Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

ce ai?
cand te privesc
nu aflu in tine decat doi ochi
asemenea tuturor ochilor
si o gura
pieduta printre miile de buze
pe care le-am sarutat,
un trup
aidoma tuturor trupurilor
pe care le-am cunoscut
dar care nu mi-au lasat
nici o amintire.
(Pablo Neruda)

De ce se strica relatiile intre doi oameni care au pasit un timp impreuna? Unii se despart, altii continua un drum in doi, dar pasii lor nu mai pasesc in acelasi ritm... Toti vrem sa avem... sa avem... sa avem... Dar tot ce avem, de fapt, este timp – pe care il irosim cu talent, desi nu stim cat avem.
De ce se se sfarseste... dragostea? Cum stim ca suntem indragostiti; sau ca am fost indragostiti atunci cand am pornit alaturi de cineva?
Relatiile se sfarsesc din prea mult mister sau din lipsa misterului? Obisnuinta poate strica o relatie de dragoste?
Inselarea partenerului se intampla din cauza ipocriziei...? Continuam sa calatorim prin viata alaturi de cineva care... nu ne mai spune nimic...?
De ce doi oameni care afirma ca se iubesc ajung sa fie doi straini care – uneori – se urasc?
De ce sa ramai langa cineva numai pentru ca esti iubit, dar nu iubesti? De ce ar face cineva un asemenea compromis?
E posibil ca fiinta umana sa aiba raspunsuri...? Cred ca nu...
Poate e nevoie numai de curaj pentru a pastra dragostea?
Dragostea – daca este vorba sa fie – nu cred ca se poate sfarsi... O fi doar ”chimie”... Dar ce stiu eu?!

Să fii destin...

Tu ai fost scris cuvântului povară
ªi-n lutul greu destinul tău a fost.
Când sufletul din ceruri îţi coboară,
Plămadă ta... pământului un rost.

Din lut în lut prin vremuri să te treci,
Singurătatea lumii ucigând...
E drumul spre nemoarte şi spre veci
Din lutul tău un altul răsărind.

Să te-adânceşti în timpul nevenit
Impovărat de propria-ţi menire,
Printre pereţii lumii rătăcit...
Să fii destin, cuvânt şi nemurire.

Iubesc iubirea

Zambeam fara motiv anume
in dimineti....
si salutam parca in gluma
Inchipuie-ti :
ca salutam cu buna seara
la inceput de zi
le dam binete, bunaoara
la ceasuri mult tarzii...

Si nu-mi doresc doar compromisul
desi asa-i reteta...
Iubirea tine universul !
Eu n-o vreau desueta !

O vreau pierduta-n univers,
chiar daca asta-i pretul,
pe mine sa ma pierd in vers.
Si vreau sa-mi pierd regretul...

As vrea sa pot iubi profund
sa afle infinitul...
Si in iubire cand m-afund,
sa nu cunosc sfarsitul !

Autobiografie...

Nu-mi căutaţi în timpuri rădăcini
ªi nici vre-un rang să-mi aşezaţi povară,
Căci nu-mi cunosc nici rude nici vecini...
Eu m-am născut aici... a doua oară.

Doar el, cuvântul, îmi cunoaşte mersul.
Vorbeşte-i blând şi-ascultă-l cu răbdare,
Povestea mea o ştie numai versul.
E-atât de mic şi totuşi mult prea mare.

Mi-am rătăcit destinul în cuvinte,
ªi le-am întors cuvânt după cuvânt,
Îmi răscolesc aducerile-aminte,
Dar n-am să ştiu vreodată cine sunt.

Mă iartă tu copile...

dupa o idee de Maran Corina (raspunsul la poezia, "Ma iarta mama")

Mi-a fost trecută viaţa prin patima greşelii
Ce-al tinereţii val te-ndeamnă s-o urzeşti
Când nu te laşi supus, sau pradă îndoielii,
Când toate par să fie normale şi fireşti.

Te-am lepădat atunci, în gestul meu nedemn
Găsindu-mi fericirea... fără să ştiu că pier...
Aveam să aflu-n timp c-atât de mult insemni.
Dar prea târziu a fost iertare să-ţi mai cer.

Mi-am dus singurătatea în sufletu-mi cernit,
Te-am căutat în lacrimi şi-n vajnica-mi durere.
Ascultă-mi Doamne ruga, destul am pătimit.
O vorba vreau să-i spun... că nu mai am putere.

Acum când bătrâneţea e-atât de grea povară,
Mă iartă tu copile şi-alăturea-mi rămâi.
Ajută-mi neputinţei un zâmbet să-i răsară,
Iar când va fii sfârşitul să-mi stai la căpătâi.