Tatăl are programul de vizită mâine dar minorul este bolnav. Ce mă sfătuiți să fac? Nu vreau să meargă 4 ore cu mașina în această stare

Credeti ma ca i am.propus si schimb de wekeend uri,nu ai cu cine.Sustine ca e programul si timpul lui.Nu se poate discuta cu acest om

Indiferent de nivelul de cooperare al tatalui, imporant este sa înțelegeți ca nu sunteți in măsura sa îngrădiți legăturile dintre tata și copil, lăsați tatăl sa vina Măcar sa-și vadă copilul și oferiți alt Weekend. Și nu pt ca așa scrie in hotărâre ci pt ca așa este normal. Exista și obligația izvorâta din lege de a sprijini permanent legăturile dintre copil și nerezident. Iar legat de domnul, se întoarce roata credeți-ma. Țineți linia de normalitate, asta este cel mai impotant.

Nu scuteste nimeni copilul de legaturi cu tatal. Dar copilul se poate afla in imposibilitatea fizica de a desfasura programul, de a pleca de acasa. A sprijini legatura nu inseamna a ridica copilul din pat si a-l scoate pe usa. Mai mult decat atat, tatal ar trebui "sa-si sprijine" propria relatie cu copilul, in sensul de a se comporta empatic, nu de a-si exercita un drept indiferent de starea fizica si de dispozitia copilului. Cand vorbesti insa de "obligatia izvorata din lege", asteapta-te sa tie se raspunda tot in termeni de "obligatie legala". Si asta stand lucrurile, nu exista "obligatie izvorata din lege" sa oferi un alt week end. Atata timp cat nu e obligatie, ci un gest de bunavointa, bunavointa trebuie sa fie reciproca. Cata vreme e reciproca e ok, dar atunci cand unul se pozitioneaza in "lupta" nu datorezi celui care iti face mizerii, bunavointa. Asa ca da, asa e, se intoarce roata si pierzi ce candva aveai, drept consecinta a "luptei" si a "obligatiei izvorata din lege". si ramai cu ce ai ales, adica cu lupta!

Nu este bunăvoința din partea mamei. Este obligație legală de a sprijini permanent dezvoltarea legăturilor. Indiferent cate “mizerii” face tatăl sau ce “lupte” ar duce cu mama, nu au legătura cu copilul și dreptul sau. Nu ați inteles in toți acești ani ca acea ființa nu e arma de război. Nu-mi da tatal acord pe nu știu câți ani lasa ca nu-și vede copilul tatăl de Crăciun. Lipsa tatălui din viata copilului nu o veți compensa cu nimic niciodată. Nu tatăl a pierdut ce a avut prin lupta, ci copilul, doar copilul pierde. Repet, sper sa nu va înecați in propriul venin.

Nu orice parinte care lipseste din viata unui copil e o pierdere. In unele cazuri e chiar un castig. Asta e ceea ce nu intelegeti. ADN-ul nu e o garantie a moralitatii si educatiei.
Nu scrie nicaieri ca "a sprijini" inseamna a oferi un alt week end, pentru situatiile in care copilul e bolnav. Cata vreme va luptati cu mama si tot de la ea asteptati bunavointa, lozincile nu folosesc la nimic. Iar daca sunteti de parere ca copilul, nu tatal, a pierdut prin lupta dusa, atunci vinovat si responsabil e cel care a initiat-o si a perpetuat-o, transformand copilul intr-o arma.
Iar da, cata vreme nu e o obligatie, e un gest de bunavointa. Sunt doar doua variante: trebuie sau poate. De vreme ce nu scrie nicaieri ca "trebuie", inseamna ca "poate". Daca omul nu stie sa se poarte, atunci va beneficia doar de ceea ce "trebuie".
Nu stiu despre ce acorduri vorbiti, Slava Domnului ca odata cu intrarea in Schengen, care pare a fi in cateva luni, se va incheia si acest subiect si nu va mai fi nevoie de acord in UE. Mai dispare o jucarie!