CSM nu a decis asa ceva si nici nu avea cum deoarece nu are competentă în această materie.
Norma legală în materie de Legea 192/2006 actualizată, iar ceea ce povestim noi aici este art. 2 cu alin. 1 ind.2 si ind. 3:
(1^2) Instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60^1 alin. (1) lit. a) - f).
(1^3) Efectuarea procedurii de informare asupra avantajelor medierii poate fi realizată de către judecător, procuror, consilier juridic, avocat, notar, caz în care aceasta se atestă în scris.
Adică odată zice că va respinge, iar apoi spune că poate acorda un termne, iar apoi că o poate face si judecătorul...
În varianta initială legea era mai ok din acest punct de vedere, dar interesele au fost prea mari să nu se facă presiuni astfel că a iesit ceea ce a iesit.
E o lege modificată aiurea care nu mai este previzibilă.
Dacă judecătorul vrea o respinge la primul termen, dacă nu acordă un termen, sau dacă chiar vea să judece face el informarea.
Pentru stabilirea uneia dintre aceste trei variante nu există nici un criteriu obiectiv, pe baza căruia justitiabilul să poată stii ce-l asteaptă dacă face informarea sau dacă nu o face.
Despre asta vorbeam.
Nu are nici o legătură cu articolul care zice că ?
CSM a decis?. CSM nu a decis nimic cu privire la aceste aspecte. Si-a dat doar cu părerea.
avocat_lascoschi@yahoo.com a scris:
Ideea este ca daca ar fi cum sustineti medierea este inutila conform legii si s-a proclamat acest lucru.
În nici un caz nu consider că medierea e inutilă. Dimpotrivă, e cea mai ieftină si rapidă variantă pentru toată lumea, după părerea mea.
Problema e cu îndeplinirea procedurii de informare care a fost reglementată în mai multe etape, iar până la urmă modificările succesive au ajuns să se bată cap în cap.
Ori e inadmisibilă cererea dacă nu ai procesul verbal de informare, ori mai poti beneficia de un termen si dacă nu îndeplinesti procedura se respinge cererea, ori o face judecătorul.
Asa cum e acum, aceste trei variante pot fi aplicate arbitrar, fără a exista nici o regulă de stabilire a prioritătilor în ceea ce priveste măsura luată de judecător.
Nu ar fi nici o problemă dacă ar fi clar că cererea se respinge, sau că se mai poate da un termen, sau că dacă nu merg părtile la informare o face instanta.
Problema e că nu ai nici un criteriu după care să alegi o variantă sau alta. Iar dincauza asta fiecare îsi dă cu părerea.
Probabil că se va pronunta la un moment dat ICCJ, dar până atunci mai este.