Chiar daca parerea mea este contra unor asemenea practici si sunt ferm impotriva legalizarii eutanasiei,stiu ca prin "punerea pe tapet" a acestui subiect voi crea discutii si controverse,care pana la urma pot aduce macar o raza de lumina,chiar daca intr-un domeniu atata de sensibil
Personal consider ca aceasta este o omucidere, o crima facuta impotriva vietii facuta cu ajutorul medicinii si a medicilor.
In punerea in discutie a acestui subiect am plecat de la decizia Olandei,data la data de 12,09.2009,de a autoriza eutanasierea copiilor de mai putin de 12 ani(eutanasierea adultilor fiind aprobata de Parlamentul Olandei cu majoritate de voturi printr-o decizie anterioara) ,cat si de la faptul ca in SUA,in afara Statului Oregon,in toate celelalte state americane ,aceasta procedura medicala este interzisa prin lege.
Mai ar fi de adaugat cele aratate de Presedintele Federatiei Internationale a asociatiei Medicilor Catolici,Prof.Gian Luigi Gigli:
"Recenta decizie a Olandei de a autoriza eutanasierea copiilor in varsta de mai putin de 12 ani,constituie un atac violent asupra fundamentelor coexistarii noastre civile"
Punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe Romane este de asemena foarte ferm si in sprijinul tuturor dogmelor religioase care guverneaza de fapt crestinismul:
Recunoscand valoarea vietii fiecarui om,clerul ortodox,considera inadmisibile orice incercari de a legaliza eutanasia"
Din toate aceste realitati si puncte de vedere,cred ca ramane intrebarea laica:
Suferinta umana,poate fi interupta de alta fiinta umana ?
Voi face o precizare,pe care o consider necesara.Am abordat acest subiect,consider eu foarte delicat pentru ca parerile care vor fi exprimate,pro sau contra,vor fi de fapt o disputa intre un anume soi de atitudine"liberala",rec si pur stiintifica si o atitudine dictata de morala si de dogmele religioase.
Aceasta disputa ne va indica,cel putin conceptual, unde ne aflam si consider eu ca pentru un viitor mai mult sau mai putin indepartat,poate reprezenta un inceput de drum
Eu accept transplantul de organe deoarece acestea sunt pamant, materie, dar nu accept eutanasia si avortul pentru ca aici intra in joc si sufletul si spiritul uman.
Principiul de baza contra eutanasiei este: Dumnezeu da viata si doar El o ia.
Nu este usoara suferinta nici pentru cel bolnav, nici pentru cei din jurul lui. In momentele acelea noi devenim niste veritabili egoisti si zic eu ca este si normal tinand cont ca suntem oameni. Consider ca persoanele ce trec prin aceste suferinte de foc spiritual devin foarte puternice si tot mai aproape spiritual de Dumnezeu, daca au incredere in El.
Aceste persoane le compar cu un diamant brut care prin slefuire (durere) devin niste bijuterii unicat.
Suferintele prin care trecem au diferite scopuri numai de Dumnezeu stiute pe care le aflam doar la sfarsit. Acum dau cateva exemple:
1. un scop ar fi spalarea unui pacat transmis din generatie in generatie,
2. spalarea pacatului acelei persoane sau a familiei sale,
3. cresterea empatiei familiei indurerate care mai tarziu va fi pilon de sustinere morala a altor familii, mai slabe spiritual,ce trec prin asta, chiar salvarea de alte vieti.
4. posibilitatea infaptuirii unui miracol pentru intoarcerea pe calea cea buna a unor rataciti cu suflet bun etc.
Sunt multe scopuri, unele nici nu ni le putem inchipui si nu este corect sa intrerupem acest curs numai pentru ca vreau eu sa nu mai sufar, sau m-am saturat sa vad cum se chinuie persoana de langa mine. Stiu ca nu este usor, dar ce stiu sigur este ca multi au trecut prin asa ceva si au mers pana la capat fara sa rupa relatia cu Dumnezeu.
trope_doi
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Poate ar trebui sa-l excludem pe Dumnezeu din discutie... Sa privim altfel... Fara ”descoperirile” stiintei copilul despre care am scris mai sus ar fi murit la cateva zile de la nastere... La fel, fara interventia omului (medic) in starea de sanatate a unui om foarte grav bolnav acesta ar fi murit – sa zicem – cu vreo 4 ani in urma – tot ca vointa a divinitatii. Cum am interpreta, in acest caz, vointa lui Dumnezeu? Dumnezeu a dat acelui copil o viata de... cateva zile dar omul (medicul) prin ”stiinta” a prelungit aceasta viata? Altfel spus: n-ar fi trebuit ca asupra acelui copil sa nu se intervina de la bun inceput? Daca tot discutam despre vointa lui Dumnezeu ar trebui sa ne intrebam si de ce intervine medicul in destinul unui om extrem de grav bolnav (fara sanse de vindecare – si nu discut despre coma profunda sau despre oameni care – de bine-de rau – se pot descurca singuri si nu au dureri cumplite in fiecare clipa a ”vietii” lor). Adica, prelungind (prin vointa omului) o viata pe care Dumnezeu a dat-o pentru a fi scurta e in regula dar in caz contrar nu e permisa interventia omului? Dumnezeu da o viata chinuita unui copil, dar o da pentru 3 zile... Medicul, in schimb, ii prelungeste acest chin la trei ani? Unde e vointa divinitatii aici?
Imi amintesc cum la topicul “transplantul de organe…” faceam trimitere la filmul “Seven pounds”, care surprinde foarte bine anumite aspecte de bioetica adaptata la realitatile conditiei noastre umane. Acum mi-am amintit de un film care mi-a marcat copilaria “Whose life is it anyway”, avandu-l in rolul principal pe Richard Dreyfuss, un paraplegic intelectual (sculptor) care isi pune problema inutilitatii sale , a terminarii dependentei sale fata de cei care il ingrijesc si a luptei sale pentru dreptul de a dispune de corpul sau.
Stiati ca termenul de origine greaca are semnificatia de “moarte buna” ( “eu” =bun , “thanatos” moarte) si ca exista referinte asupra eticii eutanasiei inca din vremea Greciei si Romei antice. Prima interdectie clara a practicii in medicina este cuprinsa in juramantul lui Hipocrate. Descoperirea anesteziei si morfinei a ridicat primele argumente serioase pro si contra practicii.
Cei care pledeaza pentru, argumenteaza prin trimiteri la dreptul la auto-determinare, ca act democratic, la faptul ca terminarea suferintei unui om care nu poate dispune de propriul sau corp in mod liber este de fapt o ingradire a libertatii acestuia, iar nepermiterea “suicidului asistat” este un act lipsit de compasiune.
Cei care pledeaza contra, argumenteaza in special prin prisma riscului ridicat al abuzurilor necontrolabile care pot izvora din legalizarea procedurii: eliminarea unor personae non-grata sub paravanul procedurii medicale, presiunea psihologica creata asupra persoanelor in varsta de a recurge la procedura pentru a nu mai fi o povara pentru familiile lor.
Se mai pune si problema dreptului medicului de a pune in aplicare o eventuala reglementare in sensul permiterii eutanasierii voluntare, pe baza vointei exprimate compos mentis in stare de sanatate a subiectului (practic, refuzul de a fi mentinut in viata in cazul in care subiectul ar ajunge intr-o stare vegetativa), pe baza propriei libertati de a decide asupra eticii medicale a procedurii, in functie de convingerile sale.
Eu cred ca trebuie sa se faca totusi diferenta intre cele doua tipuri de eutanasie: cea activa (care presupune interventia activa a personalului medical prin administrarea la cerere a unui tratament letal nedureros) si cea pasiva (care presupune necontinuarea la cerere a procedurii de life-support, mentinerea in viata la pacientii care se afla in moarte cerebrala de un timp indelungat, cu evidente clare ale detrioararii grave si ireversibile ale functiei cerebrale).
Apropo de aceasta problema, Janet Radcliffe Richards – membru de onoare al Uehiro Centre for Practical Ethics din Londra cat si al catedrei de etica practica a univ. Oxford afirma : “ Sper sa nu fie nevoie vreodata sa solicit asa ceva (eutanasia). Dar sper de asemenea ca daca va fi nevoie, niciun bun prieten sau medic san u trebuiasca sa-si riste propria libertate ca sa mi-o redea pe a mea.”
In ceea ce ma priveste, atat prin prisma experientelor mele cat si conform principiilor mele morale, consider ca legalizarea procedurii ar aduce mai multe prejudicii decat beneficii. Poate ca acele cazuri dramatice, ca si cel mentionat de Trope-doi cu copilul hidrocefalic, ar trebui sa ridice problema utilizarii mai largi a metodelor medicale moderne de diagnostic pre-partum (in timpul sarcinii) ale acestor deficiente. Desi ajungem la o alta problema de bioetica: cea a avortului terapeutic…
Cel mai grav este ca cei care nu au avut asemenea experiente dramatice – fie personal, fie in familiile lor – nu pot empatiza in totalitate cu situatia, caci individualizarea “spetei” joaca un rol determinant, in functie de convingerile fiecarei persoane.
trope_doi
Utilizator 1din 1 utilizatori consideră acest răspuns util
Eutanasia... Am individualizat ”speta”... Cam asa este; doar ca mi s-a parut necesara individualizarea deoarece prea multi oameni traiesc conform ”principiului”: ”ceea ce eu nu cunosc nu exista”.
Eutanasia – in viitorul destul de indepartat cand va fi reglementata in RO – se va aplica la putine cazuri... Pentru ca sunt putine cazurile care ar ”necesita” o asemenea procedura. Pentru ca nu se pune problema sa ”fie sinucisi” batranii – chiar daca vor ei aceasta (sa zicem ca ar suporta ”presiunea” unor rude egoiste la extrem).
Cat timp se accepta tot felul de tratamente care sunt menite sa prelungeasca viata – ba chiar se discuta despre o selectie genetica (cine n-ar alege pentru copilul sau ”genele” geniului? ) – cred ca se poate accepta si ideea ca sunt oameni in aceasta lume care nici nu stiu ca exista... Si – sa se inteleaga foarte bine! – nu ma refer la cei cu malformatii care le ”strica” doar aspectul fizic (desi numai cine sufera de asa ceva stie ce inseamna sa traiesti intre oameni avand malformatii hidoase care nu pot fi operate); nu ma refer la oameni aflati in coma... In urma cu o saptamana am auzit despre un german – parca – aflat in coma (credeau cu totii) de 23 de ani... cand un medic si-a dat seama ca, de fapt, acesta e constient de tot ceea ce se intampla in jurul lui (ca a fost constient in tot acel timp si auzise tot ce se vorbise in jurul sau)... In general, nu ma refer la acei oameni care se pot descurca singuri, care sunt constienti de propria existenta si nu au dureri atroce. Si nu este vorba despre dreptul la auto-determinare, neaparat...
Ceea ce mi se pare interesant este ca multi sunt impotriva eutanasiei si impotriva sinuciderii – in general – dar intre acestia multi isi spun, uneori, despre cate cineva:”sarmanul om, numai viata nu se numeste ceea ce are el” sau: ”sarmanul, poate ar fi mai bine pentru el sa moara”. Acest gen de compasiune cred ca se regaseste in subconstientul mai multor oameni dar putini au curajul sa recunoasca asemenea simtaminte...
Experiente dramatice pot fi intalnie in... asa-zisele camine unde sunt dusi cei aflati in stare terminala (cu varste cuprinse intre 6 si 80 de ani) si unde sunt tinuti sub efectul morfinei, dormind 23 de ore din 24 si murind in cateva zile de la internare (desi unii, ingrijiti acasa, au agonizat si cate 30 de zile). :hm:
Oare deconectarea de la aparate ce este? Dar refuzul unora de a fi resuscitati in caz de...?
Speta
nyuszlinda
Medicul A are doi pacienti, aflati intr-o faza terminala a bolii. B este bolnav de cancer de plamani, iar C sufera de o severa boala de inima.
Din cauza ... (vezi toată discuția)
avocatnet.ro explicăm legislația
godspeed, utilizator
nyuszlinda