Sunt divortat si am o fetita de 8 ani.
Am un program de vizitare a fetei dar nu mi se respecta. Fata e educata sa ma urasca.
Am incercat la executorul judecatoresc dar a zis ca-mi ia banii dar nu-mi garanteaza ca imi voi vedea fata daca minora nu vrea sa vina la mine si nu vrea.
Am vorbit si cu cei de la politie si nu pot face nimic.
Am facut o plangere si la protectia copilului, au venit si ei sa faca "medieri" etc si tot nimic.
Am avut si exercitarea autoritatii parintesti impreuna cu fosta nevasta dar mi-a luat instanta si acest drept.
Intr-o vreme imi vedeam fata la scoala in pauza mare dar nici acolo nu ma mai lasa cei de la scoala pe motiv "ca nu-s in timpul programului de vizita"
Statul roman nu ma ajuta cu nimic pe mine tata sa imi vad copilul.
Ce pot face pentru a mi se respecta programul de vizita al fetei mele?
Pot da statul in judecata pentru ca nu mi se respecta dreptul de a-mi vedea copilul?
Aici fiecare vorbeste din cele traite. Eu nu mi-as abuza copilul in acest fel. Cel mai bine este sa-l lasi sa judece singur. Copilul meu desi nu are nici macar 2 ani stie sa aleaga ce e bine pentru el (din punctul lui de vedere). Are persoane pe care nu le place desi nu i-au facut nimic rau niciodata si are persoane la care rade si la care se duce sa vorbeasca (opreste oameni in magazine si le vorbeste pe limba ei).
Desi cel care ar fi trebuit sa-i fie tata a fugit dupa ce m-a presat sa fac avort si i-am spus clar ca nu o voi face si-a amintit acum ca are copil numai prin tribunale, daca va veni sa o vada il voi lasa. Cu timpul ne vom da seama amandoua ce urmareste. Dar niciodata nu voi rani sentimentele copilului meu inoculandu-i ura chiar si pentru cel care nu a vrut-o niciodata. Este degradant in primul rand pentru mine, mama ei, care trebuie sa-i fiu exemplu de integritate si moralitate.
Daca ar intelege asta fiecare parinte, indiferent de sexul pe care il are, cu siguranta lucrurile s-ar schimba si nu am mai avea cate 90 de dosare la un singur termen de judecata. Zic eu!
Stimata dna Ony,
Nu toti copiii se afla la varsta "povestilor" despre cat de rau/nepasator/monstros este "tati". Exista si copii, incepand cu varsta scolara, care au macar o minima reprezentare a realitatii, ce le permite sa inteleaga chestiuni precum: vorbesc in timpul orelor cand sunt intrebat, ma adresez invatatoarei cu dvs, imi fac temele, pentru ca aceasta este datoria mea, nu intraziu la ore, nu ies din clasa si nu ma ridic din banca fara sa cer permisiunea etc. Acest nivel de perceptie a realitatii ii ofera copilului de exemplu o proprie intelegere asupra unor relatii, chiar daca incompleta! Observa ca "tati" cand se intalneste cu mama si cu el, tata o jigneste pe mama, ii face vesnic reprosuri, "intercepteaza" o discutie telefonica in care aude glasul lui "tati" urland la mama, constata ca mama, ca orice om, ii mai raspunde si "n-am bani, e prea scump, abia ti-am cumparat..." si comenteaza imediat "cere-i lui tata" caci acestia doi sunt cei de la care copilul e obisnuit sa primeasca. Ce raspunzi? schimbi vorba odata, spui a2a oara ca nu poti sa-l suni acum pe tata pentru ca e la serviciu, spui a 3a oara ca si lui tata, ca oricaruia dintre noi, i se poate intampla sa nu aiba bani. Dar cand ciclul "inventiilor, scuzelor" se incheie, chiar credeti ca intr-un an, doi, trei, copilul nu trage nicio concluzie? Cand la serbarea scolara mama ii cumpara costumul, repeta cu el poezia, il imbarbateaza spunandu-i ca-l va aplauda din sala si apoi in ziua serbarii merge la scoala cu copilul imbracat frumos, cu un buchet de flori in mana si ea cu un platou de prajituri si apare si "tati" cu mainile in buzunare, chiar credeti ca acel copil nu intelege nimic? Cand copilul aude o discutie cu avocatul sau despre avocat (ca nici mama aia nu poate fi de o vigilenta perfecta) sau cu o prietena, o ruda, despre noi si noi plangeri formulate de tata, cand merge cu copilul la doctor si cand sa paraseasca cabinetul, medicul sau asistenta ii spun mamei, "stiti doamna iar a venit tatal copilului si mi-a reprosat ca...si tu mama pui ochii in pamant si la fel si copilul, cam ce credeti ca intelege copilul? Dar cand iese in spatele blocului si un alt copil ii spune ca taica-su si maica-sa rad de "nebunul" care face reclamtii tuturora, credeti cumva ca acel copil capata sentimente de dragoste si mandrie?
Pana unde se poate merge cu aberatia ca tot ce face tata este o fireasca consecinta a greselilor mamei, vinovata de serviciu, tatal neavand nicio responsabilitate in raport de faptele si alegerile proprii?
Copilul nu cunoaste ura, ea este predata este cea mai mare ineptie pe care am auzit-o vreodata. Ia vedeti ce sentimente are un copil care se simte permanent nedreptit, neglijat, ignorat de o invatatoare (un exemplu la intamplare) careia mama nu i-a dat daruri de 8 martie? Ia vedeti ce sentimente poate avea un copil cand "tati" ii da un branci de nu se vede si copilul incepe sa urle disperat?
Ce sa facem, sa-i dam "nebunului" copilul prin DHL ca acesta sa nu mai asiste la astfel de scene sau sa sanctionam un astfel de comportament al tatalui? Violenta stimata doamna e primitivism si neputinta, nu-i o haina pe care o imbrac cand de fata e mama, dar o dezbarc cand sunt doar cu copilul!
@proastasatului
Dar de ce sa-i spuneti ca tati nu are/nu poate, etc. De ce sa nu stie ca tati NU VREA pentru ca are impresia ca ii da lui mami banii. Asta este adevarul pur si copilul nu trebuie mintit pentru ca va va acuza si pe dvs cand va fi mare. Si atunci se va simti tradat de 2 ori.
@Ony
Nu celalalt parinte respinge incet si calm, ci insusi parintele care sicaneaza si vine cu toate atutoritatile Pamantului si cu scandal. El este cel care isi "alieneaza" propriul copil si el singur va suporta consecintele la un moment dat.
Ce ar fi macar asa, de amorul artei, sa va concentrati si pe ce face "nebunul" bine? Reusiti? Ca daca nu reusiti, imi pare rau, dar cam aveti si dvs. o problema. Nu pot sa nu remarc ca in ecuatia descrisa de dvs, mama pare mereu perfecta, ideala, iar tata mai bine nu ar exista manca-l-ar pamantul ca i-ar fi mult mai bine copilului fara.
Cand dispretul fata de fostul partener de viata la unele mamici este atat evident, ma intreb si eu, cum reusesc oare acestea sa nu transmita si copilului acest sentiment? Sau mai bine zis, reusesc vreodata?
Doamna proastasatului, nu am mentionat nicaieri ca TOT ce face tatal este o consecinta fireasca a greselilor mamei. Daca cautati prin comentariile mele puteti gasi ca in nenumarate randuri am mentionat ca sunt cazuri si cazuri, ca asa cum sunt mame alienatoare tot asa sunt si tati care se poarta ca ultimii nenorociti dar se ascund sub umbrela alienarii parentale sau blameaza fosta sotie pentru comportamentul lor deplorabil.
Eu nu ma refeream acum la cazul dumneavoastra , ma refeream la ce s-a comentat mai sus, cum ca nu ar exista alienare parentala.
Ce incercati dumneavoastra sa spuneti de fapt, ca tatal este absolut in toate cazurile un ordinar si ca intotdeauna faptul ca cel mic il respinge i se datoreaza in proportie de 100%????
Daca asta e opinia dumneavoastra atunci gresiti si din fericire pentru copii Curtea a cam inceput sa faca distinctie si sa recunoasca alienarea si sa o amendeze acolo unde este caul.
Bagatul capului ca strutul in pamant nu rezolva nimic.
Copii au perceptie mai ales cei de la varsta scolara doar ca vedeti dumneavoastra nu toti divorteaza atunci. Se mai intampla sa divortezi cand copilul are 8 luni, 1 ani,2 ani. Cam care e perceptia atunci?????
Un om care reclama doamna nu e un om violent,din contra, e un om care a ales sa se duca sa scrie o hartie,sa stea, sa o redacteze, sa stea la coada,sa o depuna, sa ia numar de inregistrare. E un om rabdator. Pe de alta parte insa un om violent,ca tot vorbeati de violenta pune mana pe par si da direct.
In alta ordine de idei, putem sa debzatem la nesfarsit.
Nu trebuie sa ma convingeti ca sunt tati care prin comportamentul lor isi indeparteaza copii.
Insa nu este ok ca atunci cand vine un tata care vrea copilul, vrea sa petreaca timp cu el si sa aiba grija de acesta i se sare in cap ca el e de vina, ca nu exista alienare parentala.
Exista alienare parentala si atata timp cat ceva atat de evident este negat nu inseamna decat ca de fapt fenomenul este mai grav decat pare.
Custodie minor
Vicky777
Buna seara , am divortat la sfarsitul lunii septembrie. In urma acestuia domiciliul fiului nostru a fost stabilit la mine ( mama) iar autoritatea parinteasxa ... (vezi toată discuția)
avocatnet.ro explicăm legislația
adi_2010