Am un caz încadrat juridic pe omor calificat și conform raportului de expertiza medico-legala psihiatrica a rezultat ca inculpata nu a avut discernământ astfel ca infractiunea a fost săvârșită fără discernământ.
Problema este ca urmează a se efectua o noua expertiza și îmi pare curios sa se facă alta expertiza întrucât nu am înțeles motivele.
Parchetul era nemulțumit și apoi s-a făcut o ședință și s-a hotărât în acest sens.
Expertizele psihiatrice sunt foarte sensibile și medicul legist poate considera și în alt fel.
Dacă vor fi doua expertize cu rezultat diferit va trebui făcută și o contra expertiza.
Nu am inteles care este temeiul legal în baza căruia comisia de Avizare și Control de pe langa INML Bucuresti a dispus o noua expertiza.
Avem legislație similara și la alte expertize de specialitate?
Potrivit art. 26 alin. (2) din Regulament, comisia superioara medico-legala nu efectueaza examinari de persoane, iar daca membrii comisiei considera necesara examinarea persoanei, recomanda efectuarea unei noi expertize medico-legale, urmand ca ulterior concluziile acesteia sa fie supuse avizarii Comisiei superioare medico-legale.
S-a cerut de INML tot ce scrie in regulament.
Exista si o problema legata de faptul ca persoana nu a mers la medic psihiatru mai inainte de comiterea faptei cu violenta.Si la cum se poate face in Romania...am serioase indoieli...De aceea v-am dat exempul cu extraterestrii mai sus...
Este o crima facuta cu o cruzime nebuna si fara motiv.Conform raportului de necropsie s-ar fi folosit un obiect taios si s-a lovit de foarte multe ori cu acel obiect, daca a fost asa...si probabilitatea este foarte ridicata sa fie asa...pentru ca victima este aproape decapitata.
In mod normal, mie imi pare ca s-ar ajunge la o noua expertiza medico-legala psihiatrica pentru ca in psihiatrie nu poti sa tragi o concluzie fara sa examinezi persoana inculpata daca anterior s-a stabilit ca nu a avut discernamant in momentul comiterii faptei.
Ultimul dvs. mesaj face lumina, dupa parerea mea, fata de insistenta procurorului de se stabili fara dubii daca este vorba de discernamant la persoana respectiva.
Fara antecedente mentionate in dosarul medical, cu greu veti gasi motive pentru a solicita o contraexpertiza.
Da, de aceea vroiam sa blochez și sa cer cenzura instantei.
Poate ca și instanta ar fi fost de acord cu parchetul.
Problema este ca s-a stabilit lipsa de discernământ a inculpatei și eu cred ca nu a avut discernământ asa cum s-a concluzionat în raportul de expertiza medico-legala psihiatrica efectuata.
În general se tinde a se considera în România ca doar debili și alienatio mintali pot săvârși o fapta fără discernământ ceea ce în literatura și practica medico-legala din SUA este combătut.
În plus, nu toate persoanele merg la psihiatru și din acest motiv nu sunt luate în evidenta.
Eu sunt de părere ca se va ajunge la o contraexpertiza dar pe mine ma interesa sa nu se ajungă la o noua expertiza medico-legala psihiatrica în care se poate stabili orice...fără a fi neapărat asa...daca nu iese cum consider eu.
Probabil ca vor sa se reexamineze inculpata.
Din actele medicale exista toate premisele pentru a se putea trage concluzia ca fapta a fost comisa fără discernământ dar fără a se examina persoana pot exista dubii medico-legale și de aceea sa se fi ajuns în aceasta situație.
Experienta in domeniu a procurorului de caz, este dupa parerea mea, de avut in vedere, legat de efectuarea unei noi expertize (cu reexaminarea persoanei), care la randul ei este supusa unui aviz al INML central.
In dosarul medical nu este obligatoriu sa se regaseasca mentiuni ale psihiatrului/ psihologului. Pot exista si mendiuni ale medicului specialsit de medicina muncii care a concluzionat un aspect in urma examinarii medicale periodice care se efectueaza salariatilor conform prevederilor HG nr.355/ 2007 cu modificarile si completarile ulterioare.
Un alt aspect care poate fi verificat este legat de evenimente produse in timpul lucrului, datorate respectivei persoane sau in care a fost implicata. In urma cercetarii evenimentului/ accidentului de munca pot fi retinute unele aspecte care se pot invoca.
Persoana este casnica din cate cunosc eu.
Nu a lucrat.
Referitor la INML si raportul de necropsie mai am ceva nedumeriri.
Se afirma ca fatul avea o zi si avea probabil cateva minute cand a fost ucis violent.
Cu siguranta ca procurorul are experienta dar si avocatii se pricep la medicina-legala la un mod suficient cat procurorul.Am invatat toti din aceleasi carti si unii avocati au studiat chiar mai mult de o carte...de medicina-legala...
Ceea ce depaseste stiinta medicinei medico-legale pentru un jurist si tine strict de aspecte medico-legale doar medicii legisti pot observa.
Cert este un lucru.Daca o comisie de medici-legisti trag o concluzie este evident faptul ca se bazeaza pe ceva stiintific si o cenzurare trebuie sa aiba la baza ceva foarte serios.Nu s-a motivat in niciun fel...si asta imi pare ciudat...si insasi sub aspectul legalitatii cenzurii este ca si cum vine cineva si zice sa se repete ceva ca asa considera el, dar fara sa motiveze din ce considerente...
Sper sa nu fie vorba doar de o favorizare a acuzarii...pentru ca in Romania se poate intampla destul de usor asa ceva...
In caz de se va ajunge la contraexpertiza in mod obligatoriu va trebui sa existe si expert parte dupa parerea mea.Sunt insa multe probleme ca este scump un expert parte pe specialitate medico-legala...
Se poate intampla ca expertul parte sa fie net superior pregatit profesional si organul judiciar sa ia ce considera el ca ii convine...
Un exemplu, este in caz de accidente rutiere...cu victime decedate sau doar accidentate.
Dvs. considerati ca ar fi drept ca o persoana care nu are discernamant la momentul comiterii faptei sa ajunga la inchisoare sau sa ajunga la inchisoare pentru ca a comis fapta chiar daca nu a avut discernamant?
Ma refer la ipoteza ca nu ar fi avut discernamant dar se va considera ca a avut discernamant fara a se mai dispune o contraexpertiza.