drepturile copilului dupa succesiune

Patrick_ a scris:

De la data intrarii in vigoare a Decretului privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, aplicarea dispozitiilor legale referitoare la actiunea in anulare pentru leziune se restrange la minorii care, avand varsta de patrusprezece ani impliniti, incheie singuri, fara incuviintarea parintilor sau a tutorelui, acte juridice pentru a caror validitate nu se cere si incuviintarea prealabila a autoritatii tutelare, daca aceste acte le pricinuiesc vreo vatamare.

Vă rog să vă concentrați pe text. :)

Este vorba de minorii care au împlinit vârsta de 14 ani (deci au între 14 și 18 ani) și e vorba de acte pentru a căror încheiere nu e necesară încuviințarea autorității tutelare (adică nu e vorba de acte de dispoziție, deci mai rămân doar cele de administrare).

Eu nici nu am afirmat dar nici nu am mai infirmat ce ati sustinut dumneavoatra. Insa, incheierea unui contract de vanzare-cumparare reprezinta un act de dispozitie. Am pus aceea intrebare ca sa vad cum ganditi si ce solutie gasiti. :) Am si eu dreptul sa fiu curios. :)

emanuel1989 a scris:

ma tot zbat sa caut informatii inainte sa apelez la un avocat

:-/

Si eu mai fac asa inainte de a trece pragul unui medic, dar nu mi-a trecut nicio durere cu rasfoirea revistei de medicina :) Si apoi, pana ajungi la medic, exista riscul sa mori din vreo greseala de tipar :) Uneori m-au ajutat asemenea citiri ...ca sa ies mai repede de unde am intrat, convinsa ca n-am sa ma aleg cu mai mult decat denumirea in latina a durerii mele (am o "boala" pe aceia care nu VOR - pentru ca simplu nu e deloc - sa traduca pe limba mea)

Observati ce inghesuiala de avocati va ofera informatii. De ce? Pentru ca au EI nevoie de infomatii corecte si compelete inainte de a emite o opinie.


Nici nu banuiti, dar dvs. transmiteti ca s-ar fi constituit drept de abitatie pe sperietoarea de ciori din mijlocul araturii (..."masina, casa, terenuri ...ramanand doar cu un drept de abitatie in imobile"). Dreptul de abitatie poate avea ca obiect o casa de locuit, nu terenuri. Si atunci, mai bine ma abtin decat sa risc sa bat campii pe marginea subiectului, de vreme ce n-am citit nici macar tranzactia aceea (ca sa nu zic si inscrisurile care au stat la baza ei) astfel incat sa fiu convinsa ca am inteles exact despre ce anume vorbim. :)

Patrick_ a scris:

Actul de dispoziție făcut de un minor nu are legătură cu forma autentică.
Regula actelor de vânzare-cumpărare este că acestea se încheie consensual și doar prin excepție în forma autentică.
Deci, indiferent de forma lor actul de vânzare cumpărare al minorului trebuie să fie asistat de reprezentantul legal și încuviințat de către instanță.

Nu confundați actele de dispoziție a unor bunuri de valoare (de ex. o minge de 1000 lei) cu actele de dispoziție curente de valoare mică (de exemplu își cumpără singur bomboane).

Deci vânzarea unei mingi de 1000 lei cu doar un leu, va fi anulabilă dacă nu este încuviințată de instanță (anulabilă dar nu nulă), indiferent dacă acea vânzare este doar consensuală.
Bineînțeles toată discuția are rost dacă bunul este proprietatea exclusivă a minorului (ceea ce de regulă este mai rar).

PS:

De unde ați dedus că e vorba de un testament. După părerea mea autorul postării nu prea știe despre ce este vorba. Ce înseamnă că a renunțat la 1/2 din tot? Renunțarea nu poate fi decât totală. Iar pe de altă parte cota lui oricum nu era de 1/2 din tot. Deci el deocamdată nu prea știe ce problemă are. Nu poți da soluții cât de cât corecte dacă nici măcar cel care pune problema nu știe dspre ce este vorba.

Nici nu vazusem aceasta postare. Abia acuma am sesizat-o. In ceea ce privea exemplul enuntat, doresc sa precizez doar atata: ,,orice contract autentic este solemn insa nu orice contract solemn este si autentic''. :D
In ceea cel privea pe Emanuel, parerea mea era ca ar fi fost vorba si de existenta unui testament, pentru ca a fost implicata si instanta. Succesiunea este deschisa si inchisa de notar. Nu cred ca s-a judecat mama cu copilul ei. Asta am vrut sa zic.

Fiind vorba de un act de renunțare a unui minor era obligatorie intervenția instanței, chiar dacă nu era vorba de un testament.

În legătură cu cealaltă problemă, puteți să dați un exemplu de contract solemn care nu este autentic? ;)