Povesti cu talc / cu morala. Sfaturi pentru viata si altele pe tema.

O femeie puternică ... de Gabriela Mimi Boroianu


Femeia stătea pe prag , privind cu ochii goi ,undeva într-un vis ce nu avea să se materializeze niciodată . Era atâta tristețe pe fața ei ,de puteai sa-i auzi strigatul care se oprea pe buze , lacrimile cum curg în sufletul pustiit de tristețe ... Iubea ...Dar iubirea ei rămasă neîmplinită ,o ardea cum arde soarele nisipul în Sahara . O usca puțin câte puțin în fiecare zi . O iubire ce ridica furtuni în pieptul ei și nu o lăsa deloc să respire . Poate că i-ar fi fost mai ușor dacă putea vorbi despre iubirea ei . Dar cui să spună ? Și cine ar fi înțeles o iubire imposibilă , o iubire pe care nici ea nu o înțelegea ? Se îndrăgostise fără să vrea ,fără să se poată împotrivi . Se îndrăgostise ca o adolescentă ... de un vis ! Un vis care , pentru totdeauna , avea să rămână doar un vis ... Poate că ar fii trecut mai ușor peste această suferință ,dacă ar fii înțeles această iubire . Dar cum să înțelegi ceva de neînțeles? În mintea ei era lucida și își repeta mereu : Nu se poate ,este imposibil .. Nu se poate , este imposibil .. Dar inima ei refuza să înțeleagă . Și cu cât repeta aceste cuvinte în gândul ei ,cu atât durerea creștea în piept . Ar fi vrut să-și bage mâna în piept și să scoată inima de acolo .. poate așa durerea va înceta . Părea că duce greutatea lumii pe umeri ei . Suspine înăbușite îi zguduiau corpul , într-un tremur fără ecou . O suferință mută ,ce striga mai tare ca tunetul , ce lumina în afară , mai tare ca fulgerul . Părea că vrea să-și adune durerea ,s-o comprime , s-o ascundă . Dar durerea nu vroia s-o asculte și radia în afară ,prin toți porii. Oare avea să înceteze vreodată ,această durere ? Oare această iubire se va stinge vreodată ? Toate aceste frământări ale ei ,îi treceau pe față ca niște umbre ...Apoi a strigat-o cineva ,și deodată toate acestea s-au retras în interiorul ei, iar pe față i-a apărut un zâmbet luminos . A răspuns .. Era o transformare totală. Ca și cum ar fi fost o altă femeie ,nu aceiași care stătea pe prag . Ca și cum ,femeia de pe prag s-ar fii ascuns în interiorul femei care acum stătea în picioare zâmbind ... A răspuns cu o voce caldă ,de parcă toată fericirea din lume era de partea ei ! De parcă nu călca pe pământ ,ci plutea pe stele ! Nu ai fii crezut niciodată că o astfel de femeie a suferit vreodată ... Radia fericire și lumină .. Doar ochii o mai trădau .. Undeva acolo în ei tristețea încă dansa ...

Trecutul se numește trecut pentru că a trecut. Viitorul o să vină. Prezentul (din engleză present = cadou) este acest cadou minunat pe care uităm să-l apreciem și de care uităm se ne bucurăm.
[ link extern ]

VIATA ESTE ASA DE SCURTA SI COMPLICATA ! Dar noi stim asta, nu ?

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise. Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma... Se intreba: " Oare unde duce drumul asta ?"...
Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt din piatra. Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina. Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare. Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou. Il intreba:
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?
- Aici e raiul - raspunse acesta.
- Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?
- Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.
- Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.
- Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.
Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau. Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara, dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba. Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa ?
- Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.
- Si pentru prietenul meu ? - zise, aratand catre caine.
- Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.
Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa. Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.
- Acesta este raiul.
- Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.
- Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?... Acela e iadul.
- Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!...
- Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.

In loc de morala.
Cand veti primi sau veti citi un mesaj sau o gluma, un articol interesant sau un interviu la ordinea zilei, fabule, poezii, anecdote, etc. nu va ganditi la acestea doar ca la "inca un mesaj plictisitor, o gluma retransmisa prin copy-paste, niste sfaturi cu morala pentru batrani, etc.", ci la faptul ca cineva s-a gandit si la tine cititorule, ca si la prietenul sau, de la celalalt capat al retelei, a vrut sa-ti trimita un zambet, o idee, un articol deosebit, s.a.m.d !
P.S. Textul nu-mi apartine si nici nu stiu al cui este, dar este un minunat indemn la .. prietenie.

Cina cea de taină a lui Leonardo Da Vinci

Există o legendă cu privire la „Cina cea de taină” a lui Da Vinci. Când a conceput această scenă, Leonardo s-a izbit de o mare dificultate: trebuia să picteze Binele sub chipul lui Iisus şi Răul sub chipul lui Iuda. ªi-a întrerupt lucrul la jumătate până când avea să găsească modelele ideale.
Într-o zi, în timp ce asista la repetiția unui cor bisericesc, a văzut într-unul din băieţi imaginea desăvârşită a lui Hristos. L-a invitat la el în atelier şi i-a reprodus trăsăturile în studii şi schiţe.
Au trecut 3 ani... Cina cea de Taină era aproape gata, Leonardo Da Vinci însă, nu găsise modelul ideal pentru Iuda. Cardinalul care răspundea de biserică începu să-l preseze, cerându-i să isprăvească numaidecât fresca.
După mai multe zile, pictorul a întâlnit un tânăr îmbătrânit prematur, zdrenţăros, beat, lungit în şanţ. Cu mare greutate ajutoarele sale îl duseră până la biserica unde urma să-i picteze chipul fără schiţe prealabile. Leonardo Da Vinci se apucă să picteze uimit de trăsăturile necredinţei, ale păcatului, ale egoismului atât de bine imprimate pe faţa lui.
Când pictorul a terminat, cerşetorul, revenindu-şi oarecum din beţie, deschise ochii şi văzu pictura din faţa lui. Un amestec de uimire şi tristeţe îi apăru pe chip şi zise:
- Am mai văzut pictura asta !
- Când ? Întrebă Leonardo Da Vinci surprins.
- Acum 3 ani, înainte de a fi pierdut tot ce aveam. Pe vremea aceea cântam în corul bisericii şi duceam o viaţă plină de vise, iar artistul m-a convins să pozez ca model pentru chipul lui Iisus.

Se pare că Binele şi Răul au unul şi acelaşi chip, totul depinde de momentul în care unul sau altul taie calea oricărei fiinţe umane.

Poveste cu talc.

"O fetiţă a intrat în camera ei şi a scos din ascunzătoarea din dulap un borcan. A turnat conţinutul borcanului pe podea şi a început să numere banii cu atenţie. A numărat mărunţişul de trei ori, până rezultatul a ieşit exact la fel. Nici o şansă să greşească.
A pus cu atenţie monedele în borcan apoi a aşezat capacul, a ieşit pe uşa din spate şi a mers 6 străzi până la farmacia cu semnul roşu, al şefului de trib indian, la intrare.
A aşteptat cu răbdare pentru ca farmacistul să fie atent la ea, dar acesta era prea ocupat în acel moment. Fetiţa şi-a mişcat picioarele pentru a face un zgomot. Nu s-a întâmplat nimic. A încercat să scoată un sunet pentru a atrage atenţia, însă nu s-a întâmplat nimic.
În final, a luat o monedă din borcanul ei şi a pus-o pe tejghea. Asta a funcţionat.
„Ce anume doreşti?” a întrebat farmacistul pe un ton iritat. „Vorbesc cu fratele meu pe care nu l-am văzut de ani”- a spus farmacistul fără să aştepte un răspuns la întrebare.
„De fapt doresc să vorbesc cu Dvs. despre fratele meu”- a răspuns fetiţa pe acelaşi ton ridicat. „Este foarte, foarte bolnav şi vreau să cumpăr un miracol.”
„Poftim?” – a întrebat farmacistul.
„Numele lui este Andrei şi ceva rău îi creşte în cap, iar tata spune că doar un miracol îl mai poate salva în acest moment. Aşadar, cât costă un miracol?
„Noi nu vindem miracole fetiţo! Îmi pare rău nu te pot ajuta” a spus farmacistul, înmuiat un pic.
„Uite, am bani să vă plătesc. Dacă nu este de ajuns, adun restul. Doar spuneţi-mi cât costă.”
Fratele farmacistului era un om bine îmbrăcat. S-a întors către fetiţă şi a întrebat-o: „De ce fel de miracol are nevoie fratele tău?”
„Nu ştiu” – a spus fetiţa. „ªtiu doar că mama spune că are nevoie de o operaţie. Însă tata nu poate să plătească, aşa că vreau să folosesc banii mei.”
„Câţi bani ai?”- a întrebat bărbatul.
„Un dolar şi 11 cenţi” a răspuns încet. „Sunt toţi banii pe care îi am, dar pot face rost de mai mulţi”.
„Ce coincidenţă!” – a zâmbit bărbatul. „Un miracol pentru frăţiori costă exact 1 dolar şi 11 cenţi”
A luat banii într-o mână, iar cu cealaltă a apucat mânuţa ei şi a spus: „ Arată-mi unde locuieşti. Vreau să-I văd pe frăţiorul tău şi să-i cunosc pe părinţii tăi. Hai să vedem dacă am acel miracol de care ai nevoie.”
Bărbatul bine îmbrăcat era un chirurg renumit, specializat în neuro-chirurgie. Operaţia a fost gratuită şi nu a durat mult până ce Andrei a ajuns din nou acasă şi se simţea bine. Mama şi tata vorbeau cu plăcere despre şirul de evenimente ce i-au adus aici.
„Acea operaţie a fost un adevărat miracol”- a şoptit mama. „Mă întreb cât o fi costat?”