Învaţă de la ape să ai statornic drum;
Învaţă de la flăcări că totu-i numai scrum;
Învaţă de la umbra să taci şi să veghezi;
Învaţă de la stânca cum neclintit să crezi;
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui;
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci;
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat;
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat;
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi;
Învaţă de la apă să nu dai înapoi;
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea;
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea;
Învaţă de la soare ca vremea să-ti cunoşti;
Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti.
Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi;
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei,
Si du-te la furnică şi vezi povara ei;
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea
Învaţă de la miel să ai blândeţea sa
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor;
Învaţă de la toate că totu-i trecător;
Ia seamă, fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci... :)
A fost odată un olar care trăia într-un sat uitat de lume. Visul lui era să ajungă în marea Cetate, unde să poată avea propria prăvălie de vase, oale şi obiecte ceramice. Dar şansele lui erau mici, pentru că olarul era foarte leneş şi muncea doar pentru a-şi asigura traiul zilnic. Într-o zi olarul întâlni un călător care îi spuse că într-un sat vecin trăieşte într-o colibă un înţelept care poate să-ţi ofere orice răspuns. Ce era ciudat la el era că nu ieşea niciodată din colibă şi nici măcar nu vorbea. Cel care dorea să-i pună o întrebare trebuia să bată la uşă apoi să deschidă un oblon îngust prin care se vedeau în semi-întunericul dinăuntru doar ochii înţeleptului mut. Apoi trebuia să-i pună o întrebare, iar înţeleptul îi răspundea din ochi, omul putea citi răspunsul în expresia acestora.Auzind asta, olarul alergă imediat în satul vecin, la coliba cu pricina. Ciocăni uşor, apoi trase oblonul de pe uşă. Prin fanta îngustă, văzu cu greu nişte ochi ce îl priveau din întuneric.Îi puse pe nerăsuflate întrebarea: "Cum pot să ajung să prosper în marea Cetate?" apoi se uită cu atenţie la expresia celui dinăuntru.ªi văzu nişte ochi plictisiţi..nepăsători, total indiferenţi.În acel moment realiză că aşa a fost şi el faţă de meseria lui, leneş şi nepăsător!Îşi spuse: "Până acum am stat şi am aşteptat şansa ideală, să mă lovească din senin. Dar răspunsul e foarte simplu, trebuie să muncesc eu mai mult pentru a mă apropia de ţelul meu!""Oare câţi oameni fac aceeaşi greşeală?" se mai întrebă el. "Peste tot văd oameni care se plâng de lipsa de şansă în loc să pună mâna şi să facă ceva.."În următoarele luni începu să modeleze oale şi ulcioare zi de zi, pe care le vindea în satele apropiate, şi rezultatele nu întârziară să apară. Deja câştiga bine, iar o mare parte din bani îi punea deoparte pentru a-şi permite să se mute în Cetate. Cu toate astea, îşi dădea seama că nu era suficient şi în acest ritm i-ar fi trebuit ani întregi. ªi pe deasupra, la sfârşitul zilei nu se simţea împlinit de munca lui.Aşa că porni iar spre coliba înţeleptului mut, gândindu-se cu nerăbdare la reîntâlnire. Coliba arăta la fel, în paragină, puteai să juri că nu locuieşte nimeni acolo. Bătu în uşă după obicei, apoi trase oblonul şi puse întrebarea cu ardoare: "Cum pot să vând mai mult pentru a-mi permite să plec în marea Cetate?"Ochii dinăuntru erau trişti, obosiţi, lipsiţi de lumină. "Privirea unui om singuratic, izolat de lume", gândi el. ªi atunci îşi aminti de propria singurătate, de faptul că nu avea prieteni şi îşi evita mereu rudele. Pentru că îi era frică să nu îi ceară bani sau alt ajutor.A doua zi plecă în târg cu un singur gând: să vândă atât de multe oale încât să-şi poată ajuta toate rudele, vechii prieteni şi chiar vecinii cu care nu se înţelegea foarte bine. Toţi cunoscuţii lui erau oameni sărmani care abia se descurcau de pe o zi pe alta.După o lună, vindea şi câştiga aproape de 2 ori mai mult şi nu numai că ajutase mulţi oameni cu bani şi mâncare, dar îi rămânea şi lui o sumă impresionantă. Câştiga atât de bine încât peste puţin timp reuşi să-şi ia o căsuţă în marea Cetate, unde visase mereu să ajungă.Târgul era mult mai mare în Cetate. Pe aici treceau călători care veneau de peste mări şi ţări şi care aveau pungile doldora de bani. Olarului îi mergea foarte bine şi îşi făcuse mulţi prieteni, căci îşi păstrase obiceiul de a ajuta oameni aflaţi la nevoie.Dar înca era departe de ţelul lui. Pentru a-şi deschide prăvălia pe care o visase, unde să aibă ucenici şi vânzători care să lucreze pentru el, avea nevoie de mult mai mult. ªi deja muncea de dimineaţa pînă seara şi vindea aproape tot ce producea.De data asta abia aştepta să ajungă din nou la coliba înţeleptului. ªi avea încredere deplină că îşi va primi răspunsul, ca şi în celelalte dăţi. Ajuns în faţa colibei, fu cuprins de un sentiment ciudat. Era şi mai dărăpănată, arăta de-a dreptul părăsită. "Oare o fi murit?" se întrebă el şi îl trecu un fior.Ciocăni în uşă cu mâini tremurânde şi deschise oblonul îngust. Un sentiment de recunoştinţă îi cuprinse inima când văzu din nou ochii în întuneric."Muncesc de dimineaţa până seara şi vând tot ce produc. Dar tot nu e suficient pentru a-mi permite să deschid prăvălia mea. Ce aş putea face diferit pentru a câştiga mai mult?" şi se uită cu atenţie în ochii înţeleptului mut.Privirea din întuneric era de această data vie, îndârjită. Olarul putea citi în ea determinare, dar şi disperarea unui om pe cale să-şi piardă speranţa.Apoi se gândi la viaţa lui din ultimul timp. Pe de-o parte era foarte mulţumit că se mutase în Cetate şi că prospera, dar pe dealtă parte muncea atât de mult încât nu se mai putea relaxa şi bucura de viaţă.În următoarea dimineaţă se trezi mult mai odihnit, parcă era mai uşor. Îşi savură micul dejun la umbra copacilor din grădină, gândindu-se cât de recunoscător este pentru viaţa lui. Abia acum îşi dădea seama cât de bine este să te şi opreşti din când în când să te bucuri de lucrurile mărunte, cum ar fi aroma ceaiului sau mirosul florilor sălbatice.Apoi făcu ceva ce nu făcuse de foarte mult timp: plecă direct spre târg, fără să modeleze nici o oală. De obicei începea ziua muncind din greu, apoi fugea repede după-amiază să-şi vândă creaţiile.Luă doar câteva ulcioare făcute de el mai demult. Erau cele mai frumoase, le păstra în locuinţa lui pentru a-i încânta ochii.Dimineaţa, lumea din târg era diferită. Erau alţi muşterii, călători veniţi din alte părţi. Printre ei, olarul remarcă un personaj aparte, îmbrăcat în haine scumpe. Avea trăsături nobile şi din mersul lui se vedea că era un om puternic şi hotărât.Omul se opri chiar în faţa olarului şi începu să studieze cu atenţie ulcioarele lucrate cu migală."Nu am mai văzut nicăieri asemenea îndemânare", spuse el. "Ce ai zice să lucrezi ceramică pentru Curtea Regală? Ai fi plătit de cinci ori mai mult faţă de cât câştigă un olar de rând"Olarul nostru nu-şi mai încăpea în piele de bucurie..să producă pentru feţele regale! Cubanii câştigaţi ar putea să-şi deschidă prăvălia în câteva luni! ªi toate astea doar pentru că a decis în acea zi să se relaxeze şi să fie deschis la ceva nou!Primul lucru la care s-a gândit după această întâmplare a fost să-i mulţumească înţeleptului mut. Îl ajutase aşa de mult şi nici măcar nu apucase să îl vadă complet la faţă! Vroia să-l strângă în braţe şi să-i spună cât de mult au contat întâlnirile lor..Ajuns la colibă, bătu la uşă iar apoi deschise oblonul. Ochii dinăuntru străluceau de bucurie ca niciodată."Mare înţelept, ştiu că eşti mai retras de felul tău, dar vreau să-ţi mulţumesc din suflet şi să-ţi povestesc cât de mult m-ai ajutat!", spuse olarul.Apoi deschise uşa şi rămase înmărmurit. Înăuntru, dincolo de uşă, era doar o oglindă.
O cioara prinsa intr-o capcana s-a rugat lui Apollo sa o elibereze, promitandu-i ca ii va aduce drept ofranda niste tamaie pe care o va arde in templul sau. Dupa ce zeul a salvat-o, cioara si-a uitat insa cu totul juramantul.
La putina vreme dupa aceea, cioara a cazut din nou intr-o capcana, si nemaindraznind sa i se adreseze lui Apollo, i-a jurat lui Mercur ca ii va arde tamaie in templu daca o va izbavi. Zeul Mercur si-a facut curand aparitia in preajma ei si i-a spus:
- Tu, cea mai josnica dintre pasari! Cum pot sa iti mai dau crezare dupa ce ai mintit si ai gresit in faţa fostului tau ocrotitor?
Morala: Ia aminte la trecut inainte de a te increde in prezent.
Deseori m-am gandit la inima ce ii adaposteste pe toti cei care vin din pustie in sanctuarul Sau launtric, dar care ramane zavorata in fata fatarnicului.
Intr-o zi, pe cand ne odihneam impreuna cu El in Gradina cu Rodii, eu I-am spus: “Doamne, ierti si dai mangaiere pacatosului si tuturor celor slabi si infirmi, dar fatarnicilor, nu.”
Iar El a zis: “Ti-ai ales bine vorbele cand i-ai numit pe pacatosi slabi si infirmi. Le iert slabiciunea pornita din trup si infirmitatea duhului. Pentru ca slabiciunile acestea le-au fost lasate de stramosi ori de lacomia aproapelui lor. Dar nu ingadui pe fatarnic, pentru ca acesta singur pune jugul pe grumazul celui nevinovat si a celui slab. Cei slabi pe care tu ii numesti pacatosi, sunt ca puii fara de pene ce cad din cuib. Fatarnicul este vulturul ce asteapta pe o stanca pentru ca prada lui sa moara. Cei slabi sunt oameni care s-au ratacit in desert. Dar fatarnicul nu este ratacit. El stie drumul, dar sade razand intre nisipuri si vant.”
(Kahlil Gibran)
"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viata, nu printr-un anume fel de a gandi."
Un preot de la tara, mergand cu treburi spre satul vecin, a vazut o femeie din parohia sa spalandu-si rufele in rau si, apropiindu-se, a intrebat-o:
- Duminica, la slujba, am vazut ca nu m-au ascultat toti cu atentie. Poate am vorbit lucruri prea savante si ma gandesc, duminica asta, sa vorbesc mai pe intelesul oamenilor. Spune-mi, dumneata ce-ai inteles din ce-am spus eu la predica ?
- Parinte, i-a raspuns cu smerenie femeia, eu n-am multa carte, dar as vrea sa va intreb si eu ceva: vedeti panzele ce le spal eu acuma ? Apa trece prin ele si le curata. Credeti ca au ele habar de cum le-a curatat apa ? Si cu toate astea, devin albe si frumoase. Nu inteleg eu, in biserica, tot cuvantul sfintiei tale, dar simt in suflet caldura Duhului Sfant, Care ma curateste de pacat, asa cum apa aceasta curata panzele mele.
Tare multumit a plecat preotul vazand un om care nu e doar cu gandul la cele sfinte, ci si cu sufletul.
"La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viata, nu printr-un anume fel de a gandi."
A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor.
El era intotdeauna gata sa o ajute.
Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine!."
Intr-o zi cineva i-a donat o pereche de ochi. Cand bandajele au fost luate jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.
El a intrebat-o: "Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"
Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta. Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.
Prietenul ei a plecat si a doua zi i-a scris o nota spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!"
avocatnet.ro explicăm legislația
trope_doi, utilizator
trope_doi 
MIHAI GRIGORE 
rodica_post