avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 782 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Drept civil - moşteniri, drept de ... bunicii impostori
Discuție deschisă în Drept civil - moşteniri, drept de proprietate şi altele

bunicii impostori

Este vorba de bunicii materni ai unui tanar caruia i-a decedat mama acum cateva luni si care, s-a trezit ca in ziua in care s-a prezentat la notar pentru a-si face certificatul de mostenitor (dupa lungi negocieri cu bunicii materni pentru a-i da actul de proprietate al garsonierei mamei sale) deci, a aflat ca bunicii materni impreuna cu unchiul (fratele mamei decedate) deschisesera deja mostenirea avand un certificat de mostenitor in care el nu exista. A aflat cu stupoare ca mama sa a fost declarata de bunicii sai ca fiind necasatorita si fara copii. Notarul i-a recomandat sa mearga in instanta sa ceara anularea certificatului de mostenitor al bunicilor si unchiului sau. Bunicii i-au spus ca mai bine lasa lucrurile asa, si ii vor face un act de vanzare cumparare dupa ce trec garsoniera pe numele lor. Ce il sfatuiti? Bunicii si unchiul mai ales spun ca in instanta exista riscul ca ei sa fie cercetati de politie si ca, ma rog, sa nu le faca rau... Mai precizez ca mama sa era divortata de tatal sau de 15 ani, nu stiu daca asta are vreo relevanta...
Totusi eu ma gandesc ca e mai bine sa ii revina garsoniera prin mostenire...
Baiatul e foarte tanar, poate candva va dori sa isi ia o casa prin programul prima casa... odata ce isi "cumpara" chipurile o garsoniera mai poate beneficia de avantajul acesta?... Astept sugestiile d-voasta cu mult interes. Multumesc!
Ultima modificare: Vineri, 15 Februarie 2013
ionutnou, utilizator
godspeed a scris:

Dar de-aici si pana la a lansa atacuri la persoana la adresa intervenientilor care nu au pretentia unui raspuns autorizat egaleaza cu gestul unui e.g. neurochirurg de a-si admonesta colegul generalist ca nu stie
[...]
Va inteleg tendinta de a minimaliza efectele neglijentei notarului in indeplinirea sarcinilor de serviciu, dar nicio meserie nu este scutita de eroare


Vreau să mă fac înţeles încă de la început... eu nu am lansat atacuri la persoană, iar dacă "tonul" folosit vi s-a părut a fi unul "acid", să ştiţi că a fost departe de mine această intenţie. Dar nu neg că a fost un "ton" mai aprins, pentru că nu pot să rămân indiferent când persoane neavizate "îşi dau cu părerea", doar ca să se afle în treabă... tocmai pentru că sunt neavizate, sunt şanse mari ca răspunsul să fie incorect. În exemplul dumneavoastră, neurochirurgul procedează bine, întrucât medicul generalist nu trebuie să-şi dea cu părerea în specialitatea primului. ªi mă bucur că aţi dat acest exemplu - cu medicii, pentru a face o paralelă cu ceea ce se întâmplă în viaţa de zi cu zi - cu siguranţă aţi remarcat în media că, aproape de fiecare dată când se întâmplă ceva şi pacientul decedează, "este de vină medicul"... îi facem sesizare la Colegiul Medicilor, plângere penală ... nu ne interesează modul de viaţă al pacientului, dacă a fumat, dacă era hipertensiv şi a luat medicamente nepermise, dacă şi-a făcut cunoscute toate afecţiunile, simptomele şi antecedentele etc. - hai să aruncăm în medici.

De aceea m-au deranjat anumite răspunsuri. Nu, NU minimalizez efectele neglijenţei notarului - nici nu aş avea cum, întrucât nu este vorba de nicio neglijenţă. Speţa a fost clar conturată şi definită: la notar s-au declarat alţi moştenitori decât cei în drept, nu a spus nimeni nimic despre notar, şi nici nu reiese de undeva că acesta ar avea vreo vină... sau aţi citit dumneavoastră altceva?! Haideţi să ne axăm strict pe speţă, totuşi.
Vorbim despre o procedură care se desfăşoară în acelaşi fel de decenii, iar atâta timp cât aceasta a fost respectată, notarului nu îi incumbă nicio răspundere... dacă dumneavoastră consideraţi că trebuie desfăşurată altfel, sau, precum un vizionar, aveţi alte soluţii şi idei măreţe, de ce nu faceţi o petiţie către capi să schimbe legislaţia? Până atunci, da, notarul trebuie "să plece urechea" la declaraţiile succesibililor şi martorilor. Coroborând, evident, toate acestea cu probele "pe hârtie".

Sunt de acord cu dumneavoastră că nicio meserie nu este scutită de eroare şi că niciun practician nu poate fi mai presus de lege. Nu am spus că notarul nu poate răspunde disciplinar, civil sau penal, atunci când i se poate imputa ceva. Vi se pare cumva că este cazul aici? Dacă da, de unde aţi tras această concluzie?

Dacă notarul ar fi greşit, fiţi sigură că moştenitorul ar fi fost despăgubit cu vârf şi îndesat, întrucât, ca orice profesie liberală care se respectă, avem şi asigurare de risc profesional. Acolo unde greşeşte, da, poate fi chemat în faţa instanţei, şi da, poate răspunde disciplinar, însă nu este cazul aici - în speţa de faţă, nu are calitate procesuală. Sunt două chestiuni distincte şi vă rog să nu faceţi confuzie între ele, întrucât această confuzie o transmiteţi mai departe în mesajul dumneavoastră.

Fapta bunicilor aţi încadrat-o bine, dar să subliniem acest lucru: fapta bunicilor, nu a notarului.

Cu privire la speţa descrisă de dumneavoastră referitoare la certificatul de vacanţă succesorală, cu plăcere o putem analiza şi comenta, dar nu aici, ci într-un mesaj privat sau într-un alt subiect pe forum, deoarece este o cu totul altă speţă şi nu are legătură cu cea din mesajul iniţial.

Mă bucur că aţi luat cunoştinţă despre republicarea legii, însă nu cred că soluţiile pe care le-aţi citat de acolo se pot aplica în acest caz, întrucât legea a fost republicată recent şi (prevederile noi) nu operează retroactiv. Faptul că textul legii l-aţi luat de pe site-ul Uniunii nu reprezintă o scuză (sunt sigur că ştiţi deja că necunoaşterea legii nu este o scuză), întrucât legea se publică în Monitorul Oficial al României, nu pe site-uri şi nu în programe legislative, iar în faţa instanţei nu aţi putea invoca niciodată motivul că nu aţi aflat conţinutul actualizat al unei legi pentru faptul că webmaster-ul nu-ştiu-cărui site era în concediu, de exemplu... sau că firma care gestionează programul legislativ nu v-a trimis CD-ul cu actualizările.

Apreciez că aţi subliniat din nou în încheiere faptul că opinia dv. este "neautorizată", dar aş fi apreciat mai mult dacă n-aţi mai fi postat-o, întrucât presupunerile dv. sunt incorecte. Acesta este un forum de specialitate, de aceea există consultanţi... lăsaţi-i să răspundă. N-o să mă vedeţi pe mine, de exemplu, dând soluţie în dreptul penal, cel puţin nu atâta timp cât nu este specialitatea mea.
Ultima modificare: Miercuri, 20 Februarie 2013
Cornel Vasile, Consilier juridic
Va multumesc frumos, tuturor, pentru sfaturi si mai ales pentru sustinerea morala. Vom merge pe calea anularii in instanta, fara plangere penala... asta pentru ca bunicul intre timp a cazut la pat... iar unchiul, (care banuiesc ca a fost capul rautatilor, fiind si preferatul bunicii) a ramas somer... Multumesc inca o data pentru raspunsuri !
nicu12 a scris:
[Apreciez că aţi subliniat din nou în încheiere faptul că opinia dv. este "neautorizată", dar aş fi apreciat mai mult dacă n-aţi mai fi postat-o, întrucât presupunerile dv. sunt incorecte. Acesta este un forum de specialitate, de aceea există consultanţi... lăsaţi-i să răspundă. N-o să mă vedeţi pe mine, de exemplu, dând soluţie în dreptul penal, cel puţin nu atâta timp cât nu este specialitatea mea.



Stimate domn notar Nicu12,

Cred ca toata lumea apreciaza interventia Dvs. aproape mesianica si salvatoare, as putea conchide, pe marginea subiectului, fiind singurul notar (cel putin declarat) care a intervenit la un moment dat in discutie. Ma intreb daca fara precizarile Dvs. cel care a lansat speta ar fi ajuns la aceeasi concluzie.
Ma bucur de asemenea ca sunteti de parere ca am incadrat corect penal fapta bunicilor, desi pretindeti ca nu dati solutii in dreptul penal.
Acesta este, intr-adevar un forum de specialitate, dar majoritatea intervenientilor care "incearca" raspunsuri pro-bono au totusi la baza "niste" studii juridice, chiar daca intervin in calitate de "utilizatori", cum, conform regulamentului, interventiile nu au valoare de consultanta juridica. Iar in afara de regulament, bunul-simt obliga sa incercam solutii juridice daca un consultant de specialitate nu a intervenit pe marginea subiectului, iar Dvs. ati intervenit ulterior.

In fine, consider ca totusi, site-ul oficial al Uniunii Notarilor Publici ar trebui depuna mai multe diligente in ceea ce priveste actualizarea legislatiei aferente propriei activitati, cum desi exista libertatea circulatiei informatiei pe Internet (cu anumite limite), un asemenea web-site reflecta oarecum seriozitatea institutiei/organizatiei. Ca eu nu am depus diligenta de a posta articolul de lege inainte de a-l verifica pe Legis, e.g., zic eu ca este mai scuzabil (si poate nu merita o admonestare condescendenta in sens peiorativ), decat faptul ca UNPR mizeaza pe principiul ca "necunoasterea formei actualizate a legii nu este o scuza" in relatia lor cu vizitatorii site-ului care tocmai asta cautau..

Mult succes @ionutnou in demersul Dvs! Pare-se ca exista si o justitie transcedentala in completarea celei umane, care este supusa erorii :)

O zi frumoasa tuturor :)
Intervenţia mea nu a fost mesianică; n-ar strica să vă cântăriţi cuvintele câteodată.

În general, nu intervin dacă deja s-a dat o soluţie corectă, iar intervenţiile mele de obicei sunt consistente şi bine argumentate. Am intervenit acum pentru că singura soluţie pertinentă, dată de avocat_lascoschi, a fost combătută de dumneavoastră. Aţi fi pus omul pe o pistă falsă, ar fi pornit degeaba un litigiu împotriva notarului, şi astfel ar fi pierdut timp şi bani: cheltuielile de judecată şi nu numai... poate ar mai fi plătit şi despăgubiri.

Până la intervenţia mea, nimeni nu i-a precizat omului la ce riscuri se expune dacă nu merge pe soluţia recomandată.

O să fac tot o paralelă cu sistemul medical: pentru a face vaccinul anti-BCG, ţi se cere acordul. Toată lumea recunoaşte că există reacţii adverse, sunt chiar prezentate, sumar, o parte dintre acestea, ba chiar a fost şi un scandal pe această temă... dar nimeni nu îţi dă indicii pentru a te ajuta la evaluarea riscurilor: dacă reacţiile adverse pot fi tratabile şi vindecabile, sau dacă îţi asumi riscul ca, în urma acestui vaccin, să rămâi cu anumite sechele.

ªi atunci, ce variantă alegi?...

Cu privire la dreptul penal, am cunoştinţele necesare să apreciez o speţă, sau să fac o încadrare juridică, la urma urmei, în studiile universitare şi postuniversitare am învăţat şi drept penal... însă mă feresc să dau soluţii, întrucât în mod sigur un coleg avocat, specialist în domeniu, va da o soluţie mai bună decât cea pe care aş fi dat-o eu. Din nou vă rog să faceţi diferenţa. Din punctul meu de vedere, sunteţi liberă să interveniţi ca utilizator, atâta timp cât intervenţia dumneavoastră este benefică sau măcar neutră. Dacă dezinformaţi, intervenţia nu mai este binevenită... cel puţin nu din punctul meu de vedere.

În altă ordine de idei, nu comentez activitatea UNNPR, după cum nu am comentat niciodată activitatea celorlalte Uniunii sau instituţii "adiacente". Nu pot sa nu remarc că sunteţi pornită împotriva a tot ceea ce face parte din sistemul notarial.
Vă imaginaţi că Uniunea nu face site-uri, având un contract cu o firmă care se ocupă de site. ªi în general, serviciile care oferă acces la textele legale, precum şi actualizarea în timp real, sunt comerciale. Ţineţi cont de faptul că UNNPR nu percepe vreo taxă pentru accesarea textului legal, aşa că, din punctul meu de vedere, o întârziere în actualizare este scuzabilă. Însă scuzabilă sau nu, ştiu sigur că nu este scuzabil pentru dumneavoastră să citaţi dintr-o lege postată pe un site, atâta timp cât din altă parte ar trebui să luaţi textul legal. Poate ar trebui să faceţi, de asemenea, o petiţie pentru ca statul să ofere acces gratuit la legislaţie.
Am observat un demers al Avocatnet.ro în acest sens, lăudabil, de altfel. Până reuşeşte acest demers, poate reuşiţi dumneavoastră...
Ultima modificare: Joi, 21 Februarie 2013
Cornel Vasile, Consilier juridic
gmancila a scris:

Tanarul in cauza sa mearga la Impozite si taxe, sa ceara sa se puna interdictie pe rolul bunicilor si al unchiului, care au declarat probabil deja acel Certificat de mostenitor al defunctei. Ar trebui sa vorbeasca direct cu un sef de serviciu, lasand o cerere cu nr. Inregistrare, in cazul in care din neatentie s-ar elibera Certificatul fiscal necesar vanzarii sa ii poata trage la raspundere. La cadastru de asemenea trebuie facuta o cerere, dar nu stiu daca si aici se numeste interdictie pt a nu putea vinde. Fiind un proces de durata trebuie sa isi ia masurile necesare sa nu ii lase sa instraineze bunul care nu le apartine de drept. Probabil ca si notarul il poate ajuta...sa mearga sa vb cu dansul. Bafta si mult curaj!


N-are ce cauta nicaieri: nici la impozite, nici la cadastru, nici la nimeni, deoarece o incheiere notariala nu poate fi stopata de aceste organisme, care sant datoare sa puna in actiune prevederile unui act notarial.
Singura cale de oprire a inaintarii in faradelege a celor vinovati e instanta. Se deschide actiunea de fond, concomitent cu cererea de emitere a unei ordonante presedintiale, care sa interzica vanzarea sau instrainarea locuintei. Aceasta are termene foarte scurte, iar sentinta este executorie chiar de la prima instanta si chiar daca se facea recurs. Cu sentinta de ordonanta presedintiala se mearge la cartea funciara pentru a se inscrie in aceasta stoparea instrainarii pana la rezolvarea litigiului de fona si astfel sa se interzica vanzarea legala a locuintei. Cel ce va cumpara casa nelegal, o va pierde.
Recomand ca o cerere sa fie facuta la cartea funciara imediat cum sunt inregistrata actiunile la instanta.
Un avocat poate sa-l ajute in acest sens. Daca tanarul nu are venituri, benefeciaza de scutire de taxa de timbru judiciar si de onorariu avocatial in suma de 12 salarii minime pe economie, conform O.U.G. 51/2008. Pentru aceasta trebuie depusa o cerere concomitent sau dupa deschiderea actiunii. A se citi prevederile ordonantei, deoarece prevede - in functie de venituri, scutire sau reducere, precum si esalonarea platii.
Sa fiu scuzat de ceilalti postatori, dar nimeni nu s-a gandit daca acesta are posibilitati materiale pentru a se adresa unui avocat.

Ultima modificare: Luni, 25 Februarie 2013
ContSters67366, utilizator

Alte discuții în legătură

Cum poti sa intri in posesia mostenirii? ionutnou ionutnou Tanar de 20 si ceva de ani cu parintii divortati de mai mult de 10 ani, incredintat tatalui la divort, i-a decedat mama acum cateva luni. Tanarul a tinut ... (vezi toată discuția)
Unchiul meu a murit, mostenitori suntem eu si sotia lui tata (fratele defunctului)? andreistan andreistan Buna ziua, Unchiul meu, fratele tatalui meu a decedat in 2012, tatal meu a decedat in 2009, ramanand in viata sotia lui si eu. Unchiul a lasat o ... (vezi toată discuția)
Succesiune manuela39 manuela39 Buna ziua , As dori sa aflu cativa pasi pe care trebuie sa-i urmez cu referire la succesiunea in instanta / succesiunea la notar . Parintii mei au decedat ... (vezi toată discuția)