Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

:bow:pentru legally, ca sa nu ...

Regrete tardive...

Îngan un cantec...
un cantec de leagan...
Acel cantec pe care,
uitam sa-l cant copiilor mei,
prea ocupata fiind de grişul fierbinte
pe care-l pregateam...

ingan un cantec...
un cantec de bucurie,
pe care nu l-am cantat
niciodata copiilor mei,
prea ocupata de performantele
pe care mi le doream de la ei...

ingan un cantec...
un cantec de tristete,
ivit intr-o clipa, atunci cand
pentru binele lor m-au parasit,
au facut aripi! E normal sa fie asa...

Ingan un cantec...
un cantec de care ma bucur.
E bucuria aceea trista, a mamei,
care-si vede copiii plecati,
chiar daca ei sunt in siguranta,
la casele lor...

Ingan un cantec...
niciodata nu va fi prea tarziu
sa le cant...un cantec,
acel cantec de care au nevoie
ACUM


Corina

Un cantec de leagan pentru legally?:(( multumesc frumos, Corina.Suna frumos si sensibil versurile tale.Si nu o spun gratuit, uneori scrii bine.
Ultima data cand s-au scris versuri pentru mine( 4 la numar), a fost cu vreo 2 luni in urma.I-a m scris si eu, insa ultima data am scris pentru micuta Elena.
Candva, cineva mi-a dedicat o piesa de teatru intitulata ,,cantec de leagan pe muzica rock".:">
Eu acum trec printr-o criza de romantism, de inspiratie ...printr-o criza, ce mai , asa incat mai astept , ca poate in cursul zilei de astazi revin cu 4 versuri macar....ca sa nu fiu offtopic.:slap:
Am revenit...cu putina inspiratie :">

Leaganul ....
Inca asteapta, cuminte, discret,
Intre zarzari, in vant si in ploaie
Leganandu-se-n mare secret
Si-asteptand-o pe fetita balaie...

E mai stramb,desuet,cam uscat
Il mai misca o rafala de vant
Dar inca nu, nici el n-a uitat
C-au facut pentru veci legamant.

Sta acolo, cu copacii , cu vantul
Asteptand-o intrand pe portita
Pe cea cu care-a facut legamantul
Balaia , loiala fetita...
:innocent:

S-au rătăcit prin lume primăveri…

Se pleacă pomii grei de-atâtea flori,
Ca de povara unei frumuseţi
Ajunsă-n locul vechilor nămeţi
Să ducă mai departe din fiori.

E ca un vis… şi ninge peste glod
Cu fulgi din curcubeie colorate.
Potecile sunt învelite toate
Cu semnul bogăţiei pentru rod.

S-a stins culoarea vechilor zăpezi,
În fluturi cu sclipiri de diamant.
Parfumuri rătăcite prin neant
Împodobesc tăcerile-n livezi.

Smerit, se-apleacă muntele de dor
Spre poala împodobită-n măreţie,
S-asculte trilul lin de ciocârlie
ªi susurul măreţului izvor.

Ciudate umbre-i răscolesc privirea;
Trec ciute care-aleargă nicăieri.
S-au rătăcit prin lume primăveri
ªi-n suflete s-a cuibărit iubirea.

Acolo...

Acolo unde iarba răsare din pământ
ªi-n firul ei plăpând simbolul vieţii saltă,
Sălbatica-i privire ne pare-atât de-naltă
ªi dorul ei de viaţă ne pare atât de sfânt.

Acolo unde roua se varsă-n dimineţi,
Ţintind mărgăritare pe umbre şi pe flori,
Săgetă de lumină, a astrului din zori,
În murmururi tăcute cântate de poeţi.

Acolo unde floarea ne-mbată de parfum,
Culori nemuritoare şi vise de iubire,
Crescute parcă-n dor, din firul ei subţire,
În leagăne celeste la margine de drum.

Acolo unde noaptea auzi privighetori,
Pierdute voci de îngeri în cântece de iele,
La umbra nevăzută a darnicelor stele,
Pierdute-n bolta-naltă spre clipele din zori.

Acolo unde ploaia ne cântă s-adormim
În tril de picuri mari lovindu-ne tăcerea,
Ascunsă-n glasul ei se-aude adierea
Din valurile mării, pe voci de pantomim.

Acolo unde toamna e darnică cu noi
ªi câmpul plin de rod ne mângâie privirea,
E ca un loc în care s-a zămislit sfinţirea
În darul vieţii noastre, din fulgere şi ploi.

Acolo unde munţii privesc de sus câmpia
ªi lacrimile-şi curg, din susur de izvoare,
Ducându-şi parcă dorul în nesecata mare,
Acolo suntem noi… acolo-i România

1 MAI

De-ntai mai muncitoresc,
Eu acasa va poftesc,
N-avem bani, n-avem servici,
Dar nici Base nu-i aici!

A plecat la japonezi,
Sa culeaga resturi verzi,
De cadavre iradiate
Si-n cutremur sfartecate.

Vai saracii nu-i gaseste,
Si familia-i jeleste,
Nu-i gaseste, nu-i gaseste,
S-au imprastiat far* de veste!

A plecat si nu mai vine,
Poate Hirosima-l retine,
Vreo suta de ani, mai bine
Romanul zice: Bogda Proste, ca-i mai bine!

Oare prin periplul sau,
Nu l-o pierde Dumnezeu?
Sa ne scape de blestem,
Uite Doamne, eu te chem!

Din inaltul cerului,
Vezi-i Doamne pe romani,
Care nu-s deloc pagani,
Ei muncesc, muncesc, muncesc,

De-ntai mai, sarbatoresc,
Dar nu cum ar fi normal,
Ci cu jale si cu dor,
De-n ban chior in contul lor.

Fie-ti mila de roman,
C-are forta si credinta,
C-o sa fie biruinta,
Dar nu far* de suferinta!

Mihaela Luca :love2: