Din 2024, microfirmele care se ocupă de activități medicale, activități IT și activități HoReCa datorează impozitul micro în cotă de 3% pentru toate veniturile lor. Cu alte cuvinte, regula se aplică inclusiv în situația în care o firmă derulează activități de IT, medicale sau HoReCa, dar și alte activități care în mod normal ar intra pe cota de 1%. Iar regula privind angajarea obligatorie a unui salariat full time se aplică în continuare. Citește articolul
Regimul de impozitare a microîntreprinderilor revine, din ianuarie 2024, la sistemul cu două cote de impozit, însă acesta se aplică diferit față de cum era în trecut, conform unei legi recent oficializate. Diferențierea între cine datorează o cotă mai mică și cine datorează o cotă mai mare se face în funcție de veniturile obținute sau în funcție de activitățile derulate. Citește articolul
Până la data de 25 octombrie, companiile trebuie să se ocupe de declararea și achitarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și a impozitului pe profit pentru al treilea trimestru din 2023 (perioada iulie - septembrie). Citește articolul
Începând din 2024, companiile care aplică regimul impozitului micro vor trebui să fie mult mai atente decât în prezent la monitorizarea veniturilor și a activităților derulate. Asta deoarece vor trebui să verifice constant atât dacă îndeplinesc în continuare condițiile regimului micro, cât și pentru a-și da seama ce cotă de impozit micro trebuie să aplice. Citește articolul
În condițiile în care autoritățile vor modifica în curând tratamentul fiscal al veniturilor salariale din IT, angajații se pot gândi la o migrare a activității către o microfirmă sau către o PFA. Însă, în acest caz, specialiștii recomandă o analiză temeinică a celor trei forme de desfășurare a activității IT înainte de a lua o decizie. Citește articolul
Ieșirea în cursul anului fiscal din regimul impozitului micro către regimul impozitului pe profit NU este posibilă, prin opțiune, pentru firmele ce activează în domeniul HoReCa, conform regulilor actuale din Codul fiscal. Practic, firmele din HoReCa trebuie să aștepte începerea unui nou an fiscal pentru a opta pentru impozit pe profit, dacă asta vor. Citește articolul
Foștii plătitori de impozit specific, care activează în domeniul HoReCa, au putut trece în ianuarie, dacă așa au decis, la impozitul micro, conform modificărilor stabilite la Codul fiscal prin OG 16/2022. Acum, dacă în cursul anului 2023 se depășește cifra de afaceri de 500.000 de euro, firmele din HoReCa trebuie să treacă la impozit pe profit? Răspunsul scurt este nu, atât timp cât vorbim de veniturile din activitatea specifică domeniului lor. Citește articolul
O companie nou-înființată în 2023 poate să opteze pentru aplicarea impozitului micro de la apariție numai dacă îndeplinește anumite condiții prevăzute în mod expres în Codul fiscal. În schimb, dacă s-a optat din start pentru impozit pe profit și, câteva săptămâni mai târziu, se încearcă trecerea la impozit micro, acest lucru nu este posibil în 2023, cel puțin teoretic. Citește articolul
La calcularea plafonului de venituri de maximum 500.000 de euro, care permite firmelor să aplice impozitul micro, nu intră și avansurile, așa cum reiese din legislația în vigoare. Această speță a fost adusă recent în discuție în spațiul public, concluzia fiscaliștilor fiind unanimă - avansurile nu sunt considerate venituri atunci când vine vorba de plafonul regimului micro. Citește articolul
Până la data de 25 iulie, companiile trebuie să se ocupe de declararea și achitarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor și a impozitului pe profit pentru al doilea trimestru din 2023 (perioada aprilie - iunie). Citește articolul