Alegerea unei linii de finanțare este condiționată de îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pe care întreprinderea solicitantă trebuie să le îndeplinească. Poți accesa fonduri nerambursabile pentru ideea ta de proiect în funcție de vechimea societății, locul de implementare al proiectului sau domeniul de activitate. Află care sunt întrebările pe care orice consultant ți le va adresa, înainte de a-și oferi o soluție de finanțare pentru proiectul tău. Citește articolul
În cursul zilei de luni a fost publicat spre consultare publică ghidul solicitantului pentru investițiile realizate în zona Deltei Dunării de către microîntreprinderi și IMM-uri. Ajutorul este cuprins între 200.000 de euro și un milion de euro și se va acorda pentru investiții în activități turistice, recreative, dar și pentru servicii medicale și alte activități. Descarcă la finalul acestui articol lista activităților eligibile și vezi pentru ce idei de proiecte poți solicita sprijin. Citește articolul
Șomerii, persoanele inactive, dar și persoanele care au un loc de muncă și înființează o afacere nouă vor putea cere, prin intermediul Programului Operational Capital Uman – Romania Start-up Plus, până la 40.000 de euro. Administratorii acestei scheme de ajutor de stat vor fi anunțați în cursul lunii aprilie 2017, iar în prima etapă a programului îi vor pregăti gratuit în antreprenoriat pe viitorii proprietari de afaceri. Citește articolul
Prin intermediul programului România Start-up Nation, întreprinderile nou-înființate pot accesa un ajutor nerambusabil de până la 44.000 de euro și 100% din valoarea eligibilă a proiectelor, iar banii pot fi utilizați pentru decontarea cheltuielilor de investiție și a chiriilor pentru spațiile în care își desfășoară activitatea. Pe lângă producția de bunuri, mulți antreprenori se vor orienta către activități de comerț sau prestarea diverselor servicii, acestea putând demara mai rapid și cu investiții mai reduse. Un astfel de exemplu este și înființarea unei florării. Citește articolul
În anul 2017, industriile creative precum programarea IT, arhitectura, designul sau activitățile fotografice vor beneficia de fonduri nerambusabile importante. Vor fi sprijinite atât înființarea unor activități noi, cât și dezvoltarea unor afaceri existente. În acest articol sunt prezentate trei linii de finanțare în care sprijinul oferit antreprenorilor este de 100% din valoarea proiectului. Citește articolul
În anul 2017, antreprenorii debutanți au la dispoziție mai multe linii de finanțare prin care își vor putea deduce parțial sau în întregime cheltuielile legate de demararea unei afaceri. În unele situații, fondurile pot fi folosite inclusiv pentru decontarea cheltuielilor de funcționare ale întreprinderii pentru o perioadă de până la cinci ani de zile. Citește articolul
Dacă dorești să accesezi fonduri nerambursabile pentru înființarea sau dezvoltarea unei afaceri, este util să cunoști principalele greșeli făcute atât de solicitanți, cât și de consultanți în etapa de pregătire a documentației și de solicitare a sprijinului nerambursabil. Citește articolul
Analiza de marketing este o piesă esențială a oricărui plan de afaceri al unei firme și necesită cunoștințe despre piața, concurenții și clienții tăi. Aceasta este importantă pentru orice companie ce intenționează să depună un proiect pentru obținerea finanțărilor nerambursabile. De asemenea, trebuie să anticipezi riscurile care pot afecta obiectivele pe care le-ai fixat. Iată cum trebuie redactată o analiză de marketing, pas cu pas. Citește articolul
Astăzi debutează sesiunea de primire a proiectelor în cadrul Programului Operațional Regional - măsura 2.2 (POR 2.2), microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM) putând solicita o finanțare cuprinsă între 200.000 de euro și un milion de euro. Cererea de finanțare se completează online prin intermediul aplicației MySmis, iar în prima etapă a depunerii vor fi luate în considerare doar proiectele cu un punctaj minim de 85 de puncte. Iată tot ceea ce trebuie să știi despre această posibilitate de finanțare. Citește articolul
Prin semnarea contractului de finanțare, întreprinderile vor fi obligate la realizarea investiției și menținerea ei pentru o perioadă de până la cinci ani de zile. Atunci când clauzele nu sunt respectate, finanțatorul retrage parțial sau total ajutorul acordat și poate aplica, în anumite situații, dobânzi și penalități. Iată principalele obligații care-i revin unei societăți ce tocmai a câștigat o finanțare. Citește articolul