Joi, 20 martie, are loc evenimentul: Impozitul minim global de 15%: Cadrul de implementare a Directivei Pillar 2 în România. Participă →
Un număr de 6.000 de pisici fără stăpân din București vor fi sterilizate în acest an, ca parte a unui program multianual al primăriei Capitalei, demarat în urmă cu șase ani. Pentru prima dată de la debutul acestuia, operațiunile de sterilizare a câinilor și a pisicilor vor fi derulate separat. Citește articolul
Pentru a reduce sau chiar elimina poluarea apei și a solului cu substanțe provenite din industria farmaceutică, medicamentele expirate vor fi colectate la spitale, indiferent dacă sunt de stat sau private, acestea fiind obligate să le primească pentru a fi eliminate definitiv, potrivit unei legi care a apărut în Monitorul Oficial miercuri. În plus, de anul viitor, orice material publicitar destinat publicului larg va trebui să conțină și o atenționare cu privire la faptul că medicamentele expirate sunt considerate deșeuri periculoase, după cum apare în noua lege. Măsura nu se va putea aplica imediat, fiind necesară și apariția unor norme metodologice. Citește articolul
Instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale vor avea, în curând, obligația de a publica, din oficiu, pe site-ul propriu și taxele practicate pentru serviciile publice prestate cetățenilor, după cum reiese dintr-un proiect de lege adoptat miercuri la Camera Deputaților. Măsura urmărește să ușureze accesul cetățenilor la diverse servicii publice fără a mai fi necesare drumuri până la autorități sau contactarea lor prin telefon. Citește articolul
Deși Ministerul Finanțelor vrea să oblige mai mulți posesori de vehicule, inclusiv pe cei ce au biciclete sau trotinete electrice, să plătească asigurare de răspundere civilă obligatorie (RCA), persoanele cu deficiențe locomotorii, care folosesc fotolii autopropulsate sau vehicule similare acestora, vor fi scutite de această obligație. Citește articolul
O nouă propunere de modificare a legislației din domeniul traficului și consumului de droguri apare într-un proiect de lege pus recent în dezbatere publică la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Printre modificările propuse de MAI se numără majorarea limitelor pedepsei cu închisoarea aplicate în cazul îndemnului la consumul ilicit de droguri de risc ori de mare risc și introducerea obligației de confiscare a vehiculelor în cazul traficului de droguri, mecanism juridic menit să contribuie la reducerea mobilității traficanților. Citește articolul
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) propune o serie de modificări ale legii privind statutul polițiștilor, incluzând efectuarea de teste antidrog, interdicții privind consumul de substanțe și evaluări comportamentale în diverse situații. Polițiștii vor putea beneficia de decontarea cheltuielilor legale în procese și vor avea o responsabilitate materială limitată pentru pagubele cauzate unităților unde sunt încadrați. Citește articolul
După cum s-a stabilit în vară, profesorii beneficiază anul acesta de o primă de carieră didactică, iar personalul nedidactic, de o primă de carieră profesională. Primele se vor acorda în această lună, Guvernul alocând acum câteva zile și banii necesari. De aceea, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat recent o serie de lămuriri legate de acordarea acestor prime profesorilor și personalului nedidactic. Citește articolul
Legea 198/2023 privind învățământul preuniversitar reglementează acordarea diverselor burse școlare. Cu toate acestea, pentru majoritatea burselor există condiții de acordare legate de prezență și comportament. De asemenea, există reglementări generale care se aplică tuturor categoriilor de burse, care includ suspendarea temporară a acestora. Legea impune, de asemenea, sancțiuni pentru nerespectarea obligațiilor elevilor, inclusiv retragerea temporară a bursei, pe durata unei luni sau a întregului an școlar. Citește articolul
Din octombrie 2023 există o situație paradoxală legată de salariul minim. Salariații din sectorul agroalimentar au un salariu minim diferențiat mai mic decât salariul minim pe țară, după ce anul trecut situația era exact pe dos. Această discrepanță este criticată de Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale a României (CCR), deoarece Constituția stipulează un salariu minim egal pentru toți. Guvernul nu a rezolvat încă această problemă și nici nu dă semne că ar intenționa să o facă prea repede, iar hotărârea recentă de majorare a minimului pe țară poate fi atacată numai în contencios, nu și la CCR. La fel de paradoxal este că până și zilierii care activează în sectorul agroalimentar au ajuns să câștige, pe oră, mai mult decât angajații. Citește articolul
Dacă în cazul gunoiului menajer, colectarea este bine organizată, nu același lucru se întâmplă în cazul obiectelor casnice de folosință îndelungată (de pildă, saltele, mobilă etc.) sau a deșeurile din renovări sau construiri. Potrivit regulilor modificate chiar la începutul acestui an, pentru nerespectarea regulilor privind regimul deșeurilor, persoanele fizice riscă amenzi de până la 45.000 de lei, dar și, în anumite condiții, pedepse cu închisoarea. În funcție de localitatea de domiciliu, cei interesați să scape de obiectele mai mari de prin casă pot lua legătura cu firma de salubritate care, fie contra cost, fie gratis, dar doar în anumite zile, va ridica aceste obiecte. Citește articolul