Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

Mi-a mai rămas un singur anotimp

Azi mă desprind de tine, timp viclean,
M-am săturat să-ţi fiu mereu supus.
Atâta timp... m-ai păcălit, m-ai dus,
Scurtându-mi vieţii fiecare an.

Nu te mai număr, socotesc sau scriu,
Ţinând răbojul martor vieţii mele.
Când zile trec, nu vreau să ştiu de ele
ªi nici de tine nu mai vreau să ştiu.

M-ai însoţit cu-atâta frenezie
ªi m-ai sfidat, nemernicule timp...
Mi-a mai rămas un singur anotimp
ªi vreau o toamnă lungă şi târzie.

Miraj ?

Te clatini frunză pe copac
ªi vrei să cazi
Dar nu e timpul;
Stând leneş, pe arac, omida îşi priveşte chipul.

Încetişor începe iar să bată vântul
ªi iarba creşte lin, uşor, acoperind pamântul
Trezit din amorţire de-un freamăt de iubire
- peduncul ciopârţit de ploaie şi de timp,
himera timpului pierdută,
bătută de suspine – coroane mari lasate-n vânt –
când nu o chemi atunci ea vine! –

Ah, frunză !
În roua ta omida işi priveşte chipul
Zâmbind vicelan, din ochi ea dând verdictul:
Doar lespezi de morminte, cuvinte prafuite,
Un cârd de ciori facând mizerii…
Tu, viaţă, vrei de tine să mă sperii?


P.S.

Mă fascinează acel copac
cu ramurile goale,
Mă simt ca frunzele de sub picioare
ªi dacă pe o creangă mai răzleaţă
Se aşează o vrăbiuţă
Mă simt ca ea de slabă şi micuţă.

Mă fascinează dorul
ªi tot ce mă-nconjoară
E strâmt şi gol,
E... ca o arşiţă de vară.


Ce anotimp!

E primăvară
Sau e toamnă?
Nu ştiu...
Plouă.
Cad frunzele, le prind în palmă
şi le sărut.

Rătacitor mă uit la ele
ªi nu vreau să-nţeleg această clipă
De spaţiu şi de timp mă pierd,
De mine mă ascund!

E primăvară sau e toamnă?
Plouă.
Plouă din zori
ªi până în noapte
Plouă cu flori,
Plouă cu şoapte...

Extras dintr-un inger perfect
…………………………………………..
Cat mai suntem, cat inca decorul nu-i luat
Intelegem cumplit ce am dat, ce am luat
E drept, e abuz, e meschin, e legal
Ah, totul ne e omeneste egal
Nimic nu e nici prea putin nici prea mult
E totul concret, realist si absurd
Si nu ne cunoastem in realitate
Decat accidente surprinse in parte
Si stergem cu guma de parca-i erata
Un sir de greseli ce e chiar viata toata
Si nu intelegem ca alta n-avem
Din tot ce primim confiscam, confiscam
Paseste pe varfuri peste cel care esti
Nu plange, nu rade si taci, ca-l trezesti
Salvezi aparenta de inger bolnav
Si razi , ca nimic nu rezista-a fi grav
Nu pune-ntrebari, doar asculta si taci
Nu-i nimeni sa-ti spuna ce poti sa mai faci
Iar cel care striga de la galerie
O fi stampilat, dar e om de hartie
Iar eu sunt un simplu decor dureros
Ramas dintr-un vis ravasit furtunos
Cine poate sti de e grav sau banal
Cand e moartea insasi sfarsitul normal
Alearga, alearga, e timpul prea scurt
Nu-i loc de mai bine ci doar de mai mult
Nu vezi ca e totul iluzie, vis
Te zbati inger mic dupa gratii inchis
Priveste prin prisma numerelor mari
Si taci, ca suntem educati a fi tari
Nu vezi, nu mai e chiar nimic de facut
Decat sa traim din ce-a fost mult prea mult
Ramane, vai inca, ramane destul
Din aceste resturi altul ar fi satul
Dar oare de ce e-ntuneric asa
Eu n-am vrut, sa fi fost asta dorinta ta
Vorbesc, iti vorbesc, insa nu te mai vad
E universal oare acest prapad
Sau e-al meu si il simt ca si cum n-ar mai fi
Nici un suflet de om sau de fiara pe-aci
Dar oare ce zgomot se-aude absurd
De nu pot nici gandul sa mi-l mai ascult
E oare tacerea sinistra-ntre noi
Sau lumea se-mparte cu zgomot la doi
Ramane in urma un inger firav
Si iarasi nimic nu rezista-a fi grav
Caci tot ce am fost a pierit ca un fum
Si de-am ars cat de mult am ajuns totusi scrum
De ce, pana cand, tu nu stii, eu nu pot
Ingeri prinsi de-un abil si sinistru complot
Sta si ceru-ngenunchi inainte-a noi doi
Dar ceva mai puternic ca el sta-ntre noi
Ce vrei sa-ti mai spun, ce pot sa mai simt
Eu sunt, numai lumea din jur a pierit
Si-n urma-ne pana si umbra se-mparte
In doua prapastii ce-s viata si moarte
Ce-ai sa faci in acest complicat univers
Tu, un inger cuminte, prozaic si sters
Dar din nou se intampla ceva pe pamant
Ce urgie sa stiu ca nici nu te mai simt
Oare tu ai plecat, ai pierit, ai luat tot
Ce absurd sa constat, ce prostie sa pot
Ingenunche acum si transeea-n noroi
Totu-i incovoiat, suntem drepti numai noi
Taci si-asculta cat inca mai pot sa vorbesc
Va veni clipa-n care voi tace firesc
Si chiar daca moartea-ngenunche umila
Noi suntem puternicii tari fara mila
Dar cat ti-ai dori sa fii slab si nu poti
Desi ingenunche-n pamant mortii toti
Tu stii ca si sufletul ti-a-ngenuncheat
Si-l biciui cu ura ca nu s-a integrat
Nu rade, citeste, acum eu doar scriu
In realitate-acum nici nu mai stiu
De ce incepusem sa plang si de ce
Incepusem sa cred ca ceva nu mai e
Cand vezi ca sunt toate la loc pe pamant
Si nimic din ce piere de tot n-a fost sfant
Si sigur ca nimeni nu a-ngenuncheat
Doar eu stam asa si vedeam rasturnat
Tu esti un om bun si eu sunt tot asa
Si ramanem perfecti, de ce ne-am complica
E in ordine tot, doar genunchii ma dor
Cred ca-ar fi bine sa-ncerc sa ma ridic usor
Asta nu-i o pozitie-n care sa scriu
De ce m-oi fi asezat asa nici nu mai stiu
Ce grea mi-este pana si capul mi-e greu
De cand m-am ridicat parca n-as mai fi eu…
………………………………………

În vara asta plânge bogăţia

La gândul toamnei care vine mâine,
De bogăţia verii am uitat.
Dar cum să uiţi, mirosul sfânt de pâine
Din spicul greu... ca aurul curat ?

Nu mai vedem prinosul din câmpie,
Cu-atâtea flori, cu-atâta sănătate.
Strivim sub tălpi un fir de păpădie,
Firav, micuţ şi plin de bunătate

Alăturea un fir de muşeţel
Priveşte blând a noastră nepăsare.
În iarn-o să-ntrebam cu toţi de el,
Sau sora lui, un fir de sunătoare.

De sus, din tei, se scutură parfum,
Înlăcrimat de-a soarelui căldură.
Nu-l ocoli, opreşte-te din drum,
E bun să faci din el... o băutură.

Să respectăm şi să iubim câmpia
Cu tot ce poate să ofere ea.
În vara asta plânge bogăţia...
Să n-o lăsăm risipei să se dea.

Inocenţă

Fară sunet ne pătrunde,
De o rară frumuseţe,
A naturii taină ascunsă…
Ne pătrunde a ei blândeţe.

Fără sunet, în tăcere,
Doar culoarea, forma, stilul,
Neasmuit parfumul,
Minunata adiere…

Când copilul ne surâde,
Ne vorbeşte ori culege
floricele de pe câmpuri,
Cu ale sale braţe mici
Marea Taină o patrunde.