LuchianSeb a scris:
@ Patrick_ Eu sunt de acord ca trebuie facuta dovada platii. Insa ce nu intelegeti este ca acel contract autentic este cel care face aceasta dovada cu exceptia situatiei mentionate. La fel am zis si anterior.
Chiar credeti ca un astfel de contract nu poate constitui o dovada in conditiile mentionate?
În primul rând, trebuie făcută distincția între contract/înscris ca
negoțium și contract/înscris ca
probatium (am mai spus odată lucrul acesta și cred că este pentru ultima dată când îl mai spun referitor la acest subiect).
Aici nu e vorba de a face dovada ca
probatium, adică a face dovada că acel contract nu exprimă voința părților.
Este vorba că în aceste condiții, voința părților exprimată în sensul de a vinde, este prezumată de lege ca fiind o donație, tocmai pentru a-i proteja pe eventualii moștenitori cărora le este încălcată rezerva succesorală. Deci contractul de vnzare este perfect valabil încheiat doar că legea îl prezumă a fi o donație, proba vânzării trebuind să fie făcută de cei care l-au încheiat, indiferent de forma în care au încheiat actul respectiv.
În altă ordine de idei, cu privire la înscrisul autentic și la ce și cum se poate dovedi cu acesta,
vezi art. 270 NCPC referitor la puterea doveditoare a unui înscris autentic. Dovada „clauzelor contractuale” nu e chiar așa cum pare...