Un ordin al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care modifică legislația referitoare la permisele de conducere a fost recent oficializat. Schimbările aduse de acesta vizează armonizarea legislației române cu cea europeană și modificarea procedurilor de examinare pentru obținerea unor categorii de permise de conducere. De asemenea, actul normativ introduce modificări la procedura de preschimbare a permiselor de conducere eliberate de autoritățile altor state. Citește articolul
Procedura aferentă obținerii unui duplicat al permisului de conducere este mult simplificată începând de luna aceasta. Cei interesați pot obține documentul online, fără a mai fi necesare câteva deplasări la ghișee. Citește articolul
Șoferii cu vârsta de până la 70 de ani își vor reînnoi permisul de conducere mai rar decât în prezent, deoarece, printr-un proiect de lege adoptat azi de senatori, parlamentarii vor să majoreze valabilitatea acestor documente, în cazul categoriilor A și B, de la 10 ani, cât e în prezent, la 15 ani. În schimb, conducătorii auto trecuți de 70 de ani vor trebui să-și reînnoiască permisul de conducere la fiecare cinci ani, iar cei trecuți de 80 de ani, la fiecare doi ani. Citește articolul
Persoanele ce dețin acte personale expirate în perioada în care s-a aplicat starea de alertă, încheiată în 8 martie 2022, au beneficiat de prelungirea automată a valabilității acestora cu 90 de zile și trebuie să le preschimbe până la sfârșitul acestei zile. Astfel, de mâine, actele cu valabilitatea prelungită automat nu vor mai putea fi folosite, de pildă, la încheierea unor contracte de muncă sau pentru contractarea unor împrumuturi bancare, în cazul actelor de identitate, în timp ce conducerea unei mașini cu permisul auto expirat va putea aduce șoferilor amenzi de peste o mie de lei. Cu toate astea, potrivit autorităților, sunt circa 250.000 de posesori de acte de identitate expirate ce n-au solicitat până acum preschimbarea lor. Citește articolul
Cei ce au acte expirate în perioada în care s-a aplicat starea de alertă, ce s-a încheiat la finele zilei de 8 martie 2022, trebuie să le preschimbe până la data de 6 iunie 2022. Pentru a evita apariția aglomerației la ghișee, recomandarea autorităților a fost ca preschimbarea actelor expirate pe perioada aplicării stării de alertă să fie făcută încă de prin martie, nu să fie amânată până la începutul lunii iunie. Citește articolul
Anul încheiat de puțină vreme a adus o serie de modificări importante în ceea ce privește regulile pentru redobândirea permiselor auto sau sumele ce trebuie plătite pentru obținerea lor. Apoi, pe lângă celelalte noutăți, s-a stabilit că permisele obținute în Marea Britanie pot fi preschimbate, în continuare, în România, fără să fie nevoie de susținerea unui examen sau test, chiar și după Brexit. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) recomandă persoanelor care vor să-și preschimbe documentele expirate în perioada stării de alertă să facă acest lucru din timp, mai ales dacă au nevoie de ele pentru a călători în altă țară. Este vorba despre documente precum pașapoarte simple electronice sau temporare, cărți de identitate și permise de conducere. Citește articolul