In memoriam Octavian Paler

Paradis fara Sarpe - Pledoarie rostita de o femeie la procesul lui Don Juan; din “Calomnii mitologice”, de Octavian Paler, Ed. Historia, 2007

1.
Onorati domni,
V-as ruga sa-mi ingaduiti, mai intai, sa va explic motivul care m-a adus la acest proces. Caci vreau sa va scutesc de niste banuieli inutile. Cam stiu ce au barbatii in cap, asa ca prefer sa va rog sa nu ma suspectati de ganduri ascunse. Va asigur, domnilor, ca nu ma numar printre cele 1.003 femei care, potrivit legendei, au fost seduse si abandonate de Don Juan. N-am venit, deci, sa ma plang ori sa ma razbun. Cel mult, as putea recunoaste ca, intr-o vreme, m-am numarat si eu printre femeile care, visandu-l si asteptandu-l pe Don Juan, si-au format despre dragoste niste idei de gaste romantice. Dar asta e problema mea. N-are legatura cu ceea ce doresc sa va spun.
Va previn, domnilor, ca n-o sa va placa tot ce veti auzi de la mine. Ascultati-ma, totusi, cu calm. Si n-o sa va para rau. Veti auzi de la mine ceea ce nu va spun sotiile si amantele dumneavoastra pentru a va menaja.
Inainte de a veni aici, am rascolit multe saptamani prin arhive si biblioteci, pentru a fi sigura ca nu gresesc. Am cautat sa gasesc un cat de mic repros facut de vreo femeie lui Don Juan, fie si sub forma unui bilet parfumat varat in buzunar Seducatorului, in timp ce el se barbierea in baie, pregatindu-se de plecare. Ei bine, n-am gasit nimic. Absolut nimic. Femeile au fost foarte discrete, n-au vorbit niciodata despre Don Juan. In schimb, bibliotecile gem de opinii ale barbatilor. Au fost scrise nenumarate carti despre ispravile lui. Am renuntat, chiar, sa le tin socoteala. Incat concluzia la care am ajuns e simpla. De cand a aparut Don Juan in mitologia iubirii, el a devenit pentru barbati o obsesie. Iar "cazul" lui a fost dezbatut exclusiv de catre barbati. De la Tirso de Molina si Moliere, care l-au adus pe scena, pana la autorii moderni, toti cei care s-au ocupat de Don Juan au apartinut - fara nicio exceptie! - tagmei pe care o reprezinta si acest tribunal. Dovada ca n-a fost inclusa printre jurati nicio femeie! Or, onorati domni, am venit sa va atrag atentia ca sotiile, amantele si fiicele dumneavoastra gandesc ca mine, nu ca dumneavoastra. Nu v-au spus-o din delicatete sau, poate, au intuit, ca si mine, ca era inutil. Pentru ca femeile, va anunt, nu-l judeca pe Don Juan. Se multumesc sa-l inteleaga. Isi amintesc de el sau il asteapta.
[…]
24.
Multe din cate va spun eu le-ati mai auzit, probabil, de la iubitele si consoartele dumneavoastra, domnilor. Dar nu le-ati luat in serios. Din vanitate ori din alte motive, v-ati zis ca parerile noastre nu conteaza. De aceea mi-as ingadui sa va avertizez ca vorbele pe care le voi cita acum nu sunt ale unei femei. Sunt ale unui barbat. Se chema Aristotel si a zis: "Avem datoria sa fim fericiti". Ati retinut? N-a spus "dreptul". A zis ca avem "datoria sa fim fericiti". Or, ce inseamna asta? Inseamna, domnilor, ca toate ocarile cu care l-ati coplesit pe Don Juan pornesc de la o premisa gresita. Dumneavoastra faceti statistica femeilor inselate de Don Juan, uitand ca infidelitatea tine de destinul lui. In clipa in care el s-ar hotari sa fie credincios unei femei, s-o duca la altar si sa intemeieze o familie, ar inceta sa mai fie amantul tuturor femeilor. Nenumaratele femei care-l asteapta, care-l viseaza ar trebui sa se resemneze cu viata anosta pe care le-o ofera alti barbati. Va dati seama cate visuri s-ar spulbera, cate femei n-ar mai avea ce sa astepte?
Probabil nu va dati seama. De aceea insistati sa vedeti in Don Juan un simplu desfranat. Onorati domni, va reamintesc ca Don Juan e un mit! Si ma intreb daca acest tribunal isi poate ingadui sa judece un mit.
[…]
37.
Va vad nedumeriti. Va garantez, domnilor, ca sunt in toate mintile. V-am povestit despre strania mea intoarcere la mare dintr-un singur motiv. Am vrut sa va rog sa reflectati, inainte de a da un verdict, la un adevar cat se poate de banal. Uneori, domnilor, e nevoie de un motiv temeinic pentru a continua sa traiesti. Daca nu-l gasesti, trebuie sa inventezi unul. Acum pricepeti de ce nimeni nu stie cum a sfarsit Don Juan? Si ca singura certitudine e ca n-a apucat sa imbatraneasca? Tainele nu imbatranesc, domnilor. Si lasati-le sa ramana ceea ce sunt: niste taine. Daca scormoniti prea mult prin legendele lui Don Juan, nu veti gasi decat un pat oarecare. Credeti ca merita efortul? Orice femeie adevarata va va spune ceea ce recunosc eu acum. Ca nu barbatii sunt de vina pentru dereglarile dragostei, ci sperantele pe care ni le-am pus noi, femeile, in ei.

Diana =D>
:vishenka:


GÂNDURI PENTRU UN OM OCUPAT

Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar şi urâm prea des.
Am învăţat cum să ne câştigăm existenţa,
dar nu cum să ne facem o viaţă.
Am adăugat ani vieţii şi nu viaţă anilor.

Am ajuns până la lună şi înapoi,
dar avem probleme când trebuie să traversăm strada,
să facem cunoştinţă cu un vecin.
Am cucerit spaţiul cosmic, dar nu şi pe cel interior.
Am făcut lucruri mai mari, dar nu mai bune.

Am curăţat aerul, dar am poluat solul.
Am cucerit atomul, dar nu şi prejudecăţile noastre.
Scriem mai mult, dar învăţăm mai puţin.
Plănuim mai multe, dar realizăm mai puţine.
Am învăţat să ne grăbim, dar nu şi să aşteptăm.

Am construit mai multe calculatoare
să deţină mai multe informaţii,
să producă mai multe copii ca niciodată,
dar comunicăm din ce în ce mai puţin.

Acestea sunt vremurile fast-food-urilor şi digestiei încete;
oamenilor mari şi caracterelor meschine;
profiturilor rapide şi relaţiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem două venituri,
dar mai multe divorţuri…
Case mai frumoase, dar cămine destrămate.

Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide,
scutece de unică folosinţa, moralitate de doi bani.
Aventuri de-o noapte…
Corpuri supraponderale şi pastile care îţi induc
orice stare de la bucurie la linişte, la moarte.

Sunt nişte vremuri în care sunt prea multe vitrine,
dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îţi poate aduce această scrisoare
şi în care poţi decide fie să împărtăşeşti acest punct de vedere,
fie să ştergi acest mesaj.

Aminteşte-ţi să-ţi petreci timp cu persoanele iubite,
pentru că nu vor fi lângă tine o eternitate.
Aminteşte-ţi să spui o vorbă bună copilului care te venerează,
pentru că acel copil va creşte curând şi va pleca de lângă tine.

Aminteşte-ţi să-l îmbrăţişezi cu dragoste pe cel de lângă tine,
pentru că aceasta este singura comoară pe care o poţi oferi cu inima
şi nu te costă nimic.
Aminteşte-ţi să spui “TE IUBESC” partenerului şi persoanelor pe care le îndrăgeşti,
dar mai ales sa o spui din inimă.

O sărutare şi o îmbrăţişare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteşte-ţi să-i ţii pe cei dragi de mână
şi să preţuieşti acel moment,
pentru că într-o zi, acea persoană nu va mai fi lângă tine.
Fă-ţi timp să iubeşti, fă-ţi timp să vorbeşti,
fă-ţi timp să împărtăşeşti gândurile preţioase pe care le ai.

Tuturor prietenilor mei, vă mulţumesc că existaţi.
Octavan Paler

******************************************************


Adevărata "măsură" a vieţii unui om nu se poate obţine decât prin "lipsa de măsură", dorind "fără măsură", îndrăznind "fără măsură", iubind "fără măsură". - O. Paler

Progresul, doamnelor si domnilor, e o idee falsa. E, poate, cea mai mare superstitie.
Pe cat de comoda, pe atat de periculoasa. Sigur, exista progres in stiinta, in tehnica, in tot ceea ce se leaga de confort, de viteza. Dar am progresat, oare, si sufleteste? Mie imi e greu sa cred ca pe autostrazi suntem mai aproape de sensul vietii decat erau grecii pe cararile unde zeii treceau pe urmele caprelor. Evident, in afara de sfinti, nimeni n-ar dori sa se intoarca in grote. si cine ar avea chef sa se foloseasca de o caruta ca sa ajunga la Paris? Numai ca problema ar trebui pusa altfel. Nu e insotit, oare, progresul stiintific, tehnic de un dramatic regres interior? Civilizatia a facut din noi niste maniaci ai informatiilor. Vrem sa stim ce s-a intamplat pe mapamond in ultimele cinci minute. si nu e exclus sa vedem intr-o zi niste sinucideri transmise in direct.
A cauta sensul vietii e, poate, primul pas pentru a intelege ceva periculos; anume ca viata are sens doar cata vreme nu incerci sa-l afli. Daca te scoli dimineata si te grabesti sa te imbraci si sa pleci dupa treburi, nu e niciun pericol. “Odiosul eu” nu-ti pune probleme. Sta atipit sub grijile si supararile zilnice. Dar cand privesti cerul, cu gandul ca intr-o zi nu o sa-l mai vezi, si incepi sa cauti un rost alergaturilor tale, vanitatilor si ambitiilor din urma ta, esti deja in primejdie. Se apropie momentul cand vei deveni si agasat, si obsedat de tine insuti.
Gide era de parere ca e primejdios sa te cunosti prea bine, ca e daunator sa te studiezi prea mult. si ma tem ca e ceva adevarat aici. Presupun ca acum stiu ce a vazut Narcis cand s-a uitat mai bine in adancul fantanii. Nu chipul sau! Ceea ce l-a inlantuit intr-o vraja funesta a fost ce a zarit dincolo de chipul sau. Nimicul. Neantul care se casca dincolo de sine. Din acel moment, osanda decisa de Nemesis a devenit definitiva.
Banuiesc ca Narcis a inteles ceva ce legenda nu spune. si anume ca a te cunoaste nu inseamna a cunoaste ce esti, ci a cunoaste ce nu vei mai fi. Adevar care intotdeauna pedepseste pe cel care-l descopera.
Viata a avut un sens cata vreme n-am tinut sa-i dau unul. in clipa in care am incercat s-o fac, mi-a sunat in urechi, ironica, vorba Eclesiastului despre desertaciune.

Octavian Paler- Calomnii mitologice (Farame din conferinte nerostite)
.

Presupun că modul în care ne asumăm eşecurile are o mare importanţă.

Uneori, acceptându-le, se mai poate salva ceva prin egoism.
La mijloc, nu e doar o chestiune de onestitate.
Nu văd cum îţi poate fi de ajutor onestitatea într-un deşert când, încotro te întorci, nu mai există decât nisip.

Ai nevoie de egoismul care caută o speranţă în disperare, atunci.

Octavian Paler

Diana :bow:

Toate întrebările pe care le pun,
vântul mi le aduce înapoi intacte.
Va trebui să răspund, probabil, eu singur la ele,
dar prin însuşi faptul că-mi pun întrebări nu mai sunt singur.
E un prilej să-mi micşorez lista, să-mi declar sentimentele fără să mă ruşinez de ele.

Octavian Paler