Cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală din România au obligaţia, conform legii, să declare veniturile respective şi să plătească impozit pe venit, taxe și contribuţii la stat, potrivit unui ghid publicat vineri de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Cadrele didactice care obțin venituri din meditații trebuie să se înregistreze și să plătească impozit și eventuale contribuții pentru acei bani - nu e o noutate, dar Fiscul amintește din când în când profesorilor din România că (aproape) orice venituri obținute, fie și independent, trebuie taxate. Odată înregistrați la Registrul Comerțului, profesorii trebuie apoi să completeze declarația unică și să estimeze ce obțin anul acesta din meditații, iar, până în mai anul viitor, să și plătească dările aferente. Citește articolul
Impozitul aferent veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității se stabilește, mai nou, din oficiu, de către autorități, dacă beneficiarii acestora nu l-au declarat la timp prin intermediul declarației unice (formularul 212), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat vineri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul
În contextul în care s-a constatat, în urma sesiunilor de asistență online pe tema declarației unice organizate de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), că foarte mulți contribuabili nu știu că pentru indemnizațiile de pandemie primite anul trecut trebuie să plătească impozit și contribuții, am sintetizat toate aspectele pe care trebuie să le știi despre fiscalizarea acestora prin declarația unică - care trebuie depusă până mâine seară. Citește articolul
Întrebările adresate Fiscului în ultimele sesiuni de întrebări și răspunsuri pe tema declarației unice relevă că sunt încă destui contribuabili care nu știu că pentru banii primiți anul trecut de la stat trebuie să plătească impozit și contribuții până pe 25 mai. Dacă facem câteva calcule, vom vedea că undeva în jur de 40% din banii primiți se întorc la stat neapărat, sub forma acestor dări fiscale. Cei care nu plătesc impozitul și contribuțiile vor fi mai mult ca sigur căutați de ANAF anul acesta, întrucât există informații destul de clare de la agențiile de plăți cu privire la banii acordați. Citește articolul
Mai sunt câteva zile până la termenul-limită al declarației unice, moment până la care trebuie făcute și plățile aferente veniturilor pe 2020 - impozite și contribuții sociale. Cei care anul trecut nu au mai obținut niciun fel de alte venituri, ci doar au de fiscalizat indemnizațiile de sistare sau reducere a activității date de stat, nu se pune problema încadrării sau depășirii în vreun plafon pentru plata contribuțiilor sociale. Cei care au obținut și alte venituri trebuie să știe însă că fiscalizarea indemnizațiilor de pandemie se calculează separat de restul. Citește articolul
Reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au confirmat azi că Legea bugetului de stat pe 2021 nu conține niciun fel de referire la eventuale bonificații care să se aplice anul acesta persoanelor fizice care depun declarația unică până la termenul din 25 mai. În același timp, specialiștii spun că sunt șanse slabe să vedem bonificații, așa că persoanele fizice ar trebui să depună deja formularul, fără să aștepte ultima zi a termenului. Citește articolul
Cele două tipuri de indemnizații pe care Guvernul le-a acordat persoanelor fizice autorizate (PFA), profesiilor liberale și altor profesioniști din starea de urgență și pe parcursul stării de alertă au fost stabilite din start ca sume pentru care se plătește obligatoriu impozit și contribuții sociale - la sănătate și la pensii deopotrivă (CASS și CAS). Pentru indemnizațiile încasate în 2020 mai sunt câteva zile doar pentru plata acestor dări fiscale, care, așa cum punctează chiar Fiscul, sunt datorate de toți cei care au primit aceste indemnizații de pandemie, inclusiv de către cei care, în mod normal, sunt scutiți prin legea fiscală de impozitul pe venit sau de anumite contribuții. Citește articolul
O intenție anunțată de autorități cu doar câteva luni în urmă devine, începând de astăzi, realitate, deoarece persoanele fizice pot descărca, prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), declarația unică precompletată, conform unui anunț de acum câteva minute al Ministerului Finanțelor. Cu toate acestea, autoritățile atrag atenția că este responsabilitatea persoanelor fizice să verifice și să corecteze, dacă e cazul, informațiile din formulare înainte de depunere. Citește articolul
Pentru indemnizațiile „de pandemie”, acordate de Guvern în timpul stării de urgență și celei de alertă profesioniștilor afectați de măsurile luate (oprirea sau reducerea activității, după caz), beneficiarii trebuie să plătească anul acesta impozit și contribuții la pensii și sănătate - pentru veniturile de anul trecut. În cazul avocaților, legiuitorul a făcut însă o necorelare între prevederile ordonanțelor care s-au succedat anul trecut pentru acordarea acestor indemnizații de pandemie, iar în ciuda eforturilor reprezentanților avocaților pe lângă legiuitor, chestiunea nu s-a lămurit în favoarea avocaților. Deși ar fi trebuit să datoreze un procent mai mic, aceștia trebuie să plătească, până la urmă, o contribuție la pensii (CAS) de 25%. Citește articolul