Curs practic de implementare e-Factură / e-Transport. Reguli de aplicare și discuții practice. Vezi detalii și participă →
Atunci când completează adeverința privind veniturile realizate de salariata sau salariatul care vrea să intre în concediul de creștere a copilului (CCC), document ce va sta la baza calculului indemnizației de CCC, angajatorul nu poate trece banii de telemuncă, dacă aceștia au fost acordați în limita a 400 lei, conform prevederilor Codului fiscal, deoarece aceste venituri nu sunt supuse impozitului pe venit. Citește articolul
Majorarea, începând cu luna martie, a indicatorului social de referință (ISR) care stă la baza indemnizației minime acordate pe perioada concediului de creștere a copilului (CCC) duce și la ridicarea plafonului veniturilor nete pe care persoana aflată în CCC le poate primi fără a-și pierde indemnizația. Citește articolul
Concediul de creștere a copilului (CCC) în vârstă de până la doi ani sau trei ani, în cazul copilului cu dizabilități, poate fi acordat oricăruia dintre părinți, dacă sunt îndeplinite o serie de condiții potrivit legislației în vigoare. În perioada de CCC, părintele beneficiar are dreptul la o sumă de bani pentru care e prevăzută de lege atât o limită minimă, majorată de la 1 martie, cât și una maximă. În situații de excepție, beneficiarul poate să obțină bani și din alte surse în timpul CCC. Citește articolul
În situația în care o mamă naște pentru a doua oară într-un interval de până la 12 luni de la terminarea primului concediu pentru creșterea copilului (CCC) și nu a avut venituri impozabile în acest răstimp, va primi o indemnizație pentru cel de-al doilea CCC la o valoare egală cu prima indemnizație primită. La fel se întâmplă și dacă mama a muncit de la terminarea primul CCC și până la nașterea celui de-al doilea copil, însă veniturile au fost mai mici față de cele care au stat la baza primei indemnizații primite. Citește articolul
Indemnizația pentru concediul de creștere a copilului se acordă persoanelor care obțin venituri supuse impozitului într-o perioadă minimă de 12 luni din ultimele 24 dinaintea nașterii copilului. Totuși, în situația în care gravida naște cu mult înainte de termen, iar din calculele sale înainte de nașterea prezumată ar fi satisfacut această cerință legală, perioada cuprinsă între data efectivă a nașterii și cea presupusă va putea fi scăzută din perioada minimă de 12 luni. Citește articolul
Perioadele de acordare a indemnizațiilor pentru întreruperea și reducerea activității pot fi valorificate de beneficiarii care intră în concediul de creștere a copilului - a stabilit-o Guvernul acum o lună, printr-o ordonanță. Ce se întâmplă însă cu alte tipuri de drepturi pe care le-ar putea cere profesioniștii - concedii medicale, recunoașterea ca perioade de vechime în activitate? Perioadele respective sunt, în sens, considerate ca „active” sau nu? Citește articolul
La stabilirea dreptului la concediul pentru creșterea copilului și la indemnizația aferentă se va ține cont și de perioadele în care, din cauza pandemiei de coronavirus, solicitanții au primit șomaj tehnic sau indemnizația pentru profesioniști. Schimbarea este deja în vigoare, deoarece normele de aplicare privind concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului au fost modificate. Citește articolul
Femeile care se află în concediu de creștere a copilului (CCC) vor putea îngriji, pe lângă copilul propriu, un alt copil și astfel să-și majoreze veniturile, potrivit unui proiect legislativ adoptat tacit de senatori. După cum stabilește legislația momentului, o persoană nu poate lucra ca bonă decât ca angajată la o firmă de bone acreditată pentru asta sau pe cont propriu, ca persoană fizică autorizată. Citește articolul
La concediul de creștere a copilului (CCC) și indemnizația aferentă au dreptul și mama, dar și tatăl copilului, potrivit legislației în vigoare, atâta timp cât au obținut venituri salariale sau alte feluri de venituri impozabile în cel puțin 12 luni din ultimii doi ani dinaintea nașterii copilului. De curând, legislația pentru acest concediu și indemnizația sa a primit două modificări importante: e vorba de valoarea indemnizației pentru al doilea CCC și de limita de venituri ce pot fi obținute simultan cu indemnizația. Citește articolul
Printr-un act normativ publicat de curând în Monitorul Oficial a fost crescută limita de venituri impozabile ce pot fi obținute simultan cu indemnizația de creștere a copilului, fără ca părintele beneficiar să piardă dreptul la aceasta. Acum, legea prevede o limită de peste 6.000 de lei anual. Citește articolul