Angajatorul poate încheia cu salariații inclusiv contracte individuale pe perioadă determinată, însă numai atunci când este nevoie de munca lor pe o perioadă scurtă. Astfel, chiar dacă părțile se înțeleg pentru un contract pe termen scurt, acesta se consideră a fi pe termen nedeterminat, conform unei specialiste de la KPMG Legal. Citește articolul
Angajatorii nu pot folosi, în contractele de muncă, clauze prin care stabilesc în avans cuantumul pagubei pentru neîndeplinirea, de către salariat, a obligațiilor contractuale, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). E vorba, în esență, de clauza penală, despre care instanța supremă a reținut că este interzisă și că, acolo unde apare, aceasta trebuie considerată nulă. Decizia a fost publicată astăzi, în Monitorul Oficial și e obligatorie tot de azi. Citește articolul
Contractul individual de muncă poate înceta automat, la inițiativa uneia dintre părți sau prin acordul părților. Recent, au fost aduse modificări la Codul muncii care oferă posibilitatea salariatelor să lucreze până la vârsta de pensionare a bărbaților, după ce înainte acestora le înceta automat contractul atunci când atingeau propria vârstă de pensionare, care e mai redusă decât a bărbaților. În acest context, reamintim situațiile în care un contract de muncă poate înceta automat. Citește articolul