Bilanțurile interimare, în baza cărora se pot împărți trimestrial dividende în timpul anului, au un termen variabil pentru depunerea lor la unitățile Ministerului Finanțelor Publice (MFP). Mai exact, bilanțurile se depun după 30 de zile de la aprobarea acestora la nivel de firmă, conform unor noi reguli contabile aplicabile de luni. Din iulie 2018, retragerea de bani din companii a devenit mai ușoară, odată cu introducerea posibilității împărțirii trimestriale a dividendelor. Citește articolul
Aşa cum anticipam anterior, Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a venit cu un ordin de modificare a reglementărilor contabile prin care s-a stabilit mecanismul de raportare a dividendelor interimare repartizate trimestrial de companii. Citește articolul
Repartizarea profitului net obținut de o societate către acționarii sau asociații săi poate fi realizată și trimestrial, nu doar anual, așa cum se întâmpla până de curând. Cu toate că plata trimestrială a dividendelor a fost așteptată cu interes de antreprenori, măsura poate genera efecte negative pentru companii, după cum avertizează Iancu Guda, președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România. Citește articolul
Plata trimestrială a dividendelor reprezintă o măsură bine primită de mediul de afaceri, oferind acționarilor și asociaților posibilitatea de a încasa mai rapid banii pe care societatea îi distribuie din profitul net înregistrat pe durata unui an fiscal. Totuși, sunt situații în care nu se recomandă plata trimestrială a dividendelor, aceasta generând mai degrabă probleme pentru firme. Citește articolul
Companiile care intenționează să treacă la împărțirea trimestrială a dividendelor ar trebui să știe că, în baza raportărilor interimare la 30 septembrie 2018, acestea pot împărți profitul pentru primele trei trimestre ale anului, nu doar pentru al treilea. Informația a fost confirmată, la solicitarea redacției noastre, de un specialist de la Schoenherr și Asociații SCA. Citește articolul
Dacă o companie are profit într-un trimestru și vrea să împartă dividende interimare, aceasta este obligată să acopere mai întâi eventualele pierderi din anii precedenți de activitate, conform unor modificări legislative recente. În caz contrar, dividendele interimare nu pot fi împărțite. Cu alte cuvinte, profitul unui trimestru trebuie folosit mai întâi pentru a acoperi pierderile anilor anteriori și abia apoi, dacă mai rămâne ceva, la plata dividendelor interimare. Citește articolul
Mai nou, împărțirea dividendelor este posibilă inclusiv trimestrial, conform unor modificări legislative recente. În acest context, am întrebat o specialistă care ar fi primul trimestru din care este posibilă împărțirea trimestrială, răspunsul fiind trimestrul al treilea al anului curent. Înainte, împărțirea dividendelor era posibilă numai o dată pe an, după încheierea exercițiului financiar și aprobarea situațiilor financiare anuale, deci mult mai târziu decât acum. Citește articolul
Companiile care optează pentru împărțirea trimestrială a profitului sunt obligate să întocmească situații financiare interimare, conform actului normativ care a introdus dividendele interimare. În plus, firmele au și alte obligații în legătură cu aceste bilanțuri. Astfel, chiar dacă măsura este privită cu ochi buni de către antreprenori, contabilii spun că ea va implica mai multă muncă pentru specialiști. Citește articolul
Adunarea generală a asociaților (sau AGA, pe scurt) este responsabilă atât pentru aprobarea bilanțurilor interimare, cât și pentru stabilirea termenului pentru plata dividendelor interimare, conform legislației în vigoare. Mai nou, dividendele pot fi împărțite trimestrial, însă acest lucru se poate face numai în baza situațiilor financiare interimare și numai dacă există un profit de împărțit. Citește articolul
Recent, în legislația autohtonă a fost introdusă posibilitatea împărțirii trimestriale a dividendelor, în condițiile în care acest lucru nu era posibil înainte decât o sigură dată pe an, după întocmirea și aprobarea situațiilor financiare anuale. Din acest motiv, specialiștii EY România au explicat pe scurt principalele informații legate de dividendele interimare. Citește articolul