Alienare parentala!

D-nă When, în mai toate alocuţiunile Dvs. porniţi de la premiza că mama(tata) se supără dacă copilul se simte bine cu celălalt, ceea ce este fals.În schimb, minimalizaţi anumite comportamente al părintelui refuzat, aşa cum scriu mai toate rapoartele psihologilor de pe TEP şi INML, care sunt considerate ca minore, incapabile să determine ostilitatea.. Doamnă, pentru mine, dacă cineva îmi spune că sunt grasă, nu mă supăr, dar poate pt.dvs., asta reprezintă o ofensă pentru care veţi ocoli persoana care v-a spus-o. Este posibil ca "eşti prost ca mă-ta" trece neobservat la un copil, dar este rană pentru tot restul vieţii pentru altul. Un exemplu concret de logică părtinitoare este, aşa cum am arătat, considerarea ca irelevant apelativul cu "prostule, eşti bolnav psihic" din partea părintelui cu dreptul, dar certitudine gândurile, acţiunile şi manierele nonverbale ale celui cu obligaţia de a preda copilul. Vă daţi seama de aberaţie? Până la urmă vom acuza părintele rezident că a visat ceva şi prin vis, i-a indus copilului ostilitatea!
Atunci de ce să nu afirmăm, cu aceeaşi tărie, că părintele cu dreptul la relaţii a deochiat copilul, de aceea este refuzat? Oamenii de ştiinţă nu contestă existenţa deochiului. Psihiatrul american Colin A. Ross spunea, în urmă cu câţiva ani, că ochii emit energie electromagnetică, iar oamenii o pot percepe atunci când se privesc fix. Aristofan, Socrate, Plutarch, Hesiod, Plinius cel Bătrân au avut şi ei ceva de scris despre deochi.
La fel este şi "alienarea parentală". Date fiind posibilităţile de îmbogăţire fără justă cauză, părintele care are dreptul la vizită deochiază copilul, copilul nu vrea să plece cu el, se confirmă alienarea parentală şi respectivul are liber la bani, legal.
Deci nu putem noi stabili aici cine pe cine abuzează.
P.S.:Scrieţi că dacă copilul vede în casă supărare legată de părintele cu dreptul la vizită, gata, copilul e alienat!Păi dvs. negaţi chiar trăirile şi libertatea la viaţă a părintelui despărţit-numai un bolnav psihic râde şi se bucură când e lovit, înjurat, alungat din casă sau când vede Poliţia la poartă!

Ia certați-va puțin cu ei la telefon sau ia plângeți din cauza unei situații legata de ei sau stați într-o tăcere stânjenitoare când apar ( adică lucruri care se întâmplă în general la orice divort) și va garantez ca nu se ca mai bucura și nu va mai dori sa ii vadă.

Sa stiti ca nu va contrazic de dragul de a o face, dar copiii sunt adesea prieteni cu alti copii a caror familii nu le cunoastem, ce sa mai zicem de situatiile in care copiii nostri sunt prieteni cu alti copii a caror familii de-a dreptul nu ne plac.
Apoi mai sunt si cazuri ca cel al vecinei mele, si sunt convinsa ca nu e ceva exceptional. Femeia e la cutite cu soacra. Intre ea si sot sunt adesea discutii despre asta. Sotul, mai curand, tine partea sotiei, nu a mamei, sa aiba si el liniste in casa. Ia sa vedeti cum se duce fetita la bunica, desi intre mama si bunica sunt tensiuni, desi mama nu o pregateste emotional etc. Si asta pentru ca bunica e prezenta si implicata in viata fetitei, ii poarta de grija, e disponibila, nu-i face mamei plangeri, nu-i vine cu alaiul la usa etc Fetita a perceput de mult ca intre mama si bunica sunt certuri, dar nu a perceput ca mama e amenintata, i se iau bani, i se fac procese verbale etc, cat nici invers. Adica, a perceput ca conflictul dintre cele doua nu a depasit nivelul animozitatilor de familie, si niciuna dintre cele doua nu e in pericol, si ca mai mult decat ca se iau in gura, altceva nu se va petrece. Ce vreau sa spun, este ca fetita nu simte ca siguranta si modelul ei de viata sunt amenintate si ca atare nu o percepe pe bunica ca pe un dusman al mamei si invers. Nu toti oamenii care nu se inteleg, care au conflicte, ajung la nivelul unui adevarat razboi, in care urmaresc executari silite, popriri, puscarii etc. Iar daca credeti ca un copil nu face diferenta intre cele doua situatii, sunteti un mare naiv.
Si mai e o chestiune, de atitudine generala in multe cazuri, respectiv: ameninti mama, ii iei banii, ii faci plangeri, procese si te astepti ca ea sa zambeasca si sa indemne copilul sa plece cu tine? Daca da, esti sigur dus cu zmeul.

D-nă When, în mai toate alocuţiunile Dvs. porniţi de la premiza că mama(tata) se supără dacă copilul se simte bine cu celălalt, ceea ce este fals

Este fix în funcție de subiectul topicului. Eu postez în marea majoritate la subiectele în care din descriere e clar vorba de alienare. Drept urmare e logic și normal sa vorbesc de vina rezidentul. Sau atunci când omul se plânge ca e ascuns copilul, ca e înjurat când merge sa îl vadă ar trebui sa ii zic ca știți, sunt cazuri de femei acuzate pe nedrept de alienare? Când ești la topicul de deserturi vorbești de deserturi.

Până la urmă vom acuza părintele rezident că a visat ceva şi prin vis, i-a indus copilului ostilitatea!

Deloc, acuzele sunt simple și directe. Nu se prezintă cu copilul, jigneste nerezidenți, nu pregătește bagajele copilului, arunca cadourile nerezidentului sau ii spune copilului ca va muri dacă pleacă cu nerezidentului și asa mai departe. Toți părinții care au postat aici pe forum ca sunt alienat au prezentat nu unul ci nenumărate exemple a modului în care li se sabotează relația.

P.S.:Scrieţi că dacă copilul vede în casă supărare legată de părintele cu dreptul la vizită, gata, copilul e alienat!

ABSOLUT DELOC!
E alinat dacă deși vede aceste lucruri în casa nerezidentului nu îl pregătește emotional pentru a înțelege ce se întâmplă și pentru a continua relația cu celălalt.
Pentru ca una este daca plângi în perna, tipi și spargi și nici nu bagi copilul în seama când trebuie sa plece cu celălalt și altceva este când tipi și spargi dar ii spui copilului ca va trece, ca e doar o etapa, ca ești supărat dar vei găsi drumul și ca și tu și celalalt îl iubiți și ca problemele voastre de adulți sunt doar ale voastre și ca are sprijinul tău în a continua și îmbogăți noua relație pe care o va avea acum cu celălalt părinte.
Vedeți diferență?

Sa stiti ca nu va contrazic de dragul de a o face

sunt convins de asta, de fapt sunt bucuros ca reușim sa avem acest schimb civilizat de opinii si sper sa fie primul dintr-un lung șir.

dar copiii sunt adesea prieteni cu alti copii a caror familii nu le cunoastem, ce sa mai zicem de situatiile in care copiii nostri sunt prieteni cu alti copii a caror familii de-a dreptul nu ne plac.

În prima varianta copii nu sunt expuși la nici un fel de tensiune și în a doua varianta vorbiți de lucruri diferite. Sa nu placeti pe cineva nu va fi la nivelul tensiunii produse de un divorț. Nu înseamnă interacțiuni dificile care se termina cu lacrimi, nu duce la schimbarea unei lumi întregi pentru un copil. Din cauza asta, chit ca nu placeti niște părinți, copii se vor juca între ei.

Ia sa vedeti cum se duce fetita la bunica, desi intre mama si bunica sunt tensiuni, desi mama nu o pregateste emotional

DA, pentru ca tatăl continua sa își iubească mama, sa o caute, sa ii vorbească. Dacă tatăl ar întrerupe orice relație cu bunica atunci și copilul în cel mai scurt timp s-ar alinia sentimentelor mamei. În cazul de fata pentru copil reprezinta un acord și o incurajare faptul ca în casa unul dintre părinți iubește și respecta bunica.

Nu toti oamenii care nu se inteleg, care au conflicte, ajung la nivelul unui adevarat razboi, in care urmaresc executari silite, popriri, puscarii

Pentru ca nu toti rezidenții alieneaza asa cum nu toți nerezidenți sunt identici. Una e sa nu te înțelegi și alta este sa ascunzi copilul când trebuie sa petreacă timp cu celălalt. Asta nu mai este neînțelegere ci infracțiune. Nerespectarea masurilor de încredințare a minorului.
În plus, am văzut părinți acuzați pe nedrept de alienare și știți care e diferența? Părintele care nu alieneaza cauta soluții. Uite, nu a vrut cu tine astăzi însă are lecție deschisa mâine la grădiniță, te sfătuiesc sa mergi. A văzut nu știu ce desen animat săptămâna asta ar fi o super idee sa îl cumperi pe Olaf. Sau hai ca te sun în prezenta ei sa vadă ca vorbim. Sunt câteva exemple. Simple, de bun simt.
Părintele care alieneaza însă va ridica din umeri, se va ascunde în spatele copilului, doar va critica și se va plânge însă practic nu va face nimic.
Desigur însă ce am scris mai sus se aplica cazurilor în care nerezidenți e funcțional, nu sare la bătaie, nu tipa și nu sparge.

Si mai e o chestiune, de atitudine generala in multe cazuri, respectiv: ameninti mama, ii iei banii, ii faci plangeri, procese si te astepti ca ea sa zambeasca si sa indemne copilul sa plece cu tine? Daca da, esti sigur dus cu zmeul.

E o mare diferență între " o sa îți rup picioarele!" și " dacă nu te găsesc data viitoare acasă conform programului de legături personale o sa urmez pașii menționați de lege". În sensul ca ultima nu e o amenințare ci o informație.
Nu se așteaptă nimeni ca mama sa zâmbească, din contra, poate sa plângă sau sa își smulgă parul din cap atâta timp cât a explicat copilului sa înțeleagă ca sentimentele ei de adult o privesc și ca ea, copilul are libertatea sa își iubească tatăl pentru ca și el la rândul lui o iubește și ca deși nu ii mai este partener ea, mama îl respecta ca tata.
Incurajarea nu presupune o secunda minciuna sau ipocrizie. Nu asa ar trebui sa fie.

Stimate when, cuvinte frumoase stim amandoi sa scriem, si nu doar frumoase. Lucrurile sunt simple: cand tu ameninti, nu cu cuvinte, ci prin fapte, insasi existenta linistita si normala a mamei si a copilului, nu mai ai cum sa pretinzi si sa astepti sprijinul ei! Cand ai dus lucrurile pana aici, asteapta=te la orice, caci acea mama nu mai are nimic de pierdut. Cand te gandesti sa bagi mama in puscarie, fara sa-ti pese de consecintele asupra copilului, nu esti parinte. ORICE motivatie ai, ORICAT de vinovata e mama, nicio lege nu te obliga sa continui razboiul, indiferent de consecintele lui. E strict la liberul tau arbitru ca vei continua sau nu, ca acel copil va fi luat din casa lui, si incepand cu ora pranzului, sa zicem, nu-si va mai vedea mama, casa, patul, biroul etc si ca mai ales, de gatul lui va atarna ca mama lui a fost in puscarie. Pentru asta cum il mai pregatesti emotional? Cat de nemernic sa fi sa-i faci copilului tau asa ceva? Si cum va fi cand copilul va creste si va intelege ce ai facut? Credeti ca ii va ajunge explicatia cu nerespectarea programului de vizitare? Credeti ca asta va fi suficient pentru tot universul lui dat peste cap?