Tată venit în viața copilului, pentru prima dată, la trei ani și jumătate pretinde drept de vizită. Poate mama împiedica asta?

Pentru un copil de 4 ani care nu l-a vazut niciodata, acest individ este un strain care in acest moment n-ar face decat sa-i strice echilibrul perfect in care se afla.
Nici parintii lui de fapt si nici bunicii nu putem permite asta, dupa toata munca si efortul depus in toti acesti ani ca micutul sa creasca si sa se dezvolte frumos.
Individul nu poate fi un exemplu bun si nici familia lui care deasemenea nu a incercat sa afle ceva despre el si a tolerat si participat la tot ceea ce a facut tatal lui biologic.
Indiferent de ce intentii are, oricat ar fi acestea de bune, cei 4 ani nu pot fi stersi cu buretele si ceea ce s-a stricat nu poate fi reparat. Timpul nu se intoarce. Atunci cand a plecat de acasa, acesta s-a exprimat la modul "daca atunci cand va fi mare va dori sa ma caute, ramane la latitudinea lui"..cu alte cuvinte, eu nu-l caut. Se pare ca s-a razgandit, la indemnul celor din jur, probabil. Ramane de vazut ce va urma, sper sa-si gaseasca jumatatea, sa aiba alti copii si sa-si mute gandul de la noi lasandu-ne sa traim in pace, ca si pana acum. Nu-i va simti nimeni lipsa..

Stimata inițiatoarea a topicului va contrazic, copilul ii va simți lipsa. Din păcate. Pentru ca nu pare genul de om pe care sa îl dorești în preajma copilului tău. Însă ne place sau nu, sângele apa nu se face. Nu pentru copilul de acum însă pentru adolescentul din viitor va face mult mai bine sa știe ca biologici e un individ după care nu se prea omoară dar care îl cauta de doua ori pe an decât sa crească, sa se întrebe de ce tatăl lui nu l-a cautat niciodată și sa ii atribuie niște calități fantastice.
Cel mai bine discutați cu un psiholog. Pe acest forum, pe lângă sfaturi juridice veți găsi și multe răni încă deschise.
Nu contează cât de corecte va par lucrurile dumneavoastră acum, e posibil ca ele sa difere de binele copilului de mai târziu.
Va aflați într-o situație extrem de ingrata și dificila și aveți nevoie de ajutor sa o gestionați pentru ca adevărul este ca nu exista o rețetă sau o soluție potrivita universal valabila.
Multă putere va doresc.

Situaţia mamei şi a copilului este într-adevăr ingrată, situaţie creată de un om iresponsabil, care, din întâmplare, a conceput un copil. Acest copil trăieşte fericit şi trăia în continuare la fel, fără psihologi şi alte aranjamente dacă numitul "tată" fie îşi făcea apariţia de la naşterea copilului, fie dispărea definitiv.
Asta cu "sângele apă nu se face" este parţial adevărat, în viaţa de zi cu zi vedem contrariul. Dacă e să ne luăm după proverbe, mai e una care spune că mama copilului se cunoaşte cu siguranţă, tatăl - nu se ştie. Câţi copii au fost crescuţi în familii fără să-şi pună problema că bărbaţii din casă n-ar fi cei care i-au conceput? Fiindcă dacă nu ştiu, nici nu-şi pun problema, iar dragostea de copil se îndreaptă spre tatăl care-l creşte şi nici nu simt "chemarea sângelui".
Alta este situaţia copiilor părăsiţi în centre de plasament, neiubiţi şi nedoriţi de nimeni.

Stimata Martonze, minorul era fericit, adolescentul de mâine nu ai idee cum va fi. Nu poate baga nimeni mana în foc, nicieu, nici dumneavoastră și nici mama lui sau altcineva. Posibil sa considere lipsa tatălui o trauma, posibil sa nu îl intereseze. Nu avem de unde sa știm.
Judecata menționată de dumneavoastră e profund greșită. Ca atâția copii au crescut bine și fără tatăl natural. E perfect adevărat, atâția au crescut bine cu soțul mamei, atâția cu tatăl natural, alții au avut o relație proasta cu acesta sau cu celalalt. Orice suflet e diferit. Nu poți sa indesi un om în anumite tipare. Trebuie sa faci asta pentru ca alții au făcut.... Profund vatamator.
În plus, legal, mama a lăsat tatăl cu drepturile de vizitare. E momentul ca cele ca dansa sa ia atitudine. Mi se pare aberant ca instantele nu considera absenta de ani de zile din viata copilului motiv de decădere.
În fine, deviem și nu ajutam cu nimic userul.

Eu cred ca e gresit pusa problema, mama nu poate obtine nimic in favoarea ei, mama trebuie sa se gandeasca la copil. In jurul varstei de 3 ani apare in dezvoltarea copilului ideea de nastere si moarte, se intreaba cum a aparut, de unde, cum din doi oameni, care cine a contribuit, cum de nu doar mama a contat etc. E in jur de 4 ani, e un moment bun sa cititi povesti si sa clarificati aceste aspecte ca fiind naturale.
Daca copilul intelege ca e ok sa ai un tata care sa nu locuiasca cu tine, atunci va fi ok cu asta, vor fi probleme mai mici la vizite, isi poate rezolva problema abandonului pe termen mediu si lung, isi poate trage tatal la raspundere etc.
Eu cred ca mama era bine sa se intereseze cum si ce sa faca daca tot voia sa creasca copilul fara tatal biologic. In opinia mea, orice situatie nerezolvata duce la complicatii. Trebuia rezolvat, fie ca acel copil era adoptat de partenerul actual, fie ca se stabilea o pensie, trebuia rezolvat legal. Cel care sufera pentru ca lucrurile sunt neclare e copilul, or ambii parinti au lasat, in opinia mea, lucrurile incerte.
Tatal a fost egoist si si-a lasat portita deschisa, mama nu a procedat la reglementarea situatiei. Din mesajul initial nu se putea intelege ca actualul partener nu ar fi colaborat, scuze.
Cat despre mentiunile anterioare, este corect, cf. legii partenerul necasatorit e una, reglementarea situatiei e alta insa. Se pot lua masuri insa, se pot face modificari, poate am vazut prea departe, dar am vorbit din experienta practica.
In situatia data, niciunul dintre parinti nu a facut o intelegere legala. Unul a renuntat la drepturi pentru copilul sau cand nu avea dreptul sa o faca, altul a tinut la cheremul sau viata copilului lui.
Imi pare gresit sa lasi copilul sa creada ca tatal tau e X, cand X nu vrea sa il ia de fiu. Strict legal e gresit. Cf. legii, parintele trebuie sa vorbeasca copilului despre situatiile care il implica. la nivelul varstei sale de dezvoltare. E datoria sa de parinte sa spuna adevarul. Legal, la asta ma raportez.
Poate e timpul ca unul macar sa se gandeasca la copil, la ce sanse si variante are si care e mai usoara pentru copil. La 4 ani, sa ai doua familii e ok de aflat, incepe independenta sociala, copilul se desparte mai usor de persoanele care il au in grija... Poate e bine sa vedem partea buna a paharului, vine o pensie si afla copilul azi, cand inca nu e o drama, un adevar care trebuia spus, ca la adolescenta e destul de urata reactia, cum s-a mai vazut si pe aici.

Strict pe ce poate mama obtine: legal, drepturi pentru copilul ei. Cu cat se va opune mai mult in instanta, are sanse mai mari de a fi vazuta agresiva. Parintii care stau si inregistreaza in loc sa aiba grija de copil la plecare, la venire nu sunt perceputi tocmai cei mai cooperanti.
Zic inainte de toate parerile astea emotionale, sa discutati cu un avocat sau mai multi, sa alegeti unul care sa aiba valori apropiate de ale dv. si poate ajungeti la o intelegere cu tatal copilului in care adaptarea copilului la noua informatie sa fie prioritara.

Consultati un psiholog, nu stiu daca s-au facut pasi in acest sens, trecerea timpului pana la o impacare cu situatia nu e in favoarea mamei sau a copilului.