Articole interesante

Ioana-Sergiu Celibidache: „Ne certam, dar nu ne plictiseam !”
Ioana şi Sergiu Celibidache, frumuseţea nebuniei care se numeşte IUBIRE.

- ªtii tu cine este Ioana ? l-a întrebat o dată Sergiu Celibidache pe un prieten de-al său.
- ªtiu şi eu ?! bâigui acela de teama unui răspuns greşit.
- Ioana este însăşi viaţa !
Zeci de ani mai târziu, după dispariţia fizică a marelui compozitor şi dirijor român, fu rândul Ioanei să-şi întrebe o prietenă:
- Tu ştii cine era Sergiu ? Îmi mânca aerul ! Nu voia săracul, dar mi-l mânca. Eu nu mai respiram. ªi cred că am fost un fel de eroină că i-am rezistat.
Exuberantă, frenetică în felul ei de a trăi, „o cratiţă mereu în clocot” cum se descria ea însăşi, dar în aceeaşi măsură caldă şi apropiată, o femeie plină de har spiritual, şi nu în ultimul rând , o pictoriţă de mare talent, supranumită „sora mai glumeaţă a lui Paul Klee”, Ioana Celibidache a fost timp de 45 de ani nu doar soţia lui Sergiu Celibidache, ci însăşi viaţa lui.
S-au întâlnit în Buenos Aires la Teatrul Colon, unde Celibidache, în vârstă de 38 de ani, se afla în turneu cu orchestra Filarmonicii din Berlin. Ioana venise în Argentina cu al doile ei soţ, Nicolae Duca, „băiat de băiat”, „licenţiat în drept” , cu un cap de „fanariot afurisit” doar ca să-i arunce rutinii vieţii manuşa provocării unei aventuri.
În acea seară orchestra interpreta Simfonia a IV-a a lui Brahms. Când l-am văzut pe Sergiu Celibidache, spunea ea mai târziu, octogenară deja, am fost ca lovită de apoplexie. Nu mai văzusem şi nu mai auzisem aşa ceva până atunci. Ce a făcut tânăra Ioana de 26 de ani care la 4 ani era „praf” după băiatul spălătoresei familiei ei; la 9 ani era „lulea” după băiatul bancherului părinţilor ei, iar la 15 ani era deja măritată? După concert a mers direct în cabina lui Celibidache să-i ceară un autograf pe programul orchestrei. A fost un „coup de foudre” pentru amândoi !
- Sergiu m-a măsurat cu privirea de jos în sus, apoi s-a uitat cu privirea catifelată în ochii mei şi am plecat zbuciumată …
Ajunsă acasă, Ioana, fără pic de reţinere, îi declară soţului:
- Dragă, l-am găsit pe bărbatul vieţii mele !
ªi a plecat. A lăsat totul şi a plecat. Soţul a crezut că e o joacă, o glumă, că Ioana a înnebunit. Spera într-o revenire a ei după ce-i trece frenezia amorului. „Jamais !” a fost răspunsul Ioanei. „Je suis partie pour la vie!” ªi aşa a fost. Timp de 45 de ani, până la dispariţia pământească a lui Sergiu Celibidache, Ioana l-a urmat pretudindeni, cu şevaletul sub braţe, oriunde acesta avea concerte: Italia, Anglia, Danemarca, Suedia, Germania…
Întrebată cât de greu sau cât de uşor i-a fost să trăiască atâția ani în intimitatea lui Celibidache, Ioana Celibidache răspundea senin: „Nu ştiu. Mie mi s-a părut a fi un dar de la Dumnezeu.”
Despre Sergiu Celibidache s-au scris nenumărate biografii, dar „una mai proastă decât alta”, spunea Ioana Celibidache, deoarece nici una nu a reuşit să pătrundă esenţa clocotului existenţial al dirijorului.
Celibidache era altfel: un tumult, un vulcan, o furie, foarte critic, disciplinat, nu accepta mediocritatea. Un om care-şi cunoştea valoarea, dar care adesea se purta ca un copil. Te jucai cu el, era vesel, era amuzant.
În cartea „Sergiu altfel…” Ioana Celibidache vorbeşte despre Omul Celibidache, despre felul acestuia de a fi, despre obiceiurile şi comportamentul lui cu care s-a obişnuit atât de greu: să fii prezentă la cele 5 min. de rugăciune ale dirijorului înainte de concerte, să fii disciplinată, să fii punctuală în orice, să fii întotdeauna acasă când venea de la repetiţii. Cât de uşor poate fi să stai alături de o fiinţă care trăia exclusiv prin orchestră şi repeţii, iar tu să fii mereu disponibilă pentru el ? Era acaparator, spunea Ioana Celibidache, nu puteam să fac tot ce-mi doream.
Dacă reuşeam să ies cumva de sub umbra lui, Sergiu întotdeauna mă determina să înţeleg că e foarte important să stau cu el. ªi tot ea găsea răspunsul vindecător: „Dar şi eu eram la fel, îngrozitor de acaparatoare”.
Două firi atât de profund personalizate artistic, atât de libere în cuget au trăit esenţa iubirii fără a umbri calea destinului celuilalt. Dimpotrivă. Sergiu, spunea Ioana Celibidache, m-a crescut. Eu eram tânără şi toată teoria lui despre viaţă am absorbit-o ca un burete. El a fost cel care a încurajat-o să urmeze cursuri de pictură şi tot el era cel mai dur critic al tablourilor ei.
- Ce-s chestiile astea ? întreba Celibidache după ce privea îndelung un tablou pe care soţia sa îl semna simplu cu „Ioana”. Unde vrei să ajungi ? Nu vezi că nu-i organic ?
Pentru Ioana Celibidache pictura a fost cea care i-a adus totul în viaţă, inclusiv pe Sergiu Celibidache. Am descoperit pictura în el, spunea ea. Eu întotdeauna am mâzgălit. Nu căutăm. El m-a învăţat să caut. Spre sfârşitul vieţii marele dirijor a cărui concerte erau „adevărate liturghii simfonice” (Klaus Umbach), privea timp îndelungat tablourile Ioanei în care nu erau pictate lucruri ci efecte, stări şi o întreba: „Cum faci tu să ajungi la Dumnezeu cu pictura ?” Ioana nu-i răspundea. Nu eram demnă de răspuns, spunea ea.

ªi totuşi Iubirea nu e de ajuns ? Unora le este de ajuns.
Au existat certuri, dispute sau conflicte în familia Celibidache ? Bineînţeles că au existat, spunea râzând Ioana Celibidache, amintindu-şi cum a plecat o dată de acasă supărată că soţul ei nu vroia în ruptul capului să închidă gâştele pe care le aveau la „casa de moară”, vila lor care se afla la 100 km de Paris. Gâştele sau eu, a fost ultimatumul Ioanei. Celibidache a ales gâştele, iar soţia şi-a făcut bagajele şi a plecat… pentru câteva zile când dirijorul a cedat în defavoarea gâştelor.
„Ne certam, dar nu ne plictiseam!” pare a fi secretul fericirii familiei Celibidache. Să înveţi să râzi cu „adversarul”, nuanţa mai târziu Ioana. Să râzi chiar dacă nu ai de ce, altfel, te plictiseşti de te ia dracu ! Aşa au râs 45 de ani !
- Bărbatul meu s-a prăpădit aşa, dintr-o dată.
După moartea dirijorului în anul 1996 Ioana Celibidache a intrat „într-un tunel al durerii”. A încetat să picteze, iar cei 5 câini Saint-Bernard pe care dirijorul îi îngrijea personal, au refuzat mâncarea pierind de foame. Viaţa îşi pierduse sensul. Salvarea a venit tot de la Celibidache: Ioana a început să scrie despre el, astfel ştiindu-l aproape, veghind asupra ei. Sergiu e aici, spunea ea absolut convinsă. E cu mine. Nu e mort. E transparent.
Viaţa este un dar care ni se retrage la un moment dat. Ea nu dăinue şi nu ar trebui să avem această pretenţie la dăinuire, spunea la apusul vieţii (2012) Ioana Celibidache. Să nu uităm însă să râdem aşa cum au făcut-o Ioana şi Sergiu Celibidache. ªi au fost fericiţi ca nimeni alţii în această lume.

Din pacate nu stiu sursa. Am primit acest interviu prin e.mail de la un amic.

O super poveste adevarata, la sfarsitul articolului, veti mai gasi si alte povesti pline de iubire.

„Secretul unei căsnicii fericite de 72 de ani? Cele două cuvinte”. ªi nu sunt „Te iubesc”

Un cuplu britanic care s-a cunoscut în ziua în care a fost declanşat cel de-Al Doilea Război Mondial dezvăluie secretul vieţii fericite, care i-a făcut să rămână îndrăgostiţi şi după 72 de ani de căsnicie.

„Secretul unei căsnicii fericite de 72 de ani? Două cuvinte: da, dragă”, spune amuzat Aquilla Brant, la cei 99 de ani ai săi. Inseparabilii Aquilla şi Catherine Brant (95 de ani) s-au cunoscut în 1939, exact în ziua în care a început cel de-Al Doilea Război Mondial.

Aquilla, al cărui nume înseamnă vultur în latină, se afla la Spitalul St. John, unde instruia oamenii să salveze vieţi. Fostul electrician de meserie pregătea un grup de 12 bărbaţi în Dalton, unde viitoarea soţie lucra ca asistentă medicală. Când Aquilla a avut nevoie de ceai şi zahăr, i s-a spus să o caute pe Catherine, pentru că ea îl va ajuta. A fost de ajuns să se vadă. „Da, a fost dragoste la prima vedere. Era frumoasă atunci, este frumoasă şi acum”, spune vizibil emoţionat seniorul.

„Pur şi simplu ne iubim. Bineînţeles că am avut parte de urcuşuri şi coborâşurile nostre, la fel ca toată lumea. M-a mai întrebat cineva cum am reuşit să rămânem atât timp împreună şi să continuăm să ne iubim. I-am zis că cele două cuvinte sunt responsabile”, explică capul familiei.

Aquilla mai spune şi că certurile şi neînţelegerile au fost rarisime în căsnicia lor, dar că, de fiecare dată, şi-au găsit soluţia. Cuplul de nonagenari împart o cameră dublă într-un complex destinat seniorilor, în Skelmanthorpe, unde au parte de îngrijiri, atunci când este nevoie. El va împlini 100 de ani în decembrie, dar vârsta nu l-a împiedicat să fie raţional până acum. „Am încercat, când a fost cazul, să discutăm raţional şi să ajungem la o concluzie de comun acord. Nu am avut niciodată neînţelegeri grave sau lovituri sub centură”, spune el.

„Am trăit în armonie, Catherine fiind o femeie înţelegătoare care iubeşte pe toată lumea, inclusiv pe cei care nu-i vor binele”, îşi descrie soţia admirativ.

Fosta asistentă medicală va împlini 96 de ani în luna mai, dar viaţa şi-a trăit-o de când se ştie sub umbrela aceluiaşi principiu: iubirea. „Nu trebuie să urăşti pe nimeni. Ar trebui să te rogi pentru duşmanii tăi, ai să vezi cum vor reacţiona când faci asta”, spune soţia.

„Eu iubesc oamenii, în timp ce Aquilla nu este atât de dornic să-i vadă mereu. Mai are momente când spune: «Aoleu, iar vine aia?»”, spune Catherine amuzată şi împăcată cu firea soţului ei. Cei doi s-au căsătorit pe 8 aprilie 1942, la câteva zile după o mică lună de miere, petrecută în avans. S-au reîntors de curând în acel loc, în amintirea clipelor de început, dar trecerea anilor a şters de pe hartă locul dragostei lor.

Cuplul are trei copii (Carl, Susan şi Hazel), doi nepoţi (John şi Amanda) şi patru strănepoţi (Tom, Sam, Alexandra şi William). Înconjuraţi de liniştea camerei lor, Catherine spune despre Aquilla că poate să îndrepte orice situaţie. „Nu este nimic ce nu poate face. Se pricepe la toate, cred că am economisit o avere datorită lui. Dacă mi se strica mânerul unei tigăi, mă entuziasmam gândindu-mă că-mi cumpăr una nouă. Dar imediat apărea Aquilla, care avea o soluţie pentru orice şi o repara cum numai el ştie. ªi-a făcut până şi dinţi falşi, dar asta e altă poveste. V-o spun când împlineşte 100 de ani”, spune Catherine.


[ link extern ]

Cercetătorii au descoperit un mineral ”complet unic şi deosebit de orice altceva”

Cercetătorii australieni de la Universitatea din Adelaide au descoperit în peninsula Polar Bear, Australia, un mineral ”complet unic, care nu se mai aseamănă cu nimic altceva”, conform Mineralogical Magazine.

Mineralul are un aspect deosebit şi a fost denumit putnisit. Are o culoare violetă şi este compus din cristale cubice, mari de aproximativ 0,5 milimetri.

Este transparent şi are un luciu asemănător cu cel al sticlei, iar prin mijloc este străbătut de o dungă roz. Ceea ce este mai interesant la acest mineral este compoziţia sa elementară; conţine stronţiu, calciu, crom, sulf, carbon, oxigen şi hidrogen un amestec foarte neobişnuit.

Comparativ cu celelalte minerale este relativ moale şi casant, având o duritate de 1 ½ - 2 pe scara Mohs. Momentan, oamenii de ştiinţă nu ştiu dacă mineralul are vreo utilizare practică.

”Cele mai multe minerale aparţin unei familii sau unui grup de minerale înrudite, iar dacă nu sunt înrudite cu celelalte minerale, ele au de obicei în compoziţie un element sintetic. Dar putnisitul este complet unic şi deosebit de orice altceva„ a declarat autorul studiului, doctorul Elliot.

”Natura este mult mai înţeleaptă când îşi imaginează noi chimicale, decât orice alt cercetător din laborator”, spuse Elliot.



[ link extern ]

Un documentar fain despre Jorge Luis Borges

26.04.2014 Eli Bădică

Alături de Mario Vargas Llosa și Gabriel Garcia Marquez, Jorge Luis Borges este unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți scriitori sud-americani din secolul al XX-lea, așa cum bine știți. Probabil că i-ați citit și răscitit prozele – eu una mi-aduc aminte că în facultate îmi făceam tot felul de note de lecturi pe marginea Cărții de nisip sau a volumului Aleph (bine, într-un mod inexplicabil, îl asociez pe Borges întotdeauna cu una dintre colegele și prietenele mele dragi din facultate, care făcuse o pasiune aparte pentru el și mi-o insuflase și mie, din fericire).

Documentarul pe care speram să-l vedem împreună se numește The Mirror Man și a fost realizat în 2007, regizat de Philippe Molins și scris de Alberto Manguel, cel care crede că tema centrală a operelor lui Borges a fost ”paradoxul bizar de a fi om într-o lume misterioasă și incomprehensibilă”.

Cele aproape 50 de minute sunt un melanj de fragmente de arhivă cu Borges, cu mama scriitorului și cea de-a doua soție a lui, de biografie, critică literară și chiar idolatrie. Trebuie, dar trebuie să vedeți acest documentar cu și mai ales despre Jorge Luis Borges!

[ link extern ]

Sa fie doar o poveste ?!...

Cercetătorii Forţelor Navale ale Statelor Unite au dezvăluit, luni, o invenţie capabilă să creeze combustibil (kerosen) din apa de mare, o invenţie ce va schimba dramatic geopolitica actuală, conform AFP.
”Este un punct critic imens pe care l-am atins”, a declarat vice-amiralul Philip Cullom.
Scopul final al proiectului este eliminarea totală a dependenţei de petrol, ceea ce va zgudui regulile economiei şi ale politicii internaţionale. Momentan, cu excepţia portavioanelor şi a submarinelor echipate cu un sistem de propulsie nuclear, toate celelalte forţe ale armatei americane trebuie să-şi abandoneze misiunea timp de câteva ore pentru a se alimenta.
”Pentru prima oară am fost capabili să dezvoltăm o tehnologie care obţine CO2 şi hidrogen din apa de mare, în mod simultan, acesta este un mare progres”, a declarat chimistul Heather Willauer.
Experţii Laboratorului de Cercetări al Marinei Statelor Unite au folosit deja noul combustibil creat din apă de mare pentru a decola un avion experimental. Aceştia au estimat preţul unui litru din combustibil la maxim unul sau doi dolari. Următorul pas al experţilor americani va fi să îmbunătăţească cantitatea de CO2 şi hidrogen pe care o pot extrage - lucru ce va duce la crearea cantităţilor industriale necesare.
”Acum că i-am demonstrat fezabilitatea, vrem să îmbunătăţim eficienţa procesului”, a explicat Willauer.
”Dezvoltând o tehnologie care schimbă regulile, ca aceasta (...) reinventăm modul în care se vor face afacerile”, a adăugat Collum.
Unul din beneficiile vitale ale noului combustibil este că poate fi folosit deja în toate tipurile de motoare mai vechi, inclusiv la motoarele cu care sunt echipate vapoarele şi aparatele de zbor actuale.
”Dacă nu vrei să reinventezi fiecare vapor, fiecare tip de motor, fiecare aparat de zbor, ai nevoie de ceea ce noi numim un combustibil care se potriveşte, arată, miroase şi este esenţial la fel cu orice fel de combustibil bazat pe petrol”, a adăugat Collum.
Totuşi, se pare că noua invenţie are şi o parte negativă. Cercetătorii au anunţat că va mai dura cel puţin un deceniu până când vapoarele Statelor Unite vor fi capabile să-şi producă la bord propriul combustibil.

Sursa: [ link extern ]