Însă în paralel cu transpunerea directivei în legislația fiscală (care, momentan, este în lucru la nivelul MF) este nevoie și de un sistem special prin care să se gestioneze această extindere majoră a regimului actual de scutire de TVA. Din acest motiv, MF a publicat marți un anunț de consultare a pieței pentru viitoarea achiziție publică a sistemului SME (așa cum prescurtează autoritățile denumirea sistemului pentru schema specială de TVA pentru întreprinderi mici), caietul de sarcini fiind disponibil aici.
Consultarea se face până spre finalul lunii aprilie 2023, însă propunerile celor interesați pot fi transmise numai până la 20 aprilie. Aceasta vizează viitoarea achiziție publică de servicii de dezvoltare software pentru proiectarea, dezvoltarea, testarea și implementarea sistemului SME.
„Obiectivul sistemului SME este de a defini și de a implementa procesele transfrontaliere necesare, împreună cu informațiile aferente care trebuie schimbate între statele membre pentru a permite aplicarea corectă și monitorizarea regimului special de TVA pentru întreprinderi. Schimbul de informații între statele membre se va face în mod uniform, pe baza regulamentului de punere în aplicare adoptat de Comisia Europeană, care prevede detalii tehnice, inclusiv definiții comune ale mesajelor electronice”, este detaliat în caietul de sarcini.
Contractul de achiziție publică va trebui implementat în 24 de luni de la intrarea sa în vigoare, iar lansarea în producție a sistemului SME este estimată pentru a 18-a lună contractuală, astfel încât operaționalizarea să fie posibilă la 1 ianuarie 2025.
Conform directivei europene ce urmează să fie transpusă și la noi în viitorul apropiat, se va stabili, în primul rând, că pot fi scutite de plata TVA, pentru livrările de bunuri și/sau prestările de servicii pe teritoriul unui stat al UE, companiile stabilite pe teritoriul acelui stat. Asta dacă au o cifră de afaceri anuală la nivel de stat membru, pentru acele livrări și prestări, ce nu depășește plafonul de scutire - care va putea fi de maximum 85.000 euro.
În al doilea rând, în măsura în care există un regim de scutire de TVA pentru companii, un stat membru UE va trebui să permită accesul la acesta și pentru livrările de bunuri și prestările de servicii făcute pe teritoriul său de firme stabilite în alt stat din UE. Însă în anumite condiții:
- cifra de afaceri anuală la nivel de UE a respectivei firme nu depășește 100.000 euro;
- valoarea livrărilor de bunuri și a prestărilor de servicii efectuate în statul UE în care compania nu-i stabilită nu depășește plafonul de scutire de TVA din acel stat.
Important! Trebuie precizat că achiziția publică pregătită de MF va viza atât sistemul SME, cât și un sistem special cu care să se monitorizeze tranzacțiile transfrontaliere ale comercianților online. Practic, contractul va acoperi ambele sisteme de care are nevoie MF.