Am să te scriu în versul de iubire
Iubirea ta, mi-a scris pe dor cu stele.
În amintiri mi-a scris cu jurământ.
Împarte-mi Doamne viaţa printre ele
ªi lasă-mi doar o parte pe pământ.
Din ceruri să privesc spre nemurire,
De pe pământ iubirea să-mi ascult.
Păstrează gândul meu în amintire
ªi-ai să-nţelegi cât te iubesc de mult.
ªi n-am să uit, şi n-am să las vreodată,
Să se strecoare timpul între noi.
Din el, uitarea creşte neudată,
Iar timpul nu mai curge înapoi.
Am să te scriu în versul de iubire,
Să fii tu Ana versului zidit.
Poemul meu, să fie mânăstire,
În Edenul în care ne-am iubit...
Să nu te temi de crudul adevăr
Oricât ţi-ar fii de vitregă o soartă
Oricâte desnadejdi în cale-ţi ies
Să nu te plângi, că nu ai de ales,
ªi sigur fii, că toate au o poartă.
Ne naştem doar şi moartea ne pândeşte,
Dar ne-am născut şi trebui să trăim.
Uităm de ea şi nu ne mai gândim.
De ce ţi-e scris, nimic nu te fereşte.
Să nu te temi de crudul adevăr,
El este crud, doar când îl vrem departe,
Când ne-nvelesc iluzile deşarte
ªi-n patru despicăm un fir de păr.
Aprindem foc, în care noi ardem...
Ce rost să ne creăm o soartă sumbră,
Gândind astfel şi umbra are umbră
Dar n-am avut nevoie s-o vedem.
Scrisoarea inimii
Iubitule,
Visez la nunta noastra fara martori,
La nunta noastra fara acte,
La nunta noastra
Tu si Eu
Si martor sa ne fie Dumnezeu.
Si astfel nunta noastra
Nu-i pagana
Si n-o sa o stie
Nici intreaga lume
Ci o sa o stie o intreaga-mparatie!
Petalele de flori ne ploua
Ne spala trupul cu-a lor roua…
Si imbatati de-asa o sarbatoare
Pasim, senin, spre o lume noua.
Iubitule,
Cum sa nu stie o-ntreaga lume...?
Stie!
Stie, iubitule, nu lumea asta efemera
Ce astazi e iar maine-i colb
Ci lumea-n care va vedea chiar si un orb.
Iar nunta noastra fara acte
E una fara de pacate,
Este in suflet ca un vis...
E, cred, un drum spre paradis.
Hazard
Sa fii nemuritor si rece
e-al astrilor cumplit hazard;
in lumea asta care trece
vai, eu sunt muritor
si cald,
Incandescent adeseori,
Cu un vulcanic dor de duca
Spre alte lumi, spre alte zari,
Caduca,
Adesea ma retrag in munti,
Adesea locul nu-mi gasesc,
Ma ratacesc printre cei multi,
Si-n pelegrinul olandez
Ma regasesc.
Linişte...
E clipa tăcerii,
Cuvintele dorm.
Acum când durerea
Din gânduri
Le cheamă.
ªi dorul de-a scrie
Cu ele din somn,
Un cântec de dor
ªi de teamă.
Aş vrea să cânt
Primăvara.
ªi glasul pădurii
Să-l cânt.
Să cânt cum
Răsare lumina,
ªi ploaia cum
Intră-n pământ.
Cum creşte bobocul
De floare.
Cum zboară
Miros de parfum.
Cum roua se duce
De soare,
ªi vîntul
Se plimbă pe drum.
Aş vre să cânt
Fericirea,
Iubirea,
ªi cântul de dor.
Aş vrea să cânt
Nemurirea,
ªi dragostea
Celor ce mor.
Cuvitele însă
Sunt surde,
ªi-n liniştea lor
Stau închis.
O voce aş vrea
Să mă strige,
Să scap
Din napraznicul vis.
[ link extern ] /