Prin sistemul e-SIGUR se vor procesa automat datele de monitorizare a traficului rutier, acesta urmând să semnalizeze:
- posibila încălcare a normelor de circulație pe drumurile publice sau posibila prezență în trafic a unor vehicule supuse confiscării, căutate potrivit legii, sau care pot fi utilizate ca probă într-o procedură judiciară;
- posibila prezență în trafic a unor vehicule care circulă fără achitarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri.
- limita maximă admisă de viteză pentru categoria de vehicul pe un anumit sector de drum;
- interdicţia sau restricţia de a conduce un vehicul pe o bandă a sensului de deplasare;
- semnificaţia culorii roşii a semaforului;
- interdicția de a conduce pe drumurile publice un vehicul a cărui înmatriculare este suspendată;
- trecerea la nivel cu calea ferată;
- interdicția de a adopta un comportament agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice.
Totodată, legea reglementează și întocmirea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, constatate cu ajutorul e-SIGUR, în format electronic, sub semnătură electronică calificată. „Astfel, semnătură electronică calificată ataşată unui înscris în format electronic pentru care forma scrisă este cerută de lege ad validitatem îndeplineşte aceeaşi funcţie întocmai semnăturii olografe pe înscrisul imprimat pe suport hârtie şi, în plus, aduce garanţii suplimentare, de unicitate, identitate, securitate, integritate, neputând fi repudiată de autorul său”, după cum scrie în nota de fundamentare a măsurii.
În fine, prin legea de față se modifică Codul rutier, astfel încât să fie posibilă comunicarea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, întocmit ca înscris în formă electronică, cu ajutorul unor platforme informatice destinate furnizării de servicii electronice.
Sistemul e-SIGUR va fi operaționalizat în termen de 24 de luni de la data intrării în vigoare a legii, respectiv la începutul anului 2025.
Introducerea unui sistem automat de detecţie şi constatare a abaterilor rutiere este stabilită prin Strategia Națională privind Siguranța Rutieră.
Comentarii articol (6)