Articole interesante

Nemaipomenitele istorii ale unor mătuşi fabuloase de Silvia Colfescu


Silvia Colfescu, directorul editorial al Editurii Vremea – unde, printre altele, a iniţiat colecţia „Planeta Bucureşti“ – şi-a publicat, în 2013, în această colecţie, poveştile sale cu mătuși fabuloase. Cartea este fermecătoare, adună poveşti – culmea – adevărate, deşi „fabuloase”, ca s-o cităm pe autoare, şi se numeşte Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene.

Mătuşile fabuloase și excentrice ale Silviei Colfescu fac parte din burghezia românească interbelică, greu încercată în anii comunismului; ele sunt un fel de ultime urmaşe ale acestor familii – femei frumoase şi educate, a căror tinereţe debutează cu un mariaj fericit şi strălucitor, şi care sfârşesc, adeseori, în singurătate, sărăcie şi „dizgraţie” comunistă (dat fiind că au „origine nesănătoasă”…). Cu toate acestea, povestea acestor mătuşi este, cel mai adesea, aceea a unei supravieţuiri, dacă nu povestea unor destine de-a dreptul spectaculoase. De unde se vede că soarta nu e aşa de previzibilă pe cât credem sau că ea ne poate rezerva, când te aştepţi mai puţin, surprize de proporţii: istoriile moştenirilor – peste noapte – de averi fabuloase, de către mătuşi sau de către nepoţii/ nepoatele lor, după caz, sînt extraordinare!

Mătuşile memorialistei sunt cu adevărat irezistibile. Iată-le pe câteva dintre ele: tante Sanda, mătuşa urâtă, dar plină de farmec, posesoare a unui trusou de lenjerie de corp fină, din mătase roz şi dantele spumoase (din care nu fac parte… chiloţii), lenjerie pe care o îngrijeşte cu sfinţenie şi o poartă în clipa morţii, după o viaţă de anonimat în comunism, tante Griggia sau Tantigri, care se îmbracă numai în gri în amintirea marii iubiri pentru soţul ei (un mare bancher sinucis odată cu confiscarea proprietăţilor de către comunişti) şi care lasă moştenire un adevărat tezaur de bijuterii dăruite odinioară de soţul ei, Grig, şi pe care în comunism le purtase sub o spoială de bijuterii false; cele două Elene, mama şi fiica, artiste şi aventuriere; Tantoinette; tante Zoe cea nesuferită; tante Valerienne, născută din mamă auvergnată şi tată român diplomat, femeia cu un mariaj perfect, care a ridicat banalitatea la „rangul de artă“, ş.a.m.d.

Mi-a plăcut cu deosebire povestea lui Tantigri, mătuşa care, în comunism – deposedată de avere – a locuit cu fosta servitoare în căsuţa pe care i-o dăruise acesteia pe vremuri (la căsătorie) şi a vândut zarzavaturi la piaţă, purtându-şi cu un zâmbet (un triumf) secret bijuteriile de mii de euro sub aparenţa unor gablonţuri. Redau mai jos finalul istorioarei (Tante Griggia sau femeia tuturor nepotrivirilor), în care naratoarea (memorialista) îşi primeşte, ea însăşi, porţia de morală. O morală însă – aşa cum se întâmplă mereu la Silvia Colfescu – plină de umor, de (auto)ironie, de melancolie:

„Când am ajuns acasă, am căutat febril inelul pe care Tantigri mi-l dăruise atunci când o văzusem pentru ultima oară. L-am găsit în sertarul în care-l aruncasem. L-am spălat cu apă şi detergent, cu dizolvant de lac de unghii şi cu o soluţie americănească pentru curăţarea bijuteriilor, pe care o cumpărasem de la supermarket. Când am terminat, ţineam în mână un briliant spectaculos de 6 carate, înconjurat de briliante mici şi montat în platină.

Ştiam că tante Griggia, în tinereţe, pictase cu talent gâze şi flori. Mi s-a părut un mod potrivit de a utiliza acest talent pentru a ascunde strălucirea pietrelor veritabile cu pete false de murdărie, rugină şi mucegai.

Mi s-a părut însă nepotrivit că nu a insistat ceva mai mult să-mi aleg şi un colier din coşuleţul ei cu minuni”.

Evocările Silviei Colfescu sunt minunate, spumoase, scrise cu stil. Narate în fraze concise, sparte în secvenţe scurte şi miezoase, povestirile se citesc dintr-o suflare, minunându-te, dar trăgând în acelaşi timp învăţăminte despre întorsăturile sorţii acesteia. Silvia Colfescu este şi un subtil – şi foarte postmodern – moralist atunci când spune că „viaţa are la dispoziţie o sumedenie de scenarii cu înfăţişări diverse”, deşi „toate, vai, cu deznodămînt previzibil”. Acesta ar fi trecerea timpului şi perisabilitatea tuturor celor omeneşti.

Povestirile abundă în observaţii de epocă, dar şi în detalii de cunoscător rafinat (mobilier, gastronomie, haine, maniere, dar şi notaţii privind firea umană etc.). Vă invit, aşadar, să citiţi – şi să savuraţi – această superbă cărţulie de 140 de pagini. De altfel, Silvia Colfescu este şi posesoarea unui blog care se ocupă de aceste „istorioare bucureştene”, multe dintre ele trăite de autoarea însăşi. Figurile mătuşilor sale se înscriu astfel în acest demers – notabil – de evocare a Bucureştiului de altădată, o întreagă lume al cărei rafinament cultural şi civilizaţional trebuie recuperat în toate modurile posibile, aici prin textul scris, prin memorialistică, prin ficţiune.

Silvia Colfescu, Mătuşi fabuloase şi alte istorioare bucureştene, Editura Vremea, Colecţia „Planeta Bucureşti”, Bucureşti, 2013, 144 p.


[ link extern ]

Frumusetea activa a patriei.

„Limba îndeplineşte un rol covârşitor în păstrarea şi dezvoltarea conştiinţei de neam, bogăţia limbii române fiind „ca un fagure de miere” (Mihai Eminescu).

Limba este întâiul mare poem al unui popor. (Lucian Blaga).

Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei liber ziditoare de frumos. Limba este frumusețea activă a patriei.
Din mila, din dragostea şi dărnicia Limbii Române am răsărit ca poet. Limba Română este destinul meu agitat. Poate că şi osteneala mea este o parte din norocul ei în Basarabia.
Stilul este Limba Română cutreierată de bunul-simţ.
(Grigore Vieru).

Limba este singura avere comună a unui popor. (George Cosbuc).

Limba noastră exprimă atât „elasticitate a sufletului românesc”, cât şi „deschiderea lui plină de interes şi de iubire faţă de tot ce este uman”. Ea este „tezaur original” de „înţelepciune şi imaginaţie”. (Parintele D. Staniloaie).

Mai mult aici:
[ link extern ] /

21 de semne ca este timpul sa faci o schimbare in viata ta.
Sursa:[ link extern ] /

In fiecare duminica dupa-amiaza te simti nelinistit la gandul ca urmatoarea zi trebuie sa incepi munca.
Te deranjeaza orice lucru fara importanta.
Toti cei din jur “gresesc.”
Te uiti la pozele de concediu ale altora si te simti gelos.
Te enervezi daca cineva iti spune sa te calmezi.
Te subapreciezi deseori si iti scoti in evidenta defectele in fata altora.
Te tot gandesti la discutii si intalniri la care ai participat in trecut.
Inca simti gustul amar al unor confruntari anterioare cu oameni din viata ta.
Te refugiezi intr-un pahar de bautura la sfarsitul zilei pentru a scapa de stresul din viata ta.
Iti doresti sa treaca mai repede saptamanile in asteptarea unui eveniment din viitor, precum o vacanta.
Nu-ti gasesti linistea.
Nu mai suporti persoanele de la locul tau de munca.
Ai multe asteptari de la oamenii din viata ta, pe care acestia inca nu le-au implinit.
Vorbesti despre cum poti ajuta si tu comunitatea in care traiesti, dar inca nu ai facut nimic in acest sens.
Te compari cu toti cei din jurul tau.
Te simti obosit de indata ce te trezesti.
Simti ca visele tale sunt doar vise si iti spui ca trebuie sa te multumesti cu ceea ce ai.
Ti-e teama ca vei fi mereu singur.
Simti de parca ceva greu iti apasa mereu pieptul.
Te surprinzi barfindu-ti prietenii, cautandu-le nod in papura pentru succesele lor.
Te intrebi, “Asta este tot?”

Victor Rebengiuc, Trofeul de Excelență Comedy Cluj 2014

[ link extern ] /

Unul dintre cei mai iubiţi şi apreciaţi actori de teatru şi film, Victor Rebengiuc va primi Premiul de Excelenţă al celei de-a VI-a ediţii a „Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj”. Evenimentul va fi marcat prin proiecţia specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?” (regia Lucian Pintilie, 1981) programat vineri, 17 octombrie, ora 18:30 la Cinema Victoria în prezenţa maestrului Rebengiuc.

Actor de o versatilitate incredibilă, multicolor și profund, teluric și subtil, cu o experiență de peste 50 de ani în teatru și film, Victor Rebengiuc este o figură marcantă în dezvoltarea culturii românești. Tipătescu, Apostol Bologa, Tănase Scatiu, Iancu Pampon, Ilie Moromete sau Niki Ardelean sunt doar câteva din seria rolurilor memorabile.

Celebrul actor a jucat pe scenele teatrelor bucureștene alături de Leopoldina Bălănuţă, Olga Tudorache şi George Constantin în proiectele experimentale ale lui Radu Penciulescu (“Doi pe un balansoar”, “Tango” sau “Richard al II-lea”). Actorul de teatru Victor Rebengiuc a putut experimenta în creații solide latura tragică (“Lungul drum al zilei către noapte”), dramatică (“Un tramvai numit dorință”) și comică (“O scrisoare pierdută”). A colaborat cu nume mari ale teatrului românesc: Liviu Ciulei, Andrei Șerban sau Alexandru Dabija.

Rolul din “Pădurea Spânzuraților” i-a marcat cariera cinematografică. Respins inițial la probe de către regizorul Liviu Ciulei pentru chipul “prea angelic”, Victor Rebengiuc a convins prin empatia interioară cu personajul lui Apostol Bologa. Cronicile acelor vremuri sunt memorabile: “Unde a găsit Rebengiuc ochii ăia?”.

Cariera în cinema a avut un traseu la fel de coerent și susținut. În 1974 îl reprezenta pe Horia Baniciu, legionarul revenit în România după 1945, în “Conspirația” lui Manole Marcus. Un exemplu perfect de versatilitate actoricească, unul dintre cele mai complexe personaje malefice ale filmului românesc construit în tonuri insinuante și nuanțe subtile.

Următorul său rol mult mai halucinant este Tănase Scatiu în filmul cu același nume semnat de Dan Pița. În anul 1981 dă viață personajului Iancu Pampon în “De ce trag clopotele, Mitică?” al lui Pintilie. Un film în care grobianismul violent atingea cote abisale. Au urmat “Faleze de nisip” (regia Dan Pița, 1984), “Pădureanca” (regia Nicolae Mărgineanu, 1987) și celebrul “Moromeții” (regia Stere Gulea, 1988).

Lista continuă cu rolurile principale din “Niki Ardelean” (Lucian Pintilie, 2003) sau “Medalia de onoare” (Călin Peter Netzer, 2012) pentru care a primit cele mai multe distincții la Torino, Salonic, dar și premiul Gopo pentru cel mai bun actor. Cel mai recent rol din pelicula “Câinele japonez” (Tudor Jurgiu, 2013), propunerea României la Premiile Oscar 2015, i-a adus cel de-al doilea Gopo din carieră.

Anul acesta, Victor Rebengiuc a fost distins de UNITER cu Premiul de Excelență pe care maestrul l-a dedicat „Generației 1956” alături de care a debutat (Amza Pellea, Gheorghe Cozorici, George Constantin, Silvia Popovici, Constantin Rauțchi).

„Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” prezintă proiecția specială a filmului „De ce trag clopotele, Mitică?”. Interzis timp de 10 ani în perioada comunistă, filmul lui Lucian Pintilie se bazează pe piesa „De-ale Carnavalului” a lui I.L. Caragiale și exploreză universul micii burghezii meschine, măcinată de nimicuri și aventuri sentimentale. Victor Rebengiuc apare într-o distribuție de excepție alături de Gheorghe Dinică, Mariana Mihuț, Tora Vasilescu și Ștefan Iordache.

“Festivalul Internațional de Film Comedy Cluj” este organizat de Fundația Europeană pentru Cultură Urbană.

Farmecul femeilor mature

„Întru lauda femeilor în vârstă” este unul dintre cele mai cunoscute texte dedicate preţuirii feminităţii, din perspectiva unui bărbat. El a fost scris de către jurnalistul american Frank Kaiser şi făcut popular de către un alt jurnalist american, acesta cu mai mare notorietate, Andy Rooney de la CBS.
În anul 2003, Andy Rooney a citit acest eseu în timpul emisiunii sale „60 minutes” de la CBS; iar de atunci, acesta invadează căsuţele de e-mail şi blogurile.
Datorită internetului, textul a căpătat o mulţime de forme, dar în esenţă el transmite o preţuire adresată femeilor mature. Şi, trebuie să subliniem că aceasta este o perspectivă masculină, foarte sinceră şi care conţine şi o doză de auto-ironie, după cum veţi vedea şi voi ….
Întru lauda femeilor în vârstă
Unul dintre avantajele incompetenței este o capacitate crescută de a aprecia oamenii. Prieteni. Soți. Și, pentru mine, femei. Toate femeile.
Când aveam 20 de ani, aveam ochi doar pentru fetele de vârsta mea. Orice femeie peste 30 de ani era învechită; peste 40 de ani era invizibilă.
Astăzi, la 70 de ani, apreciez încă femeile de 20 de ani pentru tinereţea lor, vigoarea şi (ocazional) inocența lor dulce.
Dar în mod egal le apreciez pe femeile de vârsta mea şi peste; apreciez femeile de toate vârstele. Am învăţat că fiecare are propriile minuni, propria magie, frumuseţe şi atracţie.
Cu cât am îmbătrânit însă, am apreciat doamnele mature, în primul rând.
Iată doar câteva motive pentru care un senior aduce preţuire unei femei mai în vârstă:
• O femeie în vârstă ştie să zâmbească bătrânilor care se clatină cu atât de multă sinceritate şi cu atât de multă luminozitate pe chip.
• O femeie matură nu te va întreba niciodată din senin „La ce te gândeşti ?” Unei femei în vârstă nu îi pasă la ce te gândeşti.
• O femeie în vârstă ştie ce îşi doreşte şi de la cine. La vârsta de 50 de ani, puţine femei sunt insipide despre orice. Slavă Domnului !
• Şi da, după ce apare un rid, două, o femie în vârstă este cu mult mai sexi decât suratele ei mai tinere !
Libidoul ei este mai puternic.
Frica de sarcină a dispărut.
Aprecierea ei de a face dragoste cu experiență este rafinată și reciprocă.
Şi a trăit destul ca să ştie cum să satisfacă un bărbat, în moduri pe care fiica ei nici nu le poate visa. (Bărbaţi tineri, mai aveţi ceva la care puteţi spera !)
• Femeile în vârstă sunt sincere şi directe. Îţi vor spune direct în faţă dacă eşti un nemernic sau te porţi ca atare. O femeie tânără nu îţi va spune nimic, de teamă să nu crezi ceva rău despre ea. O femeie în vârstă nu dă doi bani pe asta.
• O femie în vârstă, de obicei singură, a avut destul de multe „relații semnificative" și „angajamente pe termen lung”. Nu poți să te căsătorești? Nu poți să te angajezi? Nu îi pasă prea tare. Ultimul lucru de care are nevoie în viaţă este un alt iubit plângăcios şi dependent !
• Femeile în vârstă sunt sublime ! Ele nu vor țipa la tine la operă sau în timpul unei cine scumpe. Dar desigur, dacă o meriţi, o femeie în vârstă nu va ezita să te pună la punct.
• Majoritatea femeilor mai în vârstă gătesc bine. Le pasă de curăţenie. Şi sunt foarte generoase cu laudele, de multe ori nemeritate.
• O femeie în vârstă este destul de sigură pe ea încât să te introducă prietenelor ei mai tinere. O fată tânără cade în neîncredere atunci când prietenul ei este cu alte femei. Unei femei mai în vârstă nu îi pasă.
Pe măsură ce îmbătrânesc, femeile capătă puteri psihice. Nu trebuie niciodată să i te mărturiseşti unei femei. Ele ştiu mereu, asemenea mamei tale.
Da, le preţuim pe femeile mature pentru o mulţime de motive. Acestea sunt doar câteva.
Din nefericire, nu este reciproc.
Pentru fiecare astfel de femeie, minunată, deşteaptă, bine coafată, există câte o relicvă, cu chelie, în pantaloni galbeni, care se face de râs cu o chelneriţă de 22 de ani.
Doamnelor, îmi cer scuze pentru confraţii mei bătrâni. Nu este niciun secret că bărbaţii sunt genetic inferiori. Număr binecuvântările voastre că noi murim la vârste mai tinere lăsându-vă să trăiţi cea mai frumoasă parte a vieţii, ca femei extraordinare ce aţi devenit. Fără să fiţi distrase de un bătrânel, mofturos şi plângăreţ, care vă poate afecta serenitatea.

Frank Kaiser

In loc de morala.
„Dacă Domnul a făcut ceva mai bun decât o femeie, El a păstrat-o pentru Sine.”
Jerry Lee Lewis