Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

Question

Discuție deschisă în Versuri şi Epigrame

Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

Utilizator 09:41, 2 Noiembrie 2009

Daca iubesti poezia, daca esti fascinat de frumusetea cuvantului... nu sta pe ganduri, scrie, scrie asa cum stii tu, incepe cu putin si mai ales nu-ti fie teama... cu timpul ai sa te minuezi de ce esti in stare...

"Scrie, ca sa pastrezi florile gandului tau pe care altfel le ia vantul" Nicolae Iorga.

Eu sunt doar un condei...
A lemnului lucrare.
Cărbune-n lemn de tei
Spre-a vorbei depănare.

În mine stau cuvinte
Sortite spre citire,
ªi aşteptând cuminte
Să treacă-n nemurire.

Trecute prin genune
ªi prin al vieţii joc,
Căci inima-mi cărbune...
E inimă de foc.

Eu m-am născut aici între cuvinte...

Eu m-am născut aici între cuvinte
ªi am să mor cuvântului slujind.
E hrana mea de suflet şi de minte,
E hrană pentru florile din gând.

Păcatul e că m-am născut în toamnă
ªi nu mai am din timpul ce-a trecut.
În urma lui... nesuferita doamnă
Va cere partea ei de împrumut.

Am s-o alung cu stihuri şi poeme
ªi să-mi amân plecarea mai târziu.
Mai am nevoie de puţină vreme...
Ca florile din gânduri să le scriu.

Ultima modificare: Marți, 3 Noiembrie 2009

Răspunde Citează

253 mesaje

27855 vizualizări

23 participanți

Cel mai recent răspuns: , utilizator 15:52, 22 Februarie 2013

Vezi răspuns

Răspunsuri moderate (10)

Pagina 34

Pagina 36

Alte discuții în legătură

Sa ne oprim o clipa din goana zilnica...si sa ne tragem sufletul [i]A se citi pe indelete, incercand intelegerea fiecarui rand[/i]....... Nu ştiu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un ... (vezi toată discuția)

Citate si poezii de dragoste • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire... • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi ... (vezi toată discuția)

Poezii care ne-au mangaiat sufletul de-a lungul timpului... Am deschis acest topic din dorinta de a se posta aici poezii care v-au marcat in evolutia Dvs. ca personalitate. In spatele fiecarei poezii, poem, exista o ... (vezi toată discuția)

justitiarul3 Utilizator · Answer 1 · 2011-10-13 12:59:17

Ei nu-s din picăturile de ploaie…

aproape fabulă

Suntem o lume plină de cuvânt,
Lăsat, să ne zidim cu el iubire
Și să trăim cu drag și dăruire
Fată de tot ce poate fi mai sfânt.

O altă lume, tot la fel de sfântă,
Poate cea mai curată dintre ele,
În care, loc, au prea puține rele,
E lumea celor care nu cuvântă.

Și negreșit, sămânța vieții, apa,
Furând câte ceva din amândouă,
Cu picături de ploaie și cu rouă,
O altă lume, marea, o adapă.

Pe fundul ei, tăcute ca o stâncă,
E lumea picăturilor modeste,
Mai fără de păcat și mai celeste,
Stau cufundate-n liniștea adâncă.

Urcând ușor, o simți într-o trezire
Și agitată cum lovește malul,
Iar peste toate stăpânește valul
Precum un călăreț, peste oștire.

Și tocmai sus, pe val, stau cocoțați,
Și inactivi și fără greutate,
Doar cu plăcerea de-a fi duși în spate,
Tot felul de nocivi și de ratați.

Ei nu-s din picăturile de ploaie,
Sunt doar o pleavă, frunze, putregai,
Ușor plutind și prinși precum un scai
De restul, într-un cuvânt, gunoaie.

justitiarul3 Utilizator · Answer 2 · 2011-10-16 20:41:21

Lângă respectul nostru de români…

Ne-au sărăcit, ca peste tot în lume,
Un neam de trădători și de hapsâni.
Ne-au murdărit, ca nație și nume,
Din tot ce-am fost odată, ca români.

Dar nu ei sunt români adevărați.
Nu ei se țin ca țara să nu piară.
Noi stăm aici de griji împovărați
Și suferim și ură și ocară.

Să ducem veșnicia de români
Și plaiul mioritic să nu moară.
Ei doar în mintea lor se cred stăpâni,
Dar nu mai au nici inimă nici țară.

Nu ne-am vândut copii și nici părinți,
Să căpătăm arginții, precum Iuda.
Când te-om primi, sunt sigur, ai să simți
Că-n palma noastră, odihnește truda.

Și chiar dacă acum suntem stăpâni
Doar peste sărăcia din hambare,
Lângă respectul nostru de români,
Te vom primi cu pâine și cu sare.

justitiarul3 Utilizator · Answer 3 · 2011-10-20 10:57:58

Aș alerga, prin bruma ta, desculță...

Noiembrie, candid ca o fecioară,
Ți-ai așezat frunzișul la picioare,
Din golu-ți ram, privirea se coboară,
Să vadă rătăcită câte-o floare.

Și suferi ca un vis pirdut în gânduri
Când vremea ta urată te mai plouă.
Destinul tău, e scris doar printre rânduri.
Tu ești sortit a rupe toamna-n două.

Pădurea tace doar ca să te-asculte.
E liniște-n tristețea așternută.
Ca un făcut și zilele-ți par multe
Și toamna-n tine parcă e pierdută.

Dar fără tine farmecul s-ar pierde,
În sirul rupt al timpului ce trece,
În vremea mohorâtă, fără verde,
Fără vreun dor, fără de umbră, rece.

Când recele te-mbracă-n văzul lunii
În albul purității nepătate,
Mi de sclipiri din floarea de petunii,
Ascund în tine gând de bunătate.

În dimineți cu mantie-argintie,
Venind parcă din iarna ce-o anunță,
De atâtea ori… prilej de bucurie,
Aș alerga, prin bruma ta, desculță.

justitiarul3 Utilizator · Answer 4 · 2011-10-21 12:02:13

În lacrima lumii…

În lacrima lumii, se-aude durerea,
Cu care se-adapă într-una tăcerea.
Pieirea mai pune un pas peste noi
Și tot mai adânc coborâm în noroi.

Distrugem speranțe și gânduri tăcute.
Am pus rațiunea să nu mai asculte.
Și robi lăcomiei, de noi inventate,
Clădim inutile și sumbre palate.

Robiți de mașini și luxoase vacanțe,
Mirajul din drog… privați de speranțe,
Urmăm neclintiți ce ne da lăcomia
Și creștem cu grijă și-n tihnă robia.

Orbiți de plăceri și de lucruri deșarte,
Privirea din noi nu mai vede departe.
Și-n timp ce greșim, dar nimic nu ne miră,
Pământul sub noi de-abia mai respiră.

justitiarul3 Utilizator · Answer 5 · 2011-10-22 10:29:40

Poezie nescrisă…

Pe când mă cochetam cu grădinița,
Era o fată, mult îmi plăcea mie,
Voiam să-i scriu atunci o poezie,
Aveam și-un titlu, simplu, Smărăndița.

Dar nu știam nici a-ul și nici z-ul,
Nu apăruse nici reportofonul,
M-am mulțumit a face pe bufonul,
Să-i văd pe față zâmbetul și eul.

Când au trecut pe lângă mine anii
Și fără veste m-am trezit la școală,
Tot Smărăndița mă băga în boală
Când ne plimbam pe-aleea cu castanii.

Timpul s-a scurs ca apele prin vai,
Și-a tot crescut frumoasa Smărăndiță,
Are și ea la rându-i o fetiță
Și lângă ea, mai are trei flăcăi.

Aș mai putea s-o scriu și-acum, știu bine,
Dar Smărăndița nu mai e fetiță
Și nu mai e de mult la grădiniță,
Chiar dacă azi, ea e tot lângă mine !