Munca de opt ore pe zi, un mit moştenit din timpul revoluţiei industriale
Dragoș Nicolae › Mie, 2014-01-15 12:38
Am auzit mulţi oameni spunând „am muncit câte 14 ore pe zi să ajung aici”. Probabil, însă orele în plus la birou nu au mare legătură cu succesul, potrivit unui articol publicat pe siteul huffingtonpost.com. Secretul este altul.
Timpul optim de muncă este un subiect care, probabil, se va discuta întotdeauna. Există oameni de succes care muncesc foarte puţine ore pe săptămână, şi există oameni care muncesc 16 ore pe zi. Datele arată că, în medie, un american munceşte 8,8 ore pe zi. În România, potrivit Institutului Naţional de Statistică, salariaţii lucrează zilnic, în cursul săptămânii, în medie 7:44 ore (8:01 ore bărbaţii, cu 38 de minute mai mult decât femeile). Patronii petrec la locul de muncă, în cursul săptămânii, 8:01 ore zilnic (8:05 ore bărbaţii, cu 17 minute mai mult decât femeile).
Majoritatea avem acest program de opt ore, însă asta nu înseamnă că acesta este timpul în care putem să dăm randament maxim.
Să ne lămurim însă ce este cu această durată de opt ore şi de unde vine ea. În secolul al XVIII-lea, companiile şi fabricile au introdus programul de muncă de 24/7, iar muncitorii aveau o normă de lucru de 10 - 16 ore. Munceau atât cât erau capabili să stea în picioare şi randamentul lăsa de dorit. Regimul acesta de muncă a fost contestat de curajosul Robert Owen, care a pornit o campanie în care promova programul de opt ore. Ideea lui era că oamenii trebuie să muncească opt ore pe zi, opt ore trebuie să se recreeze, iar opt ore să doarmă
Propunerea lui Owen a avut succes abia în anul 1914, când Ford Motor Company a introdus nu doar ziua de lucru de opt ore, dar a şi dublat salariile. Rezultatul, care atunci a şocat mai multe industrii, a fost creşterea productivităţii, deşi muncitorii erau aceiaşi. Prin urmare, durata de opt ore pe zi nu are legătură cu cercetările ştiinţifice, ci cu o normă destul de veche care a îmbunătăţit productivitatea fabricilor în epoca industrială.
Nu contează cât de mult lucrăm
Întrebarea pe care trebuie să o punem acum este câte ore trebuie să lucrăm în epoca noastră, bazată mai mult pe creativitate? Autorul Tony Schwartz spune „calculează-ţi energia, nu timpul”. Schwartz susţine că oamenii au patru tipuri de energie pe care trebuie să o controleze:
Energia fizică - cât de sănătoşi suntem?
Energia emoţională - cât de fericiţi suntem?
Energia mentală - cât de bine ne putem concentra la ceva?
Energia spirituală - care-i scopul, de ce facem ceea ce facem?
Unul dintre lucrurile pe care le uităm este că noi, oamenii, funcţionăm ciclic, spre deosebire de maşinării, care funcţionează liniar.
Specialiştii susţin că ne putem concentra la o anumită sarcină timp de 90 sau 120 de minute. Apoi, dacă vrem să ne menţinem randamentul, trebuie să facem o pauză de 20 sau 30 de minute. Prin urmare, în loc să ne gândim cât putem lucra în opt ore, haideţi mai bine să ne întrebăm cât putem lucra într-o sesiune de 90 de minute.
Ce a patit o femeie din Marea Britanie in timp ce manca o banana, cumparata de la supermarket
O familie din Marea Britanie a fost obligata sa fuga din propria casa dupa ce cativa paianjeni periculosi au iesit dintr-o banana cumparata de la supermarket.
Consi Taylor se pregatea sa muste din nou dintr-o banana pe care o cumparase de la un supermarket din sud-vestul Londrei cand si-a dat seama ca din coaja au iesit numerosi paianjeni, relateaza Daily Mail.
Specia de paianjeni care i-a invadat casa poarte numele de "Brazilian Wandering". Sunt extrem de rapizi, agresivi si printre cei mai veninosi paianjeni din lume. A mai primit numele de Banana Spider deoarece au existat cazuri in care aceste insecte au aparut pe vapoarele care transportau banane catre SUA.
Familia ei a fost sfatuita sa se cazaze la un hotel pana o echipa de exterminare curata casa de paianjeni. Supermarketul le-a oferit o despagubire de peste 1000 de euro ca sa acopere cheltuielile de cazare la hotel si de dezinfectare a casei.
Consi Taylor, care are doi copii, se teme acum sa nu fi inghitit unul dintre paianjeni atunci cand a muscat din banane si nu crede ca va mai consuma fructele vreodata de teama insectelor.
După ce ați trecut de 60 de ani, pentru că nu mai aveți foarte mulți ani în față și pentru că nu puteți lua cu voi nimic atunci când vă duceți, n-are rost să mai fiți preocupați să economisiți. Așadar, cheltuiți banii pe care i-ați pus deoparte, faceți excursii, cumpărați ce vă face plăcere și dăruiți ce vă puteți permite. Nu vă gândiți să lăsați chiar tot ce-ați agonisit copiilor și nepoților, pentru că, nu-i așa? nu vreți să-i transformați în niște paraziți care așteaptă cu nerăbdare ziua în care veți muri. Nu vă faceți griji despre ce-o să se întâmple cu ei sau cum veți fi pomeniți, pentru că atunci când ne întoarcem în țărână nu mai auzim nici laudele și nici criticile. Timpul în care v-ați bucurat de viața pe pământ și de bunurile pe care le-ați agonisit cu atâta trudă se va sfârși. Nu vă frământați prea mult în legătură cu copiii, pentru că și ei au destinul lor și or să-și găsească, cu siguranță, drumul în viață. Nu fiți sclavul copiilor voștri! Țineți legătura cu ei, iubiți-i, ajutați-i când au nevoie, dar în același timp, bucurați-vă cât mai puteți de banii pe care i-ați strâns.
Viața înseamnă mai mult decât muncă. Pensionați-vă cât de devreme puteți și bucurați-vă de viață. Nu așteptați prea multe de la copiii voștri. Majoritatea își iubesc părinții, dar vor fi prea ocupați cu serviciul și alte angajamente ca să le fie de prea mare ajutor. Există însă și copii nepăsători, care s-ar putea să înceapă să se certe pe bunurile voastre cât sunteți încă în viață și chiar să-și dorească să muriți mai repede, ca să vă poată moșteni casa și bunurile. În general, copiii cred că li se cuvine să capete tot ce posedați, în timp ce voi n-aveți niciun drept să vă atingeți de banii lor. Prin urmare, după vârsta de 50-60 de ani, nu vă mai risipiți energia și nu vă mai periclitați sănătatea în schimbul unei averi și mai mari, muncind până intrați în mormânt. S-ar putea ca banii voștri să n-aibă nicio valoare în fața doamnei cu coasa.
Când să ne oprim să mai facem bani? Cât înseamnă destul? O sută de mii? Un milion? Zece milioane? De pe zecile de hectare de teren pe care le posedați mâncați câteva legume și o jumătate de pâine pe zi; din cele trei case pe care le-ați construit, n-aveți practic nevoie decât de câțiva metri pătrați: un dormitor, o cameră de zi, o baie și o bucătărie. Atâta vreme cât aveți o locuință și suficienți bani pentru hrană, îmbrăcăminte și utilități, stați foarte bine. Ar trebui să fiți fericiți.
Fiecare familie are problemele ei, indiferent de statutul social. Nu vă mai comparați cu alții în ceea ce privește potența financiară. Renunțați la competiția cine are mai multe posesiuni sau ai cui copii sunt mai dotați... material și se plimbă mai mult prin baruri sau prin străinătate. Mai degrabă puneți în balanță cine are mai mult timp liber, cine este mai fericit, mai sănătos și mai longeviv.
Nu vă frământați în legătură cu lucrurile pe care nu le puteți schimba. Nu ajută la nimic, iar o stare psihică proastă vă poate îmbolnăvi. Creați-vă o stare permanentă de bine și identificați ce vă face fericiți. Atâta timp cât sunteți sănătoși și bine dispuși, vă veți face planuri și veți aștepta cu nerăbdare ziua următoare. O zi din viață fără un moment de bucurie este o zi pierdută. O zi care aduce un moment de bucurie este o zi câștigată. Un suflet optimist vindecă boala mai repede. Iar un suflet fericit nici nu are ce vindeca, pentru că nu cunoaște boala...
Păstrați-vă o stare de spirit pozitivă, faceți mișcare în fiecare zi, întotdeauna afară, la soare, mâncați multe alimente care conțin vitamine și minerale, și veți avea toate șansele să mai trăiți 30-40 de ani în deplină sănătate și vigoare. Bucurați-vă de ceea ce avețiși de tot ce vă înconjoară. Și nu uitați de prieteni. Ei sunt una din bogățiile vieții. Faceți-vă prieteni trainici, respectând câteva reguli simple: Ascultați-i fără să-i întrerupeți; vorbiți-le fără să le reproșați ceva; faceți-le daruri fără să le pretindeți ceva în schimb; răspundeți-le fără să-i contraziceți; iertați-i fără să-i pedepsiți; promiteți-le fără să uitați. Așa, nu veți fi niciodată singuri.
Vă doresc o viață lungă și împlinită !
E bine de citit chiar daca nu ai ajuns la 60...inca.
Jane Fonda - Al treilea act din piesa de teatru a vieții.
Era o vreme ! Si astazi in tara asta.
Neagu Djuvara
Era o vreme în ţara asta când cine termina liceul si intra la facultate era privit cu admiraţie şi i se spunea cu respect, "Domnul inginer sau Domnul profesor sau Domnul avocat".
Când unul dintre ei, la cam 10-15 ani de activitate îşi dădea şi lua (dacă îl lua) doctoratul tot oraşul se uita la el ca la Dumnezeu.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai o maşină pe stradă ştiai că cel care se află în ea a muncit ca să o cumpere sau este vreun boss de la partid. Mai târziu au apărut şi norocoşii câştigători la cecuri sau loz în plic, dar îi puteai număra pe degetele la o mână într-un judeţ. ªi mai era o categorie cu maşini, cei care lucrau în comerţ sau alimentaţia publică.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai pe cineva pe stradă între 8 şi 16, te gândeai că este în concediu, libere, sau e bolnav săracu om şi merge la doctor.
Era o vreme în ţara asta când dacă vedeai un poliţist pe stradă mergeai liniştit să îi ceri o informaţie, sau daca voiai să te plângi de ceva, erai ascultat.
Era o vreme în ţara asta când dacă ajungeai la spital cu cineva şi trebuia operat, îţi era frică să vii cu o floare la asistente sau cu o cafea sau o sticlă de whisky la doctor, şi le mascai neîndemânatic - ca toată lumea - în ziar, sub haină convins că nu ştie nimeni ce e umflătura aia, de la piept. Când te întorceai fericit că nu te-a prins nimeni şi te întâlneai cu altul umflat în piept te uitai superior şi zeflemitor la el gândind "ia uite şi la fraierul ăla, merge cu sticla ascunsă la piept are impresia că eu nu ştiu că o duce lu dom doctor. !"
Era o vreme în ţara asta când la şcoală, copii mergeau în uniformă şi cum vedeai unul pe stradă în timpul orelor ştiai că "este unul din ăia de chiulesc sau nu le place şcoala" şi te uitai atent la el să vezi dacă nu e cumva copilul vreunui coleg de fabrică. ªi ce bătaie lua acasă dacă afla tacso că a chiulit.
Era o vreme în ţara asta când abia aşteptai să intri în câmpul muncii, să te angajezi undeva, să îţi faci raport pentru locuinţă şi să aştepţi cu înfrigurare, dar temei, să ţi se repartizeze una, ca să te poţi însura, să te aşezi şi tu la casa ta, să îţi întemeiezi o familie. Dacă nu aveai, nu prea îţi ardea de însurătoare, că nu se uita nimeni la tine fără serviciu şi fără casă, că nu erai de viitor.
Era o vreme în ţara asta când băieţi deştepţi erau consideraţi cei care ştiau carte, dar să o citească, nu să o joace, făceau o facultate şi terminau primii. La ei se uita lumea cu admiraţie: "Asta e a lu Ilie de la sculărie. A termenat primu facultatea, l-au luat ăia la Bucureşti. Eheeeee, o să ajungă mare, e dăştept"
Era o vreme în ţara asta când dacă te întâlneai cu un cunoscut pe stradă, te opreai bucuros să mai schimbi o vorbă, să mai auzi un banc, să te lauzi cu ce ai mai făcut sau să îi spui cum a fost în concediu la Mamaia, să te mândreşti că ai fost promovat sau ţi-a luat copilul la liceu, sau să îl inviţi peste o lună la ziua ta sau nunta copilului.
Era o vreme în ţara asta când veneai de la serviciu, băgai repede o ciorbă caldă în tine şi ieşeai în faţa blocului "la una mică cu băieţii". Una mică putea fi o minge, o ţâgară, o tablă, o bere, o şuetă, după priceperile fiecăruia, dar nu era unu să nu facă "una mică" cu prietenii.
Era o vreme în ţara asta când mergeai liniştit pe stradă, nu îţi era teamă că te opreşte careva să te întrebe cât e ceasul sau de ce nu ai moţ la bască.
Era o vreme în ţara asta când lumea întorcea capul după militarii care treceau cântând sau în pas de defilare de la instrucţie, acolo unde aceştia erau nevoiţi să treacă prin oraş şi auzeai pe câte cineva spunând cu mândrie: "Uite mamă, trece armata". Astăzi, în ţara asta, toată lumea termină liceul, ia bacalaureatul pentru că s-a dat lege să nu fie nici un analfabet fără bacalaureat, iar facultatea a devenit locul unde se pun la cale cele mai tari chefuri şi se adună puştoaice pentru "o linie".
Astăzi, în ţara asta, nu mai poţi merge pe trotuar pentru că nu mai ai loc de maşini staţionate şi şoferi grăbiţi.
Astăzi, în ţara asta, străzile sunt pline de oameni care în nici un caz nu merg la serviciu, dar nici ladoctor. Toată lumea e în concediu fără plată.
Astăzi, în ţara asta, când vezi un poliţist pe stradă te uiţi speriat să vezi pe cine urmăreşte sau îl ocoleşti să nu îţi dea vre-o amendă aşa, pentru că l-ai deranjat când te-ai uitat la el. De regulă unde e gâtuit traficul, vei găsi un poliţist în intersecţie, "fluidizând circulaţia".
Astăzi, în ţara asta, când mergi la spital, nu mai mergi cu sticla ascunsă sub haină. Când intri la medic în cabinet înainte de a da cu bună ziua trebuie să dai cu plicul. Nu mai vezi pe nimeni cu pieptul umflat toată lumea intră cu sacoşe burduşite. Nu se mai uită nimeni chiorâş, toţi paznicii ştiu că ai acolo feşe, vată, antibiotice, cearceafuri, dezinfectant, medicamente, analgezice, perfuzii, pungi cu plasmă pentru operaţie.
Astăzi, în ţara asta, când vezi copii de şcoală, te întrebi dacă merg la şcoală sau la discotecă, ţinuta este aceeaşi, machiajul la fel de strident, rucsacul din spate are un caiet şi laptopul, ipodul, "ifonul", sau tableta.
Astăzi, în ţara asta, tinerii nu mai au nevoie de serviciu ca să îşi întemeieze o familie, doar de bani de la babaci şi îşi întemeiază câte o familie pe săptămână fără acte, fără biserică, fără serviciu. Fetele abia aşteaptă să fie neveste sau nevestite la câte cineva, cine nu are câte un "my man" este ori urâtă cu crengi ori "tută".
Astăzi, în ţara asta, băieţi deştepţi sunt cei fără carte, care reuşesc să "se învârtă" sau sunt "băieţi de băieţi deştepti" care obţin bani uşor din "afaceri" cu fraierii. Cu cât păcăleşti sau furi mai mult, cu atât eşti mai deştept.
Astăzi, în ţara asta, când te întâlneşti cu un cunoscut pe stradă, îl ocoleşti ca să nu te întrebe cum o mai duci, sau să nu îţi ceară bani cu împrumut, să nu te invite la o nuntă.
Astăzi, în ţara asta, oamenii nu se mai întâlnesc în faţa blocului, le e ruşine să se întâlnească şi la gunoi, se uită fiecare pe geam să se asigure că nu e nimeni să se uite în gunoiul lui amărât sau să observe că nici câinii vagabonzi nu zăbovesc lângă resturile lui, pentru că nici oase nu mai sunt în gunoi. Cel mai mult oamenii stau ascunşi în casă sau pleacă "la ţară " de zilele onomastice, ca să nu se trezească cu invitaţi nepoftiţi. Nimeni nu mai zâmbeşte toată lumea circulă cu capul în jos de ai zice că toţi au pierdut câte un galben şi îl caută disperaţi. Te mir că nu se dau cap în cap.
Astăzi, în ţara asta, ieşi din bloc şi după doi paşi apare unul cu un cuţit sau un pistol ţi-l pune la gât şi te întreabă de ce te-ai însurat cu nevastă-ta, nu ştiai că era prietena lui ?
Astăzi, în ţara asta, când lumea aude de armată întoarce capul pentru că "Aştia au tras în noi în '89 şi acum au pensii nesimţite". Oare ce va fi mâine ? Va mai fi ţara asta ?
Am privit aseara la tv, cateva minute, la o emisiune despre fostii detinuti politici, despre uitarea la care sunt expusi astazi atat de catre politicieni, dar si de catre presa. Un fost detinut politic fusese agresat fizic si evacuat fortat (dintr-o cladire in care urma sa aiba loc o intalnire politica), de catre garzile SPP-iste ale presedintelui, la Cluj.
Nici veteranii de razboi nu se bucura de o mare atentie din partea politicienilor, fiind o alta categorie sociala, pe nedrept uitata.
Astazi, am primit de la un amic un e.mail cu o adresa pe net unde el scrisese un articol despre ultimii veterani de razboi din satul sau natal. [ link extern ] /
Povestirea mi-a adus aminte de tatal meu (caporal, ajuns pana la Cotul Donului, care dupa lungi insistente din partea familiei a fost convins cu greu, sa-si intocmeasca dosarul pentru a putea primi pensie de veteran de razboi) si de catre socrul meu (sublocotenent, ajuns pana in Transilvania, dupa intoarcerea armelor, in al 2-lea razboi mondial, ulterior deblocat din "noua" armata care s-a constituit) si ei veterani de razboi, plecati de ceva vreme dintre noi, care uneori (rareori de fapt), ne povesteau despre greutatile razboiului, nu pentru a se vaicari ci doar pentru a-si aminti, incercand sa duca din vorba in vorba, pentru a nu se uita, intamplari necunoscute, nescrise, nepopularizate.
O societate care se respecta, isi cinsteste eroii, nu ii lasa in uitare.
avocatnet.ro explicăm legislația
Alyi, utilizator
POPA GHEORGHE, Specialist in domeniul Securitatii si Sanatatii in Munca
ContSters176126 
Nicolaie Ciobotaru