Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

justitiarul3 a scris:

Mă iartă tu copile...

dupa o idee de Maran Corina

Mi-a fost trecută viaţa prin patima greşelii
Ce-al tinereţii val te-ndeamnă s-o urzeşti
Când nu te laşi supus, sau pradă îndoielii,
Când toate par să fie normale şi fireşti.

Te-am lepădat atunci, în gestul meu nedemn
Găsindu-mi fericirea... fără să ştiu că pier...

=D>=D>=D>

Superb ! :bow:

Ma simt obligata sa va spun ca nu m-am despartit de copilul meu nici o clipa....
Imi reprosez doar ca as fi putut avea mai multa grija de el...daca aveam mai mult de 18 ani ( m-am transferat de la zi la seral...cand m-am trezit cu el in brate )...E meritul meu ca am dorit sa-l am...e primul copil ! E conjunctura sortii ca l-am primit cat timp eram si eu tot o copila...


Ma doare rau ca n-am stiut
sa-ti port de grija cum am vrut
Atat de multe as fi vrut sa-ti spun
Acum ma intelegi, abia acum...

:belay:

Vorbind despre iubire...

Vorbim despre iubire-n aste vremuri care
I-au dat iubirii nume de ură şi uitare.
Mai sunt puţini cei care, vorbind despre iubire,
Îi înţeleg menirea şi-o poartă în simţire.

Cuvantu'-i la tot pasul, e uneori prea des
Rostit cu uşurinţă... şi fără înţeles.
Vorbim despre iubire... mereu vorbim de ea.
În schimb, cu al ei nume, descriem dragostea.

Iubirea nu înseamnă doar ceasu'-acela-l nopţii...
Poţi să-ţi iubeşti copii, părinţii sau nepoţii.
Poţi să iubeşti un câine, o floare, sau ştiu eu,
Poţi să găseşti iubire, iubind pe Dumnezeu.

Aş vrea să-ntreb...

Aş vrea să-ntreb străine, în ţara-n care stai
Mai umblă Mioriţa pe un picior de plai ?
Mai înfloresc salcâmii cu floarea de parfum
ªi dorul se mai strânge la margine de drum ?

Mai stau în soare munţii cu vârful pan'-la cer
ªi stelele din noapte la umbra zilei pier ?
Mai cântă frunza-n codru pe poala de alun
ªi mai aleargă cerbul fugind ca un nebun ?

Mai vezi în câmp cum grâul se face auriu
ªi-l unduieşte vântul în drumu-i spre pustiu ?
Legată de văzduh, mai cântă ciocârlia
În ţara ta ce spui că este România ?

Atunci te-ntreb străine, când toate astea sunt;
Ce cauţi tu aici la capăt de pământ ?
Cum ai ajuns să crezi că stai în sărăcie,
Când ai în jurul tău atâta bogăţie ?

Să pui cuvinte-n vers...

Să pui cuvinte-n vers şi versu-n poezie
E-n primul rând un har. ª-apoi, o datorie.
Respectă-ţi însă harul, că l-ai primit cu rost.
Înşiră doar esenţa, nu scrie mult şi prost.

Apleacă-te poete deasupra de cuvânt
Ascultă-l cu răbdare, respectă-l, că e sfânt.
Nu aşeza alături, şi ură, şi dreptate,
Niciunul nu mai are aceeaşi greutate.

Cuvantu'acesta simplu, îşi are rostul lui,
Nu stă supus orbeşte, oriunde şi oricui.
El poate fi pământul pe care să păşeşti
Sau poate fi durerea ce vrei să-mpartasesti.

De-ar fi trăit, acum, când am păşit şi-n cer,
Cam câte Iliade ne-ar mai fi scris Homer ?
Ori bunul Eminescu de mai trăia o vreme,
Aveam istorii scrise în stihuri şi poeme.

Azi mulţi ne vrem poeţi, cu har şi fără har,
Ne punem timpu'-n vers, dar versu'e-n zadar
Nimic nu se mai leagă, puţin are-nţeles
ªi carte după carte... o facem mult prea des

Atâtea versuri curg, sau şiruri de cuvinte
ªi nu găseşti prin ele un strop de-nvataminte.
Sau cum spunea poetul; prea multe-s cu tipic;
Nu sună nici din coadă... şi nici nu spun nimic.

Din firele de dor ţi-oi ţese aşteptarea

Noi ne-am iubit în taină, aşa a vrut destinul
Să nu ne ştim vreodată, ci doar să ne iubim.
Doar timpul ne mai ştie secretul şi suspinul
Tot el le va ucide, de-o fii să ne-ntâlnim.

Ne-am agăţat de doruri de vise şi de soartă
De timpul care trece, de lacrimi şi tăceri
N-a reuşit nici timp, nici dor să ne despartă,
Iubirea mea de azi... iubirea mea de ieri.

Din firele de dor ţi-oi ţese aşteptarea,
Cărarea ţi-oi aşterne cu frunze de pelin.
A plânsului povară, din ochi tăi ca marea,
O iau cu mine-n taină pe drumul spre destin.