avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1086 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Ce pot face în calitate de pârât pentru ...
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Ce pot face în calitate de pârât pentru redeschiderea unui recurs suspendat potrivit art. 155 ind. 1 Cod procedurã civilã?

Buna ziua.
Am o intrebare legata de suspendarea unui recurs in care am calitatea de parat. Mai in amanunt am un testament care a fost contestat, am castigat in prima instanta. Hotararea a fost data fara drept de apel, numai cu drept de recurs.
Reclamantii au facut recurs si li s-a cerut sa precizeze care este valoarea bunurilor cuprinse in testament. Nu au dat curs solicitarii si procesul a fost suspendat in baza art. 155 ind. 1.
Intrebarea mea arzatoare, este ce pot sa fac eu in aceasta situatie, intrucat acest proces de anulare act - testament - a suspendat un alt proces de iesire din indiviziune in care eram mostenitor, prin acest testament. Procesul legat de testament dureaza deja de 5 ani. Este f. important pentru mine sa am o horatare definitiva si irevocabila.
In calitate de parat pot eu sa cer repunerea pe rol a acestui recurs inchis din vina reclamantilor, daca prezint eu instantei care sunt bunurile cuprinse in testament?
Nu inteleg de ce in prima instanta nu s-a cerut taxa judiciara de timbru, legata de valoare bunurilor supuse testamentului, si se cere acum in recurs?
multumesc.
Cel mai recent răspuns: ContSters290615 , utilizator 22:21, 18 Iunie 2013
Este foarte bine, înainte de orice, să citim cu atenţie art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.
Art. 155^1
(1) Când constată că desfăşurarea normală a procesului este împiedicată din vina părţii reclamante, prin neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecăţii, instanţa poate suspenda judecata, arătând în încheiere care anume obligaţii nu au fost respectate.
(2) Dispoziţiile art. 108^3 sunt aplicabile. La cererea părţii, judecata va fi reluată dacă obligaţiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite şi, potrivit legii, aceasta poate continua. Dispoziţiile art. 155 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

După cum foarte bine observăm din prevederile legale citate mai sus, judecata se reia la cererea părţii reclamante (şi, desigur, după ce aceasta şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite în sarcina sa de instanţă şi după ce a achitat jumătate din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea suspendată).

Este evident că pârâtul nu poate solicita reluarea judecăţii pentru că nu îi este permis să se substituie părţii cu interese contrare în cauză şi să îi îndeplinească obligaţiile sau să îi exercite drepturile. Or, această discuţie a fost iniţiată de o persoană care are calitatea de intimat-pârât în dosar, deci care nu poate solicita reluarea judecăţii într-o cauză suspendată potrivit art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă.
Ultima modificare: Vineri, 24 Mai 2013
Gabriela Pintea, Consilier juridic
Este foarte bine, ca mai inainte de orice, sau inainte de recitirea cu atentie a art. 155 ind. 1 Cod. pr civ. sa citim cu atentie normele de rang superior si sa intelegem ca normele din Codul de pr. civ. nu au o existenta de sine statatoare si nu sunt suspendate undeva in gol ci exista intr-un sistem si sunt fie subordonate fie in legatura cu alte norme.
Dreptul la un proces echitabil solutionat intr-un termen rezonabil este consacrat prin urm. norme:
art. 6 parag. 1 din Convenţia europeană a drepturilor omului, de art. 21 alin. (3) din Constituţie, republicată, care prevede că părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, precum şi de art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, potrivit căruia toate persoanele au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil,

Termenul rezonabil trebuie sa fie previzibil
Unu. art. 155 ind 1 C. pr. civ. este o norma destinata sanctionarii reclamantului care nu-si indeplineste obligatiile procesuale. Orice interpretare prin care sunt limitate drepturile paratului este absurda si contrara scopului urmarit de legiuitor.
Doi Daca X este reclamant iar Y este parat iar Y a castigat in prima instanta insa hotararea judecatoreasca nu se poate executa fie pentru ca s-a dispus suspendarea executarii, fie pentru ca asa este sistemul de drept romanesc, daca judecata recursului a fost suspendata din vina lui X, care ar fi ratiunea pentru care Y nu ar putea sa ceara redeschiderea judecatii si solutionarea cauzei cat timp e limpede pentru oricine gandeste ca X nu face nimic decat sa traga de timp si sa profitr de propria-i culpa?

Înţeleg din mesaj că, în opinia dvs., am probleme de înţelegere şi că nici nu prea gândesc. Atunci înseamnă că aceleaşi probleme le au şi Mihaela Tăbârcă, Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi şi Traian Cornel Briciu.
În funcţie de felul suspendării, reluarea judecăţii are loc în mod diferit, după cum urmează:
[...]
-în cazul de suspendare legală facultativă prevăzut de art. 155 ind. 1 Cod procedură civilă, judecata se reia prin cererea de redeschidere a judecăţii formulate de reclamant, însă numai dacă acesta a îndeplinit obligaţiile menţionate în încheierea prin care instanţa a dispus suspendarea şi plăteşte jumătate din taxa judiciară de timbru datorată pentru cererea suspendată.

-Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi, Traian Cornel Briciu, Drept procesual civil, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2011, p. 309-310-

În acelaşi sens reţine şi doamna Mihaela Tăbârcă în tratatul de procedură civilă din 2005. Niciunul dintre autorii menţionaţi de mine nu distinge în funcţie de speţa concretă. Niciunul nu arată că ar fi posibil ca, într-un anumit context, să poată formula această cerere şi pârâtul.

Având în vedere persoanele arătate în precedent, sunt onorată să mă situez pe aceeaşi poziţie cu a lor. Eu mă opresc aici. Nu mai ţin de foarte mult timp să am ultimul cuvânt, însă nu apreciez jignirile şi tonul superior în special atunci când sunt nejustificate. Vă rog, pe viitor, să vă limitaţi la argumente.

Ultima modificare: Sâmbătă, 25 Mai 2013
Gabriela Pintea, Consilier juridic
Va multumesc tuturor pentru raspuns si incurajare. Ca in fata justitiei romane, din pacate, ai nevoie de mult curaj. Si se dovedeste ca justitia e oarba si nu in sensul ca ar fi impartiala.

Dupa cum bine remarca d-nul Jocandi Causa, in cererea de chemare in judecata a reclamantilor, cea din prima instanta, exista atasate copii care fac dovada calitatii lor de mostenitori succesorali, fara de care de altfel nici n-ar fi putut cere anularea testamentului meu. Acestea sunt de altfel si actele legate de valorile mostenite prin testament.
Oare de ce nu le-a vazut si instanta?
Multumesc ptr. aceasta observatie. Recunosc n-am facut legatura. O sa cer reluarea judecatii, reatasand acele acte, precizand ca ele de altfel exista si in dosar.
Inca o data multumesc, celor care mi-a raspuns si o sa va anunt deznodamantul, daca va exista unul ... Ca in acest dosar din pacate am avut parte tot de "subtilitati" de procedura.
Ultima modificare: Sâmbătă, 25 Mai 2013
Ioana_CRC, utilizator
Cu tot respectul, mentionez ca nu s-a dispus suspendarea pentru neplata taxei de timbru, ci pentru ca reclamantii nu au depus la cererea instantei, in recurs, actele pe baza carora sa se stabileasca valoarea taxei judiciare.

Alte discuții în legătură

Recurs suspendat cosminghe cosminghe Buna ziua, Intr-un proces care il am cu un asociat ( procedura insolventei- societate cu raspundere limitata) dosarul s-a aflat pe fond ... (vezi toată discuția)
Repunere pe rol lumifatu lumifatu cum trebuie sa intocmesc o hartie pentru a repune pe rol un caz suspendat pentru ca nu ar fi fost depuse la dosar toate documentele cerute de judecator dar si ... (vezi toată discuția)
Cauza suspendata, termen de perimare litigii cu profesionistii mmmmela mmmmela buna ziua, daca am un proces pe fond inceput pt. nulitatea unei conventii notariale in comercial,in care eu sunt parte in calitate de parat, iar in 01.06.2011 ... (vezi toată discuția)