copil care doreste sa-si cunoasca tatal

AVLIL a scris:

Daca parintele cere ca minorul sa il viziteze la domiciliul lui se va proceda la fel ca la obligatia parintelui de a face...
Nu se solicita in instanta sa fie minorul cel care vine la parinte avand in vedere tocmai protectia diferita pe care statul o ofera minorilor, insa lucrurile ar sta la fel.
E o diferenta de cum pui problema juridic.

Nu știu dacă e doar o diferență de cum pui problema juridic...

Adică, din câte știu, părintele la care este stabilit domiciliul copilului poate fi obligat (cu forța) să-i permită celuilalt părinte să viziteze copilul sau să-l ia la domiciliul său conform programului de vizitare (în ultima vreme sunt cazuri „celebre” în care părintele intră în domiciliul copilului și-l ia pe acesta cu executorul judecătoresc și cu poliția).

Dar nu știu vreun caz în care părintele care nu locuiește cu copilul să fie obligat (cu forța) să-l viziteze pe copil, conform programului stabilit prin hotărâre.

Între aceste două situații cred că se face distincție în practică, dar nu reușesc să înțeleg temeiul juridic al acestei distincții.

Legal, ar fi normal ca o persoană să nu poată fi constrânsă fizic la o obligație de „a face”, dar atunci de ce părintele la care s-a stabilit domiciliul copilului poate fi constrâns fizic (ocazie cu care copilul suferă o adevărată traumă) să-i permită celuilalt părinte să aibă legături cu copilul?

După părerea mea singura „constrângere” la care ar trebui să fie supus un debitor al unei obligații de „a face” este cea de plată a unei amenzi pe zi de întârziere până la indeplinirea obligației respective.

Martonze a scris:

Imi permit si eu o umila intrebare, stimata Godspeed:
In speta supusa dezbaterii, cine este , din citatul de mai jos, persoana alienatoare? presiunea pe care autoritățile o pun asupra persoanei alienatoare


Un barbat care se angajeaza intr-un act sexual cu o femeie se presupune ca a inteles consecintele faptei, cum nicio metoda contraceptiva nu este 100% sigura. In speta de fata nu cunoastem detaliile relatiei dintre parinti; ceea ce reiese clar, insa, este faptul ca a existat o casatorie, care este un angajament formal prin care paternitatea se presupune, si inteleg ca nici nu a existat o contestare a acesteia. Pentru a determina daca este vorba de “alienare” stricto-sensu, deci, nu avem suficiente elemente. Acestea ar putea fi elucidate , eventual, si prin prezenta tatalui “demisionar” in instanta. Dar, prin extrapolare, eu consider ca un comportament abuziv emotional care sa poata fi considerat la fel de grav ca al “persoanei alienatoare”, in speta de fata se presupune a fi al tatalui, pe baza elementelor cunoscute.

Dar nu acesta era scopul exemplului dat de mine, ci o citire “in oglinda”, cum principiile evocate privitoare la “interesul superior al copilului” ar trebui sa fie aceleasi : in speta, depunerea tuturor diligentelor de catre institutiile care sunt chemate sa-i protejeze drepturile (inclusiv instanta de judecata), in asa fel incat sa nu PROVOACE MAI MULT RAU DECAT BINE, actul decizional bazandu-se pe principiul universal valabil (in mai toatre domeniile de activitate) al raului mai mic in situatii limita/delicate. Alegerea unei cai, sau a alteia pentru a raspunde la cererea justificata a unui copil este un act de cea mai mare responsabilitate, iar cei/cel care o alege trebuie sa personalizeze metoda la particularitatile subiectilor.

Cat despre relativitatea legilor de care amintiti, un studiu pe marginea legislatiei europene privind drepturile copilului incearca o explicatie a implicarii “cu precautiune” a fortei coercitive a statului in problemele familiale care implica protectia copilului. Citez in limba engleza pt. a evita eventualele distorsiuni inerente unei retroversiuni:

E.C.H.R. Bill 2001 (The European Convention on Human Rights Bill, 2001) - Court (Europen Court of Human Rights) has taken into account that absolute legislative precision is unattainable in the area of child care and that the need to avoid excessive rigidity and keep pace with changing circumstances means that many laws are inevitably couched in vague terms.
The requirement of parental involvement under Article 8 is not absolute, however, and authorities are entitled to a degree of discretion as to whether their participation in the decision making process, or a particular stage of it, is meaningful or possible (…) “ , ceea ce ne duce inca o data la formularea din art.17 al Legii nr. Legea 18/1991 ( Conventia ONU cu privire la drepturile copilului) 1. Copilul (...) are, prin nastere, (...) în masura posibiliului, dreptul de a-si cunoaste parintii si de afi îngrijit de acestia”, coroborat cu art. 14 alin (2) din Legea nr. 272/2004 „ Copilul are dreptul de a-si cunoaste rudele si de a intretine relatii personale cu acestea, precum si cu alte persoane alaturi de care copilul s-a bucurat de viata de familie, in masura in care acest lucru nu contravine interesului sau superior.”
Aceasta „masura” este cheia succesului unui asemenea demers si "masura" ar trebui predeterminata de la primii pasi ai actiunii: incepand cu reprezentantul legal al copilului si avocatul contactat, si pana la functionarii autoritatii tutelare si instanta. Este mai indicat sa preintampini, decat sa repari raul facut in ciuda celor mai bune intentii...

In fine, cred ca s-a divagat putin de la intrebarile punctuale lansate de maestrul u.b.i.k., iar eu imi cer scuze daca si eu am facilitat acest lucru.

m-am razgandit...
cred ca actiunea este inadmisibila

asa cum ma gandisem mai sus..
Dreptul subiectiv civil nepatrimonial (jus in personam) este dreptul strâns legat de existenţa şi individualitatea persoanei, fără un conţinut economic, neevaluabil în bani.
Drepturile nepatrimoniale pot fi împărţite în trei categorii:
- drepturi privind existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei (ex.: dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la onoare);
- drepturi privind individualizarea persoanei fizice şi juridice(ex.: dreptul la nume, dreptul la domiciliu, la stare civilă, dreptul la denumire, dreptul la sediu);
- drepturi privind creaţia intelectuală (ex.: drepturile de autor şi drepturile conexe, dreptul de inventator, dreptul asupra programelor de calculator, dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale).

[ link extern ]

[ link extern ]

apoi ma gandeam ca interesul minorului se exercita prin intermediul parintelui care exercita exclusiv custodia...si astfel este posibil ca parintele care exercita custodia sa aiba alt interes decat cel al minorului...

dreptul minorului e la fel de "potestativ" ca obligatia minorului..
zic

milikka a scris:

m-am razgandit...
cred ca actiunea este inadmisibila

asa cum ma gandisem mai sus..
Dreptul subiectiv civil nepatrimonial (jus in personam) este dreptul strâns legat de existenţa şi individualitatea persoanei, fără un conţinut economic, neevaluabil în bani.
Drepturile nepatrimoniale pot fi împărţite în trei categorii:
- drepturi privind existenţa şi integritatea fizică şi morală a persoanei (ex.: dreptul la viaţă, dreptul la libertate, dreptul la onoare);
- drepturi privind individualizarea persoanei fizice şi juridice(ex.: dreptul la nume, dreptul la domiciliu, la stare civilă, dreptul la denumire, dreptul la sediu);
- drepturi privind creaţia intelectuală (ex.: drepturile de autor şi drepturile conexe, dreptul de inventator, dreptul asupra programelor de calculator, dreptul asupra desenelor şi modelelor industriale).
...

apoi ma gandeam ca interesul minorului se exercita prin intermediul parintelui care exercita exclusiv custodia...si astfel este posibil ca parintele care exercita custodia sa aiba alt interes decat cel al minorului...

Unu. Impartirea doctrina a drepturilor nepatrimoniale in cele trei categorii, ca mai sus, o fi buna pentru ca studentii de anul I sa priceapa cate ceva din TGD. Aici discutam despre o situatie concreta. Nu cred ca ai vrea sa ne contrazicem in fata unui complet de judecata, eu sustinand dreptul consacrat de art. 14 si de tratatele europene aratate deja mai la deal chiar de mai multe ori fiecare, iar tu sustinand ca dreptul acesta nu intra in niciuna din cele 3 categorii. :strong:
Doi. Interesul minorului nu este atat de subiectiv pe cum pare si nu tine de persoana acre-l exercita decat in varianta medievala in care minorul nu avea niciun drept.
Trei. Habar nu am ce va sa zica "custodia" cand e vorba despre fiinte umane.
Patru. Un parinte bun nu poate sa aiba alt interes decat binele minorului iar aprecierea acestui "bine" nu e una subiectiva de genul "ce vor muschii mei" ci una aproape obiectiva, in acord cu bunul simt comun.
PS Privitor la bunul simt imi aduc aminte de un profesor de acum mult timp care cand se supara pe noi ne zicea zambind bajin: "Bun simt, dragii mei, bun simt. Ca omul fara bun simt e ca pomul fara flori".