa a VII-a, la materia numită Constituția RSR, lecția 2 - Cunoștințe generale despre drept: După Karl Marx și Friedrich Engels, în orice stat cu o societate împărțită în clase sociale antagoniste, dreptul nu este decât voința clasei exploatatoare ridicată la rang de lege. Din păcate, se pare că e adevărat. Sau?

Deci avem legi, dar le avem degeaba, fiindcă ele sunt încălcate, cei care le încalcă nu numai că nu pățesc nimic, dar culmea, tot ei au gura cea mai mare, se plâng de impactul asupra firmelor lor, că ei, patronii neautorizați de firme de traduceri de asemenea neautorizate de MJ, vor avea de pierdut dacă nu vor mai putea face "traduceri autorizate", de parcă MJul ar fi vinovat că ei s-au apucat cu de la sine putere și contrar legii să facă/ intermedieze abuziv o activitate care le este interzisă și că prin politica prețurilor de dumping pe care le practică în calitate de comercianți liberi au distrus piața de profil; iar de pagubă și bătaie de joc rămânem tot noi, cei care suntem corecți și respectăm legile.

În final întrebarea lui Lenin: Ce-i de făcut?

Mai exact: ce demersuri am putea să mai facem pentru a obliga Statul de drept România și organele sale, în frunte cu Ministerul Justiției, să respecte și să aplice legile în vigoare și să ne reglementeze profesia așa cum trebuie și să ne actualizeze tarifele pe pagină cât mai rapid, fără tragere de timp? Că dacă scriem din nou MJului, e clar că nu face nimic. Ceva de mai sus de el trebuie să-l oblige să facă tot ce trebuie. Dar cine? Unde să ne adresăm?

Bravo! Excelent! Asta este nu numai o veste foarte bună pentru profesia de avocat și pentru apărarea și promovarea intereselor ei de elemente destabilizatoare din afara profesiei, ci este în același timp o veste foarte bună și încurajatoare și pentru alte profesii reglementate. De exemplu a noastră, a traducătorilor autorizați de Ministerul Justiției. Din fericire, profesia de avocat este bine reglementată, ca de altfel și alte profesii reglementate, cum ar fi cea de notar public sau cea de executor judecătoresc etc. Din păcate, la noi lucrurile nu stau grozav în ce privește legislația în vigoare privind traducătorii autorizați și, deși viitorul părea foarte luminos, acum e totul într-o nebuloasă totală, dar musai să se dreagă lucrurile și la noi.

[Editat parte in afara subiectului]

Conform art. 3 din Codul Muncii coroborat cu art. 41 din Constituția României, într-adevăr, dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei este liberă.

Însă alegerea profesiei se face în cunoștință de cauză, implicând cunoașterea, asumarea și respectarea legislației care reglementează exercitarea acelei profesii.

Prin urmare, dacă există o reglementare oficială care prevede obligativitatea binecuvântării profesorilor de religie de către biserică, acela care dorește să practice această profesie o va practica numai cu respectarea reglementărilor în vigoare, deci implicit și a acesteia privind binecuvântarea bisericii.

Deci nu e vorba de nicio îngrădire a dreptului la muncă. Conform aceluiași art. 3 din Codul Muncii, nimeni nu vă poate obliga să alegeți această profesie. Dacă nu vă place reglementarea asta cu binecuvântarea bisericii, sunteți liber să alegeți altă profesie, a cărei practicare să nu fie condiționată de această reglementare.

Întrebarea care se pune este dacă Ministerul Educației are asemenea protocol cu toate cultele recunoscute oficial sau numai cu BOR. Dacă ar avea numai cu BOR, ar putea fi caz de discriminare.

Deși, dacă ne gândim bine, art. 32 alin. 7 din Constituția României prevede următoarele:

"Statul asigură libertatea învățământului religios, potrivit cerintelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învățământul religios este organizat și garantat prin lege." (sublinierea mea)

Astfel, binecuvântarea asta a BOR ar putea fi considerată drept o cerință specifică a cultului în cauză. Nimeni nu oprește celelalte culte recunoscute oficial să aibă și ele cerințe specifice similare și să încheie protocol cu Ministerul Educației așa cum a făcut BOR.

Nu prea e clar ce caută disciplina Religie în școlile de stat într-un stat laic, în care biserica este separată de stat. Dar asta deja e o altă problemă.

Cât privește studiile de specialitate, ele reprezintă o condiție necesară, dar nu și suficientă, pentru practicarea unei anumite profesii. Altfel, toți alsolvenții de limbi străine ar trebui să fim profesori și nu ar mai exista traducători, interpreți, terminologi, revizori etc. Sau toți absolvenții de drept ar fi automat avocați și atunci nu ar mai exista notari, executori judecătorești, judecători, procurori, consilieri juridici etc.

Prin urmare, regimul de recunoaștere a diplomelor de studii este diferit de regimul de recunoaștere a calificărilor profesionale. Poate cel mai bine se vede asta în legislația profesiilor reglementate, unde condiția de a fi licențiat(ă) a(l) unei facultăți de profil reprezintă doar una din multele condiții prevăzute de lege pe care candidatul trebuie să le îndeplinească la modul cumulativ.

Referitor la discriminarea profesorilor de religie față de alte categorii de profesori, nici asta nu cred că există, fiindcă numai disciplina religie este legată de o anumită biserică sau alta, nu și discipline precum desen, educație fizică, matematică etc. Deci biserica nu se poate băga să dea binecuvântarea altor categorii de profesori, ale căror discipline nu țin în niciun fel de ea.

Este adevarat ca actele(imputernicirile notariale/declaratiile pe proprie raspundere date la un notar din strainatate care are Apostila de la Haga) traduse si legalizate la notarii din strainatate, nu sunt valabile in Romania pe considerentul ca acestea trebuie legalizate/recunoscute la un notar roman? Conform carei prevederi legale?

Depinde de traducere. Originalul se redactează și se autentifică de către notarul străin, iar apoi se apostilează în țara respectivă, unde își are sediul biroul notarial instrumentator. Apoi se efectuează traducerea înscrisului apostilat, iar traducerea trebuie și ea apostilată, la rândul ei.

Există țări în care traducerile de înscrisuri se fac obligatoriu cu legalizarea semnăturii traducătorului autorizat/ judiciar/ jurat etc. (denumirea lui diferă de la țară la țară, conform legislației din țara respectivă) de către notar/ tribunal. Asemenea traduceri legalizate se apostilează apoi fără probleme de către Camera Notarilor, tribunal sau orice alt organ competent desemnat oficial de statul respectiv să aplice apostila.

În alte țări este suficientă semnătura și ștampila traducătorului jurat, dar acest lucru este valabil numai la traducerile făcute de traducători autorizați/ judiciari/ jurați de acolo, din țara respectivă și care sunt folosite numai acolo, în țara respectivă. Așadar, în cazul unei traduceri efectuată de un astfel de traducător, spre a putea fi folosită în străinătate, deci în afara țării unde a fost efectuată de traducătorul jurat, de exemplu în România, este necesară obligatoriu apostilarea ei. Deci asta e: nu numai originalul trebuie să aibă apostila, ci și traducerea.

Cum traducătorul autorizat/ judiciar/ jurat nu este un organ investit de stat cu autoritate, cum este notarul, de exemplu, și nu întocmește acte care să fie considerate de autoritate publică și cu forță probantă etc. cum face notarul, ci doar traduce acte întocmite de organe ale statului sau cu autoritate dată de stat, apostila nu se poate aplica pe traducerea certificată, adică purtând doar semnătura și ștampila traducătorului jurat, fiindcă o asemenea traducere nu este un act oficial.

Tocmai de aceea, în asemenea țări, în cazul traducerilor ce urmează a fi folosite în străinătate, semnătura traducătorului jurat OBLIGATORIU se legalizază fie la notariat (mai simplu, că sunt notariate destule), fie la tribunal (mai complicat, fiindcă nu în toate localitățile există tribunal); depinde de legislația în vigoare în statul respectiv; abia astfel, adică prin legalizarea semnăturii traducătorului de către un organ al statului sau cu autoritate dată de stat, traducerea în cauză devine act oficial și poate fi apostilată. De asta în cuprinsul apostilei, se spune că:

1. Țara: ...
Prezentul act oficial
2. a fost semnat de ... [numele notarului/ funcționarului de la tribunal etc.]
3. în calitate de ... [notar/ funcționar de la tribunal etc.]
4. poartă sigiliul/ ștampila ... [notariatului/ tribunalului etc.]

AUTENTIFICAT

5. în ... [localitatea unde se apostilează] 6. la data de: ... [data]
7. de către ... [Camera Notarilor/ tribunalul/ orice alt organ desemnat oficial de statul în cauză să aplice apostila]
8. sub nr. [nr. apostilei]
9. Sigiliul/ ștampila [Camerei Notarilor/ tribunalului/ oricărui alt organ desemnat oficial de statul în cauză să aplice apostila]
10. Semnătura [persoanei care aplică apostila; funcția acesteia]

Deci iată că nicăieri în apostila aplicată pe traducerea legalizată nu se face referire la traducător, numele, semnătura sau ștampila acestuia sau orice alte detalii legate de el. Singura persoană care contează este notarul public sau funcționarul de la tribunal etc., deci organul care legalizează semnătura traducătorului. Asta nu vor să bage la cap mulți dintre patronii de firme de traduceri de la noi din România, care în mod abuziv și aberant vor desființarea legalizării de către notarul public a semnăturii traducătorului autorizat, deși ea este atât de necesară, utilă și benefică în primul rând pentru noi, pentru traducătorii autorizați.

O problemă la traducerile în limba română legalizate și apostilate în străinătate ar putea fi faptul că nu au încheiere de legalizare bilingvă, adică nu numai în limba statului străin, ci și în română; de asemenea, uneori nici apostila nu e bilingvă, deși art. 4 alin. 2 din Convenția de la Haga din 1961 prevede posibilitatea apostilei bilingve. De exemplu, la noi în România, stat UE și membru al Convenției de la Haga din 1961, la toate traducerile din limba română într-o limbă străină, formula de legalizare a semnăturii traducătorului autorizat de către notarul public este bilingvă, fiind atât în limba română, cât și în limba strănă în care se face traducerea, conform legislației notariale în vigoare, care este făcută cu cap și cu creier prin eforturile comune ale UNNPR și ale Ministerului Justiției. Dar sunt țări în care legislația este alandala, adică prevede că totul e în limba oficială a țării respective. Deci o astfel de traducere dacă vine în România și are formula de legalizare a semnăturii traducătorului și apostila numai în limba țării respective și nu bilingv, adică să fie și în limba română, DA, categoric că se mai dă la tradus și aici în România, unde se face o traducere legalizată la un notariat de aici din România.

În ce constă traducerea legalizată de aici din România? Păi depinde de traducerea din străinătate. Dacă nu este bună, adică nu este exactă și completă, e plină de greșeli, conține adăugiri sau prezintă omisiuni, traducerea se va face din nou de către un traducător autorizat sau de către un notar public autorizat ca traducător de Ministerul Justiției de aici din România; dacă traducerea este efectuată de notar, acesta îi va aplica încheierea de legalizare a traducerii în care va certifica exactitatea și integralitatea acesteia, o va semna și va aplica sigiliul notarial și timbru sec; dacă traducerea nu este efectuată de notarul public, ci de un traducător autorizat de Ministerul Justiției, traducătorul va certifica prin semnătura și ștampila sa exactitatea și integralitatea traducerii, folosind obligatoriu formula de certificare prevăzută de legislația notarială românească, iar notarul public obligatoriu va legaliza semnătura traducătorului autorizat.

Dacă traducerea făcută în străinătate este bună, adică exactă și completă, fără greșeli, adăugiri, omisiuni etc., traducătorul autorizat/ notarul public autorizat ca traducător de aici din România preia traducerea deja făcută în străinătate, după următoarea procedură:

1. Se pune titlul "Traducere din limba X",
2. Se scrie mențiunea "Text în limba română" și apoi se citează între ghilimele toată traducerea în română făcută de traducătorul din țara străină, exact-exact cum este ea, iar apoi se face mențiunea prezenței semnăturii și ștampilei traducătorului străin și se traduce ștampila în limba română,
3. se va traduce în română încheierea de legalizare a semnăturii traducătorului străin și apostila, cu menționarea prezenței tuturor ștampilelor, timbrelor seci, etichetelor autocolante, șnururilor/ panglicilor (dacă actul este șnuruit, cum se practică în Germania de exemplu la toate actele care au mai mult de o filă); ștampilele și timbrele seci se traduc dacă sunt lizibile, dacă nu, se menționează că sunt ilizibile.

Apoi se procedează ca mai sus, adică: dacă traducerea este efectuată de notarul public, acesta îi va aplica încheierea de legalizare a traducerii în care va certifica exactitatea și integralitatea acesteia, o va semna și va aplica sigiliul notarial și timbru sec; iar dacă traducerea nu este efectuată de notarul public, ci de un traducător autorizat de Ministerul Justiției, traducătorul va certifica prin semnătura și ștampila sa exactitatea și integralitatea traducerii, folosind obligatoriu formula de certificare prevăzută de legislația notarială românească, iar notarul public obligatoriu va legaliza semnătura traducătorului autorizat.

Care este baza legală? Pentru apostilare, este Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. Pentru efectuarea și legalizarea traducerilor de înscrisuri în România, baza legală este legislația notarială în vigoare, respectiv art. 12 lit. j coroborat cu art. 151 din Legea nr. 36/1995 republicată - Legea notarilor publici și a activității notariale, precum și art. 318-324 din Regulamentul de aplicare a Legii 36/1995 republicată și Anexele nr. 22 și/ sau 23 la Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995 republicată. Pentru preluarea textului deja tradus, neintrând altceva în vigoare după abrogarea vechiului Regulament la Legea 36/1995 odată cu intrarea în vigoare a celui actual, se aplică Anexa nr. 1 la OMJ nr. 233/C/1996 - Instrucțiuni privind efectuarea și legalizarea traducerilor în cadrul activității notarilor publici.

Cel mai sigur este să faceți actul notarial și să-l dați la apostilat în străinătate, iar acest original apostilat să-l dați la tradus în România. Costurile sunt adesea mai mici decât în străinătate și în plus aveți certitudinea că traducerea legalizată sigur-sigur va fi acceptată la orice autoritate din România.

Pentru efectuarea și legalizarea traducerii în România, cel mai bine este să vă adresați direct notariatului instrumentator, deoarece efectuarea și legalizarea traducerii este prin lege procedură notarială, cf. art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată, deci ca procedură notarială ce este, ea trebuie îndeplinită de notariat în conformitate cu legislația în vigoare, cu folosirea de către notariat a unui traducător autorizat de Ministerul Justiției, căruia sigur-sigur notarul public îi va legaliza semnătura.

Cel mai bine evitați birourile de traduceri, deoarece ele nu sunt autorizate de Ministerul Justiției și fac la limita legalității această activitate notarială: efectuarea traducerilor de înscrisuri și folosesc abuziv traducători autorizați de Ministerul Justiției, iar traducerile făcute la ele adesea nu respectă legislația în vigoare, sau nu duc traducerile la legalizat, le dau clienților numai cu semnătura și ștampila traducătorului, sau mai rău, cu ștampila SRLului de traduceri neautorizat etc. și astfel riscați să fie probleme cu ele. Notariatul este locul cel mai de încredere atât pentru traducerile de înscrisuri, cât și pentru orice altă problemă legată de înscrisuri; la notariat întotdeauna găsiți sigur soluția legală optimă.

Noi, traducătorii autorizaţi de Ministerul Justiţiei conform Legii nr. 178/1997 avem această calitate de traducători autorizaţi numai în raport cu organele menţionate în lege. Adică, aşa cum scrie şi pe autorizaţia de traducător emisă de Ministerul Justiţiei, titularul acesteia este autorizat ca traducător şi interpret pentru limbile ... "să efectueze traduceri pentru: Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, organele de urmărire penală, instanţele judecătoreşti, birourile notarilor publici, avocaţi şi executori judecătoreşti".

Prin urmare, nici SRlurile de traduceri şi nici clienţii finali privaţi persoane fizice sau juridice nu fac parte din enumerarea de mai sus, care trebuie interpretată ca fiind exhaustivă, iar acest lucru este perfect normal, din următoarele motive:

1. Clienţii privaţi nu se numără printre organele menţionate în titlul şi în art. 1 din Legea 178/1997 privind autorizarea şi plata traducătorilor, care sunt autorităţi ale statului sau entităţi cu autoritate dată de stat;

2. Pentru efectuarea traducerilor legalizate, privaţii trebuie să se ducă la instituţia legalmente competentă. Adică partea trebuie să se adreseze birourilor notariale, cărora să le solicite îndeplinirea procedurii notariale de la art. 12 lit. j din Legea nr. 36/1995 republicată: "efectuarea şi legalizarea traducerilor". Deci partea nu trebuie să vină cu actele la tradus la traducătorul autorizat, ci trebuie să le dea în lucru la notariat, să le ridice la notariat şi să le achite tot la notariat.

3. Legalizarea nu este un serviciu conex traducerii, cum vor SRLurile de traduceri să prostească oamenii să creadă că ar fi; nu, traducerea legalizată este un produs finit care emană de la notariat şi este rezultatul îndeplinirii de către notariat a procedurii notariale de la art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată; de asta şi există o singură literă în articolul de lege menţionat, adică nu e efectuarea traducerilor la litera j şi legalizarea la litera k; ambele sunt la litera j, fiindcă este un singur proces cu două etape, ambele obligatorii şi ambele efectuate de notariat. De efectuare se ocupă traducătorii notariatului, care pot fi interni (angajaţi cu CIM) sau externi (colaboratori PFA cu contract de prestări servicii), sau notarii publici autorizaţi ca traducători de către Ministerul Justiţiei. De legalizare se ocupă notarii publici, iar de partea de secretariat şi relaţii cu clienţii şi cu traducătorii se ocupă personalul secretarial notarial. Astfel, birourile notariale lucrează pe principiul sănătos al diviziunii sociale a muncii, iar rezultatul aportului acestor categorii de oameni ai muncii este produsul finit: traducerea legalizată, care emană de la biroul notarial şi este taxată de acesta la preţuri mai mari sau cel mult egale cu onoraiile minimale stabilite de MJ cu consultarea UNNPR şi aprobate în Anexa 4 la OMJ nr. 46/C/2011. Traducătorii autorizaţi angajaţi ai notariatelor sunt retribuiţi cu salariu, iar colaboratorii externi PFA trebuie plătiţi de notariat - deci nu de parte!!! - cu tarifele fixe prevăzute de OMJ/ OMF nr. 772/C414/2009, plus eventualele sporuri conform art. 7 alin. 3 din Legea 178/1997 (de urgenţă, de lucru noaptea, de lucru în weekend şi sărbători legale, de limbă rară etc.).

4. Aşa s-a lucrat decenii întregi, începând cu Decretul 79/1950 semnat de tovarăşul Constantin Parhon în calitate de preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, primul parlament democratic al Republicii Populare Române. Chiar dacă de atunci legislaţia s-a schimbat, această atribuţie, efectuarea şi legalizarea traducerilor de înscrisuri, a rămas mereu, neîntrerupt, în competenţa materială a notariatelor cf. art. 4 lit. g din vechiul Decret 377/1960, apoi prin art. 8 lit. j din vechea variantă a Legii 36/1995 şi actualmente prin art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată. Astfel, înainte de 1995, tot omul are avea de tradus înscrisuri se ducea cu ele la Notariatul de Stat şi acolo i se făceau traduceri legalizate; pe poarta Notariatului de Stat nicio traducere nu ieşea nelegalizată şi nici nu avea cum să iasă: din moment ce traducerea legalizată emană de la notariat, ea trebuie supusă unei proceduri notariale care o deosebeşte de orice alte traduceri de alt tip şi din altă parte: legalizarea semnăturii traducătorului. Că e aşa, asta o demonstrează antetul vechilor încheieri de legalizare, precum şi sigiliul notarial aplicat pe traducerile legalizate: "Notariatul de Stat X, Serviciul de traduceri", iar asta era perfect legal, conform art. 8 din HCM 1518/1960, cu următorul cuprins:

Art. 8
La Notariatul de stat al Capitalei Republicii Populare Romine si regiunii Bucuresti precum si la notariatele de stat care vor fi determinate prin ordinul Ministrului Justitiei, functioneaza servicii de traduceri, cu numarul necesar de traducatori salariati.
Prin ordinul Ministrului Justitiei se vor putea stabili notariatele de stat la care vor putea efectua traduceri si traducatori autorizati.
Ministrul Justitiei, de acord cu Ministrul Finantelor si Presedintele Comitetului de Stat pentru Problemele de Munca si Salarii, va stabili in termen de 90 zile de la publicarea prezentului regulament, normele de recrutare, functionare si retribuire a traducatorilor autorizati.

Deci iată, notariatul avea traducători angajaţi, iar statul dădea posibilitatea traducătorilor autorizaţi neangajaţi să facă traduceri nu de capul lor, ci tot la notariat, fiind plătiţi tot de către notariat, dar nu cu salariu, ci cu tarife fixe conform unor norme stabilite de stat.

Prin urmare, destinul traducătorului de înscrisuri a fost şi este să fie legat de notariat, să muncească pentru notariat şi să fie plătit de notariat. Aşa a fost mereu şi aşa este legal, corect şi bine să fie.

Din păcate, în practică lucrurile au involuat şi pe piaţă au apărut societăţi comerciale care au în obiectul de activitate traduceri din şi în limbi străine. Ele au început una câte una să-şi depăşească abuziv obiectul licit de activitate, traducerile, pe codul CAEN 7430, extinzându-l cu de la ele putere la traducerile legalizate, care este atribuţie exclusivă a birourilor notariale conform art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată şi ca activitate notarială ce este, nu are cum să fie decât pe codul CAEN 6910, la fel cu celelalte activităţi notariale. Că e aşa şi nu altfel o demonstrează notarii publici autorizaţi ca traducători, precum şi birourile notariale care fac traduceri cu traducători angajaţi şi nu au codul CAEN 7430, ci fac traducerile legalizate ca activitate notarială pe codul CAEN 6910. Deci sunt două lucruri diferite: traducerile sunt una, iar traducerile legalizate sunt alta. Niciodată notariatele, de stat sau private, cum au fost ele de-a lungul timpului, nu şi-au depăşit obiectul de acticvitate şi nu au tradus altceva decât înscrisuri şi nu au efectuat decât traduceri legalizate. Deci iată că problema este evident de la SRLurile de traduceri, care abuziv fac şi traduceri legalizate fără a fi notariate şi fără a avea codul CAEN 6910.

Exact de asta noi, U.N.T.A.R. (www.untar.ro), am cerut în repetate rânduri şi vom cere şi în viitor MJului să ne ajute şi să creeze condiţiile pentru respectarea şi aplicarea celor două legi în vigoare, care sunt bune, Legea 36/1995 republicată şi Legea 178/1997 şi regulamentele lor de aplicare, iar UNNPRului să sprijine demersul nostru prin care cerem MJului:

1. Crearea competenţei exclusive pentru birourile notariale să efectueze doar ele traduceri legalizate, cum e normal şi legal, prin obligarea părţii printr-o prevedere legală să-şi ducă actele la tradus exclusiv la notariat, cum era înainte art. 40 din HCM nr. 1518/1960, cu următorul cuprins:

Art. 40
Pentru efectuarea traducerii, partea va prezenta la notariatul de stat inscrisul care urmeaza sa fie tradus.

La fel ar trebui să fie şi astăzi: pentru efectuarea traducerii, partea va prezenta la un biroul notarial individual sau la o societate profesională notarială înscrisul care urmează să fie tradus.

Adică exact cum nu poate omul să-şi facă o copie legalizată decât la notariat şi nu la xerox sau la fotograf, cum nu poate primi dată certă pe acte la poştă sau în altă parte decât la notariat, cum actele notariale nu se pot apostila în altă parte decât la Camera Notarilor Publici etc., tot aşa şi traducerile legalizate este normal şi legal să se poată face numai la instituţia legalmente competentă, adică la notariat.

2. obligarea instituţiilor statului să nu mai primească decât traduceri legalizate, adică traduceri de înscrisuri efectuate la notariat şi legalizate tot la notariat.

3. majorarea onorariilor minimale pentru efectuarea traducerilor în cadrul activităţii notariale stabilite prin Anexa 4 la OMJ nr. 46/C/2011 astfel încât să fie mai mari decât tarifele stabilite prin OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009 pentru plata traducătorilor folosiţi de organele din Legea 178/1997, unde intră şi birourile notarilor publici. Adică notariatele care folosesc traducători externi pentru îndeplinirea atribuţiei lor de la art. 12 lit.j din Legea 36/1995 republicată trebuie să aibă un onorariu minimal pentru efectuarea traducerii care să le permită să plătească traducătorului extern tariful fix de 33,56 ron pagina din OMJ/OMF, deci să fie de unde să-i dea şi traducătorului cât trebuie şi să rămână şi notariatul cu partea lui de onorariu. Asta deoarece cf. art. 66 alin. 1 pct. 1 din Legea 36/1995 republicată, biroul notarial "are dreptul să primească onorariu pentru fiecare act şi procedură notarială îndeplinită, în condiţiile legii", iar cf. art. 57 alin. 1 lit. c pct. 3, consiliul UNNPR are următoarele atribuţii:

Art. 57
(1) Consiliul Uniunii are, în principal, următoarele atribuţii: ...
c) propune ministrului justiţiei onorariile minimale pentru actele şi procedurile notariale
îndeplinite în exercitarea funcţiei de către notarii publici, având în vedere următoarele criterii: ...
3. obţinerea de date şi informaţii suplimentare sau conlucrarea cu experţi ori cu alţi specialişti
impusă de natura, obiectul, complexitatea şi dificultatea actului;

Astfel, pentru îndeplinirea atribuţiei sale de la art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată, notarul public conlucrează cu alţi specialişti, adică cu noi, cu traducătorii autorizaţi, deci onorariul lui pt. această atribuţie trebuie stabilit de sta, adică de MJ, în funcţie de tariful fix din OMJ/OMF pe care biroul notarial trebuie să-l achite traducătorului extern. Aia e, iar noi vom lupta până vom obţine asta.

Tot ce cerem noi, U.N.T.A.R., este legal şi legitim, prin urmare suntem ferm convinşi că vom şi obţine. Abia aşteptăm să scăpăm de SRLurile exploatatoare, pentru a trece sub protecţia şi ocrotirea birourilor notariale. Abia aşteptăm să nu mai fim supuşi abuzurilor de către SRLuri, respectiv obligaţi să lăsăm încheieri semnate şi ştampilate în alb SRLurilor de traduceri; faptul că noul Regulament la Legea 36/1995 republicată prevede obligaţia traducătorului de a aplica ştampila între pagini nu rezolvă problema, ci creează o problemă nouă: ni s-a semnalat că există SRluri de traduceri care obligă traducătorii PFA cu care colaborează să îşi confecţioneze 2 sau mai multe ştampile identice, dintre care una să o lase la SRLul lor; ba mai rău: există SRLuri care confecţionează chair ele, că sunt şi birouri de traduceri, şi centru de ştampile, şi centru de copiere, şi legătorie etc. Munca se face via e-mail cu traducători din alte localităţi, preponderent de la ţară şi oraşe mici, că ăştia lucrează cel mai ieftin; traducătorul primeşte scanuri după acte sau mai rău, după xeroxuri, faxuri etc.; prin poştă, traducătorul trimite SRLurlui teancuri de încheieri semnate şi ştampilate în alb, iar de când cu ştampilele multiple, nici nu mai trebuie, că SRLul are ştampilă la fel ca traducătorul şi o aplică cum vrea şi pe ce vrea. Iar apoi SRlul face legalizarea traducerii la notariat conform specimenului de semnătură depus. Asta în cel mai bun caz, fiindcă deja sunt tot mai multe SRLuri de traduceri care prostesc clienţii că acuma traducerile de acte nu mai trebuie legalizate la notariat, îl învaţă pe om că legalizarea ar fi o procedură suplimentară opţională, dacă vrei o faci, dacă nu, nu, dar nu merită să o faci, că e scumpă etc. etc. Că ştampila lor rotundă de SRL e la fel de bună ca a notarului etc. etc. Parol, e o adevărată mafie care după ce a ajuns să monopolizeze efectuarea traducerilor, încercând să scoată de pe piaţă notariatele cu preţuri de dumping şi cu publicitate agresivă, acum umblă să elimine şi legalizarea traducerilor; ele şi patronii lor mafioţi încalcă legea cu bună ştiinţă şi încurajează şi pe alţii să încalce, urmărind ca încălcarea masivă a legii să devină nouă normă. Noi, U.N.T.A.R., ne opunem cu îndârjire cât putem la aşa ceva şi sperăm ca statul şi UNNPR să ne sprijine în demersul nostru bine intenţionat de a da cezarului ce e al cezarului, adică notarului ce e al notarului: traducerile legalizate.

În plus ne-am săturat să muncim pe alune, adică să fim plătiţi execrabil de SRLurile exploatatoare şi să fim privaţi de drepturile băneşti care ne revin conform legii, respectiv tarifele din OMJ/OMF nr. 772/C/414/2009 şi sporurile din art. 7 alin. 3 din Legea 178/1997, pe care SRLurile exploatatoare nu vor să ni le dea şi nici nu le putem obliga să ni le dea, fiindcă ele nu sunt dintre organele din Legea 178/1997 şi deci nici OMJ/OMFul nu li se aplică şi nici nu sunt menţionate în el că ar trebui să ne dea tarifele din el. SRLurile pretind că sunt comercianţi liberi şi că pun ce preţuri vor la clienţii finali, iar rezultatul este căderea liberă a preţurilor, fiindcă ele se întrec în a face dumping şi concurenţă neloială una la alta, să-şi fure clienţii, iar asta se întâmplă pe spinarea noastră, a oamenilor muncii: adică noi, traducătorii autorizaţi, suntem forţaţi să acceptăm să lucrăm pe preţuri pe pagină din ce în ce mai joase, că altfel traducătorul este ameninţat că nu va mai primi de lucru; iar de sporuri (urgenţă, noapte, weekend etc.) nici vorbă, traducătorul să zică mersi că patronul a binevoit să-i dea lui lucrarea şi nu la altul din atâţia disponibili etc. Astfel, una şi aceeaşi lucrare care dacă ar fi efectuată pentru notariat ar fi plătită corect conform tarifelor din OMJ/OMF la 33,56 ron pagina plus eventualele sporuri din art. 7 alin. 3 din Legea 178/1997 (taxa de urgenţă pt. livrare în 24-48 ore este de 50%, iar cea de lucru noaptea, în weekend şi în sărbători legale de 100%), dacă este făcută pt. un SRL dumper şi exploatator, ajunge să fie plătită la preţuri pe pagină între 2 şi 5 ori mai mici după cum binevoieşte patronul SRLurlui să dea!!!! Şi acelaşi lucru este valabil şi dacă lucrăm direct cu clienţii finali privaţi, asta deoarece piaţa e praf şi preţurile pulbere, noi avem libertatea să cerem cât vrem, dar nu avem garanţia că şi primim; unii privaţi dau cât le cerem, dar alţii se ţigănesc, că sunt învăţaţi de la SRLuri cu preţuri mici şi cu posibilitatea de a se ţigăni, pe care ei o numesc negociere. Statul, respectiv MJul, nu are cum să stabilească clienţilor privaţi tarife pt. plata noastră; MJ are atribuţii cf. Legii 178/1997 să stabilească tarife numai pt. organele din Legea 178/1997 şi de asta OMJ/OMFul nu depăşeşte aria de aplicare a acestei legi şi nu poate fi extins cu forţa şi la privaţi.

Cu notariatele, în schimb, lucrurile stau total diferit. Ele lucrează legal şi corect, nimeni, niciun traducător, nici nu a auzit, nici nu a păţit rele de la notariat. Nu există notariat care să îi fi cerut vreunui traducător încheieri în alb, nici ştampilă lăsată la notariat etc. Nu existăp notariat care să plătească traducătorii de mizerie sau să-i ţepuiască de tot şi să nu le dea bani şi să dispară ca măgarul în ceaţă, cum se întâmplă cu unele SRLuri. Notariatele lucrează după omorarii minimale stabilite de stat şi preţul în veci nu coboară sub acel minim stabilit de stat, iar partea ştie asta şi la notariat nu se ţigăneşte şi dă cât i se cere. Asta e mare minune, că astfel, prin notariat, ne scoatem şi noi banii pe munca noastră fără probleme şi fără scandal şi ţigăneală. Noi ştim şi credem că notariatele sunt singurele care ştiu şi pot, respectiv au pârghiile necesare să rentabilizeze această activitate de efectuare a traducerilor elgalizate şi s-o facă să meargă bine şi să producă bani, spre binele şi în folosul ambelor profesii. Altfel, dacă se face în afara notariatului, câştigăm praful de pe tobă din ea.

Şi atunci cum să nu luptăm şi cum să nu aşteptăm cu nerăbdare să ia notariatele în competenţa lor exclusivă efectuarea traducerilor legalizate, cum e normal şi legal să fie? Noi vedem în UNNPR, în sensul cel mai bun al cuvântului, un fel de Uniune Sovietică Eliberatoare care ne-ar scăpa de abuzuri, de sărăcie şi de exploatarea omului de către om, iar notariatele ne-ar asigura protecţie, ocrotire de abuzuri şi mânării de toate felurile şi ne-ar crea fie locuri de muncă sigure şi corect retribuite ca angajaţi ai lor, fie condiţii de colaborare optime, cu retribuţie conform OMJ/OMFului, dacă ne-ar folosi ca traducători externi. Noi agreem oricare dintre cele 2 variante. Noi credem că UNNPR ar trebui să dea o circulară semnată de domnul preşedinte Mănescu către toate camerele, prin care să oblige birourile notariale să se apuce să facă traduceri legalizate şi să folosească excusiv traducători autorizaţi, fie ca angajaţi, fie în calitate de colavoratori externi ai birourlui notarial şi să-şi îndeplinească atribuţia de la art. 12 lit. j din Legea 36/1995 republicată, deoarece activitatea notarială este un serviciu de interes public, iar notarul are obligaţia să îndeplinească toate atribuţiile din art. 12 de la a la r atunci când partea îi cere; deci notariatul nu ar trebui să trimită partea la terţi, la noi la traducătorii PFA sau mai rău, la SRLurile exploatatoare, ci el, notariatul, ar trebui să îndeplinească prodedura notarială cerută de parte.

Categoric că este vorba de evaziune fiscală, atât timp cât meditaţiile au fost contra cost şi nu gratuite, iar pentru această activitate nu aveţi înregistrare la organul fiscal şi nu plătiţi impozit cum e normal şi legal. Nu este nici etic şi nici colegial ceeea ce aţi făcut. Nu trebuia să vă băgaţi pe materia colegei dv. că asta e jignire: adică nu-i înveţi ce trebuie la clasă şi de aia vin la mine la meditaţii. Calea cea mai corectă era să vorbiţi în cancelarie cu tovarăşa de franceză şi să îi aduceţi la cunoştinţă că respectivii elevi şi-ar dori ore suplimentare la franceză şi s-o fi lăsat să rezolve ea problema aceasta, că sunt elevii ei la materia ei. Doar cu acordul şi la propunerea colegei de franceză ar fi trebuit să acceptaţi să faceţi aceste ore. Altfel, da, exact cum au mai scris şi alţii: acum, în capitalism, există din ce în ce mai multe centre de limbi străine, centre de meditaţii etc. care nu văd cu ochi buni că profesorii dau meditaţii pe cont propriu şi nu acceptă să lucreze ca un sclav, aproape de pomană, prin centrele lor care practică preţuri de dumping şi strică piaţa şi profesorului îi dau aproape praful de pe tobă. Am lucrat şi eu cu asemenea centre şi ştiu ce spun: mai bine nu. Exact ca birourile de traduceri; de altfel, unele sunt şi centre de limbi străine, şi birouri de traduceri şi îşi tratează atât profesorii, cât şi traducătorii ca pe sclavi. Înainte în socialism, pe vremea mea, nu era aşa ceva. Atunci nu numai că se făcea carte cum trebuie la clasă, fiindcă nu exista interesul privat - adică nu te învăţ nimic la şcoală şi îţi dau note proaste ca să faci meditaţii şi să scoţi banul ori la mine, ori la colegii mei de breaslă, care îmi trimit mie la schimb elevi de-ai lor; iar pregătirea suplimentară era sub formă de cercuri cu participare gratuită, la şcoală sau la Casa Pionierilor.

Asta pare să fie ţeapă. Din două una: ori telefonul de fapt e ok, dar jmekerul vrea să primească şi banii înapoi şi rămână şi cu telefonul, ori are un telefon defect acelaşi model şi vrea să vi-l trimită pe ăla în loc de telefonul bun ce i-a fost trimis şi mai vrea şi banii înapoi. Eu nu i-aş trimite niciun leu. Zice că merge la poliţie? ªi ce dacă? El cum poate demonstra că telefonul i-a fost trimis defect? Că a fost la service GSM cu el? De unde ştim că nu l-a defectat el de când l-a redicat de la poştă şi până la service? Probabil că ştie şi el foarte bine chestiile astea şi toată treaba cu poliţia e doar la vrăjeală, fiindcă precis nu are tupeul să se ducă la poliţie; ameninţarea cu poliţia e ca să vă sperie şi să vă facă să-i trimiteţi banii. Repet: eu nu i-aş trimite niciun leu şi dacă insistă cu ameninţările şi şantajul, m-aş duce eu la poliţie şi l-aş reclama.

Bineînţeles că trebuie să învăţaţi să apreciaţi muzica clasică, ba încă ar trebui să vă bucuraţi că aveţi ocazia să o ascultaţi gratis, chiar la dv. acasă, măcar până la antifonarea locuinţei de către vecini. Spaţiile de exersat sunt puţine şi nu sunt mereu accesibile, sunt multe solicitări şi rezervări prealabile şi ce te faci dacă spaţiul e toată ziua rezervat exact când ai şi tu nevoie de el? Până una-alta este casa vecinilor, iar copilul lor minor are domiciliul tot acolo. Este normal să exerseze şi acasă, că aşa e la orice materie şcolară: nu faci exerciţii, probleme, desene etc. numai la şcoală. Există şi teme de casă, exerciţii, probleme, desene, lucrări de casă etc. În mod similar, şi la instrument trebuie exersat şi acasă. De fapt, pentru copil este bine că îi place pianul şi că îşi dedică timpul într-un mod util şi plăcut studiului pianului; este minunat că un copil are asemenea preocupări culte şi părinţi care să îl încurajeze şi să îl susţină, în timp ce alţi copii o iau razna şi fac numai prostii. Cine ştie ce geniu o fi copilul acela, sau e pe cale să devină, iar dv. vreţi să-l sabotaţi? Talentul trebuie înţeles şi încurajat.