Concluzii doar prin avocat la toate instantele

:D

Nu știu cât de bine stați cu intuiția, dar ar trebui să știți că nu toți de pe acest forum sunt avocați, (nici eu de altfel), deci nu ne privește, pe toți cei care ne exprimăm aici, părerea referitoare la onorariile avocaților, cu atât mai mult cu cât topicul acesta nu se referă la onorarii ci la reprezentarea și asistarea părților.

Pe de altă parte ar trebui să vă gândiți cum ar fi lumea asta dacă ceea ce propuneți D-voastră ca fiind „supeeerrrbb” s-ar aplica și medicilor, mecanicilor, constructorilor, instalatorilor și a altor prestatori de servicii...?
Cred că ne-am întoarce în timp cu vreo 30 de ani... dar se pare că D-voastră nu aveți de unde să știți cum era atunci.

V-ați pus întrebarea asta înainte să vă expuneți această părere „superbă”? ;)

Este explicata pozitia mea cu citeva posturi in urma . E vorba de consum obligatoriu , de o debalansare a cererii si ofertei , pe scurt e o golanie . Daca ma obligi la ceva , de principiu trebuie sa ma si protejezi printr-o masura echivalenta. Daca nu-mi pot permite onorariul avocatului la recurs atunci instituie obligatia breslei sa sustina accesul meu la justitie. Apropos daca nu-mi permit avocat intr-un recurs si nu imi este admisa cererea sub motivul ca nu a fost formulata de un av. , ce credeti ca ar spune CEDO?
Va multumesc ca ma intineriti , dar am trait destul ca sa miros o invirteala de grup. Cum era inainte ? Aha luai portocale numai daca luai si un kil de cuie. Eu n-am nevoie in 2013 sa ma conditioneze careva : vrei recurs - baga banu` la nenea X, ca asa vrem noi.:">

Nu e chiar așa... :)
Înante, începând de la medic, tinichijiu, zugrav, pantofar, avocat, etc. toți erau „din oficiu”, rezolvau „cazurile prin rotație” - adică ce venea la rând și toți aveau „onorariul” oarecum la fel.
Cam asta spuneți D-voastră că ar trebui să fie și acum pentru a fi „superb”.

Apoi văd că o mai nuanțați puțin cu echilibrul economiei de piață.

În primul rând ar trebui să știți că în materia dreptului public (penal), există obligativitatea apărării în anumite situații, iar în acele cazuri funcționează instituția avocatului din oficiu. Aproximativ 25% (sau chiar sub această cifră) din totalul proceselor sunt penale.

În rest, majoritatea proceselor din România sunt civile, adică procese ce țin de dreptul privat... Ori dacă este vorba de drept privat, părțile se pot înțelege de bună voie, sau pot să meargă la instanță. Problema în România este că părțile preferă să meargă la instanță chiar dacă problema s-ar putea rezolva pe cale amiabilă. Știți că sunt procese care datorită obiectului lor au o taxă de timbru simbolică, sau chiar sunt scutite de taxa judiciară de timbru, în care oamenii se judecă doar pentru a-și satisface niște orgolii?
În procesele civile sunt foarte puține cazurile în care justițiabili nu ar putea să ajungă la înțelegere pe cale amiabilă, dar totuși în cele mai multe cazuri preferă instanța. În aceste condiții, exact ca și atunci când vrei ceva dar nu ești obligat, cam trebuie să plătești.

Una peste alta, sunt convins că sunteți de acord și D-voastră că soluția e undeva pe la mijloc, iar echilibrul trebuie păstrat. Nu se poate oferi gratuit un serviciu care nu este obligatoriu pentru cetățean. Iar apelarea la instanța de judecată este de foarte puține ori obligatorie.

Cât despre CEDO ce să spun? Urmăriți tendințele din ultima vreme desprinse din majoritatea hotărârile date și veți vedea că optica s-a mai schimbat puțin și la ei. Nu mai prea e ceea ce a fost acum 5 - 10 ani, în sensul că statele nu mai sunt condamnate chiar așa de ușor, iar mult trâmbițatele drepturi ale omului (ca drepturi ale individului) sunt văzute în subsidiarul drepturilor generale ale societății (ca drepturi publice), respectându-se astfel principiul binecunoscut al supremației interesului general în fața interesului individual.

Să fiți convins că atunci când acel serviciu va fi obligatoriu va exista și varianta avocatului din oficiu. Dar nici nu poți lăsa un neprofesionist să depună un recurs despre care nici nu știe ce înseamnă la o instanță superioară. În primul rând prin obligativitatea unui serviciu efectuat de un profesionist sunt protejați chiar acei justițiabili. Câți dintre justițiabilii care declară recurs știu care sunt cazurile de recurs? Ce șanse au de reușită în acest fel? Iar după ce pierd din neștiință un recurs, ce mai fac? Aleargă la CEDO? ;)

În fond de ce există contabili și contabili autorizați, sau instalatori și instalatori autorizați într-un anumit domeniu? De ce unele activități se pot desfășura doar de către cei care reușesc să se autorizeze într-un anumit domeniu? De ce pot conduce un autovehicul doar cei care au obținut un permis de conducere? Tot așa pentru a depune un recurs, ar trebui să fii jurist „autorizat” adică să faci parte din barou.
Nu cred că pe fond problema e „o învârteală de grup”. Numărul de locuri scoase anual la concursurile de admitere în barou nu sunt limitate. Trebuie doar să iei acel axamen.

Oricum nu trebuie să inventăm nimic și să fim din nou mai originali decât e cazul. E destul să ne uităm la alte modele de prin alte părți și să alegem o variantă sau alta.

Totuşi, întrebarea rămîne: poate mandatarul să ridice excepţii şi să le motiveze (motivare care nu ar însemna altceva decît să pună concluzii asupra propriilor excepţii)? Sau trebuie să aleleze la un avocat?

După părerea mea, ridicarea unei excepții nu poate fi disociată de motivarea acesteia. Adică nu poți ridica excepția nelegalei timbrări (de exemplu), dar să nu poți răspunde la intrebarea „de ce e nelagal timbrată cererea?”.

În opinia mea, (repet, e doar opinia mea), instanța ar trebui să respingă aceste cereri ale mandatarilor pe care acesta nu le poate motiva („concluziona” în alte cuvinte).