Așa ne-am decis să lansăm Enciclopedia soluțiilor pentru probleme cotidiene - o colecție de materiale utile și sfaturi care să vă ajute să rezolvați mai ușor situațiile prin care orice om ajunge să treacă la un moment-dat: o concediere nedreaptă, o problemă cu asociația de proprietari, expirarea unui act important, o datorie nereturnată.
Următoarele articole au ajutat deja zeci de mii de oameni să găsească soluții la problemele legate de returnarea unui produs comandat de pe internet. Ți-ar putea fi de folos și ție:
- Dreptul de a returna produsul comandat de pe internet: O libertate a consumatorului, pe care o poate exercita indiferent de motiv, timp de 14 zile. Dreptul consumatorului de a returna produsul (cunoscut și ca dreptul de retragere din contract) este o libertate pe care acesta o are atunci când comandă ceva de pe internet. Practic, din cauză că un astfel de produs nu poate fi „încercat” înainte, legea îi permite unui consumator să îl returneze, indiferent de motiv. Singura condiție este respectarea unui termen de 14 zile de la momentul intrării în posesia produsului cumpărat. Bineînțeles, există și anumite produse ce nu pot fi returnate, din cauza naturii lor (cum sunt cele perisabile). Citește articolul aici.
- Comerciantul trebuie să te informeze de posibilitatea de a returna produsul și, mai ales, cum. Știi că poți returna un produs comandat de pe internet, în temeiul legii și, mai ales, știi că poți să faci acest lucru indiferent de motiv, dacă te încadrezi în termenul menționat mai sus. Dar poate că nu știi, exact, cum să procedezi. Fiecare vânzător s-ar putea să aibă modalități diferite în care să le poți trimite înapoi produsele comandate. De aceea, este foarte important să fii informat de vânzător care este modalitatea concretă în care poți returna produsul. Legea îl obligă să îți dea informațiile respective. Citește articolul aici.
- Profesionistul trebuie să îți returneze banii plătiți în maximum 14 zile de la momentul în care este informat despre decizia ta de retragere. Vânzătorul nu poate aștepta o perioadă de timp prea lungă să îți dea înapoi banii plătiți. Însă trebuie să reții că și tu ai obligații. Dincolo de faptul că trebuie să returnezi produsul, și tu trebuie să o faci în decurs de 14 zile de la momentul în care l-ai anunțat pe vânzător că dorești retragerea din contract. În plus, dacă valoarea produsului a scăzut, în urma manipulării acestuia, tu ești cel ce va trebui să suporte acea valoare, astfel că vei primi mai puțini bani decât ai cheltuit inițial. Citește articolul aici.
- Ai grijă la telefoane și alte produse unde informații din viața ta personală ar putea rămâne salvate. Ca să fii sigur că ele nu ajung să fie cunoscute de alții, ar fi bine să ștergi acele date înainte de a returna produsul. Chiar dacă legea îi obligă pe comercianți să se asigure că datele personale ale clienților lor nu ajung să fie divulgate, în mod neautorizat, unor alte persoane, ar fi bine, totuși, să te asiguri. De aceea, dacă ai cumpărat un telefon sau orice alt dispozitiv unde ar putea fi stocate informații importante pentru tine, pe care le vrei să rămână private, asigură-te că le ștergi din memoria dispozitiviului pe care urmează să îl returnezi. Citește articolul aici.
- Nu uita de dreptul de retragere nici când cumperi produse în campanii de promoții și reduceri. Să zicem că un vânzător vrea să își lichideze stocul sau, din orice alt motiv, decide să facă o serie de promoții sau reduceri. Șansele să îți dai seama că, probabil, te-ai grăbit și nu ai nevoie de produsul comandat sunt mai mari decât de obicei. Poate că ai fost convins de preț să cumperi ceva, dar, când îți vine produsul și îl încerci, îți dai seama că nu ți-e necesar. În cazul acesta, devine, cu adevărat, de ajutor dreptul de retragere. Citește articolul aici.
Discuții relevante din forum
- Magazinul de electrocasnice a plătit de două ori prețul unui produs returnat de mine: mi-a dat mie banii în magazin și apoi i-a virat și pe cardul persoanei care a făcut plata. Acum îmi cer banii înapoi, e corect să plătesc pentru greșeala lor?
- Am cumpărat online un blender care nu funcționa corespunzător și l-am returnat, dar nu reușesc să comunic lămuritor cu comerciantul. Nu știu ce pot face în acest caz.
- Am achiziționat online, pe numele firmei, boxe audio bluetooth neconforme cu descrierea de pe site. Pentru că reprezint o persoană juridică, nu există soluție legală în acest caz?
Campanie avocatnet.ro: Enciclopedia soluțiilor pentru probleme cotidiene - o colecție de materiale utile și sfaturi care să vă ajute să rezolvați mai ușor situațiile prin care orice om ajunge să treacă la un moment-dat: o concediere nedreaptă, o problemă cu asociația de proprietari, expirarea unui act important, o datorie nereturnată.
Comentarii articol (0)