Alienare parentala!

Cand mamica nu vrea ca cei doi sa relationeze firesc, nici campionul la tact nu are ce face. Atata timp cat parintele si copilul nu au nicio relationare in afara sferei de influenta a mamei, adica sa petreaca zile, weekenduri, vacante impreuna si copilul exclusiv prin propria experienta sa ajunga sa zicem sa fie dezamagit de tata, nimeni dar nimeni nu ar putea considera ca relatia parinte copil esueaza ca tatal nu are "tact" in cateva minute in fata unei usi in prag de casa cu mamica de fata. Nu ai nici ce repara, nici influenta in doua minute la usa. Cine sta permanent cu copilul, aceiasi persoana care in afara de mizerii si denigrari la adresa fostului sot nu e in stare sa transmita altceva, acea persoana determina comportamenul copilului fata de celalalt parinte.

Si daca copilul, influentat sau nu, refuza sa plece cu tatal la o plimbare, cum va pleca in week end sau vacanta, cu forta, cu executorul, cu instanta? Vin si ei in vacanta?
Sa stiti insa ca eventuala dezamagire, de care vorbiti, e o stare ulterioara necesarei increderi de a pleca (a copilul cu tatal). Intrebarea mea este pe asta cum o rezolvati?

Legea invatamantului, dar nici macar teoriile psihologilor dgaspecisti, nu prevede ca mama si tatal trebuie sa pregateasca emotional copilul pentru mersul la scoala.

Nu pot sa constat decât ca ati lucrat cu niste oamenini neprofesioniști pentru ca orice psiholog care nu și-a cumpărat diploma cu bani îți va spune ca pregătirea emoțională a copilului pentru prima zi de grădiniță, prima zi de școală, schimbare domiciliu sau schimbare școală și multe alte ocazii este esențială.
În plus, nu este lege care sa prevadă ca trebuie sa îți iubești copilul dar o faci. Nu este lege care sa prevadă ca trebuie sa schimbi felurile de mâncare ale copilului dar totuși nu ii dai 365 zile pe an ciorba de perișoare la prânz și peste cu broccoli seara. Bunul simt, dragostea și decenta te ajuta sa o faci. Pentru ca nici o lege nu poate fi atât de complexa încât sa prevadă toate situațiile în care te vei găsi cu copilul tău. Iar dacă asta se așteaptă atunci numărul condamnaților penal și al tinerilor care stau mai mult la psiholog nu mai reprezinta o surpriza.

Dar oare de ce trebuie "pregatit emotional" copilul pentru intalnirea cu parintele lui? Se intalneste cu monstrul din Loch Ness?

Nu, se întâlnește cu un părinte pe care nu îl mai vede zilnic ci la doua săptămâni. Dacă copilul e mai mic, pana în 6-7 ani 2 săptămâni reprezinta foarte mult și e nevoie de suport emotional. În plus, apare dorul, durerea, frustrarea de a nu-ți vedea tatăl sau mama atâta timp. Dacă la asta adăugăm faptul ca micuțul considera ca e ceva rău să își vadă părintele pentru ca vede ca cel cu care sta se supăra, avem un frumos tantrum și refuz care nu reprezinta deloc binele sau adevăratele sentimente ale copilului.
Pregătirea emoțională este esențială dezvoltării unui copil sănătos emotional. Desigur însă, nu este suficienta în cazurile în care nerezidenți își abuzează copilul. Dar fără ea, un copil oricât de atașat ca fi de nerezident, va refuza sa îl vadă.

Nu stiu ce sa spun when. Copilul meu are doi verisori, unul in alt oras din tara, altul in UK. Se vede cu ei in vacante si de sarbatori. Se revad cu mare drag, desi la intervale lungi de timp, asta dupa ce initial, cu familia aflata acum in UK, doar ca nu locuiam in aceiasi casa.
Cand ii spun ca vine familia din strainatate sau ceilalalti e maxim de incantat, desi nu-l "pregatesc emotional". La fel, nici cand reia scoala, dupa vacante, nu-l pregatesc emotional.
Da, cand a fost prima oara la gradinita, am pregatit momentul, chiar cu mare atentie, la fel si in prima zi de scoala, dar asta pentru ca era un moment de schimbare in viata lui. Si a fost nevoie o singura data, nu din 2 in saptamani. Si asta pentru ca urma ca in fiecare zi sa-si petreaca timp intr-un alt mediu, cu oameni, initial, complet necunoscuti, sa manance, fara ajutor, etc, sau la scoala, sa aiba lectii, o prima responsabilitate serioasa, sa se supuna unor reguli specifice etc.
Asa ca nu o ducem dintr-o pregatire emotionala intr-alta. Cu atat mai putin ar fi trebuit sa fie nevoie cu tatal!
Iar teoria copilului abuzat pentru ca nu merge la program, e de rasul curcilor. Cand copilul e un copil perfect functional si perfect integrat in mediul lui, nu e niciun abuzat. Abuzul nu e vreo boala celulara sa se vada doar la microscop.

Nu stiu ce sa spun when. Copilul meu

aici ați pierdut din start argumentul. Copilul dumneavoastră. Atât. Nu puteți generaliza doar pentru ca al dumneavoastră copil face sau nu un lucru. Ca om care are contact cu mulți copii și cu mulți oameni din tara și din străinătate care lucrează și tratează copii va pot spune ca pentru majoritatea covârșitoare incurajarea e esențială.

Cand ii spun ca vine familia din strainatate sau ceilalalti e maxim de incantat, desi nu-l "pregatesc emotional".

Corect, aveți mare dreptate însă e o diferență. Nu a fost niciodată tensiune în casa din cauza familiei din străinătate. Ia certați-va puțin cu ei la telefon sau ia plângeți din cauza unei situații legata de ei sau stați într-o tăcere stânjenitoare când apar ( adică lucruri care se întâmplă în general la orice divort) și va garantez ca nu se ca mai bucura și nu va mai dori sa ii vadă.

Si a fost nevoie o singura data, nu din 2 in saptamani.

Corect ce ați spus aici. De regula aceasta pregătire emoțională e necesara atâta timp cât părinții nu au depășit perioada divorțului adică încă sunt resentimente și lucruri nerezolvate. În clipa în care amândoi trec mai departe, dacă copilul are o relație sănătoasă cu nerezidentul nu va mai avea nevoie de aceasta pregătire sau susținere emoțională din partea rezidentul.

Cand copilul e un copil perfect functional si perfect integrat in mediul lui, nu e niciun abuzat. Abuzul nu e vreo boala celulara sa se vada doar la microscop.

Nimic mai fals. Copii au o capacitate fantastica de a disimula. Din păcate problemele emoționale la copii se vad foarte târziu, ca un cancer de pancreas care se întinde fără nici un simptom. Țin legătura cu un medic roman psihiatru cu mare experienta pe terapiile cu minori. A lucrat în cel mai mare spital din Toronto și acum colaborează cu spitale din Londra. A crescut alarmant numărul psihozelor la adolescenți, a crescut alarmant numărul automutilarilor. Și vorbim de copii extraordinar de deștepți care au burse la scoli particulare de top din Londra sau care au rezultate uimitoare. Copii care pana mai ieri au fost veseli, perfect integrați, deștepți, sociabili și dezghețati. Pana într-o zi când totul s-a terminat.
Sunt desigur cei care vin cu istoric de boli psihice în familie însă ceilalți sunt copii și adolescenți cu părinți divorțați care au pierdut legătură cu un părinte sau cu părinți nedisponibili emotional.
Chiar o sa ii arat postarea dumneavoastră și o sa rog un răspuns din partea lui și desigur dacă aveți nelămuriri va pot pune în directa legătură.
Abuzul emotional e de mii de ori mai dificil de recunoscut și tratat pentru ca nu exista microscop pe lumea asta sa îl detecteze. Sufletul nu poate fi disecat. Și te poți trezi ca apar psihozele la adolescent sau adult, ca nu are relații funcționale sau ca nu are relații deloc, ca ajunge sa fie un părinte rău pentru copii pe care ii are.
Legătură solida cu amândoi părinții e indubitabil temelia unei vieți sănătoase, funcționale și fericite. Desigur când vorbim evident de părinți zdraveni la cap, funcționali.