Articole interesante

Atentionare de la Ministerul de interne pentru protejarea cresterii nejustificate a facturilor detinatorilor de telefoane mobile.
[ link extern ] /

Un asteroid gigant trece pe lângă Pământ. Fenomenul, transmis în direct


Un asteroid descoperit în 2004 va trece prin apropierea planetei noastre peste câteva zile.

2004 BL86 este inclus în categoria asteroizilor care prezintă un potenţial pericol pentru Terra, însă este aproape imposibil că această trecere să ne afecteze în vreun fel.
În data de 26 ianuarie, asteroidul va trece la 1.1 milioane de kilometri de Pământ (aproximativ de trei ori distanţa dintre Terra şi satelitul său natural, Luna). Potrivit astronomilor, este cea mai mare apropiere de Pământ a unui asteroid din următorii 12 ani. Abia în 2027 vom avea parte de o trecere a unui asteroid la mai puţin de 1,1 milioane de kilometri de Terra.
Potrivit Agenţiei Spaţiale Române, asteroidul va putea fi observat, în data de 26 ianuarie, de toţi cei care deţin un telescop, chiar şi unul mai puţin performant. Singura condiţie, desigur, este ca cerul să nu fie acoperit de nori.
Asteroidul va traversa constelaţiile Hidra, Rac și Leu, iar luminozitatea maximă o va atinge în constelaţia Racului.
Trecerea asteroidului prin „apropierea” planetei noastre va putea fi observat live pe virtualtelescope.eu/webtv/. Începând cu ora 21:30, la linkul menţionat mai sus va începe transmisiunea live, însoţită de comentariul expertului astronom Gianluca Masi.



sursa:[ link extern ] /

INTERVIU Ioana Pârvulescu, scriitoare „Nu există ucigaş mai cumplit pentru poezie decât politica“
16 ianuarie 2015, 18:11 de Medeea Stan

În noiembrie 2014 a publicat cel de-al doilea volum de versuri: „Cum continuă povestea“, despre care spune că este şi ultimul, pentru că „o astfel de carte se scrie o dată în viaţă“. Ioana Pârvulescu s-a împrietenit cu timpul, care a învăţat-o că amânarea scrisului poate duce la ratarea întâlnirii cu inspiraţia. Pentru ca această întâlnire să aibă loc, inspiraţia trebuie să-i găsească pe scriitori la masa de lucru, căci munca este importantă atât în cazul poeziei, cât şi în cel al prozei. Autoarea nu are timp să scrie zilnic, aşa cum şi-ar dori, şi, de aceea, rămâne permanent atentă şi caută să înţeleagă ce se întâmplă cu ea, cu cei din jur, cu viaţa. Astfel, reuşeşte să scrie în ea însăşi, adică să-şi fixeze interior nişte lucruri, cărora le dă formă literală şi literară, atunci când simte că e momentul potrivit. În orice caz, consideră că nu s-ar fi ales nimic de educaţia ei, dacă „istoria mare“ nu s-ar fi schimbat în 1989. A debutat la scurt timp după Revoluţie, în 1990, cu volumul de versuri „Lenevind într-un ochi“, după care a publicat volume de critică literară, eseuri şi romane. Printre altele, a coordonat, aproape un deceniu, colecţia „Cartea de pe noptieră“, la Editura Humanitas. „Weekend Adevărul“:
În prefaţa volumului de versuri „Cum continuă povestea“ mărturisiţi că v-aţi întrerupt din romanul „Inocenţii“ pentru a scrie aceste poeme, pentru că nu aţi avut de ales. Nevoia de exprimare prin intermediul poeziei nu poate fi amânată? Prin întrebarea asta atingeţi, cred, o chestiune esenţială: legătura scriitorului cu timpul. Eu am o bună prietenie cu timpul, m-a ajutat mereu. Dar dacă există un lucru la care ştiu din experienţă că amânarea face rău, acesta e scrisul, indiferent că e vorba de poezie sau de proză. Cam toţi scriitorii au remarcat asta. Am citit zilele trecute în jurnalul lui Julien Green aceeaşi observaţie, că există „rupturi de contact“ ireparabile. Ca să nu ratezi întâlnirea cu inspiraţia, unii, între care Baudelaire şi Julien Green însuşi, recomandă să scrii zilnic şi tocmai aşa îmi explic eu, într-un sens mai adânc, clişeul cu „geniu egal inspiraţie plus transpiraţie“, unde dominant e termenul al doilea, adică munca. Pentru că scriind zilnic, eşti sigur că nu ratezi conectarea la inspiraţie, care te vizitează doar uneori.

Aveţi timp să scrieţi zilnic?
Din păcate, eu n-am avut niciodată timp pentru scrisul zilnic, nici pomeneală de aşa ceva, mereu a fost alt lucru mai urgent, mereu griji, mereu alte priorităţi, cum se spune. Poemele le-am compus mai întâi interior, în timp îndelungat, dar în vara acestui an le-a venit sorocul să-şi ia forma literală, şi literară, fireşte. Cei vechi credeau, cum ştiţi, în inspiraţie, în muză. Eu cred că secretul stă în momentul în care culegi o carte, o poezie, o povestire din marele pom al scrisului, în aşa fel încât să nu fie nici verde, nici răscoaptă. Marile nereuşite vin din ratarea momentului în care îţi scrii cartea, prea devreme sau prea târziu. De altfel, şi cu viaţa e la fel.
Aţi structurat cartea sub forma unui jurnal în versuri, scris în şapte săptămâni. A fost întâmplătoare alegerea cifrei şapte?
Am dintotdeauna o fascinaţie a numerelor, nu ştiu cum se explică. De pildă, ziua mea de naştere, zece ianuarie, e simetrică şi scrisă parcă în baza doi. Câte un număr iese în faţă într-un anumit moment al vieţii mele, iar perioadele de şapte ani mi-au colorat diferit existenţa. Preocuparea s-a accentuat uneori: de pildă, când m-am ocupat, la diplomă, de Thomas Mann şi, mai târziu, de un poet de secol XVII, Angelus Silesius, precum şi de alţi poeţi baroci, care brodau numerologic, căutând semnificaţia de adâncime a cifrelor.

Îmi puteţi da un exemplu? Angelus şi-a scris „Călătorul heruvimic“ în şapte zile. Era felul lui de a-l pune în armonie pe om cu Dumnezeu, a cărui creaţie a fost făcută tot în şapte zile. Eu nu mi-am scris cartea în şapte zile, n-aş avea un asemenea tupeu, dar ideea de săptămână, de şapte zile, mi s-a părut potrivită pentru un jurnal poetic. De ce şapte săptămâni? Aici e chiar întâmplarea, aveam în jur de 50 de poeme valabile

CV Nume: Ioana Pârvulescu Data naşterii: 10 ianuarie 1960 Studiile şi cariera:
A absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia română-franceză, în 1983, unde predă literatură modernă.
A fost timp de 18 ani redactor la „România literară“. La Editura Humanitas, a iniţiat şi coordonat colecţia „Cartea de pe noptieră“.
În 2013 a obţinut Premiul Uniunii Europene pentru literatură. Locuieşte în: Bucureşti



[ link extern ]

Colecţii neobişnuite de parfumuri...

Autor: Magda Cristina Ursache

Cand eram copil, eram fermecata de parfumurile mamei. De la cele fresh, cu tente florale si citrice, la nelipsita sticluta de Dune, toate ma atrageau ca un magnet. Asa ca nu de multe ori hainele mele erau cufundate intr-un amestec neinteligibil de arome iar aerul din baie ramanea de nerespirat in urma mea. Scuze, mama! Cred ca tocmai din acest motiv a inceput sa-mi cumpere si mie parfumuri. Asa ca am inceput o noua pasiune: colectionatul de sticlute cu fragrante... pentru tanci. Tin minte ca parfumurile pentru copii au avut intotdeauna arome dintre cele mai familiare, cum ar fi cea de guma de mestecat, de fructe sau, una dintre preferatele mele, cea de Cola. Si formele sticlutelor erau atragatoare. Un parfum pe care l-am primit cadou la un Craciun avea un recipient mic, rosu, care semana cu o bricheta. Apasai pe buton si, in loc de flacari, iesea un puternic miros de iasomie. Sticluta mult iubitului parfum 'cola', cum ii spuneam eu, era mica si foarte colorata. Acum as spune ca era foarte 'bubbly', ca si aroma in sine, dar pe atunci tot ce stiam e ca era haios. Ah, cat as vrea sa pot imbutelia mirosurile copilariei!

Dar dumneavoastra? Aveti vreun miros anume pe care l-ati pune in sticluta la pastrareA Cum ar fi 'O zi la plaja'? Sau poate mai degraba 'Parfum de bebelus'? Daca da, atunci persoana la care trebuie sa apelati este Christopher Brosius, proprietarul unui butic avangardist din Brooklyn intitulat 'I Hate Perfume' – 'Urasc Parfumul'.

Dupa cum ii spune si numele, magazinul americanului se ocupa cu fragrante mai neobisnuite, pe care nu le-am numi in mod conventional parfum. Arome din viata noastra de zi cu zi...

'Nu intentionez sa vand milioane de sticlute. Munca mea se refera mai degraba la lucrurile care, desi miros foarte frumos, nu au aceleasi proprietati comerciale pe care le au parfumurile obisnuite', spune Christopher.

Brosius a inceput sa creeze parfumuri unice inca din 1992, cand si-a facut un parfum propriu, pentru care a primit o multime de laude si complimente. Acum, aceasta fragranta este unul dintre produsele care pot fi gasite la buti­cul sau, desi varianta pusa la vanzare azi este una mult mai rafinata si sofisticata decat cea de acum aproape 20 de ani.

Colectia actuala de parfumuri este una cat se poate de diversa si neconventionala. 'Memory of Kindness' este un parfum inspirat de o amintire din copilarie si miroase a crengute de planta de tomate. Unul dintre cele mai comentate produse este unul ce te invaluie cu arome de... friptura de vita. 'Mirosurile de mancare sunt incredibil de puternice', spune Brosius, 'dar ce persoana in toate mintile ar vrea sa miroasa asaA' Ei bine, cel putin cei cativa care l-au cumparat.

Cel mai bine vandut parfum din colectia sa nu este unul care sa aiba legatura cu mancarea, ci unul cu un miros pe cat de interesant, pe atat de bizar pentru un parfum. Acesta se cheama 'In the Library' si are aroma cartilor vechi si prafuite. Cu mana pe inima va spun ca aceasta e una dintre fragrantele pe care mi le-as dori cel mai mult in colectia mea. Am mai evoluat si eu de la mirosurile dulci si explozive!

[ link extern ]

Stema Braşovului, inspirată de o legendă veche de peste 1000 de ani


[ link extern ]

Originea stemei Braşovului are o vechime de peste 1000 de ani şi vine dintr-o legendă care a dăinuit peste secole. Se spune că Regele Solomon, care era urmărit de invadatori, s-a refugiat la Braşov şi a reuşit să-i păcălească pe tâlhari. Ştiri pe aceeaşi temă FOTO Misterele şi legendele Braşovului. De la fantome, poveşti de drag... Dacă de-a lungul timpului au existat numeroase interpretări ale stemei, o legendă a fost în final acceptată de istoric. Acum peste 1000 de ani Braşovul este doar un sat. Uneste este acum Cetatea şi Şcjeiul era doar o pădure imensă. Se spune că Regele ungar Solomon (1063-1074) se lupta cu un popor de invadatori, Cumanii, care obişnuiau să cucerească teritorii şi să ucidă pe oricine le stătea în cale. Legenda spune că Regele Solom a fost urmărit de invadatori până la Braşov unde s-a ascun în pădure. Ca să nu fie recunoscut, şi-a dat jos coroana de cal şi a aşezat-o pe tulpina unui arbore. Nu a mai mai fost recunoscut de cumani, aceştia crezând că regele a căzut în prăpastie şi a murit. Aşa a reuşit să scape şi să fugă cu bogăţiile pe care le avea s-a asupra lui. A fugit până la o peşteră unde s-a refugiat, în zona denumită astăzi Pietrele lui Solomon. Sute de ani mai târziu, un ţăran care a mers în pădure să adune lemne de foc a găsit coroana, pe locul unde acum se află Casa Sfatului şi a dus-o la Biserica Neagră spre păstrare. Aşa a ajuns Braşovul să ne numească în germană Kronstadt, oraşul Coroanei. „Interpretările stemei sunt multe. Se spune că acea coroană reprezintă regalitatea. Tulpina de copac reprezintă cetatea puternică, iar scoarţa zidurile fortificaţiei. De asemenea rădăcinile ar fi cele 13 comunităţi de saşi din ţinutul Bârsei, care susţin oraşul aşa cum rădăcinile susţin trunchiul unui copac. Se mai spune că rădăcinile reprezinta munca saşilor care au construit oraşului şi s-au dezvoltat“, a spus Radu Manolache, istoric.

[ link extern ]

De-a lungul timpului stema s-a schimbat. În 1353 stema Braşovului era formată dintr-o coroană cu fleuroane în formă de crin, însoţită de o floare de crin. Din 1429 a apărut şi trunchiul de copac aflat sub coroană. Împreună, aceste simboluri sunt arme vorbitoare, adică sugerează prin desen numele cetăţii (Corona). Stema actuală a municipiul Braşov, aprobată de Consiliul Local în anul 1996, conţine un scut albastru pe care apare un trunchi de copac cu 13 rădăcini argintii care ies dintr-o coroană aurie cu trei lobi ce reprezintă simbolul puterii. Scutul este timbrat de o coroană murală de argint, formată din şapte turnuri. Semnificaţia în ansamblu a stemei este „Înţelepciunea şi Puterea conduc de-a pururi Cetatea”. Stema a fost aprobată de către Comisia Naţională de Heraldică, din cadrul Academiei Române.


sursa: [ link extern ]