În contextul în care în ultimele săptămâni am scris mai multe articole dedicate persoanelor care își desfășoară activitatea ca persoane fizice independente (PFI), vom face astăzi o comparație între această formă de organizare și PFA (persoana fizică autorizată), adică varianta preferată de cei mai mulți dintre profesioniștii care obțin venituri din activități independente. Citește articolul
Contribuabilii care exercită profesii libere, ca persoane fizice independente (PFI), aplică în 2018 un regim fiscal asemănător persoanelor fizice autorizate (PFA) și celorlaltor contribuabili cu venituri din activități independente. Astfel, aceștia datorează impozit pentru venitul obținut, în cotă de 10%, dar și contribuțiile la pensii (CAS) și sănătate (CASS), în cazul în care veniturile anuale depășesc plafonul legal. Citește articolul
Pentru autorizarea unei profesii liberale sau care se exercită în baza unei legi speciale, profesioniștii au posibilitatea de a se adresa numai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), fără a fi necesară înregistrarea la registrul comerțului. Astfel, în baza documentației depuse la Fisc, medicii, contabilii, traducătorii sau arhitecții, printre altele, pot obține un certificat de înregistrare fiscală (CIF) cu ajutorul căruia să își desfășoare activitatea ca persoană fizică independentă (PFI). Citește articolul
Conform normelor în vigoare, profesiile liberale sau cele care se exercită în baza unor legi speciale, fără înregistrarea la registrul comerțului, sunt destul de puține și trebuie autorizate de o autoritate publică sau un corp profesional care să verifice condițiile de îndeplinire a profesiei. Cu alte cuvinte, legislația de la noi tratează global profesiile liberale, rezultând de aici o aplicare neunitară la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Pentru acoperirea datoriilor fiscale pe care le au la stat, avocații, contabilii, notarii și alte persoane fizice ce desfășoară profesii libere răspund de-acum cu bunurile pe care le folosesc în activitatea lor profesională, conform unor modificări recente operate la Codul de procedură fiscală prin ordonanță. Reglementarea este nouă, însă în forma pe care o avea inițial în proiectul de act normativ ideea era că aceste persoane urmau, pur și simplu, să preia în nume propriu datoriile fiscale, nefiind precizat patrimoniul de afectațiune. Plus că pe listă figurau și persoanele fizice autorizate (PFA). Citește articolul
Pentru eliberarea diverselor categorii de documente sau emiterea autorizațiilor solicitate de contribuabilii persoane fizice, Fiscul cere completarea unor formulare și diferite acte justificative, în funcție de natura fiecărei solicitări. În total, 30 de operațiuni pot fi făcute de persoanele fizice la ANAF. Citește articolul
Ce este o persoana fizica independenta si cum se diferentiaza de o persoana fizica autorizata? Ce taxe si contributii platesti la stat, daca esti inregistrat ca PFI, si care sunt regulile de evidenta contabila pe care trebuie sa le respecti? Citește articolul
Activitatile independente desfasurate de profesiile libere sau in baza contractelor de drepturi de autor nu vor mai fi reclasificate in activitati dependente, desi Guvernul stabilise recent exact contrariul. Concret, Executivul a anuntat recent ca a modificat Normele de aplicare a Codului fiscal, in sensul ca activitatile independente urmau sa fie reconsiderate drept dependente. Modificarile la norme au fost publicate azi in Monitorul Oficial, insa acestea nu cuprind masura mentionata de Guvern. Citește articolul