Intra aici cu sufletul si esti mai acasa ca oriunde...

E timpul să plecați…

E timpul să plecați, cât nu e prea târziu,
Pân’ n-o simți săracul că-i jupuit de viu.
I-ați inșelat credința vânzându-vă pe-un leu,
Nu vă forțați norocul... ferească Dumnezeu…

Cu toată bunătatea din sufletu-i flămând,
E și el ca și voi, tot muritor de rând...
Și el are răbdare... și-același Dumnezeu,
Dar nu-ntreceti măsura punându-i greu pe greu.

E timpul să plecați, v-am suportat destul.
De-atâtea vorbe goale poporul e sătul.
Se-aude din morminte blestemul lui Brucan,
A expirat sorocul… și-a expirat în van.

Ați stat la cârma țării de douăzeci de ani,
Ne-ați luat pământuri, case, ne-ați jecmănit de bani.
De fiecare dată venind cu gura mare
Că vreți o altă viată, că vă doriți schimbare…

Schimbare v-ați dorit, schimbare vrem și noi,
Schimbare nu înseamnă… tot voi, în loc de voi.
Mai sunt în talpa tării voinici cu-nvătătură,
Nu gângăviți ca voi... și plini de incultură.

Uitați-vă în jur, vă place ce-ați făcut ?
De la păduri la fabrici pe toate le-ați vândut,
Să vă clădiți palate, cu iz de pușcărie,
Sunteți mai râu ca chelul de-i trebuia tichie.

Cu paznici pe la porți, de cine vă e teamă ?
Cine mai credeți voi că vă mai ia în seamă ?
Nu sunteți Dumnezei, nici zeii din Olimp,
Dar nu întindeți coarda... plecați cât mai e timp.

Ieșiți și voi puțin prin lumea aia bună,
Ca să simțiți și voi cum euro se-adună.
În lumea aia-a voastră, cea plină de rahat,
La care ne-ați vândut și ne-ați îngenuncheat.

În care obligați ne ducem sărăcia
Ca voi să puneți ghiara ușor pe România.
Ne mor copii acasă din dorul de părinți,
Iar voi ne vindeți tara, ca Iuda-n, doi arginți.

De-o jumătat’ de viată vă tot plătim simbrie,
Cealaltă jumătate ne-ați dat-o-n datorie,
Și-n timp ce noi plătim… voi huzuriți ca zbirii,
Ați dus sărmana tară la limita pieirii.

E timpul să plecați, lăsați-ne pe noi…
Destinul prost să fie... dar nu făcut de voi.
Voi știți să locuiți doar în afară legii,
Să adunați prin furt averi și privilegii.

V-am acceptat prea mult, ce ironi-a sorții,
Pe voi, ce-ați luat… și revoluția și morții.
Doar nu cumva vă vreți istoriei eroi,
S-ar rușina, sunt sigur, istoria cu voi.

Iar voi, clevetitorii, pe screen sau cu condeie,
Ce-ați tot suflat în foc, când ei v-au dat scânteie,
Treziți-vă, e timpul, cu toți, această tară
S-o scoatem din rușine, din ură și ocară.

Imn…

Atunci când plouă
Norii plâng
Cu lacrimi de rouă
Căzute în crâng
De unde răsfrâng
Sclipiri de raze-n neant
Mai curat și mai pur
Ca un diamant
Atunci când plouă norii
Aruncă spre noi
Acorduri de cântec
Pentru imnul din ploi
Atunci când plouă
Picurii cară din cer
Darul acela divin
Mereu efemer
Drumul nostru tăcut
Prin secunda divină
Prin sfârșit și-nceput
Prin foc și lumină

În verdele din ochii tăi…

Printre alei, când ducem pașii
Și-mi legăn gândurile reci,
Doar ochii mei, se uită, lașii
Prin taina lor să te petreci.

Nu te privesc că ești frumoasă,
Ci doar în suflet iți citesc,
Când ochii tăi, privind, mă lasă
Întemnițat în nefiresc.

Parcă din ceruri se coboară
Culoarea frunzelor de tei,
Și ca un murmur se strecoară
În verdele din ochii tăi.

Te-am îndrăgit, de când, copilă
Copil în preajma ta fiind,
M-ai prins în doruri, fără milă,
Iar astăzi sunt un suferind.

Atunci când brațele-ți mă cheamă
În brațele-mi se-ascund dorinti,
Și gura-mi vrea, de bună seamă,
Sărutul buzelor fierbinți.

Nu-i vina mea, n-am nicio vină,
Și nici a ta vre-o vină nu-i,
Ești ca a cerului lumină,
A tuturor și-a nimănui.

justitiarul3 a scris:

În verdele din ochii tăi…

Printre alei, când ducem pașii
Și-mi legăn gândurile reci,
Doar ochii mei, se uită, lașii
Prin taina lor să te petreci.

Nu te privesc că ești frumoasă,
Ci doar în suflet iți citesc,
Când ochii tăi, privind, mă lasă
Întemnițat în nefiresc.

Parcă din ceruri se coboară
Culoarea frunzelor de tei,
Și ca un murmur se strecoară
În verdele din ochii tăi.

Nu-i vina mea, n-am nicio vină,
Și nici a ta vre-o vină nu-i,
Ești ca a cerului lumină,
A tuturor și-a nimănui.

=D>:love:-superbe versuri

Să nu fie prea târziu...

Ne-am născut cu-nvățătura unei vieți, și numai una.
Ocolește dară răul… desfrânarea și minciuna.
Pune cumpătarea vieții mai presus de orice gând.
Nu sări peste vreo treaptă, urcă-ncet și doar la rând.

Ia aminte, că trecutul vine repede din urmă
Cu greșelile făcute și prin gânduri ne mai scurmă
Cu-ntrebări ce nu mai iartă. Zbiară-n gândul ațipit
Întrebări pe care viața, când le-a pus, le-am ocolit.

Azi am vrea să fim acolo să le punem un răspuns,
Dar e timpul prea departe și trecutul le-a ascuns.
Prea târziu necugetarea ne mai ceartă cu regretul,
Dacă-n timpu-i, întrebării, nu i-am dat întreg respectul.