perle, nestemate, bijuterii, francutii ... de-ale copiilor nostri

Bine ca ma stie si pe mine cineva p'aci
Dupa ce a colindat prin sala pasilor pierduti impreuna cu bona, minunandu-se de marimea holurilor tribunalului si asteptandu-si mama sa iasa "de la sala" si dupa ce a vazut tot felul de oameni complet necunoscuti, Horea, care in sufletul lui este un country-boy, intalneste o doamna avocat pe care o stia foarte bine. Dialogul urmator e cat se poate de real.
- Ce mai faci Horea?
- Ooof, Ani, biiine ca ma cunoaste, in sfarsit, si pe mine cineva de aici!

Wroaaau! Sunt tigruuu!!! .... Insa unul mai timid.
Comit o indiscretie de neiertat: numele secret a lui Horea este "Tiger" ... pacat ca nu-i puteti vedea figura cand zice ca pe el il cheama "Tiger".
Insa astazi, nu numai ca se ferea de cocosii din curtea bunicii sale ci chiar fugea de ei. Asadar, am avut urmatorul dialog:
- Horea, tigrii nu se tem de gaini!
- Tata, eu sunt un tigru fricos, tata. :giggle:

Hop si eu cu nestemata mea.
Nascuta si crescuta intr-o tara europeana pana la 4 ani cu caracter si personalitate Clara (7 ani) este unicul meu copil dar face cat zece.
La 3 ani inca dependenta de sticluta decidem ca ar fi timpul sa renuntam la ea.
In apartamentul in care stateam la vremea aceea aveam o terasa cu doua intrari fiecare dintre ele din alta camera. Asa ca de craciun stau purtam un dialog serios:
Eu: Mami n-ar fi bine daca i-am da noi sticluta lui Mos Craciun sa o duca la copii saraci si in schimb sa ii cerem o multime de cadouri.
Clara: Bine mami dar sa imi aduca multe.
Facem mutarea, eu ies cu ea pe terasa lasam sticluta, sotul din camera cealalta iese o ia si o ascunde.
Pe la 9 seara ora biberonului:
Clara: X-(Daca il prind pe mosul ala eu ii zic ca mie nu-mi trebuie cadourile lui mie sa faca bine sa imi aduca sticluta inapoi.

La 4 ani ne mutam in Romania si ea inca nu vb limba romana nu o intelegea aproape nimeni dintre ai mei.
Ea avea o preferinta speciala dupa masa un iaurt cu fructe, pe care il numea ''petit''
Mancam si eu trebaluind prin casa o las cu mama. La un moment dat striga mama la mine
- Fata vino ca nu ma inteleg cu fica-ta, vrea sa ne jucam si sa se ascunda in frigider.
Ma duc in bucatarie si mama imi explica
- Degeaba vorbesc eu cu ea ca nu ma intelege eu ii zic ca nu are voie in frigider ea o tine una si buna ca ''pitit'' in frigider.
Ma duc si o caut pe Clara care intre timp suparata plangea in camera ei, si ii explic ca nu se poate juca asa copilul plangea si nu putea nici sa vorbeasca intre suspine.Ii fac inca o data observatie si ii zic;
- Cand te linistesti si poti vorbi calm stam de vorba
Dupa o ora vine mititica inca cu suspine in glas si imi explica in limba pe care o vorbea atunci ca ea vroia doar un iaurt, un ''petit'' nici decum sa se ascunda in frigider :slap:

Ultima boacana cea mai actuala:
Azi ma suna doamna care are grija de fata mea cat timp sunt eu la serviciu:
-Doamna avem o problema azi Clara a desenat cu creta colorata pe peretii scolii.
O cer pe minune la telefon si ii cer explicatii:
- Pai bine mama de ce pe pereti
Raspuns:
- In curtea scolii erau foarte multi copii, toti desenau pe asfalt si eu m-am oprit m-am uitat in jur si era tot asfaltul ocupat, asa ca daca nu am mai avut loc mi-am facut desenul pe perete.
:stunned: nici nu am stiut ce sa ii raspund am ramas interzisa...

Proiect pentru modificarea Codului rutier. Noua clasificare a curbelor: Curbe la dreapta, curbe la stanga, curbe deosebit de serioase si curbe serios de periculoase.
Horea, cand ne deplasam impreuna cu masina, daca nu doarme, ma pune sa-i spun ce reprezinta toate semnele de circulatie de pe traseu. Sigur ca e amuzant insa uneori as prefera sa am in dreapta un politist de la circulatie decat sa conduc si ca vorbesc incontinuu: "curba la stanga" "depasirea interzisa" "limita de viteza 50 km la ora" "tata, nu mi-ai zis ce e semnul ala cu doi copilasi care fug, tata" etc. :happy:
Intr-o vineri dupa amiaza luam in masina o persoana care, dupa ce face cunostinta cu Horea incepe sa discute cu el. Are loc o mica discutie despre semnele de circulatie dupa care Horea cand ne apropiem de o curba si-l intreb ce semn e ala cu trei v-uri rosii culcate, ne zice cat se poate de serios si accentuand cuvantul serios:
"Tata, asta-i o curba SERIOS de periculoasa, tata"
:tooth:

Ce postez acum e perla combinata, dar pustiul are contributia principala, eu am pus doar...visina pe tort.

Cred ca toti avem mancaruri pe care nu le-am consuma nici in ruptul capului, fie pentru ca le-am gustat si nu ne-au placut, fie pentru ca insusi numele ne provoaca o senzatie de incordare a stomacului. Asa sunt pentru mine sosul de visine si supa de rosii cu galuste.

Dar mai ingrozitor decat sa le mananci, dupa a mea parere, este sa trebuiasca SA LE FACI. Asta mi s-a intamplat mie ieri. Treimea masculina mai in varsta a familiei a poftit la sos de visine. Protestele mele au fost zadarnice – nici icnetele, nici strambaturile, nici rugamintile de scutire nu au avut efect. Nici ultimul argument: Nu stiu reteta! spus cu riscul distrugerii imaginii de Da-mi drumul in bucatarie ca sa-ti arat ce stiu sa fac nu a avut desigur rezultate pentru ca era foarte usor de demolat: sursa era la la un telefon departare, asa ca degeaba am incercat sa ma prefac ca nu inteleg, era ridicol de simplu. Chiar am protestat cand am fost intrebata a 5-a oara daca am inteles procedura: Imi insultati inteligenta! (argumentul meu preferat). Desigur ca nu m-a ajutat decat la scurtarea convorbirii, ca de facut tot a trebuit sa-l fac.

In timp ce incepusem sa-mi distrug fierea urmarind cum se prajeste faina in ulei am recunoscut (ce-i drept mai mult soptit) ca nu e chiar greu, ceea ce a avut ca rezultat ca beneficiarul comenzii a devenit nostalgic si indraznet: si-a adus aminte ca bunica lui facea supa de mere :stunned:. Eu, in gand: Nu SUPA DE MERE, Doamne, nu poate exista asa ceva :slap: … macar de sos de visine am auzit, am si vazut, dar supa de mere…

Insa m-a strafulgerat asa, o idee, si am intrebat:
- Maica-ta a facut vreodata? (ca nu o auzisem povestind de... nu-i mai scriu o data tot numele, aia de mere)
Iar raspunsul a fost cel pe care il intuiam si doream, in acelasi timp:
- Nuuu…
Uuuf, in gandul meu, am scapat :dance3:(sursa retetei nu mai este printre noi de mai bine de 10 ani).

Aici a intervenit treimea masculina mai mica a familiei (paranteza, pentru ca trebuie: am scris in topicul Tara bazdaganiilor despre spiritism cu pustiul in spate, ca de obicei, si i-am explicat atunci ce prostie e sa crezi in asa ceva etc.) si a spus:
- Mami, dar daca aduc o carte si-o cheie nu putem s-o chemam pe Meme sa-ti zica reteta?
Saracul, el a crezut ca taica-sau o sa rada, dar treimea masculina mai mare i-a aruncat o privire care i-a cam inghetat zambetul pe buze bietului copil :sorry:

Trebuia sa-l salvez. Orice mama ar fi facut ca mine, asa ca am zis:
- Mai bine nu, ca de atata timp poate a uitat reteta si mi-o da gresita!
si asa am scapat de facut sosul de visine, ca a disparut pohta celui ce-a pohtit.

Partea buna e ca am ramas cu visinele numai bune de mancat, gata curatate de samburi.