Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

Portret...

Cum să te scriu în cartea de iubire
Să te citesc de câte ori mi-e dor ?
Privirea ta... şi trupul tău subţire
Prinse-n cuvinte, tandru şi uşor.

Din versuri să te iau în prag de seară
ªi-n braţele iubirii să te-adun,
Când noaptea peste umbre se coboară
Sclavă privirii mele să te pun.

Sunt ca un gând cuprins de nerăbdare,
Să-i sting privirii doruri de nescris,
Caci la lumini ce vin din Carul Mare
Întreaga-ţi fiinţă pare-a fi un vis.

În ochii tăi s-a rătăcit lumina
Sclipirilor din stele şi din sori.
Pe trupul tău s-a zămislit grădina
Miresmelor din frunze şi din flori.

Din buze-ţi curg săruturi fermecate,
Strivind cu vraja lor închipuiri.
Cosiţele curg gândurile toate
Prin freamătul şuviţelor subţiri.

Iar în obraji, bujorii albi se-adună…
Din catifeaua lor te-au desenat.
În colţul gurii e un colţ de lună,
Rămas stingher, demult nesărutat.

În pasul tău s-ar potrivi condurul
Sortit cenuşăresei din poveşti.
Nevinovat aş face atunci pe furul…
În gândul meu doar tu te potriveşti.

Săracul...

M-am născut în lumea acelor ce plâng,
ªi râd, şi iubesc… şi sapă pământul.
A celor ce-n minte frumosul îl strâng,
Dar scapă cu rost şi cu grijă cuvântul.

M-am născut în lumea acelor ce duc
ªi griji şi nevoi şi rostul de ţară.
Fără patima lor, cei care conduc
Ne-ar duce de râpă... şi-am fi de ocară.

M-am născut în lumea acelor ce ştiu
Să-şi facă o rugă la ceasul de seară.
Astăzi la ceasul acela târziu
Se stă în alcool, şi-n drog... se omoară.

M-am născut în lumea celor ce-adună
Tăcerea şi vorba la semn de respect.
Astăzi se latră la stele şi luna...
Îndreaptă-i tu Doamne pe drumul cel drept.

Celestic

Ce zice un prunc
Când gânguru’-şi spune
E primul cuvânt
La ieşirea pe lume

Ascultă-l în gesturi
ªi taina-i pătrunde
Lui îngeri-i cântă
ªi el le răspunde

Fiorul vorbirii
Din altă lumina
ªi floarea crescută
În altă grădină

În leagănul vieţii
Îşi pleacă făptura
Vorbeşte cu cerul
Îi ştie căldura

Nu ştie iubirea
ªi totuşi o spune
Te chiamă cu el
În a pruncilor lume

Negru pe Alb

Negru pe Alb,
Cuvinte culese
Din slava divină
În eternul simbol
Făcut să pătrundă prin noi
ADEVÃR şi LUMINÃ

Astăzi Negru pe Alb
Este doar o grădină

Este doar un protest
Faţă de aceia cu crez
ªi cu har în cuvânt
Aceia ce azi
În această grădină
Au uitat LEGÃMÂNT
Au pierdut ADEVÃR
S-au strivit de LUMINÃ
ªi pe-un fir de oarbă putere
Pierduţi în nimic
La idoli murdari
Se închină.

Iubeşte-mă doar cât să nu mă doară

Eu nu exist, nu încerca să-ţi fiu
Vre-un gând tăcut, n-aş fi decât povară.
Întreabă versul meu pe care-l scriu.
El îmi cunoaşte sufletul pustiu,
Durerea care trece peste seară.
Visul din nopţi, când îngerii coboară
Să-ţi pună raze-n părul auriu.
El ştie dorul care mă-mpresoara
ªi gândul ce mă duce-n nopţi, târziu.
Nu mă iubi doar ca să-mi pui povară
ªi alte nopţi, în care să nu viu
În visul tău, în preajma ta să fiu.
Dacă vre-un gând în inimă-ţi strecoară
Iubire, în tăcere ţi-o măsoară.
Iar de-ai s-o faci vre-odată, ca să ştiu,
Iubeşte-mă doar cât să nu mă doară.