Obligarea unui angajat să urmeze cursuri de formare în timpul său liber și după ture de noapte, contrară legii

Titlul VI din Codul muncii este dedicat formării profesionale, fiind precizate atât obiectivele principale, cât și formele acesteia, inclusiv aspectele care indică legătura cu munca. Rezultă astfel că formarea profesională care are loc la inițiativa angajatorului se poate desfășura în timpul programului de muncă. 

Deși am spune că un titlul întreg dintr-un act normativ foarte important ar fi suficient pentru a reda toate aspectele, în practică lucrurile ajung să genereze conflicte.

Dacă angajatorul nu-și respectă obligația de a asigura accesul fiecărui lucrător la programe de formare profesională periodic, conform art. 194 din Codul muncii, aceștia au dreptul la un concediu pentru formare profesională plătit, în condițiile art. 157 din Cod, aceasta fiind o extremă.

Cealaltă extremă o întâlnim atunci când salariații sunt forțați să urmeze cursuri de formare în afara timpului de muncă.

O astfel de situație este a unui salariat care este trimis la formare profesională, la o distanță considerabilă de locul de muncă (presupunem că și de domiciliu), la ieșirea dintr-un schimb de 12 ore. Acesta a adresat comunității Avocatnet.ro următoarea întrebare:

În privința formării profesionale, angajatorul are obligația de a elabora și aplica planul de formare profesională, cu consultarea colectivă a salariaților, dacă aceștia sunt organizați colectiv și dacă în unitatea respectivă sunt mai mult de 20 de salariați.

Astfel, dacă ne referim la prima ipoteză, cea în care sunt mai mult de 20 de salariați și aceștia sunt organizați colectiv, adică fie există o organizație sindicală, fie și-au ales reprezentanții, angajatorul are obligația de a se consulta cu aceștia, iar după elaborarea planului de formare, acesta devine anexă la contractul colectiv de muncă.

Dacă sunt mai mult de 20 de salariați și aceștia nu sunt organizați colectiv, putem observa că obligația în privința consultării fie nu se poate executa, fie angajatorul înțelege rolul consultărilor colective și identifică o formă de consultare, dar obligația acestuia nu se modifică, trebuie să elaboreze un astfel de plan și să-l pună în aplicare.

În această situație, după elaborarea planului, angajatorul va informa salariații și, dacă se acționează cu bună credință, va ține cont de opinia acestora, deoarece o clauză cu privire la formarea profesională poate face obiectul unui act adițional la contract și nu poate fi o decizie unilaterală atunci când angajatorul dorește să impună anumite obligații cu privire la inițiativa încetării contractului individual de muncă pentru o perioadă.

Practic, în cazul în care optează pentru această variantă, ca măsură de protecție pentru investiția sa în formarea profesională, are oricum nevoie de acordul salariatului.

Nici în situația în care alege să nu impună o astfel de clauză nu putem spune că salariatul poate fi obligat să urmeze aceste cursuri în afara timpului său de muncă, cu atât mai puțin atunci când munca se desfășoară în schimburi și implică deplasări pe distanțe considerabile.

În situația prezentată observăm că, de fapt, aceste cursuri aveau loc chiar în perioada de repaus dintre schimburi, salariatul urmând să reintre în schimbul de zi la finalul celor două zile consecutive de repaus, repaus care, în realitate, însemna programul de formare profesională.

În privința deplasării, în acest caz fiind vorba despre aproximativ 100 de km, angajatorul avea obligația să țină cont și de siguranța și de sănătatea lucrătorului, inclusiv în cazul în care, să presupunem, acesta nu conducea în acea deplasare.

Nu putem aprecia în acest caz că ar fi incidente dispozițiile privind delegarea lucrătorului, pentru că acesta era obligat să efectueze acea deplasare după ce lucrase deja 12 ore, în schimbul de noapte. Astfel, vom avea în vedere atât condițiile obligatorii privind munca de noapte,  cât și cele privind repausul zilnic și timpul maxim de muncă într-o perioadă de 24 de ore, așa cum rezultă din art. 3 din Directiva 2003/88/CE – „orice lucrător trebuie să beneficieze de o perioadă minimă de repaus de 11 ore consecutive în decursul unei perioade de 24 de ore”.