Re: Audierea minorului cu varsta cuprinsa sub 10 ani.CEDO?

chestia cu ciocolata e extrem de reala si sunt confuza apropos de pozitia ta, claudiu, fata de toate informatiile primite - pe care mi se pare ca le ignori.

"Copilul simte atasamentul parintelui fata de el si raspunde pur si simplu cu aceeasi manifestare a simtamintelor."

este... cam acelasi lucru cu a zice "eu cred ca exista Mos Craciun". ok. Daca pui problema asa, atunci si eu cred! ;)

Daca tu speri sa castigi un proces folosind aceasta idee, este una. Dar in urma acestei discutii si a tuturor informatiilor primite, afirmatia si atitudinea asta sunt cel putin paradoxale.

Insistenta ta legata de problemele cu pihologii romani pare mai degraba prejudecata. Din experienta mea cu psihologii din tara asta, nu exista probleme la noi care sa nu existe si la altii, sau in orice alta meserie. Unii sunt mai seriosi si mai buni decat altii. Atat. E drept, nu-i cunosc pe cei de la institutul ala care fac expertize legale, sau pe cei de la autoritatea tutelara - daca la aia te referi.

Haideti sa fim seriosi cat de obiectiv poate sa fie un psiholog care se declara fatis feminista convinsa.Mai apare si pe la televizor.:stunned:
Simplul fapt ca este mama nu este suficiet ca minorul sa ii fie incredintat.
Minorul nu isi ibeste intotdeauna mai mult mama decat tatal.
Este o regula s-ar putea spune dar exista si exceptii.
Si daca o judecatoare este feminista convinsa nu poate fi obiectiva si nu imi va judeca mie dosarul.
Asta este concluzia mea si sunt aprope convins ca nu va apuca sa judece pentru ca am temerea ca o va face gresit gresit.Spun aproape, pt ca in justitie nu exista 100% sanse sa se realize un lucru.

avocat Claudiu Lascoschi

Discutia o ia pe cai nebanuite...
Am ajuns sa afirmam ca un copil isi iubeste un parinte mai mult decat pe celalat... Deja e absurd, mai ales la 3 ani...
:hammer:

Judecatorul este obligat ca la solutionarea cererilor accesorii divortului, cum ar fi cea referitoare la incredintarea minorilor, sa tina seama de interesele acestora, autoritatile avand obligatia de a depune eforturi rezonabile pentru ca atunci, cand interesele parintilor sunt in conflict, iar copii nu sunt suficient de maturi pentru a-si exprima ei insisi in mod clar propriile preferinte, interesele superioare ale acestora sa fie promovate. (Ignaccolo-Zenide c.Romaniei, poate va ajuta domnule Lascoschi)
Acum, daca nici codul familiei, nici Curtea nu da o definitie clara "interesului superior" si nu ne zice nimeni cu precizie care anume sunt "eforturile rezonabile" ce trebuie depuse in acest sens, judecatorilor interni le este peste mana sa inteleaga singuri si necondamnati de nimeni, ca atunci cand dispun incredintarea unui copil este in interesul acestuia sa fie cel putin VAZUT de catre cel caruia legea i-a dat puterea sa decida asupra destinului sau. Asta indiferent ce varsta are copilul respectiv si, atentie, nu am pretentia sa il si audieze, nu de alta, insa am convingerea, putini juzi ar fi capabili si suficient de rabdatori sa poarte un dialog fructuos, din care sa fie in masura sa traga concluzii in favoarea minorului. Deci, dupa cum spuneam, judecatorul ar trebui sa fie interesat sa vada in mod nemijlocit copilul de 1-2-3 etc ani, in prezenta ambilor parinti, sa observe cu propriile simturi cum ii merge copilului aluia, este el bine hranit? are unghiutele curate si taiate? cine anume ii face seara de seara baita, ce incaltari si hainite poarta in comparatie cu parintii. Daca judecatorul roman nu ar fi prea comod iar pe de alta parte, procesul de incredintare, aidoma anchetei sociale efectuate, nu ar fi unul pur formal, asa ar proceda. Spun toate astea, pentru ca dintr-o privire si doua intrebari just puse, din gesturi involuntare, din felul cum se lipeste si de cine se lipeste acel copil, judecatorul este, mai precis ar trebui sa fie, in masura sa aprecieze situatia exacta, respectiv care este adevaratul interes al copilului si, implicit, la care dintre parinti isi va gasi binele.
Dar este mult mai usor sa audiem 2 martori in graba mare, de ce sa ne complicam inutil, nu? Oare sufletul impacat si somnul linistit nu constituie motive suficiente?

Se vorbea anterior despre efectele devastatoare ale divortului asupra copiilor cu varste mici. Am convingerea, ca violentele verbale/fizice dintre parinti la care sunt martori copiii, au consecinte mult mai grave in comparatie cu destramarea casatoriei.

Nu cred ca putem aprecia asa, generic...
Nu pot spune cum reactioneaza majoritatea juzilor, dar nu am vazut judecator care sa nu fie rabdator cu un minor, fie el de 6 ani, fie de 16!
Copilul se audiaza singur, asa incat sa nu fie influientat in vreun fel de prezenta parintilor; nu cunosc niciun caz de minor audiat cu parintii, insa am audiat minor insotit de psiholog.
Am colaborat bine si cu psihologi de la Autoritate, si cu unii de la Directie...
La TB, unul dintre psihollogi a pregatit copilul inainte de a intra la judecatori...
De fiecare data, sa vezi 2 sau 3 judecatori care incearca sa relaxeze un copil. O judecatoare a facut cunostinta cu micuta, apoi a plecat din birou... Nu mi-a picat bine, dar a sunat sa verifice daca micuta s-a obisnuit cu atmosfera din birou si daca era relaxata... :O Nu am intrebat-o daca avea copii, cert e ca am vazut judecatori care au facut foarte multe ca minorul sa fie relaxat si, astfel, sa spuna cat mai multe din ce are pe suflet.
Am vazut minor iesind plangand, care s-a dus sa spuna ceva anume... :( n-a mai reusit...

Nu stiu cate cursuri de psihologie au, dar au zeci si sute de audieri de minori, asta face ceva...
La fel si cu martorii: vad cand unul minte, desi nu sut atat de antrenati psihologi, experienta insa le e bogata...

E drept ca am avut probleme in comunicarea cu Autoritatea sau Directia; de exemplu, face instanta adresa sa trimita directia rapoarte despre copil; raspunde directia: exista rapoarte, daca le vreti faceti adresa... :)) Foarte tare, ca si cum ne ajuta numai sa stim ca exista...
Dar nu am avut niciodata probleme cu vreun psiholog de acolo...

Audierea unui martor e mai dificila pentru judecatori ca audierea unui minor, caci trebuie consemnat in scris, intreaba si partile, e in sedinta publica, presiunea e mai mare...
Ascultarea minorului e treaba lui, nu e asa un deranj...

Parerea mea insa e ca, si cu toate drepturile din lume, e impotriva interesului unui minor de 3 ani sa fie audiat. Orice intrebare i-ai pune, nu poate exprima realitatea pentru ca el nu traieste inca in realitate, el si-o creeaza inca. Daca unul dintre parinti ii spune pe un ton mai autoritar sa scoata degetul din gura, instinctul il face sa stea lipit de celalalt parinte pana simte ca evenimentul a trecut.
Minorul nu e ascultat impreuna cu parintii, dar daca ar fi ascultat dupa o astfel de apostrofare doin partea unuia din parinti, ar sta lipit continuu de celalalt.
:((
Parerea mea. Totul din experienta proprie, fara sa vreau sa sugerez ca detin adevarul absolut.