Povestea neurochirurgului care salvează îngeri: „Toate lucrurile în ştiinţă se explică până la un anumit punct, după apare divinitatea“
Un bărbat scund îmbrăcat într-un halat de un alb impecabil se strecoară printre părinţii disperaţi de pe holurile Spitalului Marie Curie din Capitală care fie aşteaptă veşti despre micuţii lor, fie îşi ţin copiii strâns de mână, încercând parcă să-i apere de bolile care-i pândesc. Sorin Târnoveanu este neurochirurgul care salvează vieţile îngeraşilor suferinzi pentru care, de cele mai mult ori, pronosticul este destul de pesimist.
„Adevărul“ vă prezintă în cadrul Campaniei „Cei mai frumoşi români“ povestea lui Sorin Târnoveanu, neurochirurgul de la Spitalul Marie Curie care a decis să rămână în România pentru „că merită“, pentru că aici este locul în care chirurgia trece dincolo de obstacolele materiale şi de frontierele impuse de aparatura ineficientă.
Pe holurile aglomerate ale Spitalului Marie Curie din Capitală, un bărbat scund cu degetele subţiri îşi face loc printre părinţii care aşteaptă ca micuţii lor să fie aduşi în saloane direct din blocul operator. Pe coridoarele ticsite de părinţi sunt şi unii micuţi care se joacă, stau abătuţi pe scaune sau privesc dezorinetanţi către toţi adulţii coplesiţi de probleme din jurul lor.
Timpul trece altfel în interiorul spitalului, iar fiecare secundă de aşteptare se transformă în ore, luni şi chiar ani atunci când un copil se află pe masa de operaţie. Supărările părinţilor şi bolile copiilor se prind într-un joc, într-o competiţie în care trebuie să primeze puterea de a trece cu bine peste încercările vieţii. ªi aici intervine ajutorul. Un om îmbrăcat într-un halat alb, înarmat cu o pereche de mănuşi chirurgicale şi un bisturiu.
„Am văzut că medicina sună bine”
Sorin Târnoveanu are 35 de ani şi în ultimul an de liceu a început să se gândească la o posibilă profesie. A decis să se îndrepte către medicină, un domeniu care promitea, dar fără să ştie că peste ani buni avea să devină îngerul păzitor al unor îngeraşi.
„M-am gândit ce aş vrea să fac şi am văzut că medicina sună bine. Prin anul patru a venit neurochirurgia, în facultate se făcea, dar foarte puţin. Nici nu cred că văzusem neurochirurgi când m-am hotărât să fac asta”, povesteşte medicul nostalgic.
A terminat facultatea şi a intrat într-o sală de operaţii cu emoţia în suflet, încercând să afle cum se face neurochirurgia. Au urmat şapte ani de rezidenţiat, timp în care a fost supravegheat de chirurgi cu ani buni de experienţă. De fiecare dată se repeta aceeaşi poveste, în acelaşi decor impecabil. O intervenţie chirurgicală dificilă, o stăpânire de sine inimaginabilă şi o tactică impecabilă, care niciodată nu lăsa loc de interpretare.
Astăzi, la trei ani după ce a terminat rezidenţiatul, medicul îşi aminteşte că prima operaţia a făcut-o în prezenţa unor medici cu experienţă, care au supravegheat din spate întreaga intervenţie. Au existat emoţii, dar nimic nu s-a putut compara cu momentul în care a păşit pentru prima oară într-un bloc operator, purtând pe umeri o responsabilita uriaşă, strânsă în două cuvinte: neurochirurg specialist.
“Când am văzut sângerarea mi s-au înmuiat picioarele”
În fiecare an, la spitalul bucureştean vin oameni din toate colţurile ţării. Oamenii simpli, din sate uitate de lume, oameni cu buzunare doldora şi maşini scumpe, dar uniţi de aceleaşi necazuri.
Atunci când părinţii copiilor bolnavi trec de uşile spitalului, banii îşi pierd importanţa, iar bancnotele care în mod obişnuit cumpără orice se transformă în hârtie lipsită de importanţă. Foile pe care stau scrise numele unor medicamentele şi diagnosticul copiilor devin mai preţioase ca orice bancnotă din lume, pentru că dintr-un bloc operator viaţa depinde de talentul şi îndemânarea unui om, a unui persoane jumate om jumate înger.
Asta povesteşte cu mâinile încrucişate şi ochii senini şi neurochirurgul Târnoveanu, care explică că în sala de operaţii se întâmplă adevăratele minuni, dar şi că de multe ori primeşte teste pe care trebuie să le depăşească cu bine.
Cea mai stresantă operaţie pe care a făcut-o a început normal şi nimic nu părea să prezică o tragedie. După ce şi-a dezinfectat mâinile şi-a pus mănuşile şi a început să pătrundă în cutia craniană a unui micuţ cu grijă. Totul decurgea normal, dar brusc, o sângerare puternică a stricat bunul mers al lucrurilor.
„Când am văzut sângerarea aceea mi s-au înmuiat picioarele, exact asta e senzaţia, după care încerci să te controlezi, să te linişteşti. Mâinile nu trebuie să-ţi tremure niciodată“, povesteşte cu o stăpânire de sine marcantă neurochirurgul.
Medicul şi omul nu se despart niciodată
În timpul fiecărei operaţii apar momente mai încordate, dar care pot fi depăşite doar cu ajutorul unei încrederi puternice. Pe lângă analizele de specialitate, RMN-uri ori tomografii, Sorin Târnoveanu trebuie să citească harta creierului, acolo unde un singur milimetru poate face diferenţa.
Fără pic de ezitare, cu degetele relaxate şi o puternică stăpânire de sine, neurochirurgul salvează vieţi pe bandă rulantă şi niciodată medicul Târnoveanu nu se desparte niciodată de omul cu acelaşi nume. În concediu, acasă, la muncă. Pretutindeni sunt împreună şi doar aşa un neurochirurg poate ajunge să facă performanţă, iar un om să simtă la sfârşitul unei zile că a salvat un înger, unul de câţiva anişori, cu ochii senini şi care nu înţelege de ce parcul a fost înlocuit cu un salon de spital.
„Dacă îţi pasă de munca ta trebuie să fii în contact tot timpul cu pacienţii tăi, omul pleacă acasă cu medicul“, după cum povesteşte neurochirurgul.
Credinţa, esenţială pe masa de operaţie
La fiecare operaţie făcută, în blocul operator se află o baricadă, iar credinţa şi ştiinţa merg una în continuarea celeilalte, în timp ce uneori se lovesc puternic una de cealaltă, transformându-se în incertitudine.
„Este esenţial ce faci tu ca medic“, spune Târnoveanu, dar la un moment dat ajutorul omului se opreşte şi atunci intervine sprijinul inexplicabil. „Toate lucrurile în ştiinţă se explică până la un anumit punct, după care apare divinitatea“, precizează medicul, care spune că a văzut de mai multe ori cazuri ce nu pot fi explicate cu ajutorul ştiinţei. „Sunt copii cu malformaţii la care toate statisticile spun că vor evolua prost, iar peste un an de zile vezi copil la control şi este normal. Atunci te gândeşti că există un ajutor din partea divinităţii“, povesteşte medicul.
Bucureşti, oraşul în care neurochirurgia sună bine
Medicul povesteşte că în timpul rezidenţiatului a fost plecat în Franţa, dar a decis să se întoarcă în Capitală şi să opereze alături de un alt coleg de-al său, la Spitalul Marie Curie. Nu sunt mulţi neurochirurgi care salvează copii în Bucureşti, iar o bună parte dintre aceştia aleg să părăsească ţara şi să se stabilească în străinătate.
„
România asta mi-a spus. Merită să rămâi aici, dar e bine să studiezi în străinătate. Pleci, dar te întorci aici. Am ales să rămân aici şi pentru familie, acolo o să fii mereu privit ca un intrus“, a încheiat bărbatul.
[ link extern ]
avocatnet.ro explicăm legislația
ContSters176126 
Nicolaie Ciobotaru