milikka a scris:
Noul Cod de procedură civilă stabileşte, în cuprinsul art. 40 alin. (1) şi art. 57, dincolo de orice îndoială, incidenţa sancţiunii nulităţii absolute sau relative ca urmare a încălcării condiţiilor de exercitare a acţiunii civile. Încălcarea dispozițiilor imperative care instituie o condiție specială pentru exercițiul dreptului la acțiune se încadrează, în ipoteza descrisă de art. 40 din Noul Cod de procedură civilă. Pentru rigoare, subliniem că această condiție specială are o natură specifică și nu se subsumează excepției lipsei capacității de exercițiu, astfel cum este aceasta reglementată de art. 57 din Noul Cod de procedură civilă[14].
Prima concluzie ar fi aceea că ni se pare dificil de acceptat teza conform căreia inadmisibilitatea este o sancțiune procedurală de sine stătătoare. Sancțiunile procesuale sunt cele prevăzute de lege, iar dispozițiile Noului Cod de procedură civilă, coroborate cu cele ale legii speciale, nu conduc, în opinia noastră, la concluzia că legiuitorul a urmărit să instituie o sancțiune procesuală nouă, în plus față de cele prevăzute de codul de procedură. Inadmisibilitatea este, deopotrivă, o excepție procesuală (calificată ca atare de leguitor) și o modalitate specifică de respingere a formei de exercițiu a acțiunii civile exercitate cu încălcarea condițiilor prevăzute pentru valabilitatea sa.
Pe de altă parte, credem că formularea cererii de chemare în judecată cu încălcarea dispozițiilor legale (sau convenționale) care instituie o procedură prealabilă obligatorie, reprezintă un caz de nulitate procedurală. Astfel, inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată cu nerespectarea procedurii prealabile a participării la şedinţa de informare asupra medierii nu este o sancţiune distinctă, ci un caz de nulitate – nulitatea este sancțiunea, iar inadmisibilitatea este haina juridică pe care o îmbracă excepția prin intermediul căreia această nulitate este valorificată.
1. Acestea sunt doar niște păreri ale unor avocați exprimate într-un articol.
Bineînțeles că se poate susține această opinie în fața unei instanțe, dar nu prea văd cum ar fi împărtășită de judecător, mai ales că art. 40 și 57 se referă la ceva foarte clar: capacitatea procesuală de folosință și de exercițiu, fără nici o legătură cu îndeplnirea unor obligații prealabile ale reclamantului, iar pe de altă parte doctrina consacrată și practica instanțelor consideră că e vorba de o procedură prealabilă și nu de o incapacitate de exercitare a drepturilor procesuale.
2.
Prin definiție, nulitate înseamnă lipsirea actului de efectele pe care acesta l-ar produce ca efect al nerespectării condițiilor legale
la încheierea acestuia. Conform art. 200 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată se anulează dacă nu sunt respectate prevederile de la art. 194 - 197, referitoare la conținutul acesteia. Nicăieri nu se face referire sau din nici un text de lege nu se poate deduce că nerespectarea procedurii de informare cu privire la mediere ar determina anularea cererii.
Cererea poate fi respinsp ca inadmisibilă - ceea ce nu însemană că e nulă, sau poate fi anulată - dacă avem cauze de nulitate.
3. După părerea voastră, care ar fi finalitatea respingerii cererii ca inadmisibilă pe motiv că nu a fost îndeplinită procedura?
Dacă se pune în discuție excepția iar pârârul refuză medierea, care ar mai fi rostul respingerii cererii? Dacă o invocă, e clar că dacă e de bună credință, până la termenul viitor începe medierea. Dar dacă o invocă și nu vrea de fapt să participe la mediere... ce rost are să se respingă cererea?
4. Dacă găsiți practică judiciară (de pe la instanțele mai superioare) în care se motivează faptul că nerespectarea procedurii prealabile este cauză de nulitate, v-aș ruga să o indicați. Aș fi foarte curios de argumentele aduse în acest sens.