Partaj rate credit achitate inainte de casatorie pentru bun propriu al celuilalt sot

polloctav a scris:

Nu mai scrieti "sotia" pentru momentul anterior casatoriei, intrucat deja aveti in vedere alte raporturi juridice si de aici deduceti gresit ca ar putea primi bani inapoi de la IUBIT....Corect a scris colega AVLIL si a denumit partile litigante....La primirea banilor nu exista nici un inscris care sa ateste ca este imprumut si nu dar manual...La fel, eu nu am vazut nici o banca sa scrie in nota de debitare sau in actul pe care il intocmeste cu ocazia platii unei rate, in ce calitate a platit o alta persoana in numele debitorului obligatiei.Restul sunt doar ipoteze imaginate si nu au nimic cu realitatea juridical si legala....Instanta se uita dupa acte autentice sau probele cu martori, care atunci cand este vorba despre bani nu prea sunt admisibile....In timpul casatoriei banii au fost dati din veniturile comunce ale familiei deci nu se imparte nimic la doi, pentru ca daca ai separa ventiruile te-ai afla in alt regim juridic si nu in cel al comunitatii matrimoniale, ceea ce este iarasi inadmisibil....astea sunt doar cateva din problemele pe care le creeaza in plus clientului .....

Sunt convinsa ca toata lumea a inteles exact contextul in care am folosit acest termen. In plus am precizat de fiecare data, ,,inainte de casatorie'', sa fim rezonabili, totusi, Eu nu inteleg ce problema aveti cu imprumutul? De unde ati dedus ca in discutie este un contract de imprumut?! Nici vorba de asa ceva, e foarte clar, e o imbogatire fara justa cauza, un fapt juridic licit care da dreptul ,,SOTIEI'', pentru partea de rate achitata inainte de incheierea casatoriei, la restituire. In plus, nu intereseaza daca in actul pe care il intocmeste cu ocazia platii unei rate se specifica sau nu calitatea, nu prea conteaza acest aspect. Ce are relevanta e faptul ca pe respectiva chitanta apare numele si datele de identificare ale celui care achita rata.

In ceea ce priveste ce s-a platit in timpul casatoriei raman la parerea mea, inadmisibil ar fi ca sotia sa nu aiba posibilitatea de a-si recupera sumele pe care le a suportat pentru un bun propriu al sotului. Si se imparte la doi tocmai in virtutea comunitatii matrimoniale, astfel ca daca nu se dovedeste o alta contributie se presupune ca sotii au contribuit in mod egal la achitarea ratelor, din veniturile obtinute.

Completare. Asa cum am precizat, imprejurarea ca nu s-a avut in vedere un imprumut ori din contra, un dar manual se poate proba prin orice mijloc de proba, in speta exista martori din ale caror declaratii se deduce cu usurinta faptul ca nu s-a urmarit incheierea unui act juridic. Asadar nu exista niciun temei pentru actiunea in pretentii la care se facea referire mai sus. Solutia e actio de in rem verso.

samyra79 a scris:

Intentia sotiei de a contribui la plata ratelor in ideea ca vor locui impreuna in respectivul apartament se dovedeste cu martori. Putin probabil ca sotul sa probeze contrariul.

Exact asta spuneam, chiar dacă D-l avocat susținea că soția a făcut un „cadou” prin acele plăți.
E evident că cineva care plătește ratele la o casă pe care o cumpără viitorul soț nu face acest lucru pentru a-i face un cadou acestuia pentru momentul de după ce vor divorța la câtva timp de la viitoarea căsătorie. ;)

Indiferent de apărările soțului, varianta soției, conform căreia a plătit niște rate la bunul cumpărat de viitorul ei soț cu scopul ca acest imobil să fie domiciliul comun după căsătorie este mult mai ușor de dovedit decât varianta în care soția a plătit cu titlu de „cadou”.

În practică sunt destul de frecvente asemenea situații și soluțiile date de instanțe sunt în acest sens.
Și tot în practică, se apreciază că cel care a plătit aceste sume are un drept de creanță asupra celuilalt soț. :)

Asa este practica, e drept.
Pe de alta parte, nu cred ca o IUBITA ii plateste ratele IUBITULUI decat pentru dreptul lor, comun, de a avea un camin in acea locuinta. Atunci, intentia care e? Stie clar orice IUBITA ca bunul nu e al ei, dar spera sa fie casatoriti for ever ca sa beneficieze de acea locuinta.
In esenta, nu plateste pentru dreptul ei de a sta acolo, cu siguranta similara unui proprietar, pe perioada relatiei?
Altul oare nu plateste chirie pentru folosinta bunului cu drepturi similare unui proprietar de apartament? Nu seamana mai mult motivatia platii ratei iubitului si a chiriei decat orice imprumut?
Repet: practica e asa cum ati spus, realitatea e sigur la fel?

Polloctav, astazi e sotie, deci azi o chemam sotie. Cheltuielile pentru un bun propriu, facut din banii comuni, nasc un drept de creanta. Nu trebuie sa existe un inscris la primirea banilor, dar in cazul de fata exista un inscris in legatura cu banii in cauza. Este un inceput de dovada scrisa care se poate completa cu martori. Vedeti inainte de alte discutii admisibilitatea probelor in dreptul civil roman.

Samyra, imbogatirea fara just temei exista numai daca nu s-a avut in vedere gratificarea; imi spuneti ca IUBITA si apoi sotia nu a dorit sa il ajute pe IUBIT/sot cu plata ratelor, fara a cere nimic in schimb? Atunci, a cerut ceva in schimb? Ce? S-a discutat despre viitor, divort, alte compensatii? Se poate presupune atunci ca a fost un cadou?
Pe chitanta de la banca e posibil sa nu apara numele si datele IUBITEI; totusi, trebuie musai sa apara semnatura ei. Depinde de cand anume este plata, caci abia de curand bancile au inceput sa treaca in chitante alte nume decat titularul de credit.

De acord cu partea cu inadmisibilitatea, insa la nivel moral, nu legal; legal, daca sotul a avut un bun propriu-locuinta, inseamna ca a contribuit, suplimentar, la cheltuielile casatoriei, cu contravaloarea chiriei acelui bun.
Adica sotia cere valoarea ratelor achitate, bun, sotul ar trebui sa ceara jumatate din valoarea chiriei caci, in lipsa bunului sau, sotii ar fi cheltuit bani sa stea acolo. Bani cu care a contribuit el, prin asigurarea bunului, platind o rata mai mare sau mai mica decat contravaloarea folosintei bunului.

AVLIL a scris:

Samyra, imbogatirea fara just temei exista numai daca nu s-a avut in vedere gratificarea; imi spuneti ca IUBITA si apoi sotia nu a dorit sa il ajute pe IUBIT/sot cu plata ratelor, fara a cere nimic in schimb? Atunci, a cerut ceva in schimb? Ce? S-a discutat despre viitor, divort, alte compensatii? Se poate presupune atunci ca a fost un cadou?
Pe chitanta de la banca e posibil sa nu apara numele si datele IUBITEI; totusi, trebuie musai sa apara semnatura ei. Depinde de cand anume este plata, caci abia de curand bancile au inceput sa treaca in chitante alte nume decat titularul de credit.

De acord cu partea cu inadmisibilitatea, insa la nivel moral, nu legal; legal, daca sotul a avut un bun propriu-locuinta, inseamna ca a contribuit, suplimentar, la cheltuielile casatoriei, cu contravaloarea chiriei acelui bun.
Adica sotia cere valoarea ratelor achitate, bun, sotul ar trebui sa ceara jumatate din valoarea chiriei caci, in lipsa bunului sau, sotii ar fi cheltuit bani sa stea acolo. Bani cu care a contribuit el, prin asigurarea bunului, platind o rata mai mare sau mai mica decat contravaloarea folosintei bunului.

In conditiile in care, cu tot cu martorii sotiei care sustin ca inainte de casatorie ratele s-au achitat in considerarea faptului ca apartamentul in discutie urma sa fie locuinta familiei, sotul incearca sa faca dovada contrara, respectiv intentia iubitei de a face o liberalitate... E nevoie de dovezi concrete, nu merge pe presupuneri. Ce posibilitati ar avea? Proba testimoniala? Ok, in aceste conditii ramane la aprecierea instantei declaratiile caror martori sunt mai aproape de adevar. Inscrisuri? Nu exista asa ceva. Chiar daca pe chitante ar aparea datele iubitului dar semnatura iubitei, nu este nici pe departe un element hotarator pentru a califica intentia in sensul unei liberalitati. In cazul acesta sotia va proba ca la acel moment aceasta era practica bancilor, fiindu-i imposibil sa achite ratele in alte conditii. Asadar, posibilitatile sotului de a dovedi ca si-a sporit patrimoniul in temeiul unui dar manual si nu al unei fapte licite care da dreptul la restituire, sunt discutabile.

Nu se poate concluziona de plano ca sotul a contribuit suplimentar la cheltuielile casatoriei si in aceste conditii sa solicite 1/2 din contravaloarea chiriei pe care ar fi fost nevoiti sa o achite in ipoteza in care nu ar fi detinut acel apartament. In concret se poate dovedi, spre exemplu, ca venitul sotiei a fost superior venitului sotului, ca pe langa acest venit sotia a contribuit la cheltuielile casatoriei prin munca in gospodarie, etc. Consider ca e artificial sa faci o astfel de apreciere. Mai mult, nu se solicita repararea unui prejudiciu actual si direct. Cine spune ca in masura in care sotul nu detinea apartamentul respectiv ar fi inchiriat un altul? Ar fi putut sa locuiasca in continuare cu parintii, spre exemplu. Sau sa contracteze impreuna un credit pentru a-si achizitiona o locuinta. Faptul ca varianta incheierii unui contract de inchiriere este cea mai la indemana nu inseamna ca sotii ar fi procedat in consecinta, e o simpla presupunere or, instanta nu poate dispune repararea unui prejudiciu eventual.

Asa e, ar fi putut sta cu parintii, insa nu au stat si asta a contribuit la confortul familiei, iar contributia sotului a fost cu folosinta casei. Nu putem nega ca a contribuit, nu? Familia a folosit imobilul, nu?
Asa, unul din soti ar fi putut fi somer, dar n-a fost, ok? Nu ne judecam pe ce-ar fi putut sa fie, apropo de drepturi eventuale. Poate modul in care am expus interpretarea juridica a contributiei sotului nu a fost foarte corecta, m-am dus spre "ar fi platit chirie" in loc de "au folosit apartamentul".
Cat despre intentia IUBITEI ("ratele s-au achitat in considerarea faptului ca apartamentul in discutie urma sa fie locuinta familiei"), de unde reiese ca IUBITA a avut intentia sa recupereze banii? Care a fost scopul urmarit de parte? Sa aiba un profit? Sau nu?

Repet, cred ca mai bine mergeti pe practica, practica multa, insa realitatea ma tem ca nu e chiar ca practica. Poate ne ajuta dl. Patrick cu o parere in acest sens, pare un bun cunoscator al practicii.